Psiholog Oana Tenea
Dornică de a cunoaște o gamă largă de oameni, din diferite medii culturale, m-am îndreptat către alegerea profesii de psiholog. Curiozitatea, prin natura mea, m-a ajutat în calea cunoașterii de sine și a celor din jurul meu. Pornind de la misterele cunoașterii nevoilor și a emoțiilor ce țin de fiecare trăire a noastră, am descoperit, printr-un lung proces, o cale care mi-a îmbogățit viața și relațiile în același timp. Am învățat să fiu alături de oameni, să-i ghidez spre o stare de bine suficient de satisfăcătoare și să le arăt că orice persoană contează și este importantă. Sunt psihoterapeut de formare cognitiv-comportamentală absolvind master și am continuat cu diferite formări în psihoterapie și psihologie clinică. Abordarea mea în terapie se bazează pe terapia centrată pe scheme cognitive. www.oanatenea.ro
-

5 pași importanți pentru a putea avea încredere în sentimentele noastre
Să avem încredere în sentimentele noastre înseamnă să ne cunoaștem foarte bine nevoile din spatele lor. Uneori, putem acționa necugetat conduși de emoții.
Psiholog Oana Tenea · 12 min -

„Nu am vorbit cu tata timp de 8 ani!” De ce apare învinovățirea părintelui după divorț
Copiii care apelează la învinovățirea părintelui după divorț au această reacție când sunt prinși în conflictul dintre cei doi părinți sau folosiți ca arme împotriva unuia. Iată cum…
Psiholog Oana Tenea · 16 min -

Etapele dezvoltării unei relații: ce ajută două persoane să formeze un cuplu și cât contează chimia romantică?
În etapele dezvoltării unei relații, o importanță majoră o are intimitatea emoțională, respectiv construirea unui mediu în care ne simțim în siguranță și să fim noi înșine.
Psiholog Oana Tenea · 10 min -

Când este sănătoasă nevoia de validare și când devine o problemă
Nevoia de validare este firească și o manifestăm încă din copilărie când căutăm aprobarea și încurajarea părinților. Adesea însă, la maturitate, nu am interiorizat validarea, căutând-o excesiv în…
Psiholog Oana Tenea · 8 min -

„Psihopații pot părea normali, chiar fermecători.” Semnele care trădează un psihopat
Psihopatia nu este chiar atât de rar întâlnită cum ne-am aștepta, dar dacă factorii genetici joacă un rol important în predispunerea unei persoane către această tulburare, la un…
Psiholog Oana Tenea · 14 min -

„Oare flirtează cu mine?” Ce este de fapt flirtul și ce rol are acest comportament?
Fiecare avem un stil propriu de a flirta cu ceilalți și o facem în anumite condiții, uneori cu un anumit scop. Ce este și ce nu este flirtul?
Psiholog Oana Tenea · 6 min -

De ce simțim invidie și care este rolul ei?
Când simțim invidie trecem prin durere emoțională, orientată către ceea ce nu avem. Remediul poate fi recunoștința și renunțarea la comparații, dar iată și alte câteva explicații și…
Psiholog Oana Tenea · 15 min -

Chiar dacă ai avut o copilărie nefericită, poți fi un adult împlinit! Cum ajută atașamentul securizant
Ne putem dezvolta la maturitate un atașament securizant, chiar dacă relațiile din copilărie ne-au creat un fond anxios. Iată câteva lucruri pe care le putem face pentru a…
Psiholog Oana Tenea · 11 min -

„Orgoliul e important pentru cineva guvernat de frici, care nu se simte suficient de bun”. Ce este de fapt orgoliul și când devine nesănătos
Ce înseamnă orgoliu și ce rol joacă în relațiile noastre? El este partea nesănătoasă a ego-ului și ascunde multă frică. Iată cum îl identificăm și corectăm.
Psiholog Oana Tenea · 11 min


