Psiholog Iulia Barca
Sunt Iulia și am ales să devin psiholog pentru că am fost dintotdeauna fascinată de potențialul pe care îl avem în noi, descoperit sau nedescoperit, negat sau privit cu neîncredere. Mai mult decât atât, atingerea lui și descoperirea versiunii noastre complete (nici mai bune, nici mai rele) este una dintre marile realizări de care suntem capabili noi, oamenii. Sunt psiholog clinician și psihoterapeut cu formare cognitiv comportamentală, specializându-mă în prezent în metoda de lucru numită „Compassionate Inquiry” dezvoltată de Gabor Mate, urmând un drum pe care învățatul și autoperfecționarea nu vor înceta. Un proverb japonez spune că îmbătrânim abia atunci când ne oprim din învățat. Poate acesta este modul meu de a visa la o tinerețe veșnică. A spiritului, cel puțin. Nu îmi place să dau sfaturi, dar îmi împărtășesc opinia deopotrivă cu tehnicile și metodele învățate în această meserie de psiholog. Pentru că susțin psihoeducația și rolul major pe care îl joacă în viața fiecăruia dintre noi.
-

Infidelitate accidentală sau abuz emoțional în cuplu? Cum arată profilul abuzatorului la masculin și la feminin
Există infidelitate accidentală, dar există și abuz emoțional care va lua inclusiv forma infidelității, vina fiind atribuită „victimei”. Cum arată o astfel de realitate?
Psiholog Iulia Barca · 8 min -

Cum evităm comportamentul de îndreptățire al copiilor… dar și al părinților
Pentru a nu permite dezvoltarea unui comportament de îndreptățire al copilului trebuie să avem limite ferme, reguli, să permitem frustrarea și să fim atenți la propria îndreptățire.
Psiholog Iulia Barca · 7 min -

„Oare sunt furioasă pentru că partenerul meu întârzie sau sunt iritată pentru că sunt obosită?“ 4 strategii de reglare emoțională
Strategiile de reglare emoțională ne învață să recunoaștem emoția și să o acceptăm. Iată ce putem face pentru a nu mai fi controlați de emoție.
Psiholog Iulia Barca · 7 min -

Când comunicarea în cuplu nu există, fiecare este în altă relație. Cum creștem șansele să fim auziți și acceptați?
Comunicarea în cuplu înseamnă să nu ne ferim să fim vulnerabili ci să dăm celuilalt șansa de a ne fi alături. Este, totodată, cel mai bun mod de…
Psiholog Iulia Barca · 7 min -

Cei 4 factori care întrețin stresul cronic și cum ne ajutăm să nu fim copleșiți de el
Stresul cronic se referă la disconfortul interior constant de care încercăm să ne disociem pentru a-l tolera sau… ignora. Apare în acele situații de viață în raport cu…
Psiholog Iulia Barca · 7 min -

Cât de mult îți influențează părinții deciziile? Ce este autonomia
Autonomia, din perspectiva dezvoltării morale, presupune abilitatea de a decide fie prin prisma valorilor familiei de origine, fie a grupului de apartenență. Iată cât de liberi suntem în…
Psiholog Iulia Barca · 8 min -

De ce tristețea, uneori, ne este confortabilă?
Tristețea poate fi confortabilă când ne temem să adresăm suferințe mai profunde. Pe termen lung este toxică și necesită ajutor pentru a nu ajunge la depresie.
Psiholog Iulia Barca · 6 min -

„Partenerul meu este perfect!” Tot o relație toxică este și când un partener îl idolatrizează pe celălalt
Idolatrizarea partenerului creează comparații negative în raport cu noi. Ne vom simți nedemni, insuficienți, și vom ceda toată puterea în relație, subjugându-ne nevoilor celuilalt.
Psiholog Iulia Barca · 9 min -

Eu sau tu: Cine inițiază o împăcare în cuplu?
Conflictele sunt inevitabile într-o relație, dar conduita celor doi parteneri este importantă atunci când apar certurile. Cine și cum inițiază o împăcare în cuplu?
Psiholog Iulia Barca · 9 min -

Aceasta este vocea compasiunii: Exercițiu pentru a dezvolta compasiunea față de propria persoană
Compasiunea față de propria persoană începe cu observarea vocii criticului interior, dar și a credințelor negative despre sine. Iată un exercițiu pentru a crește această voce interioară blândă.
Psiholog Iulia Barca · 6 min -

5 sfaturi pentru a controla shoppingul compulsiv. Ce ascunde dependența de cumpărături și cum o putem regla?
Dependența de cumpărături maschează alte nevoi neîmplinite sau o suferință emoțională. În timp ne poate cauza probleme financiare serioase, dar și în relațiile cu ceilalți.
Psiholog Iulia Barca · 7 min
