Cei cu traume din copilărie au un risc mai mare de boli psihice

Traumele din copilărie cresc riscul de boli psihice, fizice și obezitate la maturitate

Mediul social în care creștem e esențial când vine vorba despre bunăstarea și sănătatea noastră de mai târziu în viață. Riscul adulților de a dezvolta obezitate, boli fizice, migrene și tulburări mintale crește proporțional cu numărul de traume din copilărie, dar și cu tipul traumelor, arată un studiu recent.

Cei mai mulți dintre noi am avut parte de cel puțin un eveniment traumatic în copilărie, iar un nou studiu arată că aceste experiențe au un impact semnificativ asupra riscurilor pentru sănătate din viața de adult.

Orice persoană cu traume în copilărie prezintă un risc mai mare de a dezvolta afecțiuni fizice cum ar fi obezitatea și durerea cronică la maturitate, dar asocierea este și mai mare cu tulburările mintale, inclusiv tulburarea de stres posttraumatic (PTSD), tulburarea bipolară, abuzul de substanțe și depresia.

Ce este trauma din copilărie?

Traumele din copilărie variază de la neglijare, neîmplinirea nevoilor, abuzuri sau incidente majore.

Însă psihologul Andreea Petruș explică în acest articol că, de fapt, „trauma nu se referă la ceea ce ni se întâmplă, la evenimentul propriu-zis, cum ar fi un accident rutier, divorțul părinților sau observarea unui abuz asupra altcuiva, ci la ceea ce rămâne în noi ca urmare a ceea ce am experimentat. Două persoane care au trăit același eveniment pot experimenta consecințe emoționale diferite, în funcție de resursele pe care le aveau la momentul respectiv, resurse interne, cum ar fi experiența de viață și resurse externe, cum ar fi sprijinul familiei“.

Studiu pe 16.000 de persoane

Peste 16.000 de persoane din statul Nevada, SUA, au participat voluntar la studiul realizat ca parte a proiectului Healthy Nevada, unul dintre cele mai vizibile studii genomice din Statele Unite.

Participanții au răspuns la întrebări legate de mediul social în care au trăit înainte de 18 ani, inclusiv la întrebări legate de o eventuală maltratare emoțională, fizică sau sexuală, neglijare și abuz de substanțe în casa în care au locuit.

Cercetătorii au combinat informațiile rezultate în urma chestionarului cu dosarele medicale ale acestor persoane, dar ținute sub anonimat, pentru a stabili modul în care traumele din copilărie influențează starea de sănătate mai târziu în viață.

„Studiul oferă o perspectivă asupra modului în care factorii sociali pot influența tulburările de sănătate ale adulților“, a spus Robert Read, cercetător la Centrul de Medicină Genomică al Desert Research Institute (DRI) și unul dintre autorii principali ai studiului.

Află de aici care este tipul de psihoterapie care vizează recuperarea sănătății psihice după traumă.

Un abuz în copilărie crește cu aproape 50% riscul de sindrom de stres posttraumatic la maturitate

Aproape două treimi (66%) dintre participanți și-au amintit, în timpul cercetării, cel puțin un tip de traumă. În același timp, aproape un sfert (24%) au raportat că au experimentat mai mult de patru tipuri de traume în copilărie.

Pentru fiecare tip de abuz experimentat în copilărie, riscul ca o persoană să dezvolte sindrom de stres posttraumatic la vârsta adultă a crescut cu 47%. În plus, cu fiecare traumă cumulată, s-a constatat creșterea riscului de a comite o tentativă de suicid.

Traumele din copilărie au fost asociate și cu alte tulburări mintale, pe lângă tulburarea de stres posttraumatic (PTSD): tulburări de dispoziție, depresie, tulburări de anxietate, tulburări alimentare, schizofrenie și abuz de substanțe.

De asemenea, s-a observat o legătură între traumele din copilărie și obezitate, durere cronică, migrenă și alte probleme de sănătate fizică.

Citește aici povestea unei tinere diagnosticate cu tulburare de anxietate: „Duc orice gând în tragic, iar mai târziu au început și senzațiile fizice“.

Cei cu mai puține traume din copilărie au, la maturitate, o viață mai bună

Cei care au suferit mai puține traume în copilărie au, la maturitate, o calitate mai bună a vieții, atât fizic, cât și mintal. Deși studiul a fost realizat la nivelul statului Nevada, care are cele mai mari rate de boli psihice la adulți din SUA, rezultatele indică felul în care mediile sociale în care trăim în copilărie influențează sănătatea oriunde în lume.

„Combaterea prevalenței traumelor din copilărie este o problemă complexă. Experiențele personale legate de neglijență și abuz sunt mai dificil de abordat, dar multe dintre problemele de bază pot fi abordate la nivel de comunitate, cum ar fi nesiguranța alimentară și sărăcia.“

Karen Schlauch, cercetător în bioinformatică la DRI și unul dintre autorii principali ai studiului

Karen Schlauch, unul dintre autorii principali ai studiului, spune că următorul obiectiv al cercetării este înțelegerea modului în care traumele copilăriei pot fi legate de trăsături specifice, cum ar fi impulsivitatea.

Citește și: Topul celor mai frecvente tulburări psihice la români.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare