Banii în cuplu: Ce faci când celălalt e zgârcit sau prea cheltuitor?

Banii în cuplu: Ce e de făcut când un partener câștigă mai mult, este zgârcit sau prea cheltuitor?

Un aspect adesea lăsat la voia interpretării sau chiar ocolit cu desăvârșire într-un cuplu este cel legat de partea financiară. Vorbim despre bani mai ales atunci când nu avem suficienți, în perioadele cu reduceri – de Black Friday și de Sărbători, când avem mai multe cheltuieli. Uneori, a discuta clar despre bani poate activa un disconfort emoțional, însă este o temă firească, o parte importantă din bunăstarea unui cuplu iar evitarea acestui subiect nu face altceva decât să creeze confuzie, neînțelegeri sau nesiguranță. Cum gestionăm banii în cuplu?

Banii în cuplu – motiv de divorț?

Aspectele financiare reprezintă una dintre temele importante de abordat în relația de cuplu deoarece banii sunt cei care contribuie la siguranța, stabilitatea si oportunitățile de explorare a unei familii și a unui cuplu. Conform statisticilor, banii sunt cel mai des întâlnit motiv de divorț

Așadar, atunci când luăm în calcul o alianță prin căsătorie sau o relație asumată, este indicat să reflectăm și să clarificăm ce așteptări avem de la noi și de la partener pentru a putea testa compatibilitatea dintre viziuni, a negocia acolo unde este cazul și a determina dacă putem construi împreună cu celălalt sau din contră este un impediment în atingerea obiectivelor legate de relație. 

Convingeri și viziuni despre bani în cuplu

Adesea, discuțiile despre bani nu sunt sută la sută despre aspectele economice per se, ci ascund convingeri personale ale fiecărui partener. Spre exemplu, unul dintre parteneri poate considera că valoarea sa personală este strâns legată de capacitatea sa de cumpărare. Această credință îi va influența desigur modul în care alege să cheltuie banii, cel mai probabil fiind să aibă obiceiul de a fi cheltuitor.

Alt partener poate considera că valoarea sa are legătură cu suma banilor deținuți și în consecință are obiceiul de a aduna banii, fiindu-i greu să renunțe la ei. În contextul în care cei doi parteneri se întâlnesc, este esențial să împărtășească viziunile lor despre aceste aspecte, altfel se pot trezi în situația unor diferențe ireconciliabile privind aspectul financiar al relației. 

Desigur, în spatele acestor obiceiuri se află convingerile care stau la baza valorii personale, a siguranței, a imaginii de sine sau pur și simplu comportamente învățate și preluate de la figurile semnificative din viața lor.

Relația cu banii și relația de cuplu

A înțelege felul în care o persoană gestionează banii este esențial în prevenirea neînțelegerilor în cuplu. Separat de convingerile legate de propria persoană, obiceiurile financiare se pot modifica sau pot căpăta valențe diferite atunci când persoana respectivă se află în cuplu.

Banii pot fi utilizați în moduri care să aducă satisfacție și siguranță în cuplu dar pot reprezenta și mijlocul prin intermediul căruia relația devine toxică sau facilitează abuzul unui partener asupra celuilalt. Iată câteva aspecte la care trebuie să fim atenți:

Banii și puterea în cuplu

În relațiile în care unul dintre parteneri îl domină pe celălalt, banii pot reprezenta „unealta” controlului. Multe persoane nu reușesc să iasă din relații abuzive, chiar dacă își doresc, din cauza faptului că au deprins o anumită dependență financiară de partener.

Această dependență poate surveni ca o consecință a propriilor convingeri: „este normal ca doar el/ea să asigure veniturile în cuplu”, deoarece acesta a reprezentat modelul de funcționare a părinților: un partener aducea banii în casă iar celălalt se ocupa de casă.

Atâta timp cât cei doi agreează această funcționare și pentru fiecare dintre ei dar și împreună ca familie/ cuplu le este bine, atunci aranjamentul lor este funcțional. Problema este atunci când climatul din cuplu devine tensionat sau chiar toxic iar o despărțire este inevitabilă. 

Alteori, dependența financiară a unuia față de altul poate să se instaleze pe parcurs, atunci când partenerul dominator îl determină pe celălalt să renunțe la jobul sau ocupația sa, îl rușinează cu privire la activitatea sa sau îi induce sentimentul de vinovăție cu scopul deliberat să dețină puterea. 

Banii și controlul în cuplu

O formă de control poate fi aceea în care unul dintre parteneri monitorizează îndeaproape cheltuielile firești pe care le face celălalt partener sau atunci când cel din urmă trebuie să justifice sau chiar să ceară permisiunea pentru banii cheltuiți într-un mod sănătos.

A folosi banii ca pe un mijloc de control pentru a „regla” comportamentul celuilalt, stabilind ce poate și pe ce nu poate cheltui este o metodă de manipulare și control. Este important să există o evidență a cheltuielilor, însă aceasta și deciziile financiare se iau împreună, nu separat.

Deși poate fi dificil la început pentru partenerul dependent financiar, este important ca treptat acesta să găsească o modalitatea prin care să-și recapete autonomia. A descoperi ce-i place să facă sau ce abilități îl pot ajuta să câștige bani îi vor oferi mai multă libertate, o încredere în sine crescută, mai multă experiență, îi vor îmbunătăți relația sa cu sine și cu partenerul.

Dacă însă relația de cuplu va fi afectată negativ de schimbările produse de maturizarea financiară a partenerului dependent iar lucrurile vor duce către o separare, autonomia financiară recuperată va facilita ieșirea din relație.    

Transparență

Chiar dacă există surse diferite de venit ale partenerilor sau unul dintre ei are un aport mai mare ca celălalt, este bine ca într-o relație unde cei doi și-au luat un angajament, să existe și un cont/buget comun. Transparența se referă la necesitatea de a ști ce facturi și cheltuieli există, chiar dacă acestea sunt pe numele unuia dintre parteneri.

A fi informat despre aceste cheltuieli care afectează bugetul cuplului este dreptul fiecărui partener. Este de dorit să existe acces egal la astfel de informații pentru ca ambii să cunoască situația financiară. A nu fi în posesia acestor informații, îi dă celuilalt o doză prea mare de putere. Transparența presupune ca ambilor parteneri să li se recunoască dreptul de a contribui la toate deciziile financiare majore, cum ar fi investiții, achiziții de bunuri, economii, indiferent de contribuția lor.  

Cheltuielile excesive și zgârcenia

Ambele atitudini denotă credințe personale despre sine în raport cu banii și pot afecta comportamentul propriu dar și al celuilalt partener. Așa cum menționam mai sus cheltuielile în exces, în special cele care sunt menite să arate un statut financiar superior pot avea în spate o semnificație mai profundă legată de stima de sine. 

Alte ori cheltuielile în exces pot atrage atenția asupra existenței unei suferințe ascunse, acoperită prin acest mecanism de autoliniștire emoțională, din categoria dependențelor

Există și situații în care partenerul cheltuitor folosește acest limbaj pentru a-și exprima dragostea și considerația față de celălalt. 

Comportamentul de zgârcenie poate avea în spate multiple explicații. Unele pot avea legătură cu modul în care persoana vede relația și partenerul și cu lipsa disponibilității de a împărtăși. Aici nu este vorba despre a nu avea, ci a nu fi dispus să oferi. Persoana în cauză poate avea o atitudine îndreptățită, în sensul în care nu vrea să ofere, dar pretinde să primească. Și aici pot exista viziuni diferite legate de cât și cum contribuie fiecare, dar și perspective diferite asupra gradului de implicare în relație.

Alteori acest comportament nu are legătură cu partenerul ci cu un mindset specific experienței de a crește într-un mediu cu resurse limitate, insuficiente. Acest comportament poate apărea în mod paradoxal și în familiile înstărite, în care însă copiii au fost expuși atitudinii anxioase a părinților de a nu rămâne fără bani.  

Oricare ar fi motivul, atâta timp cât această modalitate de reglare afectează negativ relația este important ca cei doi să adreseze problema din spatele comportamentului. Miza nu va fi aceea de a demonstra care are dreptate, ci de a se privi cu înțelegere și compasiune pentru ca apoi să poată găsi soluția cea mai bună care va funcționa pentru amândoi și pentru relația lor. 

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare