„Aș vrea să mulțumesc drogurilor, ADHD-ului și depresiei.“ E nevoie de suferință ca să fii un artist bun?
Suferința nu este o condiție pentru creativitate, ci un semnal de alarmă. De ce e important să nu romantizăm durerea și cum poate psihoterapia să sprijine echilibrul emoțional al artiștilor? Aplaudăm performanța, dar uităm să întrebăm: „Cum te simți?”.
„Aș vrea să mulțumesc drogurilor. ADHD-ului, depresiei, anxietății, dislexiei, discalculiei, insomniei, dispraxiei, lipsei de conștientizare de sine, lipsei de stimă de sine, fricii de interacțiune socială, dismorfofobiei corporale, dependenței, alcoolismului și unui penis mai mic decât media. Fără toate acestea, nimic din ce am realizat n-ar fi fost posibil.” Așa a sunat discursul pe care muzicianul Robbie Williams l-a rostit în februarie 2025, atunci când a fost premiat de către AACTA Awards (Academia Australiană de Film și Televiziune) pentru musicalul biografic „Better Man”.
În clipul care circulă pe internet, auzi cum, după prima propoziție, publicul a râs. A râs apoi după fiecare cuvânt: ADHD-ului, depresiei, anxietății. Confuze între ce e serios și ce e amuzant, râsetele s-au mai rărit, iar la dependență și la alcoolism deja părea că nu mai e nimic de râs. Au izbucnit apoi din nou când faimosul artist a ajuns la partea legată de mărimea penisului. Poate că, cine știe?, râsul a fost un mecanism de apărare colectiv în fața unor afirmații atât de dureroase.
Robbie Williams este unul dintre muzicienii care au vorbit deschis despre problemele de sănătate mintală cu care s-au confruntat. A făcut asta inclusiv într-un documentar în patru părți apărut în 2023 pe Netflix.
Alți artiști însă nu au făcut asta în mod public și și-au trăit dramele mai discret. Robin Williams, Philip Seymour Hoffman, Lars von Trier, Kurt Cobain, Amy Winehouse, Michael Jackson, Ernest Hemingway, Virginia Woolf, Sylvia Plath – ca să numesc numai câțiva dintre cei mai cunoscuți.
Și în România începe să se vorbească despre sănătate mintală, iar artiști precum Dan Byron, Luiza Zan, István Téglás, Cosmin Micutzu Nedelcu s-au alăturat scriitorului Marius Chivu și au ales să fie incluși în Cartea depresiilor. 24 de confesiuni despre tristețe, teamă, disperare și alți demoni. Actorul Marius Manole și Doru Trăscău, liderul trupei The Mono Jacks, au vorbit despre depresie, anxietate și atacuri de panică. Și lista poate continua.
Provocările psihologice în lumea artistică
În spatele unor capodopere artistice – muzică, film, teatru, pictură sau literatură – se ascund de multe ori minți neliniștite. Ei sunt cei care ne oferă sprijin emoțional prin creațiile lor, dar cine se ocupă de starea lor de sănătate emoțională și mintală? Artiștii par să aibă un acces privilegiat la profunzimile trăirii umane, dar acest acces vine uneori (sau deseori?) la pachet cu o sensibilitate accentuată, o labilitate emoțională și un risc crescut pentru tulburări psihice.
- Citește și: „Ești tu prea sensibil.“ Cum trăiești cu hipersensibilitatea și cum să o transformi într-o superputere
Cultura populară a stereotipizat de mult timp poeții ca fiind deprimați și oamenii de știință mai creativi ca fiind nebuni. Stereotipul că ar fi o legătură între creativitate și boala mintală nu e nou. Aristotel spunea că filosofii, politicienii, poeții și artiștii de seamă au cu toții tendințe spre „melancolie”.
Psihologul american James C. Kaufman, care a studiat creativitatea, a găsit în 2001 și un nume pentru fenomenul conform căruia poeții sunt mai predispuși la tulburări mintale decât alți scriitori – i-a spus Efectul Sylvia Plath, după poeta Sylvia Plath, care s-a sinucis la vârsta de 30 de ani.
În anii recenți, unele studii au susținut această idee conform căreia scriitorii, artiștii și alte persoane creative sunt mai predispuse la probleme de sănătate mintală, dar și că cei cu anumite afecțiuni, cum ar fi depresia și tulburările de dispoziție, par a fi mai înclinați spre creativitate. Totuși, având în vedere că nu toate studiile au identificat o legătură între creativitate și boala mintală și că astfel de cercetări sunt de multe ori marcate de probleme metodologice, inclusiv bias de selecție a participanților, nu este clar care este natura exactă a relației dintre creativitate și boala mintală, spune psihologul și cercetătorul James Kaufman, de la California State University, San Bernardino, într-un articol de pe site-ul Asociației Americane de Psihologie (APA).
Indiferent ce spun cercetările – cum e, de exemplu, acest studiu publicat în martie 2025, din care reiese că muzicienii prezintă una dintre cele mai ridicate rate ale suicidului din lume, care se explică prin nivelurile ridicate atât de depresie, cât și de consum/abuz de substanțe în acest mediu – știm că presiunea performanței, introspecția continuă, dublată de dificultatea de a trăi în prezent, și creativitatea intensă pot deveni factori de risc atunci când nu există un echilibru interior și un suport psihologic constant.
Fără a generaliza, există artiști care susțin că dificultățile emoționale le alimentează creativitatea. Și, într-adevăr, experiența suferinței poate să dea o perspectivă profundă și originală, care să ducă la creații artistice autentice. Cum este în cazul sublimării, un mecanism de apărare mai util decât altele.
Sublimarea este un mecanism de apărare psihologic prin care o persoană transformă impulsuri instinctuale sau emoții intense, considerate inacceptabile din punct de vedere social sau moral – cum sunt furia, agresivitatea sau dorințele sexuale – în comportamente sau activități constructive, valorizate de societate. De multe ori, acestea se pot concretiza în creații artistice (de-asta multe melodii sau opere literare sunt despre suferință și, uneori, comportamente deviante), dar se pot duce și către sport sau implicare socială.
Spre deosebire de alte mecanisme de apărare, cum ar fi refularea (care împinge lucrurile neacceptate în inconștient) sau negarea (care refuză existența unei realități neplăcute), sublimarea nu blochează emoția sau impulsul, ci o redirecționează către o formă acceptabilă. Devine un mod funcțional de a gestiona tensiunile psihice.
Totuși, o analiză recentă (din 2021) subliniază că, deși unele tulburări psihice se pot regăsi mai des la artiști, creativitatea ca atare nu este direct dependentă de suferință și poate fi cultivată într-un context sănătos. În plus, activitatea artistică are și efecte terapeutice, de unde și conceptul de art-terapie.
De ce e importantă psihoterapia în lumea artei
Cu toate că e posibil ca, în unele cazuri, să stimuleze creația artistică, dificultățile emoționale și problemele de sănătate psihică pot afecta profund calitatea vieții și viața în sine.
Acolo unde nu există o susținere autentică a comunității artistice din care persoana face parte, factori precum presiunea de a fi constant creativ, incertitudinea financiară, teama de eșec și competitivitatea intensă din industrie pot să crească sever nivelul de stres. În plus, multe medii artistice – în special cele legate de muzică, teatru sau industrii creative alternative – pot normaliza sau chiar încuraja, implicit, consumul de alcool și substanțe psihoactive ca mecanism de reglare emoțională sau pentru a stimula performanța. În timp, acest context poate deveni un factor de risc major pentru dezvoltarea unor adicții sau pentru accentuarea dezechilibrelor psihice preexistente.
Psihoterapia este importantă pentru noi toți atunci când ne aflăm în dificultate, iar artiștii nu fac excepție. Dacă faci parte din lumea artistică sau pur și simplu ești o fire creativă cu diferite interese artistice, e important să nu îți centrezi identitatea – artistică sau personală – în jurul suferinței, pentru că acest lucru poate să vină cu niște riscuri psihologice semnificative, ci să lași loc în arta ta și pentru alte părți ale tale, cum ar fi curiozitatea, speranța sau umorul.
Când durerea psihică sau emoțională este transformată într-o marcă personală („eu sunt cel/cea care a trecut prin asta”), identitatea începe să se construiască în jurul traumei sau evenimentului advers. În felul acesta, durerea, în loc să fie procesată, este repetată, iar persoana riscă să nu se mai identifice cu nimic altceva decât cu rolul de victimă sau de supraviețuitor.
Semne că ai putea avea nevoie de sprijin psihologic, ca artist:
• Te simți aproape mereu epuizat emoțional, chiar și (sau mai ales) după o perioadă de succes sau după ce închei un proiect.
• Blocajele creative îți provoacă anxietate sau te fac să te simți lipsit de valoare.
• Stima ta de sine gravitează exclusiv în jurul performanței artistice.
• Simți că emoțiile tale sunt prea intense sau greu de gestionat.
• Folosești substanțe, alcool sau muncești în exces ca să faci față stresului, presiunii sau golului interior.
• Ai tendința de a romantiza suferința și de a te identifica complet cu rolul de „artist neînțeles”.
• Pur și simplu simți nevoia unui spațiu în care să te înțelegi mai bine, fără teama de a fi judecat, grăbit sau comparat.
În lucrul terapeutic cu persoane din lumea artei, strategia psihoterapeutică este, desigur, particularizată. Însă în ea se pot regăsi elemente care țin de:
• Reglare emoțională și toleranță la frustrare.
• Mulți artiști trăiesc între extreme emoționale, cum ar fi inspirație și blocaj sau euforie și eșec.
• Confuzia dintre valoarea personală și succesul artistic, „cine sunt eu dincolo de performanță?”
• Abordarea convingerilor limitative de tipul perfecționismului. „Nu sunt suficient de bun”, „trebuie să fiu cel mai bun”.
• Prevenirea și/sau tratarea dependențelor.
Pentru artiști, psihoterapia nu este un obstacol în calea creativității, ci o ancoră de stabilitate și șansa la o dezvoltare mai bună personală și profesională.
Într-o lume în care sensibilitatea încă este privită ca o slăbiciune, mai ales când vine vorba despre bărbați, a cere ajutor devine un act de curaj și de responsabilitate față de sine. La fel ca mulți alții, artiștii intră în cabinetele de psihoterapie când sunt în criză, însă e de preferat ca psihoterapia să nu fie privită numai ca o intervenție în criză, ci ca o formă de îngrijire mintală și emoțională. Așa cum vorbim despre igiena corpului și a somnului, putem vorbi și despre igiena sănătății noastre mintale.
