Psiholog Iulia Barca
Sunt Iulia și am ales să devin psiholog pentru că am fost dintotdeauna fascinată de potențialul pe care îl avem în noi, descoperit sau nedescoperit, negat sau privit cu neîncredere. Mai mult decât atât, atingerea lui și descoperirea versiunii noastre complete (nici mai bune, nici mai rele) este una dintre marile realizări de care suntem capabili noi, oamenii. Sunt psiholog clinician și psihoterapeut cu formare cognitiv comportamentală, specializându-mă în prezent în metoda de lucru numită „Compassionate Inquiry” dezvoltată de Gabor Mate, urmând un drum pe care învățatul și autoperfecționarea nu vor înceta. Un proverb japonez spune că îmbătrânim abia atunci când ne oprim din învățat. Poate acesta este modul meu de a visa la o tinerețe veșnică. A spiritului, cel puțin. Nu îmi place să dau sfaturi, dar îmi împărtășesc opinia deopotrivă cu tehnicile și metodele învățate în această meserie de psiholog. Pentru că susțin psihoeducația și rolul major pe care îl joacă în viața fiecăruia dintre noi.
-

Greșelile care adâncesc suferințele celor din jur. Ce este retraumatizarea
Retraumatizarea se produce atunci când supraviețuitorii au parte de judecată, critică, blamare, stigmatizare în locul sprijinului și compasiunii necesare.
Psiholog Iulia Barca · 10 min -

7 calități care ajută la cunoașterea sinelui autentic
Cunoașterea sinelui autentic este un proces îndelungat de (re)descoperire de sine și presupune angajarea unor calități care contribuie la dezvăluirea, acceptarea și, unde este necesar, schimbarea noastră.
Psiholog Iulia Barca · 9 min -

Ce ai de făcut dacă ești mai anxios atunci când ești singur
Dacă observi că ești mai anxios atunci când ești singur, înseamnă că există o problemă în relația pe care o ai cu propria persoană. Iată cum te poți…
Psiholog Iulia Barca · 9 min -

Tipuri de relații abuzive, manifestări și soluții ca să ieșim din ele
Anumite relații abuzive creează confuzie întrucât abuzul emoțional este mai dificil de identificat. Pe termen lung însă, pot duce la traume psiho-emoționale profunde.
Psiholog Iulia Barca · 6 min -

Negarea propriei mortalități reduce anxietatea. Totuși, de ce nu este cea mai bună alegere?
Negarea propriei mortalități nu este cea mai potrivită alegere și ne poate îndrepta către o existență gestionată de egoism. Iată câteva exemple de la cei care au ales…
Psiholog Iulia Barca · 7 min -

„Ce îi e așa de greu să facă ce îi cer eu?“ Comportamentul de îndreptățire și cum îl corectăm
Un comportament de îndreptățire înseamnă solicitări injuste și așteptări nerealiste de la cei din jurul nostru, fără a ține cont de empatie, respect sau atenție față de nevoile…
Psiholog Iulia Barca · 8 min -

Cum să ne alegem prietenii pentru o viață împlinită
Când ne alegem prietenii este important să existe reciprocitate în relațiile noastre, respect reciproc, disponibilitate și implicare. Iată și alte criterii.
Psiholog Iulia Barca · 5 min -

Te simți neglijat sau neînțeles? 5 pași ca să ne vindecăm de deprivarea emoțională
Deprivarea emoțională din copilărie poate contura la maturitate credința că ceilalți nu ne pot împlini nevoile emoționale. Cum vindecăm această rană?
Psiholog Iulia Barca · 6 min -

„Așa va arăta tot restul vieții mele? Nimic nou?” De ce suntem infideli chiar și când avem o relație fericită
Neglijarea în cuplu, rutina, lipsa interesului și a curiozității față de partener sunt câteva dintre motivele de infidelitate chiar și într-o relație fericită. Iată ce putem face.
Psiholog Iulia Barca · 8 min -

Abandonul și cum ne afectează această frică întreaga viață
Cum putem tolera mai ușor teama de abandon? De ce ne simțim nesiguri în relațiile cu ceilalți și cum putem, involuntar, determina separarea de o persoană dragă? Iată…
Psiholog Iulia Barca · 9 min -

Părinții care intervin în viața copiilor. Cum reparăm această relaționare greșită
Când avem părinți care se bagă în viața copiilor, adesea vom simți vinovăție când le punem limite. Însă sunt necesare pentru autonomia noastră. Iată cum putem proceda.
Psiholog Iulia Barca · 11 min
