Fețele doliului și tehnici care ajută

„Suferința este prețul pe care îl plătim pentru că am iubit!” Fețele doliului și tehnici care ajută

Doliul înseamnă suferință profundă și fiecare dintre noi traversează această perioadă mai mult sau mai puțin dificil în funcție de resursele personale și capacitatea de reziliență. Doliu înseamnă durere emoțională, înseamnă însă și furie, vinovăție, neacceptare, neputință și ruminații. Ce ne ajută când traversăm un astfel de proces?

Corpurile noastre răspund la suferință ca unui pericol

Studiile asupra consecințelor medicale ale doliului arată că ritmul cardiac și tensiunea arterială cresc după o pierdere, corpul secretă cantități crescute de cortizol și există o scădere în funcționarea sistemului imunitar.

Astfel, văduvele au un risc de 16% să moară în anul care urmează pierderii soțului, iar văduvii un risc de 18% datorat problemelor cardiace apărute sau agravate în urma decesului soției. Totodată, în urma morții partenerului cresc rata anxietății și a tulburărilor depresive, odată cu creșterea dezinteresului față de propria îngrijire medicală. 

Janina Fisher, profesor, psiholog clinician și expert în tratarea traumelor, fost formator în cadrul institutului Trauma Center fondat de Bessel van Der Kolk și fost instructor în cadrul Harvard Medical School oferă în cadrul unui curs de formare în traumă informații valoroase despre suferința din doliu, pe care le voi detalia în continuare, cadrul acestui articol.

Numeroasele fațete ale doliului

După pierderea unei persoane dragi nu simțim doar tristețe și durere emoțională, ci experimentăm o sumedenie de emoții și reacții precum: vinovăția, furia, eliberarea atunci când persoana decedată a suferit o perioadă îndelungată datorită bolii, amorțirea emoțiilor și reprimarea lor, îndoieli față de propria persoană și autocritică, dificultăți în concentrarea atenției sau uitare.

Un alt comportament care atrage sentimentul rușinii este creșterea apetitului sexual după moartea partenerului de viață. Irvin Yalom, celebrul psihiatru american vorbește despre lipsa unui număr mai mare de studii pe acest aspect. El însuși confruntându-se cu acest impuls sexual după moartea soției sale care timp îndelungat s-a luptat cu cancerul optând, în final, pentru moartea asistată.

Suferința este dificil de reglat. Nu ne putem simți triști când vrem sau când alegem, așa cum nu putem să ne separăm de suferință când apare, iar o astfel de emoție nu se estompează cu ușurință.

Janina Fisher spune că „Suferința este prețul pe care îl plătim pentru că am iubit” și ea nu ține cont de legăturile biologice sau de familie, ci de spațiul pe care cineva l-a ocupat în inimile noastre. Adesea oamenii simt vinovăție când trăiesc o suferință mai mare la pierderea unui animal de companie decât au simțit la pierderea unui părinte sau a unui bunic. Cu cât am simțit o apropiere mai mare, o mai mare iubire și un atașament puternic față de o ființă, cu atât mai mare va fi suferința din doliu.

Etapele doliului

Cele cinci etape ale doliului au fost elaborate de psihiatrul american Elisabeth Kubler-Ross și inițial ele reprezentau etapele prin care trec persoanele care se confruntă cu iminența morții (boli în stadiul terminal, spre exemplu), fiind apoi identificate și la persoanele care suferă în urma morții unei persoane dragi.

Acestea sunt: negarea (șocul resimțit dă sentimentul că ceea ce se întâmplă e ireal, emoțiile sunt amorțite), furia (sentimentul nedreptății, furie înspre cel decedat sau față de lume, familie ori medici), negocierea (vinovăția, regretele, întrebările de tipul „dar dacă…?”), depresia (tristețe, sentimentul pierderii, suferința) și acceptarea (împăcarea cu realitatea așa cum este ea). David Kessler, autor, speaker și expert în probleme legate de moarte, doliu și suferință, adaugă și o a șasea etapă, respectiv găsirea sensului (găsirea unui sens în pierdere, a unei semnificații).

Chiar dacă a patra etapă se referă la depresie, nu descrie depresia în sens clinic, ci durerea și suferința care vin după furie și negociere. Această suferință este legată de pierdere și în timp ce depresia clinică anulează capacitatea de a experimenta emoții pozitive, suferința nu are același efect.

