Ce este și ce NU este iertarea de sine. Cu siguranță, nu înseamnă să dai vina pe ceilalți
Adesea suntem critici, exigenți și punitivi la adresa noastră, fugim de greșeli și ne judecăm aspru pentru ele atunci când se întâmplă, avem așteptări nerealiste de la propria persoană și ne confundăm cu eșecurile pe care le avem. Iertarea de sine este esențială pentru sănătatea psihică și emoțională, chiar mai importantă decât iertarea celorlalți. Iată de ce.
Greșeli și eșecuri
Se spune că singura cale de a nu face greșeli este să nu încerci nimic, niciodată. Pe lângă faptul că ar fi greu să definim „nimic” și „niciodată”, cu toții facem greșeli, cu toții avem eșecuri, iar acestea sunt importante, sunt o parte firească din viață și însoțesc parcursul devenirii noastre. Cum altfel învățăm, cum înțelegem anumite lucruri despre noi, ceilalți, relațiile pe care le avem?
Să facem o greșeală înseamnă să avem o experiență poate inconfortabilă, însă una din care putem înțelege ce anume se activează în interiorul nostru, ce ne spunem în acel moment despre noi. Iată cum ajungem la anumite gânduri disfuncționale în raport cu propria persoană, la vocea criticului nostru interior („Ar fi trebuit să știu”, „Ce vor spune ceilalți despre mine?”, „M-am făcut de rușine”, „Sunt un/o prost/proastă”). De aici ar fi recomandat să înceapă munca cu noi – „Ce înseamnă să fiu prost?”, cum definim prostia și ce așteptări avem de la noi? Oare le avem și de la cei din jurul nostru? Cum ne simțim cu astfel de gânduri? Cum ne ajută?
Dacă ne imaginăm că astfel de gânduri „ne ajută să fim mai buni, mai atenți, să ne perfecționăm” echivalează cu opinia că educația se face prin pedeapsă, întrucât abia atunci un copil învață. Să nu uităm că învățarea are loc în prezența blândeții, înțelegerii, acceptării și susținerii. Adulți fiind, este rolul nostru să devenim acești părinți buni care ne ghidează să învățăm din greșeli și eșecuri, nu să ne judecăm pentru ele, nici să ne pedepsim sau să ne definim prin prisma lor.
Compasiunea și iertarea de sine
Uneori confundăm iertarea de sine cu compasiunea de sine. Deși sunt diferite, acestea se suprapun în mare parte. Iertarea de sine înseamnă să ne recunoaștem greșelile și să ne iertăm în același mod în care am ierta o persoană iubită, mai ales când acțiunile nu au fost deliberate. Compasiunea este modul în care ne vorbim când traversăm un episod dificil și facilitează iertarea, fără ca acest lucru să însemne că nu ne asumăm răspunderea sau nu facem pașii necesari pentru a repara o situație sau o relație afectată de greșeala noastră.
Autopedepsirea, exigența față de sine, autocritica în mod constant sunt mai periculoase decât în relație cu ceilalți întrucât suntem permanent în prezența noastră, iar acesta devine tiparul nostru de gândire și mentalitatea totodată, în timp ce la ceilalți ne gândim intermitent.
În literatură, iertarea adoptă punctul de vedere al moralității, concentrându-se asupra acțiunii dăunătoare din punct de vedere moral împotriva altor persoane. În astfel de contexte ar fi important să cerem iertare „victimelor”, să încercăm să reparăm situația, deși acest lucru nu este întotdeauna posibil. A cere iertare are potențial vindecător dacă victima este accesibilă, iar prezența noastră nu prezintă un risc de retraumatizare, de retrăire a unui trecut pe care, poate, încearcă să îl lase în urmă.
Insistența de a cere/primi iertare, atunci când contactul cu noi nu este dorit, când cealaltă persoană cere distanță și se simte în siguranță dacă stăm departe, nu are legătură cu iertarea, nu este despre a ne asuma ceea ce am făcut și nici de a respecta nevoile celeilalte persoane. Dacă nu este posibil să ne exprimăm regretul, dacă nu avem șansa unei reparații, iertarea de sine este necesară, întrucât nefăcând acest lucru, devenim propria victimă, mutând comportamentul din exterior asupra noastră – ajungem în auto-abuz.
Vinovăția și depresia
Iertarea de sine este necesară atunci când greșelile au avut la bază bune intenții, sau când noi suntem principalele „victime” ale acelor greșeli – decizii greșite privind cariera, partenerul sau finanțele, spre exemplu. Să nu uităm că orice decizie am luat, dacă este una greșită, putem recalcula pașii următori în funcție de ce putem îndrepta, ținând minte că multe situații nu sunt definitive. Cu siguranță atunci când am luat decizia (care s-a dovedit greșită) am luat în considerare informațiile pe care le aveam la dispoziție, nevoile din acel moment și resursele personale. Toate aceste condiții se pot schimba în timp, iar acest lucru ne poate determina să revenim asupra greșelii.
Sentimentele de vinovăție și devalorizare sunt prezente frecvente în depresie, întrucât ajungem să ne gândim că suntem „oameni răi”, care nu merită iertare. Prin urmare, e important să verificăm dacă există și alte semne ale depresiei prezente, iar dacă sunt, să ne ocupăm de ele în mod corespunzător. De exemplu, un nivel înalt de neuroticism este asociat cu abilități scăzute de iertare de sine, trăsătură prezentă în mai mare măsură la cei cu stima de sine crescută și satisfacție în raport cu propria viață.
Ce nu este iertarea de sine
Iertarea de sine NU înseamnă să ne trecem cu vederea anumite comportamente, să căutăm justificări prin care să ni le explicăm fără a ne asuma răspunderea asupra lor. Iertarea de sine nu înseamnă să căutăm vinovați în afară, să ne considerăm îndreptățiți să facem anumite lucruri pentru că „am fost provocați” sau celălalt „m-a determinat să…”.
Iertarea începe în primul rând cu responsabilizarea pentru propriile fapte, mai ales când vorbim despre a greși altcuiva. Iertarea de sine nu înseamnă să trec cu vederea anumite greșeli pentru că „eu mă iubesc”. La fel ca în parenting, iubirea nu înseamnă că nu există consecințe pentru faptele noastre. Acestea însă trebuie calibrate pe măsura greșelilor făcute și este necesar să fie urmate de iertare – acesta fiind un mod prin care învățăm de timpuriu că merităm iertare (am primit-o din partea părinților).
Iertarea nu este și gândul „mă iert” fără o analiză a ceea ce simt, a ceea ce îmi spun despre mine, fapta mea, ce m-a determinat să procedez în acel fel, cum am ajuns în acea situație, respectiv a-mi face o analiză și a-mi da ocazia să învăț din greșelile mele.
