„De ce simt atât de multă furie pentru lucruri întâmplate demult?“ Cum diminuăm accesele de furie
Uneori ni se întâmplă să rememorăm situații care s-au întâmplat în trecut, în care poate am fost nedreptățiți, în care nu am fost tratați bine, ne-am simțit dezamăgiți sau am fost înșelați, iar emoția care revine este cea de furie. De ce, după atâta timp, încă mai simțim furie?
Furia ca reacție la suferință
În primul rând, emoțiile noastre ne transmit mesaje, iar în spatele emoțiilor regăsim nevoile noastre. Frecvent ne punem la îndoială propriile experiențe și avem chiar tendința să le diminuăm. Adesea aud adulți care spun că au avut „copilării fericite” deși au fost bătuți sau jigniți sau umiliți. Răspunsul invariabil este „alții au pățit și mai rău / Făcusem ceva prostii”…
Trauma vine în toate formele, adesea referindu-se la experiența noastră interioară în situația respectivă și la absența unei persoane care să ne asculte, înțeleagă, aline. Poate chiar am încercat să împărtășim ceea ce am experimentat, dar nu am fost luați în serios, iar această invalidare ne poate adânci rănile.
Experiențele care au impact emoțional negativ de durată pot fi traumatice. Trauma are un efect de durată asupra creierului nostru, care rămâne predominant în stare de alertă. Furia este adesea expresia reacției de luptă în caz de pericol și rezultatul gândurilor de nedreptate și a sentimentelor de neputință.
Starea de alertă
Prima și cea mai rapidă procesare a creierului este aceea de a răspunde la întrebarea „Sunt în siguranță?”. Experiențele noastre traumatice se reflectă în faptul că adesea nu ne simțim în siguranță, iar acest lucru ne afectează relațiile cu ceilalți, conectarea cu ei. Psihiatrul american, psiholog și doctor în neuroștiințe Stephen Porges afirma că vindecarea are loc atunci când ne simțim în siguranță, dar siguranța nu înseamnă doar lipsa pericolului, ci conectarea cu ceilalți.
Practic, vindecarea are loc atunci când putem rescrie experiența avută, aceea de a fi singuri cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Starea de alertă, însă, nu permite conectarea așa cum am avea nevoie.
Trauma modifică inclusiv credințele noastre despre propria persoană și putem ajunge să ne învinovățim pentru cele întâmplate, să considerăm că am greșit noi, că nu suntem „suficient de…”, considerând că problema suntem noi, când de fapt, este ceea ce ni s-a întâmplat nouă.
Starea de alertă poate însemna că nu avem încredere în ceilalți și anticipăm pericole acolo unde nu sunt, interpretând negativ anumiți stimuli care reprezintă triggeri pentru noi. Trauma poate duce la anxietate, depresie sau sindromul de stres posttraumatic (PTSD). Modul în care în prezent putem reacționa la acești triggeri este furia, ca metodă de apărare, protecție. Așadar, în anumite situații, vom anticipa cel mai supărător scenariu și vom trăi emoțiile care decurg din el.
Situații care favorizează furia
Interesant e că furia este, totodată, o emoție de „supraviețuire”, reprezentând lupta dintre cele 4 moduri de a reacționa în fața unui pericol (luptă, îngheț, fugă, a intra în grații). Prin furie ne luptăm pentru drepturile noastre, semnalăm o nedreptate sau chiar intimidăm pentru a îndepărta un posibil pericol. Cum de apare furia pentru o situație petrecută cu mult timp în urmă?
„Mi-am dat seama că încă îmi vine în minte o relație de cuplu pe care am avut-o acum 10 ani în care partenerul de atunci mi-a fost infidel. Am aflat târziu, după ce mă acuzase că eu sunt cea care caută ceartă și sunt geloasă, când în realitate el avea o altă relație în paralel. După multe sentimente de vinovăție că e ceva în neregulă cu mine să gândesc așa ceva despre un om care părea sincer, după multă rușine că nu sunt „suficient de” și că împovărez relația, când am aflat adevărul am simțit imens de multă furie. Totodată, el a plecat relativ repede din viața mea, iar furia mea a rămas cu mine. Iar acum, la 10 ani distanță, încă îmi revine în minte și simt aceeași furie…”. povestește Oana, 48 de ani, din Sibiu.
Una dintre situațiile care readuc la suprafață astfel de emoții poate fi dată de un context de viață stresant, problematic, copleșitor sau… similar. Când nu avem parte de suficientă odihnă, când solicitările exterioare ne depășesc resursele interioare și nivelul nostru de stres crește, când timpul pentru noi este redus la zero, putem simți furie, emoție prin care exprimăm lucrurile pe care nu știm să le spunem.
Cum diminuăm accesele de furie?
Fără să facem anumite schimbări nu vom reuși să trăim mai rar această emoție sau, cel puțin, în contexte adecvate. Furia este sănătoasă cât timp este punctuală și semnalează o nedreptate sau faptul că integritatea noastră fizică, psihică, emoțională sunt puse în pericol. Dar furia sănătoasă este exprimată (fără a degenera în agresivitate) și depășită. Furia toxică ia forma resentimentelor, a dificultății de a ierta, de a renunța la a privi prea des în urmă, ia forma agresivității față de noi sau față de alții atunci când nu identificăm corect… ce avem, de fapt, nevoie.
Cum spuneam, nu vom reuși să gestionăm diferit această emoție fără anumite schimbări care încep prin a învăța să spunem nu și să punem limite, a cere ajutor și a practica față de noi înșine compasiunea. Furia poate fi un strigăt de ajutor când nu știm să cerem ajutorul. Din păcate, efectele ei pot fi exact opusul nevoilor noastre – cei din jur se vor îndepărta, ne vor evita, nu ne vor înțelege, vor fi dezamăgiți de comportamentele noastre. Pentru noi este o povară imensă.
În primul rând, contează dacă am conștientizat că avem o problemă cu furia… și acceptăm că este o problemă atât pentru noi, cât și pentru relațiile cu ceilalți.
Atunci când apare furia legată de situații din trecut, în loc să ne spunem „Ce e în neregulă cu mine?”, poate ar ajuta să reformulăm prin „Cât de multe resurse interioare am, dacă sunt aici după ce am trecut prin atâtea…”.
Următorul pas ar fi să cerem ajutorul, fie unui prieten de încredere, fie unui terapeut care să ne sprijine în procesul vindecării proprii.
Nu îți nega sau judeca emoțiile! Cum spuneam, toate poartă un mesaj și ne este util să fim blânzi cu noi și să învățăm să oferim spațiu și atenție emoțiilor noastre. Cu cât îți permiți să te deschizi mai mult și să îți permiți vulnerabilitatea în prezența oamenilor în care ai încredere, cu atât vei simți mai des că nu ești singur/ă, reparând experiențele din trecut în care acest sentiment a adâncit suferințele.
Începe cu pași mici. Scopul tău nu este să te vindeci repede și complet (aceasta este o capcană), ci să iei lucrurile pe rând. Poți începe prin a observa cum gândurile și emoțiile tale sunt legate de experiențele avute și modul în care îți afectează în prezent reacțiile și relațiile. Ce ai vrea să faci diferit? Ce te-ar ajuta? Care este cel mai mic lucru cu care poți începe?
Identifică ce triggeri ai. Îi poți evita? Poți observa modul în care interpretezi anumite situații și poți găsi gânduri alternative care nu îți provoacă același nivel de furie? Te poți concentra pe schimbarea unor tipare de gândire.
Și nu uita că este un proces de durată. Uneori vei face pași în direcția dorită, alteori înapoi. Este firesc să se întâmple așa, să recădem ușor în obișnuințele noastre. Nu înseamnă că pașii spre schimbare sunt anulați, ci doar că trebuie să revenim către ei și să ne angajăm conștient în acest proces.
Citește și:
Cum să ne gestionăm furia în relația cu copiii