Ce se întâmplă când părinților le e teamă să-și refuze copiii? Greșelile care scad autoritatea parentală
Vedem tot mai des familii în care copiii par să dețină controlul și acționează din îndreptățire, considerând că ei eu exclusiv rolul de a lua decizii în ceea ce îi privește. Oare cât de mult e bine să-i lăsăm pe copii să decidă și în ce măsură ar trebui să-i responsabilizăm? Oare autoritatea parentală este necesară sau este un concept depășit? Iată câteva răspunsuri.
Stilul parental modern
Stilul parental s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, iar în prezent, adesea, copiii cred că au în familie cel puțin la fel de multă putere de decizie ca și adulții. Sunt copii care consideră că ar trebui să aibă un cuvânt egal cu al părinților în deciziile familiei și să obțină ceea ce își doresc în propriile lor condiții, fără să depună efort sau să negocieze.
O astfel de gândire nu exista pe vremea când eu eram copil, dar azi o regăsim cam peste tot la copii și adolescenți, indiferent de statutul social. Este benefică sau nu, pentru copii o astfel de gândire? Cum îi poate ajuta pe copii și adolescenți, în mod real, o gândire de acest fel?
Răspunsul este da, într-o anumită măsură îi poate ajuta să se afirme, să se exprime sau să învețe să negocieze fără temeri. Deopotrivă poate să le facă și destul rău, dezvoltând un tipar de gândire distorsionată, care îi va afecta toată viața. Să nu uităm că rolul părinților este să îi educe, să îi pregătească pe copii pentru viață. Iar viața rareori ne face pe plac, ceilalți nu ne sunt datori să răspundă mereu solicitărilor sau nevoilor noastre, iar îndreptățirea ne împiedică să fim adulți adaptați, capabili să tolereze frustrarea sau să negocieze echitabil.
- Citește și: „Ce îi e așa de greu să facă ce îi cer eu?“ Comportamentul de îndreptățire și cum îl corectăm
Când se pierde autoritatea parentală în relația cu copiii
Autoritatea parentală reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copilul său, precum drepturi legate de educația și de îngrijirile necesare copilului.
Autoritatea parentală dispare atunci când copiii, de la bun început, sunt crescuți într-un mediu prea permisiv, în care părinții nu își afirmă drepturile și responsabilitățile, dezvoltă un mediu prea relaxat, fără limite clare, sănătoase, fără reguli și fără consecințe adecvate.
Într-un astfel de mediu, copiii pot obține un sentiment de putere și control în viața lor pe care nu sunt încă pregătiți să îl aibă, pentru că nu sunt încă psiho-fiziologic și emoțional dezvoltați să decidă sănătos pentru ei.
Ne pierdem autoritatea ca părinți, când facem greșeli și astfel implicit pierdem respectul și autoritatea în fața copiilor. Respectul și autoritatea sunt strâns legate între ele, iar fără ele nu putem avea o familie echilibrată.
În același timp, stilul parental libertin, cel care evită frustrarea copilului, consideră că el trebuie să aibă cât mai multă libertate, stă la baza sentimentului de însingurare, de neajutorare și neputință, de împovărare cu care va crește copilul. Cei mici au nevoie de limite și reguli, stilul libertin fiind adesea echivalentul unui părinte care se descotorosește de responsabilitățile pe care le are sau ar fi sănătos să le aibă în relația cu copiii.
De ce este în declin autoritatea parentală
Tot mai des observ părinți care din teama de a nu-și „traumatiza” copiii, nu impun nicio limită sau regulă, fiindu-le teamă să își refuze copiii, chiar de când sunt foarte mici. Totodată sunt și părinți care în mod deliberat își cresc copiii fără limite, pentru că își permit să le dea „totul” (cel puțin din punct de vedere material) și întrucât consideră că „regulile sunt făcute ca să fie încălcate”.
În astfel familii, în educația copiilor lor, nu există ierarhie, ordine, consecințe, reguli și limite. În astfel de familii, nu este nimeni în rol de părinte, îndatoririle fiind acoperite cu beneficii imediate pentru copil, respectiv „primește ceea ce cere material”.
Consecințele declinului autorității parentale
Este absolut necesar și sănătos să punem limite clare copiilor și adolescenților noștri, pentru a avea copii – viitori adulți sănătoși și echilibrați. În caz contrar, viața de adult le va aduce multe frustrări și vor fi mai tot timpul nemulțumiți în relațiile și munca lor.
În același mod în care părinții își învață copiii să nu plece cu străinii, trebuie să se asigure că le-au stabilit limite în toate domeniile vieții lor. De exemplu, atunci când sunt online, pot fi ușor prinși în capcana falsei prietenii și din nevoia de acceptare să fie ademeniți de persoane necinstite sau chiar periculoase. Un copil, în acest caz, trebuie să știe care e limita în mediul online – de la site-uri pe care pot intra, până la detaliile pe care au/nu au voie să le împărtășească online. Lipsa unor astfel de limite, îi pune în pericol în mod real.
Mulți părinți nu pun limite clare în relațiile cu propriii copii de teamă că aceștia ar putea fi supărați pe ei sau chiar ar putea fugi de acasă. În timp ce copiii sunt adesea frustrați și supărați pe părinții lor, pentru că nu le place să li se spună/impună ceva, știind că au limite clare îi poate ajuta să se simtă în siguranță, cu toată frustrarea resimțită.
De asemenea, este important din punct de vedere al dezvoltării pentru copii să știe că crizele de furie nu îi ajută să obțină ceea ce își doresc. Dacă obțin rezultate prin crizele de furie, pot crește cu falsa impresie că este o modalitate adecvată, firească și chiar eficientă de a comunica. Drept urmare, această credință le poate împiedica dezvoltarea unor abilități sănătoase de comunicare și negociere, onestă și asertivă, ceea ce îi va face mai puțin eficienți în viața și relațiile lor.
Diferența dintre a clarifica o decizie și a cere aprobarea copiilor
În viața de zi cu zi, în familiile moderne este de dorit să fie prezentată copiilor o situație care îi afectează, de exemplu probleme financiare, neînțelegerile sau divorțul părinților. Cu toate acestea, există o mare diferență între a discuta situația cu copilul, astfel încât acesta să aibă o înțelegere asupra situației, și a avea nevoie de acordul copilului pentru a lua decizia.
De exemplu, în cazul cuplului care are probleme de infidelitate, abuzuri, adicții, părintele sănătos și responsabil nu ia decizia după dorința copilului, care în general, nu își vrea părinții separați, ci decide astfel încât impactul asupra tuturor membrilor familiei să fie cât mai mic, pe termen mediu și lung. Uneori e de dorit să avem doi părinți separați, dar fericiți, care împreună pot avea grijă de copil/copii, decât doi părinți care stau împreună „pentru copil”, dar care se ceartă zilnic și sunt nefericiți.
De asemenea, atunci când părintele creează limite pentru copii, fie că este vorba despre cât timp petrec pe dispozitive electronice și telefoane sau despre a mânca legume și fructe, în loc de junk food, părintele se pregătește pentru a primi cel puțin comentarii, refuzuri, tânguieli, negociere sau chiar revolte. În mod natural, o regulă care are rolul de a constrânge un comportament nu va fi niciodată acceptată cu plăcere, mai ales când copiii nu tolerează bine frustrările. De aceea, cel mai important lucru rămâne explicarea regulilor, limitelor și rolului pe care acestea îl au.
De ce este importantă păstrarea autorității parentale
Când părinții își mențin autoritatea, ei pot crea linii directoare de viață cu limite sănătoase pentru a-și menține copiii în siguranță, pentru a crește viitori adulți responsabili, adaptați, cu respect de sine și pentru ceilalți, cu o gândire critică sănătoasă, care să reziste la frustrări și să dea dovadă de flexibilitate mentală. Astfel, ca adulți, vor putea pune, la rândul lor, limite sănătoase și pentru ei și pentru ceilalți.
Liniile directoare și limitele clare le oferă copiilor o predictibilitate, sentimentul de siguranță, astfel încât ei știu care sunt așteptările de la ei, ce este dezirabil sau indezirabil. Ei pot depăși limitele stabilite în familie; cu toate acestea, având claritate cu privire la ceea ce este acceptat sau neacceptat și asupra consecințelor, copilul este mai probabil să se simtă în siguranță, chiar dacă greșește și încalcă regulile.
Pe de altă parte, atunci când unui copil i se dă mai multă putere de decizie și autoritate în familie, decât este nevoie și decât este pregătit din punct de vedere al dezvoltării, acest lucru îl poate face să devină speriat și copleșit. Copleșirea poate determina copilul să supracompenseze anumite comportamente, din cauza sentimentului de nesiguranță cu privire la deciziile pe care ar trebui să le ia (bune, de preferat).
Copiii care nu au linii directoare clare stabilite de părinți pot face alegeri care sunt dăunătoare pentru bunăstarea lor, pentru sănătatea lor psiho-emoțională prezentă și viitoare. Am în minte cazul fraților mai mari, care încă de când sunt preșcolari, sunt însărcinați de părinții lor cu rolul de adult responsabil pentru frații mai mici, rol foarte greu și copleșitor, care lasă urme adânci cu un fond substanțial de anxietate.
Ce să nu faci ca părinte. Greșeli care scad autoritatea parentală
Una dintre erorile de educație este să nu fii consecvent în aplicarea și respectarea regulilor stabilite. Prima persoană care trebuie să respecte regulile este părintele – adult responsabil.
Lipsa limitelor clare și sănătoase în viața copiilor este o altă modalitate prin care se pierde autoritatea parentală. Limitele aduc pe lângă siguranță și stabilitate, predictibilitate, dar transmit copiilor mesajul că „părinților le pasă, sunt prezenți și implicați și se pot îngriji de copiii lor”.
Lipsa ascultării active în relație cu copilul chiar și când se plânge de profesori, de colegi etc. Lipsa ascultării active naște frustrare, nemulțumire și nedreptate.
Negarea greșelilor/a minciunilor adulților în fața copiilor sau chiar atribuirea greșelilor pe umerii copiilor. Asumarea greșelii este o lecție importantă de viață, pe care ar trebui să o predăm noi copiilor noștri, înaintea grădiniței sau școlii.
Nerespectarea intimității copiilor este un aspect care scade respectul copiilor față de noi, scade încrederea și deschiderea lor față de noi. Copiii au dreptul la intimitate, oricât ne-am justifica noi acțiunile ca fiind „în interesul lor”, ele pot ține doar de anxietatea noastră și nevoia de a-i controla, iar astfel de comportamente duc la îndepărtarea lor.
Lipsa unui set de valori morale din viața de adult, de familie. Valorile pe care noi alegem să le respectăm ca adulți sunt și valorile copiilor noștri.
Respectă-ți copilul indiferent de vârstă și te va respecta și el pe tine, în relația voastră chiar de la început, de când e mic. Așadar, ca părinte, indiferent cât de dificil îți este să pui și să respecți chiar și tu limitele, rezistă tentației de a ceda, indiferent cât de mici sunt copiii. Pentru ei, modelul ești tu.