Dr. Andreea Ciubotaru, oftalmolog: M-am făcut medic ca să salvez alți copii

Dr. Andreea Ciubotaru, medic oftalmolog pediatru: „Am hotărât să mă fac medic ca să salvez alți copii, după ce mi s-a prăpădit fratele“

    Chirurgul oftalmolog Andreea Ciubotaru avea doar 7 ani în momentul în care a decis să devină medic. Și-a propus atunci să salveze cât mai mulți copii, după ce, din păcate, și-a pierdut fratele în lupta cu leucemia la vârsta de 9 ani. O tragedie care a ambiționat-o să ajungă astăzi unul dintre cei mai căutați chirurgi oftalmologi și oftalmopediatri. Prin operațiile pe care le realizează, a ajuns, așadar, să salveze mulți copii, dar și adulți, de la orbire sau defecte grave de vedere.  

    Dr. Andreea Ciubotaru (48 de ani) este chirurg oftalmolog specializat în oftalmopediatrie, director medical al Spitalului de Oftalmologie Infosan, din București, doctor în științe medicale și președinte al Societății Române de Strabologie și Oftalmopediatrie și al Societății Române de Oftalmogenetică.

    Potrivit medicului oftalmolog, cei doi ani de pandemie au lăsat niște urme neașteptate: tot mai mulți copii cu dioptrii modificate, cu miopie din cauza expunerii îndelungate la ecrane. „Dar nu prea am avut de ales“, spune cu regret medicul. Totuși, putem alege de-acum încolo pentru noi și pentru copiii noștri să facem schimbările în viața noastră care să ne protejeze, printre altele, și vederea. De exemplu, să evităm privitul îndelungat la ecrane, să facem sport. Dar și să observăm din timp semnele că vederea ar putea să sufere atât la copii, cât și la noi înșine. Le enumeră mai jos dr. Andreea Ciubotaru, semnalând că „din păcate, în România, încă se mai orbește din cauza cataractei“.

    Dioptrii modificate după pandemie

    Smart Living: Ce faceți astăzi fiind weekend, ce vă place să faceți în timpul liber?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Timpul liber încerc să-l ocup cu cât mai mult sport, să urc pe munte, să fac fitness, să citesc, dar am și probleme administrative pe care le rezolv în weekendurile în care nu plec din București.

    Sportul ne menținte mintea limpede și trupul fit (n.r. – în formă). Sportul ajută și vederea. Ajută vascularizația retinei. Și ne ține departe de dispozitivele electronice. Cu cât facem mai mult sport, cu atât stăm mai departe de telefonul mobil și cred că suntem mai câștigați dacă facem lucrul acesta.

    Smart Living: Timpul îndelungat petrecut în fața telefonului sau laptopului să fie și motivul pentru care vedem, în ultimul timp, tot mai mulți tineri cu ochelari de vedere?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Cu siguranță! În urma orelor petrecute în fața computerului, mai ales după școala online, noi am obsevat o creștere îngrijorătoare a incidenței miopiei. Am semnalat părinților și profesorilor acest lucru dar, din păcate, în perioada pandemiei nu prea am avut de ales.

    Cum ne protejăm ochii de efectele luminii albastre a dispozitivelor electronice

    Smart Living: De vină pentru deteriorarea vederii este lumina pe care o emit monitoarele sau e vorba și de faptul că stăm mult timp concentrați cu ochii în ecran?

    Dr. Andreea Ciubotaru: E cunoscut faptul că lumina albastră emisă de toate dispozitivele electronice este nocivă pentru retină. Dar, în al doilea rând, și orele multe petrecute obosesc ochii și, în timp, acest lucru favorizează apariția miopiei la copiii mai mici.

    La adulți, apare oboseala oculară și se pot decompensa deviații oculare. Dacă, de exemplu, pacientul are un mic unghi de strabism, poate să apară chiar și vederea dublă (diplopia). Sunt probleme serioase cu care ne confruntăm în această periodă.

    Citește aici de ce mediul în care trăim influențează sănătatea ochilor, chiar dacă expresia „te-a tras curentul“ este un mit.

    Lentile speciale și lacrimi artificiale pentru prevenție

    Smart Living: Cum putem, totuși, să ne protejăm ochii atunci când stăm la calculator foarte mult timp?

    Dr. Andreea Ciubotaru: În primul rând, să purtăm ochelari cu protecție. Sunt lentile speciale care ne ajută să filtrăm această lumină albastră nocivă pentru retină. În al doilea rând, să încercăm să facem multe pauze, adică măcar la o oră, o oră și jumătate să luăm ochii din monitor și să ne uităm la o distanță cât mai mare ca să relaxăm acomodația.

    Și, nu în ultimul rând, dacă avem senzația de ochi uscat, pentru că și aceasta este o problemă destul de mare la tineri și devine o problemă din ce în ce mai mare la copii, să administrăm lacrimi artificiale. Dar pauzele sunt cheia.

    Consult oftalmologic pentru copii: „Ei trebuie să perceapă această examinare ca pe o joacă

    Smart Living: Cum pot părinții să-și convingă copiii să respecte aceste reguli esențiale pentru sănătatea ochilor, reguli care par simple, dar nici noi, adulții, nu prea le respectăm.

    Dr. Andreea Ciubotaru: Părinții vin în cabinet și spun: „Spuneți-le și dumneavoastră, doamna doctor, cât au voie să stea în fața monitorului.“ Și noi le spunem, în funcție de vârstă, că au voie o oră sau două ore pe zi. Bineînțeles că ei stau triplul perioadei pe care noi îl recomandăm.

    Dar e foarte interesant că părinții, după ce ies din cabinet, uită să insiste acasă. Mulți dintre ei. Sau copiii sunt foarte șmecheri și se ascund cu telefonul în cameră sau se trezesc mai devreme și folosesc telefonul fără ca părinții să știe. Sau se ascund sub pătură sau se trezesc în timpul nopții. Părinții află aceste lucruri ulterior și noi le detectăm prin creșterea miopiei, a valorilor dioptrice (n.r. – a dioptriilor).

    Smart Living: E dificil să lucrați cu copiii? Cum reușiți să-i faceți să coopereze în timpul examinării?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Nu e dificil lucrul cu copiii. Sigur că îți trebuie anumite abilități cu care nu trebuie să te naști, trebuie să le dezvolți în timp. Noi toți suntem pregătiți să facem oftalmologie generală. Dar să lucrezi cu adultul este simplu, iar examinarea unui adult poate să dureze15-20 de minute. Nu acest lucru se întâmplă și în cazul copiilor.

    Copiii se plictisesc, încep să alerge prin cabinet, fug din brațele mamei, nu stau acolo unde îi punem noi. Dar trebuie să perceapă această examinare ca pe o joacă. Și asta cred că este cheia, atunci ei colaborează și intră în joc. Trebuie să le trasăm anumite targeturi, să îi întrebăm cum vede ochiul drept.

    Le spunem că facem concurs: cum vede ochiul drept, cum vede ochiul stâng, să vedem care este mai bun. Și ei intră în joc și sunt atât de simpatici încât examinarea, și pentru noi, nu este greoaie, iar părinții, de multe ori, rămân cu gura căscată și spun: „A, nu știam despre copilașul meu că știe litere, dar de unde le-a învățat?“.

    Consultația prin joc: „Dar de ce nu vezi?“

    Am avut, săptămâna trecută, un copilaș de 2 ani și jumătate. De obicei, noi nu testăm acuitatea vizuală așa de devreme, dar când vedem un copil foarte dezghețat, care vobește și este apropiat de noi din primele secunde ale examinării, atunci încercăm să testăm și acuitatea vizuală, ca și cum ar fi un joc: „Hai să vedem ce vezi acolo, pe panou.“

    Și, la un moment dat, copilașul de care vă povestec se plictisește și nu mai vrea să vorbească. Și eu îi spun: „Hai, te rog frumos, spune-mi ce vezi acolo? E o mașinuță, e o păsărică? Eu nu văd“. Și el se întoarce brusc, serios către mine și îmi zice: „Dar de ce nu vezi?“. Moment în care am rămas blocată și am zis: OK, el știe că vine la oftalmolog și se întreabă: „dar oftalmologul de ce nu vede?“. Sunt absolut delicioși copiii!

