Cum știm că avem un partener imatur și cum relaționăm cu el?

Cum știm că avem un partener imatur și cum relaționăm cu el?

Există câteva indicii că trăim alături de un partener imatur, iar acestea deseori sunt trecute cu vederea de gândirea tip „așa sunt bărbații”. În realitate, imaturitatea emoțională afectează o relație de cuplu, iar comportamentele ce rezultă de aici devin și mai problematice atunci când apare un copil. În același timp, așa cum este el imatur, să nu uităm că noi l-am ales.

Copilul interior și manifestările sale

Știm cu toții că avem un copil interior și acesta are numeroase forme de manifestare. Copilul interior vulnerabil poate fi extrem de activ sau poate fi „protejat” de un copil furios sau indisciplinat. Alteori, avem șansa să ne bucurăm de un copil interior fericit, care nu uită să se joace, să se bucure, să descopere lumea cu curiozitate.

Problematici devin primii, cei care sunt blocați într-o copilărie în care nevoile nu le-au fost împlinite de către părinți și care și în viața adultă poartă după ei acele neajunsuri. Desigur, există și soluții, precum psihoterapia, dar să nu uităm că, de cele mai multe ori, ne ascundem în spatele lui „așa sunt eu” sau „așa este el/ea”.

În plus, în mijlocul trăirilor puternic resimțite de acest copil interior aflat în suferință, nu suntem deschiși să ne gândim că „este ceva în neregulă cu mine”. Pe de altă parte, neînțelegând acest lucru, întreținerea comportamentelor aferente ne afectează întreaga viață și relațiile cu ceilalți.

O perspectivă a imaturității emoționale

Suntem construiți în așa fel încât dezvoltarea noastră emoțională nu are loc în același ritm cu cea biologică, iar în acest aspect sunt implicați o serie de factori care țin, în mare parte, de mediul în care am crescut și relațiile pe care le-am avut cu persoanele semnificative.

Impulsurile noastre, modul în care comunicăm pot rămâne la nivelul copilăriei, chiar și spre bătrânețe. O întrebare simplă pentru a ne testa maturitatea emoțională este: „Cum reacționăm atunci când o persoană cu care avem o legătură emoțională semnificativă ne dezamăgește?”.

Un partener imatur se va supăra și va refuza să discute problema cu persoana pe care este supărat. Se va simți vulnerabil și nu vrea să „îi arate” celuilalt că este rănit, rămânând îmbufnat și așteptând ca celălalt să „știe ce a făcut”. Este un comportament de tip pasiv-agresiv prin care, practic, se retrage din relație când există probleme.

Un alt răspuns este furia, disproporționată, care ne ajută să ne simțim „în control”. Pe scurt, „îi arătăm noi celuilalt”. În realitate, o persoană echilibrată, care știe să își controleze emoțiile, nu are nevoie de o asemenea furie.

De cele mai multe ori, în spatele furiei există suferință, dar dacă vulnerabilitatea ne face să ne simțim „slabi”, furia ne dă sentimentul puterii, iar comportamentul nostru ajunge să fie agresiv (verbal sau chiar fizic).

Un alt răspuns este „înghețul”, respectiv o altă formă de a ieși din relație. Nu vrem să arătăm celuilalt că suntem vulnerabili emoțional în relația cu el, deși orice relație emoțională presupune și vulnerabilitate. Pe scurt, răspunsurile noastre se traduc prin cele trei reacții pe care le avem în fața pericolului: fuga, lupta, înghețul. Iar pericolul este în mintea noastră.

Câteva indicii că ai un partener imatur

Dacă la începutul relației nu băgăm de seamă că strângem mai mereu după partenerul nostru sau că noi suntem cei responsabili cu achitarea datoriilor, pe parcurs astfel de detalii încep să ne deranjeze. Persoanele imature caută, de regulă, parteneri care să preia responsabilitățile și să îi degreveze de anumite sarcini.

Întrebarea de aici este: „Ce te determină pe tine să preiei sarcinile celuilalt?”. Până la urmă, o relație presupune două persoane, iar dacă una este imatură, cealaltă se poate să obțină niște beneficii de aici.

Un alt indiciu ar fi retragerea sau rezistența în discuțiile privind angajamentele în relație sau dorința de a avea copii. Vom trăi cu impresia că nu am abordat noi corect subiectul și vom încerca să revenim asupra lui, simțind, deseori, panică sau anxietate din partea celuilalt. Astfel de discuții sunt importante, chiar dacă nu reprezintă o garanție a viitorului, clarifică pozițiile celor doi parteneri.

Dacă partenerul tău nu urmează planurile făcute, dacă simți că nu te poți baza pe el, dacă pare mereu victima propriilor dispoziții și alternezi între a-l consola și cicăli, se poate să ai un partener imatur.

„Inițial mă amuzau anumite comportamente ale iubitului meu și, în joacă, îi spuneam că este un copil mare. În doi ani de relație ajunsesem să preiau eu toate responsabilitățile, inclusiv pe cea de susținere financiară a cuplului, el plângându-se mereu fie că nu găsește ce «merită», fie că nu se înțelege cu colegii ori șeful – fapt care ducea la renunțarea la orice job după 2-3 săptămâni. Se juca mult pe calculator, era mereu nemulțumit și orice încercare din partea mea de a-l responsabiliza era întâmpinată cu ostilitate. Uneori, făcea anumite sarcini prin casă, dar pe termen scurt. După doi ani de relație am pus punct pentru că devenise copleșitor pentru mine, simțindu-mă prinsă între griji, probleme și sentimentul de vină că nu îl susțin și îl «judec».”

Relația unui partener imatur cu copiii

Într-un cuplu în care un partener este imatur, apariția copiilor va pune și mai multă presiune pe relație, sentimentul fiind acela că partenerul este și el tot un copil pe care trebuie să îl creștem.

Copilul interior al partenerului intră în conflict cu copilul pe care îl aveți, pe care îl simte ca fiind o competiție în obținerea afecțiunii și atenției din partea ta. Apar conflictele între el și copil, nemulțumirile, lipsa angajamentului în creșterea și educarea copilului, regulile foarte stricte pentru cel mic și reproșurile legate de cuplu și cum s-a transformat relația.

Dacă partenerul tău nu își asumă responsabilități casnice sau legate de propria îngrijire (de la strânsul sau spălatul hainelor la gestionarea corectă a relațiilor cu alții) puțin probabil să fie capabil să poată face față apariției și creșterii unui copil.

Când cel mic va crește, putem avea senzația că asistăm la certuri și conflicte între doi copii, noi jucând rolul unui arbitru. Resimțim oboseala, iar copilul simte respingerea și lipsa disponibilității unuia dintre părinți, acest lucru având efecte pe termen lung.

Un partener echilibrat știe să își înțeleagă și gestioneze propriile trăiri, pe când unul imatur va intra în conflict cu emoțiile și nevoile copilului. Tot el va avea comportamente dictate de impulsuri, va fi înclinat să mintă, să atace verbal și să fie inconstant emoțional… exact ca un copil.

„Suntem împreună de opt ani și avem un băiat de șase ani, cu care soțul meu mereu intră în conflicte. De la certuri mărunte legate de unde își lasă copilul jucăriile până la pretenții privind obediență absolută din partea celui mic. Uneori mi se pare că îl ceartă din orice și orice ar face copilul pe el îl deranjează. Am încercat să intervin și am constatat că devine și mai iritat atunci când «nu fac echipă cu el». Am însă impresia că folosește o noțiune sănătoasă – cea de echipă – cu o conotație toxică pentru copil. Parcă ar trebui să mă aliez cu el împotriva fiului nostru. Sunt momente în care simt că îmi scapă lucrurile de sub control, motiv pentru care am început psihoterapia. Merg doar eu la terapeut, el spune că nu are de ce… Cert este că eu îi toleram în trecut anumite comportamente egoiste, dar acum, cu copilul, nu îmi mai este așa ușor să le accept.”

Cum rămânem în relație cu un partener imatur

Deși nu este simplă relaționarea cu un partener pe care nu ne putem baza prea mult, cum spuneam la început, alegerea lui ne aparține, iar din această relație, dacă o întreținem, avem și beneficii.

Poate dependența partenerului ne hrănește nevoia de a fi utili, necesari, de a-l „salva” pe celălalt. Terapia de cuplu este utilă pentru a găsi noi strategii de comunicare în cuplu și a procesa acele blocaje care ne mențin în conflict și nemulțumire. În plus, dacă avem și copii, terapia părinților le este și lor utilă.

Regulile au și ele un rol important, atâta timp cât există disponibilitate să fie urmate și menținute. Încă dinaintea apariției copilului, este sănătos să expunem nevoile noastre în cuplu și cum putem menține relația armonioasă sau cum rezolvăm conflictele.

Putem ajunge la un mod de funcționare atunci când partenerul imatur învață să își gestioneze propriile trăiri, să le înțeleagă sursa și când găsește o modalitate sănătoasă de a-și expune nevoile, acceptînd și că acestea nu vor fi mereu satisfăcute.

Este necesar să știm să discutăm despre propriile nevoi, dar așteptarea ca acestea să fie constant împlinite este nesănătoasă. Este mai util să învățăm și ce putem face fiecare pentru el însuși.

Nevoia de introspecție

Dincolo de observarea imaturității unui partener care, cu cât are loc mai timpuriu cu atât va preveni nemulțumirile ulterioare, este important să ne uităm și la motivația noastră de a căuta și menține o astfel de relație.

Beneficiile pot fi ascunse, dar ele există și sunt cele care ne îndreaptă către cineva imatur. Poate fi o nevoie a noastră de a deține controlul în relație, de a ne erija în rol de „îngrijitor” al celuilalt, poate sentimentul că suntem utili și necesari ne menține în astfel de dinamici.

Prin urmare, psihoterapia ne poate ajuta să ne înțelegem stilul de atașament, nevoile care apar într-o astfel de relație și propriile comportamente într-un cuplu. Vindecarea nu începe cu celălalt, ci cu noi înșine.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare