„Simțeam de când eram în relație cu fostul soț că nu își dorește căsătoria!” De ce ne căsătorim greu și divorțăm ușor?

Numărul divorțurilor este în creștere, iar căsătoria nu este o decizie pe care o luăm ușor. Este firesc să ne întrebăm dacă, oare, analizând motivele pentru a ne căsători, luăm în considerare aspectele importante, sau stăm mult pe gânduri de teamă? Pentru că, odată ce considerăm că am acoperit toate necunoscutele și decidem să facem pasul, cum de ajungem la divorț cu atâta ușurință?

Statistica divorțurilor

În anii recenți, statistica din România arată că una din patru căsătorii se finalizează cu un divorț, în raport cu statistica de acum 30 de ani, când unul din 6 cupluri căsătorite ajungeau la divorț. Mai mult, în perioada pandemiei s-a înregistrat un divorț la fiecare 3,5 căsătorii. Pe scurt, rata divorțurilor acum 20 de ani era de 16%, iar în prezent 29%.

Ca medie, durata căsătoriilor finalizate prin divorț este în România de 9,5 ani, lucru confirmat, de altfel de statisticile internaționale care previn în vederea riscului de a divorța în primii 10 ani de căsnicie. Totuși, comparativ, durata medie a căsătoriilor finalizate prin divorț în Italia este de 24,6 ani. În România se înregistrează o durată mai scăzută a relațiilor și divorțuri mai rapide.

Citește aici: Ai divorțat. Now what?

Căsătoria, o așteptare plină de așteptări

Căsătoria este, deseori, o așteptare pe care o au alții de la noi sau una pe care ne-am însușit-o prin educația primită. Câți dintre părinții noștri s-au abținut de la a ne întreba când avem de gând să ne „așezăm la casa noastră”? Adesea, căsătoria este asociată cu un „rost”, cu o siguranță, cu acel cadru în care ne manifestăm instinctele biologice – de procreere. În consecință, odată ce facem acest pas, urmează întrebările legate de copii.

„Eu simțeam de când eram în relație cu fostul meu soț că nu își dorește neapărat căsătoria. Dar mă gândeam că suntem deja împreună de 4 ani și cum toată familia ne întreba dacă ne căsătorim, aproape ne-am și certat pe tema aceasta. Ne-am căsătorit și am divorțat după doi ani, motivul fiind infidelitatea lui. Practic, puteam încheia relația și fără să fie nevoie de un divorț, dacă nu făceam acest pas. Îmi asum greșeala. Trecusem cu el printr-o altă infidelitate, dar mă gândeam că lucrurile se vor schimba. Mai ales dacă ne căsătorim. A fost o greșeală imensă să gândesc astfel,” povestește Paula, 32 de ani, din Brașov.

Căsătoria frecvent este investită cu așteptări nerealiste din partea noastră, iar motivele mult analizate înainte de a face acest pas pot să nu fie cele mai relevante pentru șansele pe termen lung ale unui cuplu.

Spre exemplu, faptul că poți avea încredere în partener, este responsabil și disponibil emoțional, te poate determina să înclini balanța către oficializarea relației, întrucât sunt trăsături importante, sănătoase la un partener. Dar oare cum treceți prin conflicte, prin probleme, prin momentele în care nevoile, percepțiile și credințele sunt diferite? Cât de dispuși sunteți să negociați, să faceți compromisuri, să nu renunțați când drumul devine anevoios?

Adevărul este că, în teorie, acceptăm toate cele de mai sus. Pentru că în teorie nu există încărcătura emoțională, prezentă în practică. Așadar, fiecare are datoria de a se cunoaște pe sine și disponibilitatea reală de a rămâne alături de o persoană „la greu”. Este sănătos să rămânem optimiști „le vom depăși pe toate împreună”, dar și realiști „Cum vom face asta?”.

Fear of missing out

„Fear of missing out” sau, prescurtat, FOMO, este teama de a nu rata ceva mai bun, iar această frică ne poate menține un stil de atașament evitant în relațiile amoroase – „Sunt cu tine, ești un/o partener/ă bun/ă, dar dacă există cineva și mai bun pentru mine?”.

Totodată, aceeași teamă ne poate îndrepta și către o curiozitate privind căsnicia, ca nu cumva să ne lipsească ceva ce ceilalți au. Rareori ne întrebăm ce anume ne oferă o căsătorie, de ce ne dorim să ne căsătorim și, mai ales, dacă ne dorim rolul pe care îl primim prin oficializarea relației. Rol care vine cu responsabilități.

„Îmi imaginam că este teribil de interesant să fiu soția cuiva. Avea un aer de importanță pentru mine, mă simțeam specială, ca și cum aș avea ceva în plus față de prietenele mele. Eram o puștoaică de 26 de ani care se credea matură și sofisticată. Am resimțit căsătoria ca un șoc. Fostul meu soț, cu 10 ani mai mare, avea alte așteptări de la noul meu rol, iar eu nici nu mă gândeam să devin casnică, nici măcar prea… gospodină. Ne certam din toate prostiile și aveam impresia că încearcă să mă transforme în ceva ce nu sunt. În cazul nostru, el a crezut că mă voi schimba odată cu nunta. Am divorțat la un an și jumătate după căsătorie,” povestește Ioana, 41 de ani, din Timișoara.

Și în cazul celor care spun că își doresc copii, este sănătos să își adreseze întrebarea „Îmi doresc să fiu părintele cuiva?”. În felul acesta putem conștientiza care este rolul copilului pe care ni-l dorim în viața noastră. Vine pentru că simțim că ne dorim să creștem o altă ființă sau pentru că… „am nevoie de un copil”, „umple un gol”, „ne apropie relația”, „partenerul se va schimba”, „nu voi mai fi singură”?

Căsătoria nu este o pastilă magică

Deseori oamenii decid să se căsătorească fără a da prea multă atenție persoanei cu care aleg să trăiască pentru tot restul vieții. Toate acele comportamente peste care „crezi că poți trece” sau pe care „celălalt le va schimba în timp” sunt cele pe care ar trebui să le discutați cu seriozitate înainte de a decide că „ne descurcăm noi”. 

„Fosta mea soție avea o viață socială extrem de activă. Baruri, restaurante, cluburi, prietene, colegi… ieșea absolut în fiecare seară. Uneori, nici nu știam pe unde este. Cred că ne-am căsătorit din nesiguranța mea. Din teama prostească de atunci că o voi pierde. Speram că odată cu căsătoria se va mai domoli, dar nu a fost cazul. Aveam scandaluri interminabile. Ea nu schimba nimic, iar eu nu acceptam ca fiind firesc comportamentul ei, cum și-ar fi dorit ea. Am divorțat după 10 luni,” povestește și Adrian, 38 de ani, din Cluj.

Există o părere adesea întâlnită că o căsătorie va rezolva anumite probleme (similară cu credința că un copil ne apropie), iar dacă nu examinăm această „speranță”, constatăm că este unul dintre principalele motive pentru care ajungem la divorț.

Pe scurt, dacă ceva te irită la partener/ă înainte de căsătorie, va fi acolo și după oficializarea relației. Mai mult, dacă reușești să tolerezi acele comportamente (interesant de explorat motivele pentru care), odată cu căsătoria, așteptările tale ca ele să fie schimbate vor crește. Ar fi util să ne întrebăm, reciproc, ce așteptări avem de la celălalt în noul rol. Iar astfel de probleme să fie dezbătute în vederea găsirii unei soluții potrivite pentru amândoi.

Citește aici articolul integral: Cum știi că ești alături de partenerul potrivit? 9 indicii explicate de psiholog

Divorțul este popular

Unul dintre motivele pentru care apelăm atât de des la divorț poate fi lipsa noastră de disponibilitate în a încerca să ne reparăm relația. Deseori, fiecare partener trăiește cu impresia că celălalt ar trebui să facă ceva diferit, că nu este cooperant, că nu mai are nimic de oferit. În realitate, încercările sunt prea puține și prea puțin autentice. Chiar și la terapia de cuplu ajungem atunci când relația este moartă și nu mai avem nimic de salvat. Alteori, nici atunci.

Un motiv pentru care divorțul este accesibil îl reprezintă trendul ascendent al acestei decizii. Divorțul nu mai este stigmatizat. Doar în Statele Unite, 50% dintre cuplurile care se căsătoresc ajung la divorț. Cum spuneam, în România, majoritatea cuplurilor divorțează în primii 10 ani de căsătorie. Iar rata divorțurilor a crescut în perioada pandemiei, când partenerii au fost nevoiți să petreacă mai mult timp împreună, iar diferențele nu au mai fost ușor de ignorat.

Interesant este că, statistic, rata divorțului scade la a doua și a treia căsătorie. L-am putea cita pe Oscar Wilde aici care spunea „Căsătoria este triumful imaginației asupra inteligenței. A doua căsătorie este triumful speranței asupra experienței.”

În egală măsură, ne putem gândi că dobândim o experiență îl alegerea partenerului de viață și decidem mai înțelept.

Din păcate, divorțul este popular în prezent și cu toții știm cupluri divorțate sau am crescut în familii care au ales această cale. În timp ce unele persoane rămân blocate în relații toxice cu prețul propriei fericiri, altele fug la primul semn că relația presupune muncă și, deși nu pare astfel, aleg calea ușoară a divorțului.

Aici aș putea cita o cunoștință care mi-a spus „Divorțul este simplu. Eu aleg calea grea: Să mă trezesc în fiecare dimineață și să mă conving să nu divorțez.” Poate fi un mod amuzant prin care acceptăm că uneori partenerul nu va corespunde așteptărilor noastre, ne va dezamăgi, va fi un trigger pentru noi, ne va activa rănile emoționale… și, totuși, să nu îl reducem la „ceea ce nu merge”.

Oare câți dintre noi ne așteptăm să găsim partenerul potrivit fără a ne întreba dacă noi suntem un partener potrivit, dacă ne asumăm partea de muncă în relația de cuplu?