„Ești liber să explorezi și să greșești”- Cum dezvoltăm autonomia copiilor și cum o creștem la maturitate

Două dintre nevoile umane de bază pe care le avem cu toții sunt cele de conexiune și autonomie. Ele apar în copilărie și ne însoțesc de-a lungul întregii vieți. Cu prima ne naștem și reprezintă nevoia de atașament, acea legătură cu părinții/ îngrijitorii noștri, care ne ajută să supraviețuim și să ne simțim în siguranță. Atunci când părintele răspunde acestei nevoi, copilul se simte în siguranță, văzut, înțeles, că aparține unei familii și protejat. Pe măsură ce acesta se dezvoltă, apare concomitent nevoia de a-și forma propria identitate, de a explora lumea în care trăiește, de a se descoperi pe sine, ce îi place, și de a-și dezvolta competențe proprii.

Autonomia în copilărie

Deși avem toată viața această nevoie, autonomia începe să se manifeste de când suntem foarte mici. După nevoia de conexiune și apartenență, apare și cea de separare și individualizare. Un copil are nevoie să treacă prin procesul de a deveni o persoană distinctă, cu propria sa funcționalitate, propriul sine, separate de cel al părinților. Acest lucru poate avea loc doar după ce acesta se simte în siguranță prin faptul că părinții sunt disponibili emoțional să răspundă nevoilor sale.

Dacă aceștia nu reușesc să-i ofere stabilitate și siguranță copilului, cel mic poate rămâne într-o nevoie permanentă de validare, dependență, dar și cu o neîncredere în figurile de atașament care îl cresc. Astfel, acesta va dezvolta o imagine negativă asupra lumii în care trăiește, privind-o ca pe un loc plin de oameni indisponibili, poate nepăsători față de nevoile individului, neprietenos, în detrimentul formării unei imagini pozitive despre lume. Imaginea asupra lumii va avea o legătură strânsă și cu imaginea de sine a acestuia.

Deficiență și rușine

Psihanalistul Erik Erikson spunea că „dubiul este fratele rușinii”. Copiii încep să dezvolte primele abilități de autocontrol până la vârsta de trei ani, prin controlul sfincterian. Aceștia observă că au control asupra funcției de eliminare sau retenție, pot începe să refuze, să spună nu și să realizeze că pot exercita o doză de control asupra lor.

Dacă părinții validează, încurajează și le respectă limitele, aceștia se vor simți împuterniciți și tot mai autonomi. Dacă însă vor fi presați să se supună dorinței părinților, fără a se ține cont de preferința, dorința sau nevoia lor, aceștia vor începe să-și invalideze propriile nevoi, percepții sau senzații și în consecință se vor îndoi de ei înșiși și de ceea ce simt.

În felul acesta vor considera că ceea ce simt ei este inoportun, neconform cu cerințele externe și neștiind ce să facă, vor crede că au o problemă, că sunt deficienți și se vor simți rușinați în raport cu propria persoană. 

Libertatea explorării

Pentru ca autonomia să se dezvolte armonios, copiii au nevoie ca părinții să le accepte individualitatea, unicitatea și să le susțină procesul de dezvoltare a propriei lor identități. Copiii au nevoie să le fie asigurat un spațiu sigur pentru ca separarea de părinți să se poată produce.

Aceștia trebuie încurajați și ajutați să se descopere, iar asta se poate face prin transmiterea următorului mesaj: „Sunt aici lângă tine în cazul în care ai nevoie de mine, acum ești liber să explorezi, să înveți ce ți se potrivește, ce-ți place și chiar dacă vei face greșeli, acelea vor fi lecții din care vei învăța.”

Dezvoltarea motivației intrinseci

În acest fel securizat, copilul începe să intre în contact cu propria curiozitate și dorință de noutate. Asta îi va crea condițiile necesare dezvoltării unei motivații interne și a sentimentului că posedă capacitatea de influență a propriei funcționalități. Aceste componente sunt extrem de utile în producerea schimbării, în autodezvoltare și reprezintă motorul acțiunilor noastre.

Fără o motivație intrinsecă, tindem să fim dependenți de factori externi într-o măsură disfuncțional de mare. Spre exemplu, vom tinde să ne activăm pentru a face ceva, doar în situații limită, pe ultima sută de metri sau atunci când nu mai avem o altă variantă. Din păcate asta este valabil și pentru reușite, context în care vom atribui succesul sau rezultatele pozitive unor circumstanțe exterioare, cum ar fi alte persoane sau norocul. 

Conectarea la propria persoană

Pentru ca orice schimbare să fie posibilă este necesar să conștientizăm că ne confruntăm cu un obstacol. Dacă vom spune „Lasă, că îmi merge și așa”, mai devreme sau mai târziu ne vom izbi de aceeași lipsă de motivație sau de codependență. 

În dezvoltarea autonomiei este important să ne conectăm cu noi înșine, pentru a afla ce este important pentru noi. Odată identificate aceste aspecte este necesar să trecem la acțiune. Acțiunea ca parte dintr-un proces de a deveni mai buni sau a ne crește competențele. Ajută să ne încurajăm pentru a putea continua, în special atunci când facem greșeli. Ele doar ne arată unde mai avem de lucru. 

Asumarea de riscuri

Abilitățile noi sau sentimentul de auto eficacitate sunt elemente cheie în motivație, facem cu mai multă plăcere lucrurile la care suntem buni. Pentru a ajunge acolo însă, avem nevoie să ne asumăm mici riscuri, să ne expunem noilor situații și astfel vom avea de la mici la mai mari victorii care ne vor consolida stima de sine. În acest fel ne vom simți tot mai împuterniciți și convinși de propria influență în viața noastră. 

Este firesc ca orice activitate nouă să vină cu o doză de anxietate, suntem adesea temători când intrăm pe un teritoriu nou și necunoscut, impredictibilitatea atrăgând reticență. Dar oferindu-ne șansa explorării și a descoperirii de noi resurse interioare, vom crește încrederea în noi înșine, stima de sine și, implicit autonomia.

Rolul compasiunii de sine

Compasiunea de sine este soluția atunci când vocea critică interioară ne face să ne simțim ineficienți, slabi, neadecvați sau în oricare alt fel care stă în calea consolidării propriului sine. De aceea este necesar să ne privim printr-o lentilă a blândeții și înțelegerii deoarece astfel ne vom regla emoțional sănătos de fiecare dată când ne putem simți speriați sau avem nevoie de încurajare. 

Având compasiune pentru noi, ne vom simți mai confortabili să practicăm o exprimare sănătoasă a sinelui nostru, a nevoilor și emoțiilor noastre, ceea ce va netezi drumul și către o abilitate mai bună de a stabili limite în relație cu ceilalți și de a spune mai des nu. 

Nu în ultimul rând putem apela la sprijinul celor apropiați și putem cere ajutor atunci când ne este mai greu sau atunci când avem nevoie să învățăm cum ne putem atinge obiectivele.