De ce (tot) avem parte de relații nesănătoase

Nu e neapărat greu să identificăm o relație nepotrivită pentru noi, dar nu este suficient pentru a și părăsi relația respectivă. Un rol important îl joacă relația pe care o avem cu noi înșine, frica de singurătate, comportamente relaționale din zona traumei, convingerile limitative că nu putem avea parte de ceva (mai) bun. Iată de ce rămânem în relații nesănătoase, dar și cum le putem corecta sau cum ieșim din ele.

Știm ce merităm?

Circula la un moment dat un joc pe internet care ne invita să facem o listă cu 10 lucruri/persoane importante pentru noi/pe care le iubim. La final, eram întrebați dacă noi figurăm pe lista respectivă și, evident, nu se trecea nimeni pe acea listă. Este evident că probabil și o persoană cu tulburare narcisică se va orienta în exterior când întocmește o astfel de listă, dar ideea jocului este să îți reamintească să figurezi și tu pe o asemenea listă mentală.

Ne regăsim în relații nesănătoase pentru că nu ne vedem propria valoare, pentru că nu suntem conștienți de drepturile noastre emoționale și de nevoile pe care le avem. Suntem în relații nesănătoase întrucât suntem mai atenți la binele altuia decât la al nostru. Indicatorii că suntem într-o astfel de relație sunt felul în care ne simțim, absența libertății de a fi noi înșine și acceptați pentru ceea ce suntem, neîmplinirea nevoilor pe care le avem, teama că greșim sau că este ceva profund în neregulă cu noi, distanța percepută față de cealaltă persoană, acolo unde ar trebui să avem parte de apropiere și complicitate sănătoasă.

Relațiile noastre ne pot oferi ocazia de a vindeca răni emoționale sau le pot accentua, atunci când repetă tipare nesănătoase. Relațiile vindecătoare sunt cele în care avem parte de siguranță, acceptare, încredere și susținere. Dar oare știm că merităm aceste lucruri?

Comportamente care ne mențin în relații nesănătoase

Cum spuneam, putem fi orientați mai mult către ceilalți și mai puțin către noi, ceea ce înseamnă că vom face eforturi să fim pe plac, să împlinim nevoile altora și să sperăm că, odată ce ei sunt mulțumiți, vom avea și noi parte de „ceva” (aici putem completa cu: liniște, atenție, afecțiune, conectare, iubire etc.). Nu avem antrenament în a ne întreba „Dar oare eu ce vreau?” și cu atât mai puțin în a cere pentru noi. Adesea, când în cabinet îmi vin oameni care vorbesc despre problemele în relații, le spun „Cere-i ce ai nevoie/ Spune-i ce se întâmplă în interiorul tău”, iar răspunsul, invariabil, este „Dar cum să fac așa ceva?” urmat de „Mă fac de râs”, „Voi părea slab/ă”, „Mă va respinge”…

În plus, dacă în copilărie am învățat că trebuie să corespundem așteptărilor celorlalți, altfel vom fi pedepsiți sau criticați, am învățat că o relație depinde de cât de „buni” sau „dezirabili” suntem. În consecință, ne vom confrunta cu gânduri precum „nu sunt suficient de…”, „sigur am făcut eu ceva greșit”, „este ceva în neregulă cu mine” etc. Vom fi mai puțin atenți la felul în care ne tratează cealaltă persoană, preocupați de a o mulțumi, copleșiți de propria vinovăție, încercând să reparăm chiar și atunci când noi suntem cei răniți.

Multe dintre aceste gânduri ne aparțin nouă și sunt cele care ne împiedică să încercăm să schimbăm modul în care relaționăm cu ceilalți. Iar aceste comportamente care ne mențin în relații nesănătoase au fost învățate cu mult timp în urmă, poate în copilărie sau adolescență. Ne-am adaptat la situațiile de viață din trecut și repetăm comportamentele noastre și în relațiile prezente. Schimbarea începe cu noi, pentru a nu menține disconfortul emoțional provocat de lipsa unor relații hrănitoare, sănătoase, securizante, cu cei din jurul nostru. Așadar, care este cel mai mic lucru pe care îl poți face diferit în relațiile cu ceilalți și contribuie la împlinirea nevoilor tale? 

Fricile care ne paralizează. „Dar dacă va fi mai bine?“

Fricile noastre pot duce la abandonarea noastră, inacțiune, renunțare la a mai încerca să schimbăm lucrurile. Ne gândim frecvent că dacă încercăm să facem diferit, poate va fi „și mai rău”. Uităm să ne întrebăm „Dar dacă va fi mai bine?”, iar dacă nu o facem, poate nu avem referințe în acest sens.

Chiar dacă sună nedrept, e bine să ne uităm cum contribuim și noi la situațiile în care ne regăsim, nu cu scopul de a ne învinui, ci de a ne privi cu compasiune și a ne încuraja să facem lucrurile diferit. Poate, cum spuneam, nu avem referințe în experiențele anterioare, dar ne putem construi singuri viața așa cum ne-o dorim.

Să ne dorim o casă luxoasă sau vacanțe exotice poate sunt dorințe inaccesibile, dar să vrem relații mai bune (și pentru noi) cu cei din jur necesită resurse pe care le avem în interiorul nostru și doar trebuie accesate. Aici intră în rol fricile: cea de respingere, de abandon, de greșeală, de a ne face de râs.

Aceste frici sunt încurajate de gândurile noastre și singurul mod de a le depăși este să nu le permitem să ne blocheze, cenzureze, să ne convingă că nu putem face anumite lucruri. Frica aparține unei părți vulnerabile din interiorul nostru, iar această parte are nevoie de compasiune și încurajare să încerce ceva diferit. Încurajarea vine din partea noastră de adult, de părinte bun cu noi înșine, care ne vrea binele, ne înțelege, ne susține și, mai ales, ne iartă.

Reparăm sau ieșim din relațiile nesănătoase?

Pentru a decide dacă o relație merită salvată sau nu, iată câțiva pași de urmat:

Începem prin a evalua care sunt șansele ca o relație să fie reparată. Noi putem întotdeauna să facem partea noastră, dar o relație depinde întotdeauna de două persoane, așa că vom avea nevoie și de implicarea celuilalt. Șansele ca o relație să poată fi reparată depind de disponibilitatea ambelor persoane (aici vorbim despre relații de cuplu, de familie sau prietenii) de a contribui la schimbare. În nicio relație nu este suficient „să se schimbe doar unul”. 

Să fim atenți la ce ne așteptăm să se schimbe. Dacă vorbim despre agresivitatea unui partener, este recomandat să nu rămânem în rol de victimă, să nu ne punem integritatea fizică, psihică, emoțională în pericol sperând că celălalt se va schimba. Astfel de relații nu se repară, ci este în interesul nostru să le încheiem. Să sperăm că poate celălalt se va schimba sau să facem noi „eforturi” pentru a nu-i mai stârni furia înseamnă să renunțăm la noi sau să ne asumăm vina pentru reacțiile celeilalte persoane. Nimic din ceea ce facem noi nu dă dreptul altei persoane să devină agresivă, un astfel de comportament nu depinde de noi.

Să ne spunem nevoile. Comunicarea nevoilor noastre este esențială în orice relație. Nimeni nu poate ghici ce ne dorim, este necesar să spunem. Apoi, este la fel de necesar să ținem și noi cont de nevoile noastre, nu doar să le spunem și să fim primii care le abandonează. Evident, este important să nu avem așteptarea ca ele să fie MEREU împlinite, așa cum e sănătos ca, la rândul nostru să ținem cont de nevoile celeilalte persoane.

Să punem limite, să spunem nu. Acest comportament ne accesează fricile întrucât nu ne dorim respingerea celorlalți sau abandonul. Dar o persoană care „ne pedepsește” pentru că am pus limită (am stabilit spațiul de care avem nevoie pentru a avea grijă de nevoile noastre și intimitate) sau pentru că am spus „nu” (respectiv am refuzat ceva din lipsă de resurse), nu este o persoană cu care să vrem să avem o relație. Uneori este necesar să avem răbdare pentru ca celălalt să se obișnuiască cu aceste limite (lucru care poate dura, atunci când este un comportament nou din partea noastră) sau să constatăm că cealaltă persoană este concentrată asupra propriilor nevoi și nu are resurse sau interes către ale noastre. Iar în acest caz putem alege să ne distanțăm.

Să învățăm să comunicăm asertiv. Asertivitatea se referă la exprimarea nevoilor sau a nemulțumirilor, a ține cont de drepturile noastre fără, însă, a le încălca pe ale celuilalt. Există inclusiv critică asertivă care presupune precizarea comportamentelor indezirabile ale celeilalte persoane, comunicarea nevoilor noastre, a gândurilor în legătură cu acele comportamente și, totodată, comunicarea consecințelor dacă acele schimbări nu au loc. 

Nu abandonăm o relație întrucât nu corespunde așteptărilor noastre (este recomandat să evaluăm dacă așteptările noastre sunt realiste), însă o relație toxică nu lasă loc de interpretări, comportamentele indezirabile fiind cele care ne provoacă suferință. Este de preferat să învățăm să fim singuri și să ne cunoaștem și prioritizăm nevoile, iar apoi să le respectăm și în relațiile cu ceilalți.