    „Am ales să fac oftalmologie pediatrică pentru că era un deficit extraordinar“

    Smart Living: Dar cum vă găsiți, totuși, resursele după o zi întreagă de muncă și administrativă, și cu pacienții, să faceți astfel de joculețe cu micii pacienți?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Păi, tocmai ăsta este secretul. Faptul că ne jucăm cu ei. Sigur că nu sunt toți copiii așa. De multe ori, examinarea este dificilă și avem și mulți copii cu dizabilități, cu deficite neuromotorii, care nu colaborează. Și trebuie să apelăm la alte metode de măsurare. De multe ori, ne ajută asistenții să le deschidă ochii.

    Dar varietatea asta, când treci de la un caz la altul, când ai un caz foarte greu cu un copil care urlă și după aceea vine unul absolut delicios care citește tot și stă la toate testele, pur și simplu ai uitat de stresul examinării de dinainte și mergi mai departe, și chestia asta îți dă energie și te alimentează să poți să-ți faci munca așa cum trebuie.

    Smart Living: Acesta este lucrul care vă place cel mai mult în profesia dumneavoastră?

    Dr. Andreea Ciubotaru (în prim plan), în timpul unei intervenții împreună cu prof. dr. Marie-Jose Tassignon, cel mai reputat chirurg de cataractă congenitală al momentului, și dr. Luc van Os, de la Universitatea din Antwerp Belgia FOTO: Arhivă personală/Facebook

    Dr. Andreea Ciubotaru: Da, ăsta e lucrul care îmi place. Am început ca oftalmopediatru și am ales ramura asta pentru că mi-am dat seama că este un deficit, în momentul în care am terminat rezidențiatul. Mi-am dat seama că este un deficit extraordinar de medici oftalmopediatri.

    Și am avut șansa, la un moment dat, să plec într-un stagiu în Austria și acolo am rămas uimită cum profesoara, șefa de departament, punea diagnosticele unor forme rare de strabism de la ușă. Și am zis: wow, așa ceva eu n-am văzut în România, trebuie să facem și noi, trebuie să ajungem acolo. Și atunci am pornit, din anul al doilea de rezidențiat, cu această idee: că voi face oftalmopediatrie și a fost foarte bine pentru că am putut să mă pregătesc în timpul rezidențiatului în acest domeniu care este greu.

    În primul rând este vorba despre pregătirea mentală. Sigur, m-a ajutat foarte mult faptul că, la vremea aceea, aveam doi copii mici, dar nu numai asta. Și pregătirea mentală, și pregătirea profesională sunt de lungă durată. Am început cu pregătirea profesională strict în Austria și în Germania, unde am învățat tehnicile de bază de examinare pe care am început, după aceea, să le implementez în România, în momentul în care am devenit medic specialist.

    „Nu aș rezista pe o secție de oncologie, m-ar doborî psihic“

    Smart Living: Care a fost momentul în care v-ați decis să deveniți medic?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Decizia de a face medicină se leagă de o istorie un pic tristă. Din nefericire, am avut un frate care s-a prăpădit de leucemie. Eu, pe vremea aceea aveam 7 ani, el avea 9. În momentul acela am hotărât că vreau să mă fac medic ca să salvez alți copii.

    Dar, în timpul facultății, mergând în diferite stagii, mi-am dat seama că n-aș putea să fac, de exemplu, hematologie sau oncologie, apropo de faptul că fratele meu a avut leucemie și mă gândeam să mă îndrept către acest domeniu. Mi-am dat seama că empatizez foarte mult cu pacientul și am avut, la un moment dat, șansa să lucrez pe o secție de chirurgie oncologică, în Germania ca student.

    „Mă pun în pielea pacientului, încerc să-i aflu așteptările, doleanțele, empatizez cât mai mult“

    Erau atât de draguți pacienții, glumeai cu ei înainte de operație. Și în momentul când intrai în operație și îi vedeai plini de metastaze, chestia asta nu mă lăsa să dorm, mă dobora psihic și am zis nu, nu aș putea să rezist mai mult de 6 luni să fac oncologie. Același lucru s-ar fi întâmplat și cu psihiatria. Tocmai din această cauză, că mă pun în pielea pacientului, încerc să-i aflu așteptările, doleanțele, empatizez cât mai mult.

    Sunt unii colegi, cei care reușesc să facă oncologie, sau care reușesc să facă psihiatrie, care pur și simplu se detașează și este mare lucru pentru că nu poți să-ți faci meseria decât dacă, într-un fel, te detașezi de suferința omului.

    Citește aici ce înseamnă empatia cu conexiune emoțională și ce alte tipuri de empatie există.

    „Oftalmologia este cea mai frumoasă meserie pentru o femeie și cea mai fină

    Smart Living: Așadar, ați ales oftalmologia. De fapt, oftalmopediatria și chiar ajutați copiii, așa cum v-ați propus. Le salvați vederea.  

    Dr. Andreea Ciubotaru: Atunci când mi-am ales să fac oftalmologia, am avut șansa să cunosc o doctoriță din România care a făcut o carieră frumoasă în Germania. Și, prin anul al doilea de rezindențiat, când aveam 20 de ani, mi-a zis: „Andreea, să faci oftalmologie, este cea mai frumoasă meserie pentru o femeie și cea mai fină.“

    Și mie mi-a rămas în cap ideea aia. Aș fi vrut să fac chirurgie, așa că am reușit să le combin pe amândouă. Chirurgia oftalmologică, într-adevăr, este de mare finețe. În chirurgia cataractei lucrăm cu capsula cristaliniană care are 6 microni și trebuie să o decupăm perfect circular, ca să putem să facem operația de cataractă. Dar este o chirurgie fascinantă care îți dă satisfacții fantastice. Pentru că, după operația de cataractă, când pacientul vine la tine orb și a doua zi vede, acesta este un sentiment pe care, pur și simplu, nu poți să-l descrii.

    Află de aici care sunt primele semne de cataractă.

    „Noi suntem acum specializați“

    În anul al doilea de rezidențiat, m-am hotărât să fac oftalmopediatrie și visam să reușesc să fac toate tipurile de operații necesare chirurgiei oftalmologice pediatrice.

    Noi suntem acum specializați. Deși ochiul este mic, există chirurgi care se ocupă de polul anterior, de cataractă, există chirurgi care se ocupă de polul posterior, de dezlipire de retină sau de afecțiuni ale vitrosului, există chirurgi care se ocupă de strabism, există chirurgi specializați în glaucom. Și atunci, dacă vrei să faci performanță într-un domeniu, trebuie să mergi pe acel domeniu. Dar asta nu înseamnă că nu poți să faci mai multe tipuri de operații, și la adulți, și la copii.

    Operație de strabism: primul pas

    Smart Living: Spuneați că obiectivul dumneavoastră era să faceți toate tipurile de operații din chirurgia oftalmologică pediatrică. L-ați îndeplinit?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Vă spuneam că voiam să fac oftalmopediatrie pentru că era, la momentul acela, un domeniu de nișă, un domeniu unde aș fi putut să merg mai departe cu chirurgia strabologică (n.r. – chirurgia strabismului). Și, practic, așa am început.

    Am început să operez strabisme la copii și la adulți, am avut șansa să cunosc și să fiu îndrumată de cel mai bun chirurg strabolog, din Germania, profesorul cu cele mai mari rezultate în chirurgia strabologică, am învățat în clinica dumnealui și ulterior am implementat în România.

    Deci am început cu chirurgia strabismului și, ulterior, în ani, au început să vină bunicii copiilor pe care îi operasem, ca să îi operez de cataractă.

    Acum este un lucru știut că marea majoritatea a oftalmologilor își doresc să opereze cataractă. Pentru că, așa cum vă spuneam, rezultatele sunt fantastice, conferă o bucurie mare pacientului. Operația de cataractă este cea mai practicată operație la nivel mondial. Este o operație de mare finețe, este o operație frumoasă și atunci toți oftalmologii visează să facă acest lucru.

    Eu am ajuns să o fac și chiar am ajuns să fac acest lucru la copii, unde chirurgia este de mai mare finețe, dar ajutându-mă oarecum de operațiile de strabism.

    „În România, încă se mai orbește din cauza cataractei. Aproape că nu ne vine să credem.“ Operație de cataractă albă

    Smart Living: Apropo de cataractă, ce ne puteți spune despre această afecțiune?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Din păcate, în România, încă se mai orbește din cauza cataractei. Aproape că nu ne vine să credem. Când am început rezidențiatul, în anul 2000, era un proiect – Vision 2020 – care avea ca scop eradicarea orbirii, mai ales prin cataractă sau prin glaucom, până în anul 2020. 2020 a trecut și noi încă mai vedem pacienți care vin să se opereze de cataractă în stadii extrem de avansate. Din păcate. Ceea ce nu se întâmplă în țările vestice.

    Vorbind cu colegii (n.r. – din străinătate), când le povestim că, din 10 pacienți operați de cataractă, 7 aveau cataractă albă (n.r. – formă avansată de cataractă), ei ne spun: „Wow, dar noi n-am mai operat o cataractă albă de 4 ani, de 5 ani!“.

    Operația de cataractă în stadii avansate

    Smart Living: Și se mai poate face ceva pentru pacienții care ajung în stadii atât de avansate?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Dacă este numai cataracta și nu sunt alte boli retiniene asociate sau nu este un glaucom avansat, atunci se operează cu rezultate bune. Dacă, însă, pacientul asociază și glaucom într-un stadiu avansat, atunci, de foarte multe ori, ochiul se pierde, dacă pierde percepția luminoasă.

    Sau în caz de diabet care nu a fost controlat bine și pacientul face retinopatie diabetică și are o cataractă foarte avansată. Și din cauza cataractei avansate, nu putem să vedem fundul de ochi și nu putem să știm ce modificări sunt acolo. După ce facem operația de cataractă, ne dăm seama că pacientul vede foarte slab pentru că are modificări de diabet mari.

    De multe ori, când cataracta nu e foarte avansată, putem să vedem lucrurile acestea cu ajutorul aparaturii foarte performante, dar în cazul cataractele avansate, nu. Și atunci, a doua zi postoperator poți să ai surpriza neplăcută să descoperi la fundul de ochi o boală foarte avansată care nu îi permite să vadă decât 5% sau 10%. Acestea sunt cazurile triste și de asta ne luptăm ca pacienții să înțeleagă că trebuie să să adreseze medicilor devreme.

    Smart Living: De ce credeți că nu ajung la timp la medic?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Dacă omul lucrează 10-12-14 ore pe zi, sigur că nu mai ajunge la medic! „A, da, îmi lăcrimează ochii sau obosesc când mă uit la computer, am început să văd dublu, și ce dacă?! Lasă că mă culc un pic și a doua zi îmi revin și o iau de la capăt.“ Și atunci, de multe ori, ajung prea târziu, pentru că nu au timp sau pentru că le e frică de medic sau pentru că le e frică de operație.

    Controalele oftalmologice de rutină

    Smart Living: Când ar trebui făcut primul control oftalmologic de rutină?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Dacă, de exemplu, un copil s-a născut prematur, trebuie văzut dacă are retinopatie de prematuritate. Primul control trebuie făcut în primele 2 săptămâni după naștere.

    De asemenea, ar fi recomandat ca toți copiii să fie văzuți de medicul oftalmolog la maternitate, ca să detectăm cataracta congenitală sau glaucomul congenital. Sunt boli care duc la orbire. Mai ales dacă au avut în familie antecedente pentru aceste boli. Acest lucru nu se întâmplă în toate maternitățile. În general, sunt văzuți la fundul de ochi prematurii, lucru care se derulează în cadrul unui program național.

    Citește aici povestea lui Florian Petrache, un bărbat care s-a născut cu glaucom congenital și și-a pierdut vederea progresiv, până când, la 29 de ani, nu a mai văzut deloc. Acum are 44 de ani și o fiică de 17 ani pe care nu a mai văzut-o de când avea 2 ani.

    De ce ar trebui consultat copilul sub 1 an

    În afară de examenul acesta, care ar trebui făcut în maternitate, dacă cel mic are antecedente, dacă există în familie vicii de refracție mari, miopie mare, hipermetropie mare, astigmatism, dacă au fost probleme la naștere, ar trebui văzut în jurul vârstei de 1 an.

    Dacă nu sunt probleme în familie, primul control oftalmologic la copilul aparent normal ar trebui făcut în jurul vârstei de 2 ani. Am zis copil aparent normal pentru că, dacă mama are vreo suspiciune că îi fuge un ochi sau că un ochi lăcrimează sau că globul ocular e mai mare, atunci ar trebui să se prezinte de urgență la un medic oftalmopediatru.

    Semnale de alarmă pentru părinți: strabism, ochi lăcrimos, opacitate

    Smart Living: care sunt semnele care ar trebui să-i pună în gardă pe părinți că cel mic ar putea avea o problemă de vedere?

    Dr. Andreea Ciubotaru: De multe ori, părintele observă fuga unui ochi. Și dacă acest lucru poate fi normal până în jurul vârstei de 6 luni, peste această vârstă, fuga ochilor nu mai este normală și trebuie investigată.

    Dacă avem un unghi mare de strabism, putem să ne gândim la strabism congenital, avem câteodată surpriza unei cataracte. Adică un ochi care nu vede și fuge poate să asocieze cataractă sau situații mai urâte, boli retiniene, chiar retinoblastom – cea mai frecventă tumoră malignă oculară a copilului.

    De asemenea, părintele poate observa că un ochi lăcrimează și aici pot fi două variante. Ori e obstrucție de canal, ori, dacă globul ocular este ușor mărit și dacă cel mic are și fotofobie (n.r. – îl deranjează lumina), ne putem gândi la un glaucom. Și aici este o urgență pentru că glaucomul congenital nediagnosticat duce la orbire.

    Semne de cataractă la copii

    În afară de strabism și de ochiul lăcrimos, părintele mai poate să observe o pupilă albă sau opacitate. Am avut situații în care părinți extrem de atenți au observat opacități mici, de 2 mm în zona cristalinului. Într-o anumită incidență a luminii au zis: „Doamna doctor, am văzut ceva pe pupilă!“ Da, este o cataractă, dar o cataractă nesemnificativă vizual, trebuie urmărită. Nu trebuie operată. Nu toate cataractele copilului se operează. Unele se urmăresc, uneori necesită acoperirea ochiului bun, când cataracta este unilaterală, pentru ca ochiul cu cataractă să nu se ambliopizeze.

    Ptoză palpebrală

    Deci părinții pot observa strabismul, opacitatea, un glob ocular mărit sau lăcrimos, pot observa o pleoapă lăsată. Dacă pleoapa acoperă pupila (ptoză palpebrală), situație în care pleoapa unui ochi sau a ambilor este căzută, ochiul respectiv nu vede și se poate ambliopiza, poate deveni leneș și trebuie să intervenim relativ repede.

    La copiii mai mari, pot să observe că nu văd la distanță, se plâng că atunci când citesc au astenopie (n.r. – oboseală oculară), li se încurcă literele, de multe ori, văd dublu. Și acestea sunt niște semnale de alarmă când copilul ar trebui dus la oftalmolog.

    Copiii aparent normali care nu au astfel de semne și simptome ar trebui să fie văzuți în jurul vârstei de 2 ani. Ulterior, dacă controlul de 2 ani a fost în regulă, și nu sunt afecțiuni în familie, recomandăm repetarea controalelor oftalmopediatrice cam la fiecare doi ani, în situații extreme, la doi-trei ani.

    Ar fi bine ca toți copiii să fie văzuți în maternitate, ulterior la 2 ani, iar dacă nu au niciun fel de problemă în familie și părinții nu observă absolut nimic, următorul control trebuie făcut la vârsta de 4 ani. Și apoi din 2 în 2 ani.

    Până la 2 ani, expunerea la dispozitivele electronice să fie zero

    Smart Living: Am observat că cei mici, încă de la 1 an, sunt foarte fascinați și captivați de tabletă și de telefonul mobil. Iar părinții, cât ar încerca să evite, la un moment dat, cedează și îi lasă să urmărească desene animate pe aceste dispozitive. Care e impactul asupra ochișorilor lor?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Dacă lucrul acesta se întâmplă ocazional, să zicem că zboară cu avionul și copilul se uită o oră pe tabletă sau merg într-un restaurant o dată pe lună și își lasă copilul cu ochii în tabletă n-ar fi nicio problemă. Din păcate, lucrurile astea nu se întâmplă ocazional, probabil vedeți și dumneavoastră o groază de copii mici care stau cu tableta în față două-trei ore sau poate chiar și mai mult.

    Vorbeam de miopie și de astenopie, sigur că la copiii mici nu vedem efectele imediat. Ce vedem imediat sunt, mai mult, efectele neurologice sau neuropsihiatrice. Copiii care stau mult în fața tabletelor devin agitați sau au tulburări de somn, sunt foarte violenți unii dintre ei, ne povestesc părinții. Mai ales când părintele încearcă să le ia tableta, ripostează imediat. Acestea ar fi primele probleme, cele neuropsihiatrice. Cele oftalmologice apar mai târziu.

    Miopia la copilul mic

    Este necesară o expunere de multe ore, câțiva ani, ca să apară miopia la copilul mic. Și am avut situații de copii care au petrecut trei ore – extrem de mult – în fața monitoarelor, între 3 și 6 ani și la 7 ani deja aveau miopie de -4.

    Academia Americană de Oftalmologie recomandă, până la 2 ani, ca expunerea în fața dispozitivelor electronice să fie zero. Peste 2 ani, ar putea să fie o expunere undeva la 10 minute-un sfert de oră pe zi.

    „De ce mama are voie să se uite 3 ore și eu am voie 10 minute?“

    Problema este că tu, dacă-ți lași copilul un sfert de oră pe zi, el se obișnuiește și, mai ales, dacă mama este tot timpul cu telefonul, mama reprezentând un model pentru el, atunci normal că vrea și copilul telefonul. Și „de ce mama are voie să se uite 3 ore și eu am voie 10 minute?“. Este un cerc vicios în care intră majoritatea părinților și din care nu mai ies.

    Și atunci vin la noi la cabinet și încep să ne spună: „Explicați-i dumneavoastră, doamna doctor, cum este problema!“. Și eu le spun că eu le explic acum, dar le explic 10 minute și dumneavoastră stați acasă cu copilul zi de zi și acest program trebuie făcut zi de zi, nu 10 minute, pentru că nu are niciun efect. Eu vă dau niște recomandări, le și scriu în biletul de examinare, în funcție de vârstă, cât e voie să stea în fața monitoarelor. Mulți părinți sunt responsabili și respectă recomandările, pe când alții, cum au ieșit din cabinet, uită.

    Cea mai sensibilă perioadă în dezvoltarea vederii

    Smart Living: Să ne reîntoarcem la calendarul examinărilor oftalmogice de rutină, în funcție de vârstă. Cum continuăm după 4 ani?

    Dr. Andreea Ciubotaru: La 6-7 ani, ochii fac un salt de creștere. Și, mai ales, că există și acest dușman al nostru – dispozitivul electronic – și avem o expunere îndelungată la el, atunci poate să apară miopia. În această situație, controalele trebuie făcute la 6 luni.

    Dacă există o anumită patologie, controalele se fac mai des. Dacă există strabism, ambliopie (n.r. – ochi leneș) sau vicii de refracție, controalele trebuie făcute mai frecvent. De obicei, cam la 6 luni sau mai repede dacă avem de-a face cu un ochi leneș. Atunci trebuie să acoperim ochiul bun și controalele trebuie făcute mai devreme.

    Smart Living: Care este perioada cea mai sensibilă pentru ochi?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Perioada sensibilă a ochilor este în primii 2 ani de viață pentru că, dacă atunci ai un obstacol al vederii, cum ar fi: o pleoapă căzută, o cataractă nediagnosticată sau o boală retiniană și ochiul acela nu vede, pentru că vederea se dezvoltă, mai ales în primii ani de viață, dacă nu înlături acel obstacol al vederii, poți să obții, mai târziu, rezultate foarte slabe.

    De exemplu, dacă nu operezi cataracta unilaterală congenitală la timp – aceasta ar trebui operată în primele 4-5 luni de viață – prognosticul vizual scade foarte mult. Și aici apare rolul prevenției, pentru că sunt cataracte congenitale care nu pot fi vizibile cu ochiul liber de către părinți. Și am avut situații în care opacitatea e în spate, e detectată târziu.

    Pentru vedere și pentru întreaga viață a omului, cea mai sensibilă perioadă este 0-2 ani. Pentru că la vârsta adultă mai poți să dregi lucrurile. Dar în copilărie, dacă nu intervii la timp, practic, poți să ai neșansa să ai un ochi care vede foarte slab și lucrul ăsta se întâmplă pe tot parcursul vieții.

    Degenerescență maculară la persoane tot mai tinere

    Smart Living: Dar dacă vorbim de adulți, care sunt perioadele în care începem să avem probleme cu vederea?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Dacă vorbim de adulți, după 40 de ani, apare presbiopia, cristalinul își pierde capacitatea de a se bomba, nu mai vedem de aproape, și atunci, majoritatea pacienților au nevoie de ochelari de aproape. Sigur că la 40 ani considerăm că omul este tânăr, nu prea apare cataracta, poate să apară glaucomul, mai ales dacă sunt cazuri în familie – de aceea e important să măsurăm tensiunea intraoculară – să semnalizăm pacientului dacă este vreo problemă.

    Află de aici cele mai importante informații despre presbiopie, problema de vedere de care nu scapă nimeni. Ce este și cum o poți corecta.

    Nu prea avem de-a face cu boli retiniene la aceste vârste, dar, pe măsură ce ne apropiem de 50-60 de ani, lucrurile se complică. Și poate să apară nu doar cataracta, ci pot apărea glaucomul, degenerescența maculară legată de vârstă. Și chiar ne confruntăm cu cazuri de degenerescență maculară la persoane mai tinere, cazuri pe care nu le întâlneam în urmă cu zece ani.

    Smart Living: Ce noutăți au apărut, în ultimii ani, în tratamentul bolilor oftalmologice?

    Dr. Andreea Ciubotaru: Cred că cele mai mari progrese nu ar fi în domeniul chirurgiei, cât în domeniul aparaturii, unde lucrurile se întâmplă cu o viteză inimaginabilă. An de an, apar aparate de diagnostic și care ne ajută să operăm din ce în ce mai performante.

    De multe ori, ai senzația că ții greu pasul cu cât de repede se schimbă aparatura și avansează tehnologia. Dar lucrul acesta este foarte bun, pentru că vin medici mai tineri din spate care au energie și sunt mai actualizați cu tehnologia și cei care sunt mai maturi sunt forțați să țină pasul.

    În afară de această explozie a aparaturii, sigur că există și foarte multe rezultate în ceea ce privește bolile ereditare retiniene. Aici, în urmă cu 6-7 ani, nici nu speram să putem să oferim pacienților cu neuropatie Leber sau cu retinopatie pigmentară șansa să vadă. Și vorbim aici de distrofii ereditare retiniene în care pacienții sunt practic orbi, conform clasificării OMS.

    Terapii genice care redau vederea

    Mulți dintre ei văd numai lumină și probabil că ați auzit de tehnica inovatare care se practică în anumite boli retiniene – terapia genică – este vorba de injecțiile cu Luxturna care se fac în ochi. Practic, este un adenovirus care taie gena mutantă care duce la apariția acestor distrofii retiniene. Și în locul genei mutante este introdusă gena normală. Și rezultatele sunt fantastice pentru că sunt pacienți care înainte vedeau numai lumină și acum încep să vadă obiecte, să se descurce singuri, să mănânce singuri. Din punctul ăsta de vedere, rezultatele cred că vor fi mult mai rapide decât ne imaginăm noi.

    Recuperarea vederii la copii orbi

    Și vorbeam, anul trecut, la o conferință la care am fost în Elveția cu o colegă, o doctoriță româncă profesor în SUA și ei fac aceste injecții cu Luxturna la copii. Și rezultatele sunt extraordinare.

    Copiii cu neuropatie Leber care sărăcuții nu văd decât lumină și întuneric ajung să vadă 40%. Un rezultat absolut fantastic. Sigur că sunt injecții seriate și că prețurile sunt imense – ei realizează aceste lucruri în studii pentru cercetare. O injecție costă per ochi în jur de 400.000 de dolari și este nevoie de mai multe injecții pentru ca acel copil să vadă 40%.

    Dar, sigur că: o dată ai un individ care va vedea pentru tot restul vieții și nu este o persoană cu handicap pentru societate. Și, în al doilea rând, sperăm că odată cu punerea bazelor acestei tehnologii, va deveni mai accesibilă. Sunt sigură că în 10 ani vor deveni accesibile tuturor și asta mi se pare absolut fantastic. Lucrul ăsta nici nu puteam să îl visăm în momentul când eu am început rezidențiatul.

    Citește aici povestea Dariei Domșa, o tânără care nu a văzut niciodată lumina zilei ca oamenii tipici. S-a născut prematur și a trebuit să stea la incubator. În maternitate, din cauza mai multor erori medicale, i s-a dezlipit retina și a rămas fără vedere. 

    Îți recomandăm și

    SPUNE-ȚI POVESTEA »
    Căutare