Hipoglicemie în diabet și în afara lui: ce simțim când ne scade glicemia

Ce simțim când ne scade glicemia și în ce situații este periculoasă hipoglicemia

Episoade de hipoglicemie experimentează mai ales pacienții diabetici, dar le poate scădea glicemia și persoanelor care nu suferă de această afecțiune. Senzația de foame, oboseala, agitația, irascibilitatea sunt primele semne că ne-a scăzut nivelul zahărului din sânge.c

Când vorbim despre hipoglicemie, ne referim la situațiile în care concentrația de glucoză din sânge scade sub 70 mg/dl.

Simptomele se pot agrava mai ales în cazul diabeticilor, care pot ajunge la comă hipoglicemică, o complicație severă. De aceea, primul lucru pe care trebuie să-l faci când simți că ți-a scăzut glicemia este să mănânci ceva dulce, o bomboană, de exemplu. După 15 minute, ar trebui să-ți revii. În caz contrar, ar trebui să te adresezi medicului.

Loredana Ungureanu, nutriționist dietetician la Clinica LUXOR, ne-a explicat cum se manifestă hipoglicemia, cine este la risc să dezvolte complicații și cum facem diferența între scăderea glicemiei și o cădere de calciu.

Hipoglicemie: valori alarmante

Smart Living: Care sunt valorile normale ale glicemiei și când se consideră că cineva suferă de hipoglicemie?

Loredana Ungureanu: Când vorbim de glicemie ne referim la concentrația glucozei (nivelul zahărului) din sânge. Pentru pacienții sănătoși, non-diabetici, glicemia este considerată normală când are o valoare sub 100 mg/dl, mai exact între 70 și 99 mg/dl, măsurată dimineața, înainte de masă. La două ore după masă, o glicemie normală nu trebuie să fie mai mare de 140 mg/dl.

Desigur, valorile glicemiei normale diferă la anumite categorii de persoane, cum ar fi femeile însărcinate și copiii. Hipoglicemia apare atunci când concentrația de glucoză din sânge scade mai jos de 70 mg/dl. Este frecventă în special la pacienții diabetici, însă apare și la persoanele care nu suferă de această afecțiune.

Citește aici cele mai importante informații despre diabetul zaharat.

Hipoglicemie: cauze la diabetici

Smart Living: Care pot fi cauzele glicemiei prea scăzute?

Loredana Ungureanu: Există mai multe cauze ale scăderii concentrației de glucoză din sânge. Problema poate să apară ca efect secundar al medicamentelor utilizate pentru tratarea diabetului, dacă mâncați mai puțin decât de obicei după ce ați luat medicamente pentru diabet sau după un efort fizic intens.

În cazul persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat, valoarea glicemiei poate fi modificată și de emoții intense.

Hipoglicemie fără diabet

Smart Living: E o problemă care afectează doar diabeticii sau poate apărea și în afara acestei afecțiuni?

Loredana Ungureanu: Nu trebuie să fii diabetic ca să suferi la un moment dat un episod de hipoglicemie. Problema apare din numeroase alte cauze la pacienții non-diabetici în cazul cărora organismul nu mai poate stabiliza concentrația glucozei din sânge.

Spre exemplu, consumul excesiv de alcool și lipsa alimentației o perioadă îndelungată fac ca ficatul să nu poată elibera glucoza stocată în sânge, provocând hipoglicemie. Bolile hepatice severe, de asemenea, pot duce la hipoglicemie, cum este cazul cirozei hepatice.

Există și lucruri simple, dacă le putem numi astfel, care pot duce la hipoglicemie, cum ar fi înfometarea și dietele restrictive sau, la polul opus, efortul fizic intens sau expunerea la temperaturi extrem de ridicate.

EXTRA INFO: Atunci când nu mănânci mai multe ore, este natural ca nivelul zahărului din sânge să scadă. Dacă pancreasul este sănătos, el va elibera un hormon numit glucagon, care compensează lipsa mâncării. Acest hormon îi transmite ficatului să proceseze zaharurile pe care le-a stocat și să le elibereze în fluxul sangvin. Dacă toate lucrurile merg normal, atunci nivelul glicemiei nu ar trebui să scadă dramatic și să ajungi la hipoglicemie.

Hipoglicemia poate da simptome foarte variate

Smartliving: Care sunt simptomele hipoglicemiei, ce simțim când ne scade glicemia?

Loredana Ungureanu: Inițial, scăderea glicemiei se manifestă prin:

  • senzație de foame,
  • slăbiciune,
  • oboseală,
  • somnolență,
  • palpitații,
  • piele palidă,
  • transpirații,
  • agitație,
  • tremurături,
  • furnicături sau amorțeală a buzelor, limbii sau obrazului,
  • anxietate.