Depresia se concentrează pe gânduri negative, suferința din doliu, nu. Dimpotrivă, rememorarea amintirilor plăcute cu persoana decedată, deși vine cu intensitate emoțională, oferă eliberare și posibilitatea de a retrăi acele amintiri frumoase, alături de emoții pozitive.

Mai mult, studiile spun că 60% dintre persoanele îndoliate arată o reziliență remarcabilă, însemnând tristețe în primele etape ale doliului, resimțirea lipsei celor dragi, fără a ezita să vorbească despre ei. Acestea își vor distrage atenția ocazional de la suferință pentru a-i regla astfel intensitatea, dar nu vor evita acele lucruri care le reamintesc de cei decedați sau plecați. Abilitatea de a-și permite să simtă suferința alternează cu cea de a găsi plăcere în activitățile de zi cu zi, precum și în amintiri sau credințe reconfortante („este încă aici cu mine”, „știu că acum este în pace și nu mai suferă”). 

Desigur, impulsul de a evita durerea acută provocată de suferință este firesc și natural, precum tristețea însăși. Nu este sănătos să ne abandonăm suferinței de fiecare dată când apare. Pentru că asociem suferința și durerea emoțională cu dorința de a ne retrage din activitățile sociale și a ne concentra asupra celui decedat, persoanele reziliente sunt adesea considerate evitante, ca suprimându-și suferința. 

Evitarea, pe de altă parte, are consecințe negative, așa cum și incapacitatea de a ne distrage atenția de la pierdere pentru a lua o pauză de la durere. Unii experți consideră că ruminațiile pot fi o formă de evitare, întrucât ne pot ține blocați în etapa de furie, de negociere sau de depresie.

Ce ne ajută atunci când suntem în doliu

Foarte adevărat este că putem traversa o perioadă de doliu nu doar în urma morții cuiva drag, dar și în urma unei despărțiri de o persoană semnificativă din viața noastră. Astfel, un divorț poate genera trăiri similare, în urma despărțirii pierzându-ne partenerul, viața pe care o știam și planurile de viitor. Trăirile noastre, precum și etapele parcurse, vor fi similare cu suferința din doliu.

În acest proces ne este util sprijinul celor din jur, dar sprijinul acestora ar trebui să țină cont de nevoile noastre de moment și nu de dorințele lor în ceea ce ne privește („să fim bine iar”) sau dificultățile lor de a tolera suferința altei persoane care pot duce la încurajări și sfaturi ce provoacă și mai multă suferință („ești puternic/ă”, „va trece”).

În privința doliului majoritatea popoarelor au ritualuri care, deși pot ține de „pomenirea” celor morți, se adresează suferinței celor rămași. Unele persoane, confruntate cu neputința de a opri/preveni moartea persoanei dragi, vinovăția că nu au făcut îndeajuns (adesea frecventă la aparținătorii persoanelor care au traversat perioade lungi de boală), nevoia de a transmite mesaje celor care nu mai sunt („să știe că este iubit/ă” sau „să știe cât îmi lipsește”) vor găsi alinare în ritualuri.

Fie că vorbim despre prezența celor din jur la priveghi, la înmormântare, de slujbele de pomenire sau de împărțirea unor pachete cu mâncare ori a hainelor, astfel de acțiuni au drept scop activarea comportamentală a celor rămași, păstrarea unei legături simbolice cu cei decedați, un cadru pentru exprimarea tristeții, dar și sprijinul celor din jur. 

Un ritual util, recomandat și de psihoterapeuți, este scrierea unei scrisori persoanei care nu mai este prezentă. Aceasta ne oferă descărcare emoțională, dar și o încheiere atunci când simțim că avem nevoie de una.

Uneori, când suferința din doliu este complicată, avem nevoie de un specialist. Putem beneficia de psihoeducație – explicarea doliului, reformularea vinovăției și a furiei, stabilirea unui plan de vindecare. Totodată ne dezvoltăm abilitatea de reglare emoțională, înțelegând că prin creșterea rezilienței nu arătăm că ne este indiferent ce s-a întâmplat.

Învățăm și să ne menținem sprijinul din partea celorlalți, facem exerciții de stabilire a unor noi obiective și imaginării viitorului. Uneori, să dezvoltăm o poveste vindecătoare ne poate fi util, una în care persoana decedată este văzută în perspectivă, incluzând emoțiile negative și pozitive.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare