„Cu ce am greșit? De ce ne-am despărțit?“
Sfârșitul unei relații de dragoste este adesea o cotitură majoră în viața unei persoane. Fie că este o ruptură bruscă sau așteptată, ea poate provoca reacții emoționale puternice. Durerea resimțită este cât se poate de reală și necesită o atenție sporită pentru a fi posibilă vindecarea. Ca parte integrantă a vindecării, este însă necesar să luăm în considerare și contribuția noastră la tot ceea ce s-a întâmplat.
Cuvintele „despărțire” și „vindecare” merg adesea mână în mână într-un proces emoțional profund și complex. Despărțirea implică pierderea unei conexiuni semnificative, durere emoțională, uneori comparabilă cu doliul, schimbare de rutină și identitate, mai ales dacă relația era o parte centrală a vieții. Destrămarea unei relații conjugale poate duce la pierderea identității, a rolului și, de asemenea, a statutului social care cauzează o dezorganizare pe mai multe dimensiuni, având un impact asupra persoanei, familiei și rețelei sociale a acesteia. Pierderea unei persoane dragi este cea mai dureroasă experiență a ființelor umane.
Pe scara stresului a lui Thomas Holmes și Richard Rahe, divorțul se află pe locul al doilea ca nivel al stresului în organism după decesul partenerului. Abia apoi, pe următoarele poziții se află detenția și decesul unui membru al familiei. Această pierdere a partenerului de viață, în ambele cazuri – de deces sau despărțire, perturbă sănătatea emoțională a individului, activează vechi răni și trezește frici profunde.
Modul în care ne este afectată propria identitate
Divorțul nu este doar finalul unui cuplu și pierderea partenerului, este și pierderea idealului familial și a întregii lumi construite în doi. Un divorț afectează imaginea de sine, stima și încrederea în sine pentru că implică o respingere activă și semnificativă a unei persoane (Paul Bohannan, „Divorce and after”). Este dificil de rezistat unei asemenea încercări.
Individul își pune apoi întrebări despre propria identitate și despre capacitatea de a fi într-un cuplu, de a fi un partener bun. Divorțul sau despărțirea forțează individul să lucreze asupra propriei persoane prin înțelegerea de sine. Dificultățile de ajustare sunt numeroase, deoarece relația și căsătoria pot adesea să fie folosite ca un fel de ecran de protecție împotriva fricii de a deveni autonom și independent.
Stima de sine și atașamentul față de fostul partener
Despărțirea implică pe de o parte lucrul cu propria persoană, dar și un doliu de dus. Un studiu a lui M. Alain și Y. Lussier (1988) pe un eșantion de 130 de perechi divorțate a scos în evidență faptul că atașamentul față de fostul partener este un sentiment ce persistă indiferent de perioada de la divorț, fiind în strânsă legătură cu stima de sine.
Cu cât stima de sine este mai scăzută, cu atât sentimentul de atașament față de fostul partener este mai mare. Pentru a depăși acest lucru, factorul timp este un bun aliat. A fi activ din punct de vedere social, a avea un nou partener pot fi comportamente ce se asociază cu diminuarea acestui sentiment.
O despărțire se asociază de asemena cu ruptura relațiilor sociale. Respingerea socială sau sentimentul de a nu mai aparține unui grup prin a fi inferior celorlalți activează aceleași zone ale creierului precum durerea fizică, iar acest lucru poate fi teribil (Woodwar A., 2015)
În cadrul terapiei, o clientă pe care o vom numi Lia povestește: „Când m-am despărțit de Alex și am plecat în grabă cu copilul de acasă, nu m-am gândit să-mi anunț toți prietenii, deoarece eram într-un mod de supraviețuire. Abuzul trebuia să înceteze cât mai repede. La un timp, după ce mi-am mai revenit și m-am instalat în noua casă, am luat legătura cu prietenele mele cu care ne făceam vacanțele de vară. Am fost șocată să aflu că fuseseră manipulate de Alex cu o grămadă de minciuni despre mine. Mai mult, ele chiar credeau toate aceste povești inventate de el. Am fost șocată și acest lucru m-a durut teribil. Era o durere mai mare decât pierderea relației cu acel abuzator narcisic.”
Când se încheie o relație, este important de înțeles că vina, frica și rușinea, concepte pe care societatea le-a impus încă din copilăria noastră, nu te pot controla.
O nouă relație
Dacă vei intra imediat într-o nouă relație după o despărțire, fără să-ți dai timp să te vindeci și să analizezi ce s-a întâmplat, care a fost și partea ta de vină, vei accepta orice doar pentru că este ceva mai bine decât înainte, fără să observi diferența de valori, de echitate sau de reciprocitate. Să îți oferi timp între relații este de fapt o modalitate de vindecare sinceră față de propriul sine. Pentru acest lucru poți folosi un jurnal în care să îți scrii emoțiile, nevoile și dorințele.
A te reconstrui și a te concentra pe sine nu însemnă că trebuie să fii singur. Îți poți construi un sistem de sprijin care poate fi familial, amical sau profesional. Aceste persoane te pot susține emoțional, pot contribui la ridicarea stimei de sine și pot combate îndoielile sau gândurile negative.