Ulterior, pe măsură ce hipoglicemia se agravează și devine severă, apar confuzia, dificultățile de concentrare, tulburările de vedere și de vorbire, convulsiile, mergând până la pierderea cunoștinței.

EXTRA INFO: În mod normal, atunci când nivelul glicemiei scade, organismul eliberează hormoni de stres, cum este epinefrina. Epinefrina este „vinovată“ pentru simptomele de hipoglicemie la debut, cum sunt foamea și tremorul.

Smart Living: Cum putem face diferența între o cădere de calciu și hipoglicemie?

Loredana Ungureanu: Simptomele specifice căderii de calciu sunt senzația de sufocare, dificultate la înghițirea alimentelor din cauza spasmelor, dureri abdominale și halucinații, în cazurile severe.

În caz de hipoglicemie, manifestarea principală este senzația acută de foame, alături de alte simptome:

  • stare de agitație,
  • vedere încețoșată,
  • dificultăți de concentrare,
  • pierderea cunoștinței.

Primul ajutor în caz de hipoglicemie: ceva dulce

Smart Living: Ce trebuie să facem în cazul în care ne scade glicemia? E indicat să mâncăm ceva dulce?

Loredana Ungureanu: Da! Primul lucru pe care ar trebui să-l facă un pacient diabetic dacă are o glicemie sub 70 mg/dl este să consume 15 g de carbohidrați cu acțiune rapidă, adică să mănânce sau să bea ceva dulce, cum ar fi câteva pătrățele de glucoză, o bomboană sau chiar zahăr. După 15 minute, pacientul trebuie să-și verifice din nou glicemia.

Dacă nivelul zahărului din sânge este tot sub 70 mg/dl trebuie să consume din nou 15 g de carbohidrați cu acțiune rapidă, iar după un sfert de oră să își măsoare din nou nivelul glicemiei.

Această procedură trebuie continuată până când glicemia crește peste nivelul de 70 mg/dl. Dacă glicemia rămâne în continuare scăzută sau dacă episoadele se repetă de mai multe ori într-o săptămână, pacientul trebuie să se adreseze medicului. 

Simptome alarmante

Smart Living: Ce simțim și ce trebuie să facem când ne confruntăm cu o hipoglicemie severă?

Loredana Ungureanu: Hipoglicemia severă este o urgență medicală, fiind o complicație ce apare la persoanele cu diabet. Aceasta se manifestă prin confuzie, senzație de dezorientare, convulsii și pierderea cunoștinței.

În cazul hipoglicemiei severe, veți avea nevoie de o injecție cu glucagon sau administrarea de glucoză intravenoasă. Persoanele diabetice ar trebui să aibă la îndemână un kit de glucagon pentru situații de urgență. Dacă în urma unei hipoglicemii severe persoana în cauză este inconștientă, sunați imediat la Urgențe.

Smart Living: Dar cum se manifestă o criză hipoglicemică și ce măsuri sunt necesare?

Loredana Ungureanu: Criza hipoglicemică se manifestă prin:

Și în acest caz, primul pas terapeutic este consumarea de carbohidrați cu asimilare rapidă. Aceasta este o soluție temporară și este necesar ca pacientul să meargă la medic pentru o evaluare.

Hipoglicemie în sarcină

Smart Living: Cât de periculoasă poate fi hipoglicemia în sarcină?

Loredana Ungureanu: Hipoglicemia este destul de frecventă în cazul gravidelor și apare în special la femeile care suferă de diabet. Este posibil ca un episod de hipoglicemie să apară ocazional în timpul sarcinii și să nu provoace niciun rău pentru mamă sau făt. Dar când episoadele sunt dese, hipoglicemia poate duce la convulsii, comă și chiar moarte.

Află de aici cum se manifestă diabetul în sarcină.

Complicații în caz de hipoglicemie la copii

Smart Living: Dar, în cazul copiilor sau nou-născuților?

Loredana Ungureanu: În cazul nou-născuților și copiilor, un nivel scăzut de glucoză poate afecta capacitatea de funcționare a creierului. Hipoglicemia severă sau care persistă pe o perioadă mai lungă de timp poate provoca convulsii și leziuni cerebrale grave.

Coma hipoglicemică, o complicație frecventă a diabetului

Smart Living: În ce situații se poate ajunge la comă hipoglicemică și cum poate recunoaște un diabetic semnalele de alarmă?

Loredana Ungureanu: Lăsată netratată, hipoglicemia poate duce la convulsii, pierderea cunoștinței și coma hipoglicemică, care este cea mai frecventă complicație acută a diabetului zaharat. Coma hipoglicemică duce la compromiterea funcțiilor cerebrale de bază, acesta fiind motivul pentru care este esențială tratarea imediată a hipoglicemiei, indiferent de cauză.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare