Trăsături care ne atrag la partener, dar care pot deveni o problemă în cuplu

Există câteva trăsături considerate extrem de atrăgătoare, lucru validat și la nivel social, dar care, pe termen lung, în cuplu pot deveni problematice. Acest lucru se întâmplă și pe fundalul lipsei unor elemente de compatibilitate stabile pe termen lung, precum credințele și valorile, dar și în absența unei conștientizări a modului în care trăsăturile noastre pozitive pot degenera în comportamente cu potențial de a răni emoțional o altă persoană. 

Efectul halo al trăsăturilor atractive

În căutarea unui nou partener de cuplu, vom sesiza rapid anumite trăsături atrăgătoare. Mai mult, putem să ne aflăm sub efectul „halo”, respectiv așteptarea ca o persoană să aibă mai multe calități și să fie dezirabilă pornind de la câteva elemente (de suprafață) pe care le găsim atractive.

Efectul halo (sau eroarea halo), termen definit de psihologul american Edward Thorndike, se referă la un bias cognitiv, respectiv un tipar care ne deviază judecata în baza unei realități subiective, a unei percepții personale, dictându-ne un anumit comportament. Modul acesta de a interacționa cu mediul extern se extinde de la oameni la locuri sau produse, este o eroare de judecată pe care o facem frecvent și reflectă propriile preferințe, prejudecăți, valori etc.

În același timp, când vorbim despre trăsături pe care le considerăm în masă drept atrăgătoare, cădem chiar mai ușor în capcana acestui efect, validat și de percepțiile celor din jur. Desigur, există situații în care trăsăturile dezirabile au un impact pozitiv asupra relației, însă sunt cazuri în care, acele lucruri care te-au atras la o persoană devin fix ceea ce te îndepărtează de ea.

Magnestism social

Munca pentru dezvoltarea noastră personală implică și scăderea nivelului de superficialitate pe care îl putem conștientiza la propria persoană sau nu. Tendința de a judeca rapid, de a eticheta, de a cădea sub incidența efectului halo mai ușor, are o bază de superficialitate privită drept evaluare rapidă, lipsită de dorința de a cunoaște în profunzime, de a aduna informații înainte de formarea unei opinii, de a pune la îndoială propriile percepții. Superficialitate care poate avea legătură și cu viteza în care încercăm să facem totul, inclusiv să ne trăim viețile (ar fi bine să ne întrebăm unde ne grăbim, chiar vrem să ajungem mai repede la capăt?).

Așadar, chiar dacă este bine să fim atenți la tendința reducționistă de a evalua oamenii în baza unor caracteristici, putem lua în considerare faptul că anumite trăsături au o valoare mai mare în imaginea de ansamblu și pe termen lung, atât în viața personală, cât și în cea profesională.

Importanța trăsăturilor personale în relații interpersonale a fost obiectivul multor cercetări, acestea concluzionând că avem tendința să ne simțim atrași de oameni care sunt: amuzanți, inteligenți, asertivi și atrăgători fizic. Acestea sunt cele mai frecvent întâlnite tipuri de magnetism social, valorizate universal, gradul de importanță al fiecăruia variind de la o cultură la alta.

În cultura noastră, putem recunoaște că ne plac oamenii care ne fac să râdem și nu se iau prea tare în serios (putem să ne gândim cât de frecvent apelăm la umor ca formă de coping pentru a înțelege importanța pe care o acordăm acestei trăsături). De asemenea, apreciem oamenii inteligenți, educați, care au cultură generală și se exprimă bine (cel puțin, dezideratul ar fi să valorizăm o astfel de trăsătură).

Asertivitatea, de asemenea, este atractivă însemnând că o persoană își evaluează corect valoarea personală și se simte bine în propria piele, fiind capabilă să își exprime nemulțumirea sau să pună limite fără a jigni și încălca drepturile altor persoane. Și fie că acceptăm sau nu, vom fi atrași de oameni pe care îi considerăm atrăgători fizic.

Toate aceste trăsături nu înseamnă că o persoană poate fi un prieten sau un partener de cuplu bun, potrivit. În realitate, exact aceste trăsături pot ajunge să dăuneze calității unei relații. 

• Citește și: Cum știi că ești alături de partenerul potrivit? 9 indicii explicate de psiholog

Simțul umorului în cuplu

Ne plac oamenii cu simțul umorului, iar viața este mai distractivă când știm să râdem, când găsim motive să glumim, lucru care adesea ne conectează cu ceilalți și este considerat o trăsătură atractivă. Cei care au simțul umorului sunt percepuți ca fiind plăcuți și abordabili.

Cum spuneam însă, să nu ignorăm rolul de coping al umorului, respectiv folosirea acestuia pentru a diminua impactul unei situații, pentru a evita eventuale emoții dificile pe care le putem experimenta. Umorul poate deveni un mod de evitare. Putem astfel constata că partenerul de viață are dificultăți să rămână serios într-o discuție, lucru care devine frustrant în relativ scurt timp. Cum spuneam, pentru mulți umorul este o apărare, având dificultăți să poarte conversații profunde în care să exprime vulnerabilitate. 