Ce presupune vindecarea după o despărțire
Vindecarea după o despărțire nu e un proces liniar, ci implică:
Acceptarea a ceea ce s-a întâmplat. Acceptarea și înțelegerea emoțiilor. Este normal să simți tristețe, furie, confuzie sau eliberare. Aceste emoții reprezintă reacția la pierdere și este bine să fie eliberate pentru a evita ca ele să se transforme în resentimente sau depresie. Poți ține un jurnal al emoțiilor și poți nota de asemenea și ce ai învățat din această experiență. Nu fugi de ceea ce simți. Lasă lacrimile să vină. E firesc să doară. Despărțirea nu înseamnă doar pierderea unei persoane, ci și a visurilor construite împreună. „Durerea e dovada că a contat.”
Învățarea îngrijirii și iubirii de sine. Ruperea relației te poate afecta atât pe plan fizic, cât și psihic. Asigură-ți o rutină a somnului, mănâncă sănătos și fă exerciții fizice. Yoga, meditația și alte tehnici de relaxare te pot ajuta să reduci stresul și să îți îmbunătățești starea de bine. Acum ai oportunitatea să te concentrezi pe propria persoană și să redescoperi pasiunile sau alte activități pe care le-ai neglijat. Fă lucruri care te bucură, chiar dacă la început nu par să aibă efect.
Stai aproape de oamenii care te sprijină. Este important să nu te izolezi după o despărțire. Să te reconectezi cu prietenii și familia poate să îți aducă o susținere emoțională prețioasă. Participă la activități sociale, ieși la evenimente și întâlniri, nu ezita să întâlnești persoane noi. Susținerea socială este crucială pentru această perioadă de tranziție.
Acceptarea realității și renunțarea la idealizarea trecutului. Relațiile se termină din motive reale. Nu hrăni doar partea frumoasă, ignorând durerea de atunci. Acceptă că unele capitole nu trebuie reluate.
Destrămarea unei relații de dragoste poate fi sursă de învățare. Să reflectezi asupra relației, asupra a ceea ce nu a funcționat te poate ajuta să îți înțelegi mai bine nevoile și să îți setezi mai bine așteptările pe viitor. Ce lecții pozitive am de luat din această relație? Aceste experiențe din fosta relație vor da naștere unor competențe noi pentru a evolua și a îmbunătăți viitoarele relații.
„Cu ce am greșit? De ce ne-am despărțit?“ Întrebarea „Care e partea mea de vină?” este una profund matură și importantă, mai ales când vine după o relație sau un conflict. Ea nu înseamnă să te învinovățești, ci să-ți înțelegi contribuția, tiparele și alegerile – ca să poți învăța și vindeca. Dar cum poți face acest lucru? Uită-te la tiparele repetitive și întreabă-te: „Am avut reacții sau comportamente care se repetă și în alte relații?” sau „M-am simțit des neînțeles(ă), respins(ă), trădat(ă)? Am mai întâlnit asta viața mea?”
Rolul stilului de atașament
Stilul tău de atașament influențează mult dinamica relației. Fiecare individ se comportă în relațiile de cuplu într-unul din cele 3 tipuri de atașament formulate în teoria atașamentului a lui John Bowlby. Te recunoști în vreunul dintre aceste stiluri: evitant, anxios sau sigur? După A. Levine și R. Heller, persoanele cu atașament:
Evitant: echivalează intimitatea cu pierderea propriei libertăți: „Mă distanțez când e prea intens” sau „Îmi va păsa mai puțin”.
Anxios: vorbim despre el atunci când relația este principala preocupare și îngrijorarea că partenerul nu te mai iubește la fel de mult. „Mă agăț, mi-e frică să nu fiu abandonat(ă)” sau „Te voi determina să îmi răspunzi”.
Sigur: aparține celor care se simt confortabil într-o relație: „Pot să comunic, rămân și în conflict, caut echilibru”.
Ca să vezi care este partea ta de responsabilitate ce a condus la destrămarea relației de cuplu, fără să te critici, dar învățând din această experiență, ca să te comporți diferit în viitor, răspunde sincer la următoarele întrebări:
- „Ce am simțit cu adevărat în acea relație?”
- „Ce voiam, dar nu ceream?”
- „Ce făceam de teamă să nu pierd?”
- „Ce aș face diferit data viitoare?”
- „Unde am renunțat la mine?”
- „Unde nu am pus limite?”
- „Am exprimat ce simt și ce am nevoie?”
- „Am evitat conflictele sau am fost prea reactiv(ă)?”
- „M-am sacrificat peste măsură?”
- „Am încercat să-l schimb pe celălalt?”
- „Am fost sincer(ă) sau am încercat să controlez prin frică, vină, manipulare?”
În concluzie „partea ta de responsabilitate” este despre tipare vechi, adânc înrădăcinate, cu care ai crescut și le-ai perpetuat în timp. Este partea din tine care a tolerat, evitat, controlat, a cedat sau a reacționat – din frici vechi, nu din răutate. Nimeni nu este perfect. Când înțelegi toate acestea, vei putea începe să te schimbi, fără să te învinovățești. Despărțirea nu este sfârșitul, ci începutul unei versiuni mai puternice, mai conștiente și mai libere a ta. Despărțirea este o ruptură, dar și o oportunitate. Vindecarea transformă durerea în lecții și în putere personală. Uneori, despărțirea este necesară pentru a face loc unui eu mai autentic, mai clar, întreg.
