Bârfele incită, captivează și ademenesc pe oricine, indiferent că ești femeie sau bărbat ori că ai un statut social sau profesional mai bun sau nu. Blamate de mulți, dar practicate de toți, bârfele sunt o formă de socializare la îndemână, dar motivele care ne împing către acest obicei pot spune multe despre noi.
Cu toții avem o curiozitate naturală și greu de controlat cu privire la viața oamenilor din comunitatea noastră. Oricât de mult am vrea să credem că toate conversațiile noastre zilnice sunt un schimb productiv de idei, realitatea este că discutăm adesea despre persoane care nu sunt prezente. De altfel, unele dintre cele mai bune cărți sunt biografii care dezvăluie secretele și intimitățile unor oameni. Fie că au o bază reală sau că sunt invenții menite să distrugă o reputație, bârfele incită și ademenesc.
Zi de zi, pierdem nu mai puțin 52 de minute bârfind, după cum au calculat specialiștii departamentului de psihologie din cadrul Universității din California, SUA, în urma unui studiu publicat în revista medicală Social Psychological and Personality Science.
În cea mai mare parte din acest timp, arată cercetarea americană, împărtășim cu cei apropiați informații inofensive și chiar plictisitoare despre alte persoane din viața noastră, cum ar fi, de pildă, faptul că verișoara se va căsători luna viitoare și are invitați care mai de care. Bârfa nu se reduce, așadar, la denigrări și calomnii despre persoane care nu sunt de față, cum ne duce adesea cu gândul acest cuvânt.
Cine, ce și cât de mult bârfește ne spune același studiu, care demontează câteva mituri despre acest obicei mai mult sau mai puțin inofensiv:
- Oamenii care bârfesc cel mai mult nu sunt preponderent femei, nu au mai puține studii și nici nu provin dintr-o clasă socială inferioară;
- Bârfele femeilor sunt într-o mai mare măsură neutre, comparativ cu cele împărtășite de bărbați;
- Persoanele extrovertite au tendința să bârfească mai mult;
- Bârfele tinerilor au mai adesea conotații negative, față de cele ale persoanelor mai în vârstă.
De ce ne pierdem atât de mult timp din viață bârfind? Sunt multe motivele pentru care oamenii aleg să vorbească despre alții în absența lor. „Deși pare un simplu comportament aflat perfect sub controlul nostru voluntar, cred că este un fenomen cu un «background» complex și, de aceea, atât de dificil de oprit”, crede psihoterapeutul Bogdana Bursuc, de la cabinetul de psihologie Mind Institute, din București.
Bârfa. Un instinct puternic, care ține de supraviețuire
Bârfa este un instinct uman esențial care, oricât de exagerat ar părea, a avut și încă mai are un rol în evoluția omenirii. Trăim în grupuri sociale și viața noastră depinde adesea de indivizii care formează aceste grupuri. „Oamenii au nevoie de cât mai multă informație despre cei din jur, despre cât de diferiți sunt, dacă sunt sau nu de încredere, dacă cineva încalcă regulile grupului, cine cu cine este prieten, ce personalitate și ce perspective au ceilalți membri ai săi și așa mai departe”, explică Mark Leary, profesor de psihologie și neuroștiințe în cadrul Universității Duke.
Obiceiul de a bârfi este adânc înrădăcinat în istoria umanității. Oamenii preistorici se bazau pe membrii tribului pentru a obține mâncare, un acoperiș deasupra capului și protecția grupului. Dacă cel care vâna pentru grup s-ar fi îmbolnăvi brusc și nu ți-ar fi spus nimeni acest lucru, ai fi murit prin înfometare. Când vestea se răspândește, vei afla în timp util că trebuie să găsești o altă cale de a-ți asigura mâncarea.
Rolul bârfelor în grupul social se poate raporta la zilele noastre într-un mod similar. Fiecare dintre noi depinde de familie pentru a primi iubire și compasiune (alteori depindem de familie și din punct de vedere material), de prieteni pentru interacțiunea socială de care avem nevoie, iar de angajator pentru banii necesari supraviețuirii. Dacă un coleg îți spune în secret că a auzit de concedieri în firma la care lucrezi, vei ști că trebuie să cauți cât mai repede un alt loc de muncă. Dacă mama îți spune în secret că tatăl tău și-a pierdut serviciul, vei ști că trebuie să te descurci singur de acum cu facturile sau cu mâncarea. În acest mod, bârfa – adică diseminarea unei informații – capătă un rol în supraviețuirea noastră.
Bârfa poate trăda și lipsa de independență
Bârfele pot spune multe despre cel care le generează, ba chiar ar putea contura un profil psihologic. Dincolo de dorința noastră instinctivă de a aparține unui grup, există și alte motive care ne împing către acest obicei.
„Un motiv mai puțin explorat pentru care noi, oamenii, ne angajăm în acest comportament este o anumită dificultate legată de autonomie sau de separare/individualizare. În limba engleză, termenul este «enmeshment». Această dificultate se exprimă ca o nevoie de a fi implicat în viața altuia sau ca o nevoie ca altul să fie implicat în viața noastră, ca și cum nu putem să avem o viață separată”, spune psihoterapeutul Bogdana Bursuc. Un exemplu îl reprezintă familiile în care părinții sunt mult amestecați în viața copiilor-adulți și le ghidează sau chiar le impun anumite decizii. În mod similar, fenomenul se poate vedea și în familiile în care copiii-adulți sunt foarte implicați în viața părinților. În ambele situații, familia de bază se „contopește” cu noua familie și nu funcționează ca individualități distincte, așa cum ar trebui.
Pentru unii dintre noi, alegerea de a bârfi este, așadar, expresia acestui mod de a funcționa mai puțin independent, dependent de amestecul cu ceilalți, de neputința de a ne separa de ceilalți. Apare astfel impulsul de a afla ce face X, de a chestiona, de a critica și de a exprima păreri, deși nimeni nu ni le-a cerut.
Bârfa. Un sentiment de superioritate
„Un alt motiv pentru care bârfim are legătură cu autocritica și autoblamarea. În astfel de cazuri, ne uităm în ograda vecinului ca să găsim motive de a ne critica, de a sublinia ce face altul și noi nu, iar apoi de a ne blama pentru asta. Putem fi și de cealaltă parte a baricadei, în care noi îi criticăm și îi blamăm pe alții, ne uităm la ei pentru a compara și a critica pentru ce nu fac, nu pot sau greșesc”, mai spune Bogdana Bursuc.
Oamenii care nu au o părere bună despre ei înșiși se simt bine, cel puțin pentru moment, atunci când îi vorbesc de rău pe ceilalți. Ei analizează și îi denigrează pe cei din jur pentru a se îmbărbăta, a se încuraja și a se simți superiori. Cât de bine reușesc bârfele să crească încrederea în sine?
„Bineînțeles că acest mecanism nu rezolvă problema, ci creează tensiuni și «hrănesc» neîncrederea în sine. Altfel, de ce aș avea nevoie să fac ceva ca să mă simt superior? Poate pentru că nu sunt…”, explică specialistul.
Bârfele unesc oamenii…
Sunt multe studii care susțin că obiceiul de a sporovăi despre alții este sănătos deopotrivă pentru organism și pentru psihic. Cercetătorii de la Universitatea Berkley din California, SUA au descoperit, de plidă, că bârfele ne scapă de stările de tensiune și de stres. Ei au monitorizat mai mulți voluntari în cadrul unui studiu pentru a descoperi că rata bătăilor inimii crește atunci când aceștia asistă la un comportament negativ din partea cuiva, dar ea revine la normal dacă li se permite să discute cu ceilalți despre ce au văzut.
Bârfa este cea mai simplă formă de socializare și cel mai ușor mod de a crea relații noi într-un grup. Mergând mai departe pe această idee, cercetătorii de la Max Planck Institute for Evolutionary Biology din Germania cred că bârfele sunt benefice pentru societate, în ansamblul ei. Ele unesc oamenii, ajutându-i să-și creeze mai ușor relații sociale, după cum reiese din studiul lor, publicat în Proceedings of the Royal Society, Biological Sciences și citat de Telegraph.co.uk.
…dar și dezbină
Nu la fel stau lucrurile și pentru cei care devin „ținte” ale bârfitorilor. Când se întâmplă să afle că sunt subiectul unor discuții neplăcute, ei devin defensivi, temători şi anxioşi, iar relațiile cu cei din jur vor avea inevitabil de suferit. Bârfele negative, duse la extrem creează o stare conflictuală și dezbină o colectivitate. La locul de muncă, de exemplu, ele generează stres, iar acesta, la rândul lui, afectează productivitatea.
„Primul meu loc de muncă a fost pentru mine o traumă. Aveam 22 de ani, eram sociabilă, prea sociabilă în viziunea unora și aveam încredere oarbă în oameni. Am avut un flirt cu un coleg care era șef de departament (dar nu cel în care lucram eu) și i-am spus în secret unei colege care mi-a părut prietenă. Am aflat la scurt timp de la altă colegă (care voia să mă pună <<în gardă>> ) că acea colegă a dus vorba în institut și ce mi-au auzit urechile nu avea nicio legătură cu ce se întâmplase între mine și acel bărbat. Nu fusese niciodată mai mult de un flirt, dar toți colegii știau că a fost mai mult și mi s-a atribuit o reputație cum nu și-ar dori nimeni. Am plâns mult timp din această cauză, am vrut să îmi dau demisia, pentru că mă simțeam umilită și acuzată pe nedrept. Am avut totuși înțelepciunea să nu plec până nu îmi găsesc alt serviciu, lucru pe care l-am reușit cam după patru luni, dacă îmi amintesc bine. Mi-am învățat lecția: prietene intime îmi sunt doar cele vechi, pe care le cunosc bine și atât. La serviciu nu e bine să spui intimități, căci nu știi la urechile cui ajung!”, povestește Teodora S. (31de ani), din București.
Bârfele pot să-l afecteze în egală măsură pe cel care le răspândește. Când „victima” sa află că a bârfit sau când interlocutorul își pierde încrederea în el, îl cataloghează drept bârfitor și încearcă să îl izoleze de grup.
Aura Stanca (48 de ani), din Ilfov, a trăit o astfel de experiență stânjenitoare la instituția la care este contabilă și în prezent. „Nu mi s-a părut niciodată că bârfesc mai mult decât alții. Până la urmă, toți șușotim pe la colțuri și nu neapărat din răutate. Așa se întâmplă într-un colectiv, mi se pare inevitabil. Într-o zi, am avut o discuție mai aprinsă cu o colegă și mi-a spus, la nervi, că toată firma mă știe că sunt «bârfitoarea-șefă». M-a afectat mult ce a spus și m-am analizat mai bine. Da, cam avea dreptate. Stăteam prea mult la cafea sau pe hol și intram în discuții despre alți colegi. Cumva, la mine ajungeau multe informații și eu, la rândul meu, le duceam mai departe. S-a întâmplat și să nu fie adevărate”, crede Aura.
„De când o colegă mi-a spus că sunt «bârfitoarea-șefă» , încerc să fiu mai retrasă și, dacă sunt provocată, cum mi se întâmplă des din cauza renumelui probabil, încerc să schimb subiectul. Nu e ușor și recunosc că nu-mi iese de fiecare dată. Este foarte greu să te abții să nu bârfești!”
Aura Stanca, 48 de ani
Bârfa. Ce poți face ca să te abții
Să nu dai curs bârfelor este un demers dificil, dar nu chiar imposibil. Psihoterapeutul Bogdana Bursuc ne spune ce putem face pentru a reduce acest comportament în trei pași:
- Trebuie să-i recunoaștem și să nu-i judecăm pe cei care au obiceiul de a bârfi (dacă judecăm, deja facem ceea ce fac și ei și criticăm și noi). Trebuie să recunoaștem că și noi, inevitabil, am răspândit câteodată lucruri mai mult sau mai puțin adevărate despre o persoană;
- Este important să ne surprindem când noi înșine facem acest lucru și să explorăm care este motivația noastră;
- Trebuie să impunem limite și să exprimăm celor din jur alegerea noastră. Putem folosi formulări precum: „Nu mă simt confortabil când tu vorbești despre X cu mine când X nu este de față”, „Mi-ar plăcea să vorbim despre altceva” sau „Aș vrea să discutăm asta împreună cu X”, în funcție de situație. Totodată, trebuie să ne asumăm posibilitatea unei reacții negative atunci când punem astfel de limite. Persoana în cauză ar putea să devină defensivă, să ofere zeci de explicații cum că ea nu face nimic rău sau, din contră, este posibil ca ea să ne atace.
