Cât de pregătiți suntem pentru relaxare după pandemie: „Încă port mască în aer liber. A devenit precum ochelarii”

    Am așteptat mai mult de un an să revenim la o normalitate, la un firesc, la o urmă de familiaritate a condițiilor de viață și interacțiune cu ceilalți. Am sperat că va fi mai bine, iar acum, cel puțin statistic, lucrurile par să stea mai bine. Dar suntem oare pregătiți de relaxare după pandemie? Uneori, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Stresul rămâne, tranziția este necesară și, în timp ce unii aruncă fericiți cu măștile în aer ca în timpul absolvirii, alții rămân precauți.

    De ce este necesară tranziția

    Faptul că ieri eram în pericol și de azi nu mai suntem, în condițiile unui inamic invizibil, unora nu li se pare foarte credibil, deși prima reacție este cea de bucurie, de a răsufla ușurați. De regulă, cea de-a doua vine însoțită de eternul „dar dacă…”.

    Este adevărat că după sintagma „dar dacă” nu urmează nimic concret, real, adevărat, ci doar supoziții. Însă acestea sunt suficiente pentru ca noi să le investim cu credibilitate, să le transformăm în realitatea noastră. Dacă supozițiile merg în direcția pericolului, vom alege precauția. Iar acest lucru este în regulă, dacă nu exagerăm, intrând într-o zonă de anxietate în care continuăm cu precauții inutile cărora ne va fi tot mai greu să le punem capăt.

    În pandemie am căpătat și obiceiuri sănătoase precum atenție mai mare acordată igienei și păstrarea unei intimități personale când stăm la cozi sau ne strângem la evenimente. Este ok să reținem că pericolul a scăzut, nu a dispărut. Tranziția vine ca o acomodare treptată la noua situație aflată acum la granița dintre pandemie și normalitate. Este mersul precaut în direcția dorită.

    Ce ne-a lipsit cel mai mult?

    Am trăim o sumedenie de privațiuni, am suferit pierderi fie ale locului de muncă sau a unor persoane dragi, poate chiar propria îmbolnăvire, lipsa vacanțelor, a predictibilității, a controlului, a așteptărilor pozitive. Mai mult decât orice am suferit din cauza distanțării de ceilalți, considerați un pericol pentru noi, iar noi un pericol pentru ei.

    Distanțarea fizică atrage cu sine distanțarea emoțională involuntară, forțată, impusă de împrejurări. Ne conectăm prin atingere, ne eliberăm de stres într-o îmbrățișare, ne relaxăm în prezența celor dragi, iar mediul virtual, oricât de uitil, pare uneori o simulare a vieții reale.

    Am trăit un soi de joc live pe calculator în care toți eram personaje deseori lipsite de un scenariu predictibil. Ne confesăm cu dificultate în mediul virtual, plângem anevoie, iar dacă o facem putem rămâne simțindu-ne neconsolați. Acum însă, când ni se permite apropierea (dacă suntem vaccinați), când putem renunța la mască pe străzi și ne putem relua activitățile de socializare, când putem avea parte de relaxare după pandemie, pentru unii rămâne teama: „Dar dacă…”.

    Predispoziții agravate de pandemie

    Se spune că într-un cuplu vei fi pe cât de fericit știi tu să fii când ești singur. Desigur, adrenalina declanșată de o îndrăgostire poate funcționa drept fericire de moment, dar nu poate fi susținută în timp, când noutatea și surescitarea dispar. Paralela funcționează și în cazul anxietății.

    Dacă avem un fond anxios, acesta a fost stimulat de pandemie, iar starea emoțională nu se va normaliza prin simpla ridicare a restricțiilor.

    Practic, vei rămâne cu anxietatea, cât timp nu vei solicita ajutor pentru a dezvolta mecanisme mai sănătoase pentru a face față lipsei de control și impredictibilității mediului. Altfel, Covid-19 va rămâne un motiv de actualitate, o precauție în plus pe terenul tuturor precauțiilor pe care deja le ai, iar o relaxare după pandemie devine un motiv de stres.

    Este atât de simplu să ne relaxăm?

    Desigur, reducerea restricțiilor și reapropierea de ritualurile sănătoase – ieșirile în natură, masa cu prietenii, mersul la teatru sau spectacole, vacanțele, sunt toate utile și binevenite. Dar oare pandemia ne-a afectat pe toți la fel?

    Unii dintre noi au pierdut locuri de muncă, siguranța zilei de mâine, au acumulat datorii și au pierdut persoane dragi după care sunt încă în doliu. Pentru ei, îndemnul de relaxare după pandemie nu va fi trăit cu la fel de multă ușurință precum cei frustrați de lipsa vacanțelor.

    Vorbim acolo de nevoia de reziliență, de capacitatea de readaptare, de a regăsi speranța și de echilibrare emoțională pentru a o putea lua de la capăt, toate pe fondul fragilității psihice și emoționale. Vorbim despre nevoia de sprijin și înțelegere, despre soluții concrete pentru a le oferi ajutor.

    Teama de relaxare după pandemie

    Cum spuneam, persoanele cu anxietate vor avea dificultăți mai mari de a se relaxa. Va persista nevoia de a rămâne vigilenți și, din anumite perspective, este sănătos să păstreze și ceilalți anumite precauții.

    Pericolul s-a diminuat, dar nu a dispărut. Pe de altă parte, refuzul de a reveni treptat la normalitate (poate la noua normalitate) reprezintă o problemă. Teama de relaxare după pandemie poate fi combătută prin pași mici, treptați, de expunere graduală. Știm că orice teamă devine fobie odată ce începem să evităm situația respectivă. Pentru a nu ajunge acolo, expunerea devine o necesitate.

    Poate nu revenim la birou full time de a doua zi, poate mergem trei zile la birou și două lucrăm de acasă. Poate nu ieșim în club neapărat, dar luăm masa cu un prieten sau o prietenă. Poate plecăm în vacanța pe care ne-o dorim, respectând regulile necesare protecției noastre și a celor din jur. Până la urmă, adaptarea este necesară pentru a ține pasul cu schimbările, indiferent de sensul lor.

    Frica e naturală

    Anumite emoții nu ne plac foarte mult, iar printre ele se numără frica. Totuși, dacă nu am simți frică nu am ști să răspundem într-o situație de pericol. Azi, dacă privim în urmă, vedem câteva luni bune în care ne-am antrenat să fim precauți și să evităm orice riscuri pentru a preveni îmbolnăvirea.

    Vaccinarea reduce semnificativ astfel de riscuri, dar vaccinarea nu este un tratament pentru anxietate și nici nu ne poate elibera sau inversa tot acest antrenament al precauției.

    „Încă port mască în aer liber din când în când. Sunt vaccinată și știu că pe stradă nu mai este obligatorie purtarea măștii, dar eu mă simt în siguranță astfel. Cred că este deja o obișnuință prea mare, precum ochelarii de citit pe care îi uiți la ochi când privești la distanță. Pentru că te-ai obișnuit cu ei acolo. Nu spun că masca este foarte comodă, dar este singura «armă» pe care am avut-o la îndemână împotriva acestui virus. Am hotărât pur și simplu să îmi acord timpul de care am nevoie pentru a mă acomoda cu ideea de relaxare după pandemie,” afirmă Maria, 36 de ani.

    Totodată, dacă suntem în doliu după pierderea unei persoane dragi din cauza acestui virus, este firesc să simțim nesiguranță chiar și după vaccin. Pentru că avem o experiență negativă cu puternic impact emoțional. Chiar dacă în mod conștient ne putem spune că avem încredere în vaccin, emoțional informația este resimțită diferit, iar o relaxare după pandemie privită cu suspiciune.

    Este o practică comună a minții noastre de a catastrofiza, de a anticipa un scenariu negativ, motiv pentru care, în combaterea anxietății legate de noua relaxare, este recomandat să rămânem informați din sursele sigure și de a decide pentru noi în baza lor.

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare
    Urmărește-ne și pe Facebook