Ce întrebări pune un psiholog unui copil și cum contribuie familia

5 întrebări la care e bine să știi răspunsul înainte să mergi la psiholog cu copilul

Să mergem la psiholog este un semn de sănătate și de normalitate. Să mergem cu copiii la psiholog când observăm tulburări de comportament sau dificultăți diverse, este o necesitate. Dar sunt părinți care, atunci când copilul lor se comportă într-un anumit fel (indezirabil), consideră problema doar a copilului. Acest tip de abordare este eronată deoarece comportamentul copilului nu este altceva decât un simptom al întregii familii. În astfel de situații, a trimite doar copilul în terapie fără să înțelegi natura problemei, să accepți și să îți asumi partea ta de răspundere, ca părinte, ar însemna sa îi pui copilului o etichetă în frunte, în mod inutil fără să-l ajuți cu adevărat.

1. Când apelăm la un psiholog pentru copilul nostru?

Apelăm la psiholog când observăm anumite întârzieri, deficiențe, modificări în comportament sau când ni se atrage atenția de către educatori, profesori. 

De asemenea, poți apela la un psiholog atunci când observi că copilul nu are răspunsuri adecvate solicitărilor, creează adesea probleme persoanelor ce îl educă sau au grijă de el, este încăpățânat, se ceartă frecvent cu cei din jur sau plânge des, nu stă singur sau manifestă anumite comportamente nepotrivite, problematice. În general în aceste cazuri suspectăm probleme rezultate din relația familie-copil.

Când observăm că un copil este mult mai neatent decât alți copii de aceeași vârstă, învață greu, nu are limbajul dezvoltat corespunzător sau suspectăm că are o întârziere cognitivă, ne putem gândi la tulburări apărute în dezvoltarea neuropsihică.

2. Cum lucrează un psiholog cu un copil și cu părinții lui?

Atunci când lucrăm cu copii, prima ședință cu psihologul/psihoterapeutul este cu familia (părinți, bunici, persoanele care se ocupă de creștere/îngrijirea copilului) și nu cu copilul/adolescentul. Scopul acestei discuții este de a detalia problema prezentă, modul de apariție și derulare a acesteia, din trecut până în prezent, istoricul de viață al copilului, chiar din perioada de sarcină a mamei. 

Unii psihoterapeuți preferă însă să se întâlnească prima dată cu copilul. Dacă este vorba despre un copil suficient de mare (peste 6-7ani), nici această modalitate de abordare nu este greșită. Comportamentul prietenos al terapeutului diminuează anxietatea copilului.

De la a doua ședință, se lucrează cu copilul având în cabinet unul sau ambii părinții ca observatori, în funcție de problema copilului și de vârsta lui. În acest moment, psihologul urmărește să descopere dacă problema copilului ține de relația părinților cu el sau este o problemă de dezvoltare neuropsihică și sunt necesare investigații suplimentare. Ce întrebări pune un psiholog unui copil depinde de obiectivele urmărite în acest sens. 

De la a treia ședință se reia discuția cu părinții, se împărtășește rezultatul observării din ședința anterioară și se stabilesc strategii de lucru viitoare: fie alte investigații, precum testări psihologice, fie investigații medicale, consult neuro-psihiatric. 

După ce toate rezultatele de la specialiști sunt pregătite, se stabilește planul de intervenție pentru copil. În funcție de natura problemei se poate decide dacă se lucrează cu părinții, cu copilul sau toți împreună. 

3. De ce sunt implicați părinții în procesul psihoterapeutic al copilului?

Părinții sunt implicați în acest demers întrucât au nevoie să înțeleagă ce a dus la simptomele și comportamentul copilului, cum se poate îmbunătăți comunicarea în familie și în ce fel interacțiunile dintre ei și copii, sau cele din cuplu ori familia extinsă, pot menține sau accentua acele simptome. 

Părinții devin astfel coterapeuți în procesul psihoterapeutic în vederea implementării de noi reguli și comportamente. Astfel de interviuri structurează în continuare și ce întrebări pune un psiholog unui copil.

4. Cum se raportează psihologul la copil, în procesul terapeutic?

Fie că este vorba de un copil sau un adolescent, este important chiar de la prima ședință să-l implicăm în procesul terapeutic. Nu este recomandat ca adolescentul/copilul să vină în mod forțat la psiholog, iar în acest context contează ce întrebări pune un psiholog unui copil.

Procesul terapeutic nu își atinge obiectivele atunci când clientul nu se simte în siguranță, relaxat sau dacă este „șantajat” să vină la psiholog. Copilul/adolescentul trebuie să vrea să vină la următoarea întâlnire cu psihologul.

Rolul psihologului/psihoterapeutului în primele ședințe, precum și ce întrebări pune un psiholog unui copil, se centrează în jurul implicării copilului în procesul terapeutic și pe construirea unei relații de încredere cu acesta.

Un psihoterapeut lucrează de asemenea pentru a înlătura așteptările și reacțiile negative ale copilului legate de psiholog și tot ce se întâmplă în cadrul procesului terapeutic. Acesta trebuie să privească psihoterapia ca pe o experiență pozitivă, de dezvoltare și de învățare, chiar dacă nu este întotdeauna ușoară sau lipsită de dificultăți. 

5. Ce întrebări pune un psiholog unui copil?

Primul pas în terapia cu un copil este cel de a-i  explica ce este psihoterapia pe înțelesul lui, ce se va întâmpla în mod practic în cabinet și cum îl va ajuta acest lucru pe el. De la început i se explică copilului termenul de confidențialitate, pentru a-i crește gradul de deschidere față de psihoterapeut. Desigur, i se va explica de câte ori se vor întâlni și, eventual, pentru cât timp. 

Când ne gândim la ce întrebări pune un psiholog unui copil, pentru a identifica anumite așteptări greșite ale copilului, este bine de știut că psihologul explorează fanteziile copilului, prin întrebări precum: ce știe despre acest cabinet, dacă știe ce este un psiholog și ce face, dacă știe de ce a venit la cabinet, cine l-a îndrumat către psiholog, ce spun copiii din grădiniță/școală despre el/ea, ce înseamnă anumite etichete pentru el.

Atunci când copilul este anxios, neîncrezător, psihologul poate să-l lase pe copil să vorbească despre ce își dorește – jucăria preferată, ce a făcut la grădiniță sau prietenul/a cel/cea mai bun/ă. 

Cea mai bună atitudine a terapeutului nu este atât legată de ce întrebări pune un psiholog unui copil, ci despre a asculta cu interes povestirea copilului. Atunci când acesta aduce în discuție problemele sale, terapeutul trebuie să fie pregătit să intervină în situația în care povestea devine neplăcută pentru copil. Este nevoie de multă flexibilitate din partea psihoterapeutului, în lucrul cu copilul. 

Tipuri de terapii pentru copii

Anumite tipuri de tulburări comportamentale sau emoționale conduc la un comportament „necorespunzător” al copilului în familie și în societate. Unii copii pot avea diferite forme autism, unii pot avea tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție, în timp ce alții pot avea alte tipuri de tulburări de comportament sau emoționale

Ce întrebări pune un psiholog unui copil depinde de fiecare tip de terapie, întrucât fiecare utilizează anumite tehnici și proceduri, se aplică într-o anumită manieră și își atinge rezultatele dorite, într-un timp diferit de la caz la caz. Totodată, se și adresează unui alt tip de tulburare. Iată câteva forme de terapie care adresează tulburările de comportament sau emoționale:

Terapia cognitivă implică minimizarea anxietății copilului, învățarea unor idei alternative și înțelegerea faptului că sentimentele și dispozițiile afective ne modifică comportamentul.

Terapia comportamentală analizează comportamentul și îl învață pe copil modalități diferite de a răspunde la situații într-un mod adaptat. 

Terapia prin joc este potrivită pentru copiii mici, întrucât le permite să își manifeste problemele prin jocuri de rol sau prin jocuri cu păpuși și obiecte senzoriale, filme pentru copii și artă. 

Terapia familială, în cadrul căreia întreaga familie este ajutată să înțeleagă ce anume  generează problemele și cum să își îmbunătățească abilitățile de comunicare, de gestionare și de rezolvare a problemelor.

Terapia de grup este ideală pentru copii și adolescenții care suferă din cauza unor probleme sociale, precum timiditatea excesivă, hărțuirea la școală sau izolarea socială. Îi ajută pe copii să își dezvolte reziliența și noi abilități în relațiile sociale. 

Terapia scurtă, strategică este indicată pentru copiii care trebuie să se recupereze rapid din probleme de atenție, fobii și obsesii. Se folosesc exerciții de relaxare, jurnale personale, programe pe computer care țintesc remedierea anumitor comportamente-probleme.

Îți recomandăm și

SPUNE-ȚI POVESTEA »
"]
Căutare