Cineva apropiat are probleme, dar refuză să meargă la psiholog sau psihiatru? Ce poți să faci

E greu să vezi că o persoană apropiată are o suferință emoțională sau psihică persistentă. E și mai greu să fii martorul acestei suferințe atunci când știi că i-ar prinde bine să meargă la un specialist în sănătate mintală, doar că refuză să meargă la psiholog sau psihiatru, deci să ceară sau să accepte ajutor. Iată cum poți aborda situația, în funcție de caz.  

Se poate întâmpla, mai ales dacă ești o persoană empatică, să observi că un prieten a început să anuleze de fiecare dată planurile pe care vi le faceți și că preferă să stea închis în casă. Sau să îți faci griji că cineva apropiat a început să bea cam mult și că nu reușește să se relaxeze fără măcar un pahar-două de alcool. Sau că are tot timpul un discurs negativ despre sine și că nu mai găsește vreo formă de optimism în viață, că e mereu iritat și că asta îi afectează relațiile cu cei in jur, poate inclusiv cu tine. Sau că a început să aibă niște comportamente neobișnuite, pe care nu ți le explici, dar care pur și simplu te fac să crezi că ceva nu e bine.

Așa cum e firesc să fii preocupat de sănătatea fizică a celor dragi, e normal să te preocupe și bunăstarea lor mintală. De asemenea, este firesc să nu ai idee cum să abordezi situația și de unde să începi atunci când vine vorba de a convinge o persoană dragă să facă primii pași către a cere sau a accepta ajutor de la un specialist în sănătate mintală.  

Înainte de a trece mai departe, menționez că, în acest caz, specialist în sănătate mintală se referă la psiholog, psihoterapeut sau psihiatru. Situațiile la care mă refer aici nu sunt de competența unui coach sau consilier în dezvoltare personală, care se ocupă de probleme mai simple.

În primul rând, motivele pentru care poți crede că cineva apropiat are nevoie de ajutorul unui specialist în sănătate mintală sunt diferite.

• Poate consideri că anumite comportamente ale celui de lângă tine vă afectează relația sau îi afectează relațiile cu alte persoane. Aici lista de motive (care sunt ale tale, nu neapărat și ale celuilalt) variază de la felul în care, să zicem, evită să stea într-o conversație inconfortabilă la furia care izbucnește din te-miri-ce, de la faptul că nu reușește să termine lucrurile pe care le începe la o dependență de alcool, substanțe sau jocuri de noroc. În orice caz, e vorba despre faptul că observi tipare de comportament pe care le consideri în defavoarea persoanei, în defavoarea ta sau în defavoarea relației dintre voi.
• Poate vezi cum persoana dragă nu se mai ridică din pat pentru că îi lipsește orice formă de plăcere sau motivație sau, așa cum a povestit Alin, un tânăr cu depresie anxioasă, nu mai iese din casă, pentru că are diferite frici sau atacuri de panică.
• Poate ai ajuns la această concluzie pentru că ai observat anumite bizarerii și lucrurile ți se par scăpate de sub control, de exemplu, spune că e urmărit tot timpul de cineva (dar nu e clar dacă acest lucru este real) sau se implică în comportamente riscante care nu-i stau în fire, iar lista poate continua. Aici, bizar e cuvântul-cheie. Un astfel de comportament manifesta Andreea, o tânără de 24 de ani care, în plin episod maniacal, avea un comportament bizar în trafic. Într-unul dintre episoade, de exemplu, s-a învârtit în sensul giratoriu de 30-40 de ori neîntrerupt, cu mâinile pe sus, prin trapa mașinii, respectând totuși limita de viteză. Andreea a fost ulterior diagnosticată cu tulburare bipolară. Întreaga ei poveste o puteți citi aici.

Prin urmare, dacă motivele pentru care ți-ai dori ca o persoană să ajungă în fața unui psiholog, psihoterapeut sau psihiatru sunt diferite, desigur că și abordările sunt diferite. Indiferent cum ai decide să procedezi, ține cont de faptul că, pentru a convinge pe cineva drag să primească ajutor, e nevoie să oferi compasiune, consecvență, respect și un limbaj ales cu atenție.

Ce să faci dacă cineva apropiat are probleme de sănătate mintală și refuză să meargă la psiholog, psihoterapeut sau psihiatru  

Ce să faci dacă ți se pare că problemele de viață obișnuită îl împiedică să se simtă bine

Există la noi, la români, expresia a vedea paiul din ochiul altuia și a nu vedea bârna din ochiul tău. Sigur, expresia aceasta are în ea o exagerare, dar adevărul este că ne e mult mai ușor să observăm comportamentele celorlalți decât pe ale noastre, deci să observăm defectele și problemele altora (pentru că ne e mai ușor să mutăm către alții atenția de la noi înșine) decât să analizăm propriile neajunsuri.

Prin urmare, se întâmplă destul de des să concluzionăm că ceilalți au nevoie de terapie, dar să credem că la noi încă nu e cazul de așa ceva. Și, ce-i drept, sunt destul de multe situațiile în care chiar așa și e. Observăm că cei din jur au probleme de comportament care îi împiedică să aibă relații bune, să fie consecvenți în mediul educațional sau profesional, să iasă din situații care le afectează starea de spirit și lista cu probleme de viață obișnuită poate continua la nesfârșit.

Să spunem că o prietenă de-ale tale e căsătorită cu un bărbat dependent de substanțe și că asta o macină profund, încât și-a piedut ea însăși pofta de viață. Să spunem că partenerul tău de cuplu nu reușește să le pună limite părinților lui, despre care simți că vă invadează viața, iar asta duce la conflicte și între voi. Să spunem că un prieten de-ai tăi se plânge că are numai relații superficiale pe care le pune pe seama ghinionului, dar tu observi că sunt lucruri pe care și el le-ar putea îmbunătăți, dacă ar avea sprijinul unui psiholog.

Cum faci să-i transmiți că poate ar fi bine să ceară ajutor, atunci când e vorba de lucruri care nu sunt de viață și de moarte, dar despre care tu crezi că i-ar face viața mai bună?

În primul rând, alege momentul și contextul potrivit. „Ai nevoie de terapie!”, urlat sau spus pe un ton pasiv-agresiv în timp ce te cerți cu partenerul tău nu numai că nu-l va convinge să caute sprijin, ci pune o cărămidă în plus la stigmatizarea terapiei și a celor care merg la psiholog. Prin urmare, nu deschide o discuție despre mers la terapie în timpul unui conflict, ci fă acest lucru într-un moment cât se poate de confortabil.

Când deschizi subiectul, încearcă să vorbești despre tine – de exemplu, „sunt îngrijorat/ă pentru tine” – sau, atunci când vorbești despre celălalt, să o faci fiind cât mai specific și neacuzator – de exemplu, „am observat că de ceva vreme…, ce părere ai despre ideea de a merge la terapie?”.

Normalizează mersul la terapie. În cazul în care are idei preconcepute, explică-i cu blândețe că nu e nevoie să ai probleme grave ca să mergi la terapie și că un psihoterapeut te poate ajuta și cu lucrurile aparent mărunte și pe care pari că le gestionezi, dar care te împiedică să te simți bine în viața de zi cu zi.  

În final, ai grijă să nu devii prea insistent și încearcă să discerni când anume dorința de a-l trimite pe celălalt la terapie are legătură strict cu binele lui și când este o nevoie a ta. În multe situații, ne dorim ca ceilalți să facă terapie ca să-și rezolve problemele pe care noi înșine nu le putem rezolva în relație cu ei. Prin urmare, acceptă că nu poți face lucrurile în locul celuilalt și fă ceea ce ține de tine și de capătul tău de relație. Și ție îți poate fi utilă terapia!

Ce să faci dacă suspectezi depresie, anxietate sau alte probleme care îi blochează vitalitatea

Uneori, ajung în cabinetul meu oameni care nu au în vedere să-și rezolve propriile probleme, ci vor să învețe cum să-i ajute pe alții. S-a întâmplat, de exemplu, ca o femeie să vină debusolată, spunând că nu știe cum să o ajute pe sora ei – care locuia în altă țară și despre care era convinsă că suferă de depresie – să meargă la un specialist în sănătate mintală, psiholog sau psihiatru. Persoana aflată în străinătate refuza inclusiv să se mai ridice din pat și să se mai spele, atât de serioasă părea problema ei, încât e de înțeles că refuza să meargă la un specialist.

În aceste cazuri, în care crezi că cineva apropiat suferă de depresie, anxietate sau insomnie, e recomandat să acționezi. Adică să nu stai pe margine sperând că va fi bine, ci să deschizi o discuție despre cum l-ar putea ajuta un specialist. Însă nu oricum.

E de preferat să încerci să comunici cât mai autentic, fără judecată și fără presiune, cu persoana care are probleme de sănătate mintală. Încercă să devii aliatul ei, deci fără a-i impune cu forța voința ta de a merge la psiholog, de exemplu.

Află care sunt motivele pentru care nu vrea să meargă la un specialist. Unii oameni evită pentru că au credința că vor fi stigmatizați dacă se află că au ajuns în această situație. Alții suferă profund din cauza faptului că nu au încredere că altcineva – oricine, dar mai ales un psiholog sau psihiatru – îi poate ajuta. Atunci când încerci să înțelegi, evită întrebarea de ce?, care poate avea o notă de dezacord sau de tras la răspundere.  

După ce afli care sunt motivele, poți alege cum să deschizi subiectul și să îl încurajezi. De exemplu, dacă primul gând care îți trece prin minte e să-l îndrumi către psihiatru, dar observi că e neîncrezător în tratamentele psihiatrice – de care eventual se și teme, pentru că e larg răspândită ideea că te fac legumă – atunci poate că cea mai bună abordare ar fi să îi recomanzi o vizită la psiholog. Acesta va evalua situația și, dacă va considera că e nevoie și de un psihiatru, va putea face o recomandare mult mai obiectivă, în baza unor testări psihologice, ceea ce poate determina persoana să ia în calcul și această variantă. Dacă nici acest lucru nu funcționează, îi poți sugera o vizită la medicul de familie, care poate fi mult mai convingător decât tine în legătură cu mersul la psiholog.

Dacă nu respinge total ideea de terapie, dar vezi că ezită, încurajează persoana apropiată oferindu-i sprijin concret. Atunci când persoana pe care vrei să o ajuți nu are energie să se dea jos din pat, cel mai probabil nu va avea energie nici să caute un psiholog. Așa că te poți oferi să o ajuți cu această parte de documentare, te poți oferi să o însoțești cel puțin la prima ședință sau o poți ajuta cu transportul către și de la psiholog, dacă banii sunt o problemă, o poți ajuta financiar, poți face o chetă printre prietenii comuni sau poți opta pentru variante de psihologi care au contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât să meargă la gratuit la psiholog.  

Ce să faci dacă suspectezi bizarerii mai grave: manie, halucinații, delir

În urmă cu ceva timp, cineva mi-a scris ca să mă întrebe cum ar putea să își convingă fratele, care avea diagnostic de schizofrenie, să-și ia medicamentele sau să meargă la psihiatru. Fratele refuza de ceva vreme să-și ia tratamentul, se izolase, nu mai ieșea deloc din camera lui, unde-și făcuse un mic sanctuar, și amenința că, dacă familia sună la ambulanță, se va sinucide. De teamă, familia nu dorea să creeze nici cel mai mic disconfort acestui tânăr, despre care bănuia că se află din nou într-un episod psihotic.

Atunci când e vorba despre probleme psihiatrice grave, cum sunt afecțiunile care implică manie, halucinații (nu neapărat vizuale, cât mai adesea auditive) sau delir, când persoana devine agitată sau chiar violentă si apare riscul să se rănească pe sine sau să rănească pe altcineva, e recomandat să o duci la camera de gardă a unui spital de psihiatrie sau, dacă refuză, să suni la 112, așa cum a procedat Ana când a observat că fiica ei de 28 de ani a devenit dintr-o dată mai speriată și mai agitată decât de obicei.

La fel e recomandat și dacă persoana amenință cu sinuciderea sau are manifestări neobișnuite cauzate de consumul de substanțe sau de sevraj – de exemplu, delirium tremens, o complicație care apare la întreruperea bruscă a consumului de alcool poate provoca halucinații și este o urgență medicală.  

O ambulanță, în unele cazuri însoțită de poliție, va veni, va evalua cazul și, cel mai probabil, persoana va fi internată într-un spital de psihiatrie. Această scenă îngrozește pe oricine, atât pe cel tulburat, cât și pe cei din jur, dar este singurul lucru care se poate face pentru binele persoanei atunci când riscul devine prea mare.

Între timp, vorbește cu persoana respectivă pe un ton calm și respectuos, folosind fraze clare și scurte, fii empatic și încearcă să validezi frustrarea sau stresul pe care îl experimentează, chiar dacă este unul pe care tu nu îl consideri real sau justificat. Pentru acea persoană lucrurile par reale și e treaba specialiștilor să îi ofere tratamentul potrivit.

La fel, comunicând cu empatie și răbdare, poți proceda și atunci când intuiești că ceva nu e deloc în regulă, dar persoana nu este prea agitată sau agresivă. Există șanse să o convingi să meargă de bunăvoie la camera de gardă, ceea ce e mai puțin traumatizant, atât pentru ea, cât și pentru tine.  

Nu uita însă că, în astfel de cazuri, care presupun probleme psihiatrice severe, lucrurile nu trec odată cu episodul psihotic. Dacă ești ceea ce se cheamă aparținător al acestei persoane, adică dacă ești direct responsabil pentru ea, vor urma multe suișuri și coborâșuri și e de dorit ca și ea, dar și tu, să intrați într-un proces de psihoterapie individuală sau să căutați grupuri de suport.   

Ce să faci dacă propunerile tale sunt respinse

Întâi de toate, pregătește-te pentru un refuz și, dacă apare, nu îl lua personal. S-ar putea să fie nevoie de mai multe conversații pentru a-l face pe cel apropiat receptiv la ideea de a merge la specialist, iar în unele situații, nu-l vei convinge să accepte ajutor. Ba chiar se poate înverșuna împotriva terapiei și chiar împotriva ta.

În cazul în care devine furios, agresiv sau se retrage din relația cu tine și încetează să-ți mai împărtășească lucruri, e bine să nu insiști decât în cazurile extreme menționate (când se pune în pericol pe sine sau pe ceilalți). Nu poți forța un adult să caute ajutor dacă el însuși nu e pregătit pentru asta.

Nu uita să te protejezi și pe tine, pentru că e ușor să pici în capcana salvatorului și să ignori propriile tale nevoi, concentrându-te pe ale altuia. Deci, nu în cele din urmă, scanează-ți puțin propria ta viață și întreabă-te dacă tu ceri ajutor atunci când ai nevoie de el, de la un specialist sau de la oricine altcineva.