Mihaela Găneț
Am început ca ziarist de politică pe când se trimiteau în redacție prin fax articolele scrise de mână. Am plecat din România și m-am reinventat traducător de cărți. În paralel, am pornit de la nevoia de a mânca sănătos pentru a ține sub control niște probleme digestive și am ajuns la o reală pasiune pentru tot ce înseamnă mâncare. Zi de zi caut, studiez, întreb, analizez, compar, experimentez, greșesc, o iau de la capăt. Am devenit, astfel, baker profesional și mai nou studiez pentru o certificare de educator alimentar. Pe scurt, încerc să îmbin jurnalismul cu gastronomia – un domeniu extrem de vast a cărui importanță începe să fie redescoperită. În fond, mâncarea, ca și viața, sunt niște combinații, mai mult sau mai puțin reușite în funcție de ce alegem să punem în ele.
-

Salate sănătoase fără carbohidrați. 5 idei pentru vară și toamnă
Cinci idei de salate sănătoase si aromate, fără carbohidrați, cinci combinatii inedite de fructe si legume.
Mihaela Găneț · 4 min -

Piramida alimentaţiei – ghidul care ne ajută să știm ce mâncăm zilnic și ce păstrăm la ocazii
Ce este piramida alimentaţiei sănătoase, ce să mâncăm la fiecare masa, în fiecare zi, săptămânal sau doar la ocazii.
Mihaela Găneț · 7 min -

Rețete de salate de vară. 10 idei să mâncăm sănătos pe plajă și acasă
Rețete de salate de vară sănătoase și simple de preparat și perfecte de luat pe plajă.
Mihaela Găneț · 10 min -

Postul intermitent nu este o dietă. Cum se practică și ce efecte are
Postul intermitent ne poate ajuta să slăbim corect dar are și alte alte efecte pozitive asupra sănătății și a stării de spirit.
Mihaela Găneț · 8 min -

Mâncare la pachet. 10 idei de mâncare sănătoasă de luat în geantă
Vă prezentăm 10 tipuri de salate și 10 sandwichuri de luat în geantă, ușor de preparat și sănătoase.
Mihaela Găneț · 12 min -

Reţete simple pentru cină. 10 idei de cină rapidă
Cina trebuie sa fie ușoară, dar trebuie să ne și atragă. Cu aceste 10 rețele simple pentru cină oricine poate pregăti în mai puțin de o oră masa…
Mihaela Găneț · 14 min -

10 idei de mic dejun sănătos. Cât este de important să mâncăm dimineața
Micul dejun nu mai este privit ca o condiție obligatorie pentru sănătate, însa avem doar de câștigat dacă nu sărim peste el. Iată 10 idei de mic dejun…
Mihaela Găneț · 9 min -

Mănânc sănătos. Cele mai importante 10 reguli
Iată un set de bune practici care, respectate, garanteaza o alimentatie sanatoasa.
Mihaela Găneț · 6 min -

Alimentația sănătoasă pentru slăbit fără diete extreme
Exista mai multe alimente care ne ajuta sa slabim fara sa apelam la diete controversate si greu de urmat.
Mihaela Găneț · 14 min -

Alimentația sănătoasă. Ce şi cât trebuie să mâncăm
O alimentație sănătoasă contribuie semnificativ la o stare generală de bine și ne protejează de multe boli grave. Iată regulile de bază ale alimentației sănătoase.
Mihaela Găneț · 8 min -

Ce ți se întâmplă când mănânci alimente nesănătoase și care sunt cele acceptate ocazional
Consumul de junk food poate da peste cap metabolismul chiar și după un consum de scurta durata. Sunt însă produse care pot fi consumate ocazional.
Mihaela Găneț · 6 min