Umorul contribuie la coeziunea grupului (fie că vorbim despre prieteni sau colegi de muncă), uneori însă poate fi folosit pentru a ridiculiza, ofensa sau supăra, așa cum și umorul inofensiv folosit în exces împiedică intimitatea și o conexiune emoțională autentică.

Inteligența, pe cât de atrăgătoare, pe atât de problematică

Nu toți oamenii inteligenți vor fi dificili, iar pentru relații pozitive cu o persoană inteligentă, un factor important este și inteligența emoțională a persoanei respective. Chiar și așa, inteligența este atrăgătoare, mai ales dacă suntem dornici de cunoaștere, de dezvoltare personală, deschiși să învățăm de la cei din jurul nostru.

În timp ce este de admirat o persoană educată și elocventă, cineva predominant „cognitiv”, respectiv care folosește raționamentul ca unică poartă de comunicare cu ceilalți, poate avea dificultăți în a se conecta la nivel emoțional. Să nu uităm că fuga de emoții este un coping frecvent care ține de experiența de viață, fie că acceptăm sau nu propriul trecut sau impactul acestuia asupra noastră.

Intelectul ca formă de catalogare și manifestare a superiorității în raport cu ceilalți, în această extremă se poate apropia foarte mult de narcisism, de alexitimie (dificultate în cunoașterea/recunoașterea emoțiilor) sau de trauma neprocesată (alexitimia este și un rezultat al neglijării emoționale din copilărie).

Într-o relație de cuplu, o astfel de extremă duce la invalidare emoțională constantă, la așteptări nerealiste de a justifica trăirile prin argumente logice, la distanțarea a doi parteneri și un mediu care nu este propice conectării emoționale. Putem lua drept exemplu anumite „genii” creative indiferent de domeniul artelor în care s-au manifestat, a căror așteptare din partea partenerelor de viață (predominant bărbații au jucat acest rol) a fost ca acestea să se sacrifice, să nu aibă așteptări, ci să servească nevoilor lor. Evident, exemplul este unul de extremă, dar nu unul nemaiîntâlnit în prezent, chiar și din partea unor persoane cărora eticheta de geniu le-ar fi greu de purtat.

Așadar, atenție la această trăsătură, la capcana admirației pentru o astfel de persoană care, emoțional, se poate transforma în timp în ceva ce seamănă mai mult cu sindromul Stockholm. 

Asertivitatea și criticismul

Asertivitatea, deși un comportament dezirabil, devine o problemă dacă nu o practicăm (sau facem acest lucru prea rar), dar și când o practicăm în exces, cum arată Daniel Ames, profesor american cu doctorat în psihologia socială și a personalității, într-un studiu din 2017 în cadrul căruia a evaluat asertivitatea interpersonală. El subliniază faptul că, deși asertivitatea este percepută drept atrăgătoare, în exces duce la conflicte interpersonale și alterează comunicarea cu ceilalți.

Este sănătos să fim conștienți de propria valoare, dar excesiv ajungem să ne comportăm arogant și să invalidăm emoțiile celeilalte persoane. Un astfel de partener poate să nu fie dispus să își asume propriile greșeli sau să facă anumite compromisuri, lucruri, de altfel, necesare bunei funcționări a unei relații de cuplu.

Prea multă asertivitate poate declanșa în cealaltă persoană opoziționism și poate întări nivelul de reactivitate în conflict. Totodată, invalidarea emoțională reiese și din așteptarea de a fi mereu asertivi, de a nu avea momente de emoție intensă, de a nu accepta, de fapt, trăirile intense ale altei persoane, a nu-i fi alături atunci când nevoia principală este de a simți, nu de a înțelege sau justifica.

Atractivitatea – chimie și capcană

Avem nevoie de chimie pentru a ne duce spre alte persoane, dar în ecuația aceasta e sănătos să ne cunoaștem istoria personală, tipul de atașament, tiparul relațional, pentru a înțelege că uneori, chimia poate fi și un semnal de alarmă. Dintre toate trăsăturile atractive validate social, atractivitatea fizică este cea mai superficială, oferindu-ne prea puține (spre deloc) informații despre personalitatea sau caracterul unei persoane.

Mai mult, cineva preocupat în exces de propria-i înfățișare poate fi o persoană nesigură sau superficială, o persoană care mizează pe această calitate în detrimentul altora. Adesea, social este șlefuit acest atribut, întrucât persoanele atrăgătoare fizic își vor găsi cu mai mare ușurință parteneri, ceea ce poate fi unul dintre motivele interesului scăzut pentru dezvoltarea calităților ce pot susține o relație pe termen lung. Este și una dintre calitățile care încurajează FOMO (fear of missing out – teama că am putea pierde un partener/o parteneră mai bun/ă decât avem). Tot această trăsătură, dacă este exagerat de importantă, va deveni o pretenție și de la partenerul/partenera de cuplu, mizând în final pe elemente de suprafață, fără nicio legătură cu conectarea cu altă persoană.

Așadar, ca o concluzie, nu vom fugi de persoanele inteligente, care au umor, care sunt atrăgătoare sau asertive, dar ne putem oferi mai mult timp pentru cunoaștere, pentru descoperirea altor calități care sunt importante într-o relație de cuplu (care ne ajută să ne simțim în siguranță), fără să ne aruncăm în mrejele efectului halo.