Stadiile principale ale unei relații. Când apare prima criză în cuplu și ce lucruri esențiale o pot suda sau destrăma

E destul de simplu să te îndrăgostești, dar relațiile pot fi foarte provocatoare. Vorbim despre stadiile unei relații pentru că avem nevoie de o structură, dar în realitate lucrurile nu sunt nici bătute în cuie, nici simple. Totuși, în general, începem cu îndrăgostirea.

Aproape cu toții ne dorim relații de cuplu. Începem să visăm la ele de prin adolescență și, în funcție de cât de atinși suntem de romantism, ne construim tot felul de idei despre cum am vrea să fie relațiile noastre. Iar relațiile pe care ajungem să le avem sunt marcate, apoi, de tot felul de lucruri pe care le-am învățat încă din copilărie, de la adulții din jurul nostru, precum și de experiențele din trecutul partenerului cu care pornim la drum.

Relațiile sunt extrem de variate, așa cum sunt și combinațiile dintre personalitățile și tipurile de atașament ale partenerilor, iar a trăi în cuplu este, de multe ori, o mare provocare pentru fiecare dintre noi. În relații învățăm continuu, ne adaptăm, ne modelăm reciproc și, în cazurile bune, creștem, atât la nivel individual, cât și în parteneriat.

• Citește și: 5 strategii surprinzătoare care îți pot îmbunătăți relația de cuplu

Cazurile în care relațiile de cuplu nu sunt așa cum ne-am dori sunt foarte multe. Aș spune că nu există om care să nu fie, la un moment dat în viață, nemulțumit de relația în care se află sau care să nu se întrebe, la un moment dat, dacă e sau nu în relația potrivită. Când spun asta, mă gândesc, desigur, la societățile în care acest tip de libertate a gândirii este permisă. Mai devreme sau mai târziu, cam toți partenerii ajung să sufere, din diferite motive.

Faptul că dragostea ne preocupă atât de mult și că, deci, absența ei ne doare, a făcut ca multe persoane să ajungă la psihologi în căutare de soluții. Ajunși în cabinetul psihologului, mulți află – fără să fie deloc o plăcere această descoperire – că au o viziune distorsionată asupra dragostei, pe care o idealizează.

• Citește și: Terapia de cuplu: cum funcționează și când este utilă

Mulți cred că, dacă nu mai sunt îndrăgostiți, nu mai iubesc. Sau că, dacă celălalt nu mai e înnebunit după tine înseamnă că nu te mai iubește. Sau că te-ai înșelat în privința lui, pentru că la început era într-un fel, iar acum, după patru ani, e altfel. Totuși, ce fel de altfel?

Pentru că dragostea e ceva atât de complex și de puternic încât, chiar dacă suntem răniți în mod repetat, tot nu încetăm să o căutăm, nu ar avea cum să fie liniară, să curgă la fel de la un capăt la celălalt. Ea trece prin diferite etape, pe care unii psihologi care s-au ocupat și cu cercetarea au încercat să le standardizeze într-o anumită măsură. Aceste repere nu sunt fixe, așa că îți recomand să nu te blochezi în ele, ci să accepți că relațiile sunt un continuum extrem de variat. Unele trec prin mai multe crize, iar unele prin mai multe îndrăgostiri. Însă, pentru că mintea noastră are nevoie de o structură, iată care sunt, orientativ, stadiile unei relații:

Care sunt cele 4 stadii ale unei relații

Primul stadiu: îndrăgostirea

Unii îi spun etapa de euforie, de lună de miere (honeymoon), de romantism sau de îndrăgostire. Indiferent ce nume i se dă, acesta este, de obicei, primul stadiu al unei relații, cel în care apare dragostea romantică. Este cel în care apare atracția inițială și în care idealizăm foarte mult atât partenerul, cât și posibilitatea de a avea o relație cu el. Allan Watts, autor cunoscut mai ales pentru popularizarea filosofiei orientale printre europeni, numea îndrăgostirea nebunia divină, pentru că mulți dintre îndrăgostiți o descriu ca pe o trăire magică, aproape ireală.

• Citește și: „Partenerul meu este perfect!” Tot o relație toxică este și când un partener îl idolatrizează pe celălalt

Acest stadiu e caracterizat de o intensitate mare a emoțiilor și de o atracție sexuală puternică. Îndrăgostiții sunt complet absorbiţi unul de altul și nu se gândesc prea departe la cât de mult s-ar potrivi stilurile lor de viață fără efectul acestei vrăji, nu sunt foarte atenți la compatibilitate sau, dacă își pun întrebări, trec rapid peste ele, în ideea că vor găsi mai târziu o soluție. Nu degeaba se spune că dragostea e oarbă. De fapt, îndrăgostirea e cea care ne orbește.

Dar romantismul este numai primul stadiu al dragostei şi, oricât ne-am dori să nu se mai termine, este imposibil să rămai în această etapă.

• Citește și: Trăsături care ne atrag la partener, dar care pot deveni o problemă în cuplu

Al doilea stadiu: atașamentul

În prima etapă, îndrăgostiţii – mulți dintre ei, nu chiar toți – încearcă să pară mai echilibrați emoţional decât sunt în realitate, ceea ce înseamnă că, de exemplu, nu își vor exprima nevoile. Prin urmare, partenerul poate ajunge să creadă că cel de alături nu cere nimic, nu are așteptări, ci că doar își dorește să îngrijească. Iar acest lucru îl face foarte dezirabil.

Totuși, în mod obişnuit, partenerii intră în relaţia de cuplu cu dorinţa inconştientă ca celălalt să le satisfacă toate lipsurile din copilărie, adică să devină un fel de părinte-surogat, după cum spune Corina Acriș în cartea Cuplul în impas. Faptul că sperăm la această îngrijire din partea celuilalt, care devine, în inconștient, un salvator, ne face să vrem să luptăm pentru el (cucerirea), să facem sacrificii și să depunem eforturi, dar, pe măsură ce procesul de cucerire se apropie de final, deja ne trezim în stadiul de atașament timpuriu – ne-am atașat de celălalt.

• Citește și: Momentul adevărului: știi ce tip de atașament ai?

Al treilea stadiu: criza

La un moment dat, când ne aflăm deja de ceva timp în etapa în care ne atașăm, s-ar putea să observăm că strategia noastră inconștientă ca partenerul să ne satisfacă toate nevoile (conștiente și inconștiente) nu dă rezultate. Se poate să ne mai simțim din când în când singuri, se poate să nu primim toată atenția pe care ne-o dorim în toate momentele sau, dimpotrivă, să nu ni se ofere tot spațiul de care avem nevoie (pentru că, evident, celălalt partener are și el nevoile lui, care pot fi în contradicție cu ale noastre), așa că începem să simțim dezamăgire sau chiar furie la gândul că partenerului nu îi pasă de noi și că ne ignoră nevoile intenționat.

Astfel, pășim treptat în stadiul de criză. Chiar dacă uneori trecerea în această etapă poate să pară bruscă (de exemplu, în infidelitate), niciodată o relație nu se deteriorează brusc. John Gottman, psiholog american specializat în dificultățile care apar în cuplu, vorbește, de exemplu, despre patru călăreți ai „apocalipsei” când vine vorba despre relații: critica, disprețul, defensiva (când te aperi atacându-l pe celălalt) și blocarea comunicării (ridicarea unui zid între parteneri).

În general, când ajung în stadiul de criză, cuplurile au de ales între două variante:

1. Se despart, partenerii concluzionând că nu mai pot fi la fel de fericiți ca la început. De cele mai multe ori, ieșirea din criză este unilaterală, unul dintre parteneri fiind cel care fie anunță părăsirea, fie se detașează și nu se mai implică emoțional, lăsându-l pe celălalt să încheie relația atunci când conștientizează lipsa implicării.
2. Rămân împreună, pregătind alte valori care să stea la baza relației lor.

Al patrulea stadiu: dragostea matură

Există, cu siguranță, destul de multe scenarii în care despărțirea e benefică cel puțin pentru unul dintre parteneri. Dar sunt și multe situații în care continuarea relației și regândirea valorilor duc la satisfacție în cuplu.

Cei care aleg să rămână împreună sunt cei dispuși să lase să treacă pierderea iluziilor îndrăgostirii (fără să caute îndrăgostirea de o altă persoană) și care acceptă o altfel de dragoste, una matură, bazată nu pe emoții tulburătoare, pasiune și visare, ci mai mult pe înţelegere, echilibru, apreciere și comunicare.

Chiar dacă nu ne putem păstra îndrăgostiți la nesfârșit în aceeași relație, putem ajunge într-un stadiu în care avem acces la emoții care, deși diferite de cele de la început, pot fi la fel de satisfăcătoare. Cei care ajung în acest al patrulea stadiu al unei relații sunt cei care înțeleg că lucrurile nu curg de la sine atunci când iubești, fără să fie nevoie de nici cel mai mic efort, că o relație nu este un dat în sine, ci este ceva ce se construiește zi de zi.

Trecerea de la îndrăgostire și atașamentul timpuriu la dragostea matură este un proces complicat și uneori greoi, care presupune înainte de toate că partenerii vor asta, după care presupune că sunt dispuși să capete disciplină și răbdare, în timp ce reduc egoismul personal. Dragostea matură e bazată pe o curiozitate față de partener diferită de cea de la începutul relației, pe profunzime și intimitate, încredere, respect, pe acceptarea diferențelor dintre parteneri și folosirea lor într-un mod constructiv.

---

Evident, o relație este un continuum și stadiile prin care trec partenerii pot să difere. Nici măcar îndrăgostirea, prin care am fi tentați să credem că trec toți, nu e obligatorie, pentru că sunt și persoane care intră în relații fără să se îndrăgostească. Alți psihologi au luat în considerare alte stadii. De exemplu: îndrăgostirea, lupta pentru putere, reangajarea, construirea sentimentelor de siguranță și conexiune în cuplu, trezirea și dragostea adevărată. În toate variantele însă, pentru a ajunge la iubirea matură e nevoie să treceți prin provocări și să le rezistați, crescând împreună.   

Când apare prima criză în cuplu

Există mai multe motive pentru care partenerii de cuplu intră într-o criză și apelează la un psiholog, iar acestea – contrar opiniei populare că dragostea durează trei ani – nu au legătură neapărat cu durata de timp petrecută în relație, ci cu tot ce se întâmplă între parteneri în tot timpul petrecut împreună. Altfel spus, nu timpul în sine duce la erodarea relației, ci ceea ce faceți voi în acel timp, cum relaționați unul cu altul, cum vă dezvoltați individual și împreună.  

Printre motivele cel mai des întâlnite pentru care oamenii apelează la terapie de cuplu se află cele legate de diferențele de valori, credințe, obiceiuri, preferințe sau pur și simplu de personalitate, cele referitoare la dificultatea unuia sau ambilor parteneri de a se adapta atunci când iau un rol nou, de exemplu rolurile de părinți, care sunt foarte provocatoare, neajunsurile financiare sau lipsa unui job, gelozia, infidelitatea sau semnele că nu mai există iubire între cei doi, dar își doresc să continue relația și să regăsească iubirea pierdută, dificultățile de natură sexuală sau lipsa de comunicare eficientă.

Având în vedere că, la începutul relației, în stadiul de îndrăgostire (honeymoon), încă nu ați ajuns în stadiul în care să locuiți împreună și sunteți prea atrași de celălalt ca să observați cu mintea limpede diferențele de personalitate și de stil de viață, de obicei crizele nu apar în primele luni de relație, decât dacă aveți un tipar de relaționare disfuncțional, bazat pe multe certuri și împăcări. Chiar și așa, la început puteți să nu acordați prea mare atenție acestor certuri și să sperați că se vor dizolva în timp.

Însă, pe măsură ce timpul trece și începeți să vă simțiți tot mai confortabil în prezența celuilalt, fără încercări de a impresiona și cu energia revenind la un nivel de normalitate (pentru că, atunci când suntem îndrăgostiți, în creier se întâmplă multă chimie, o parte mică din aceasta referindu-se la faptul că se secretă dopamină şi norepinefrină, care generează o cantitate de energie mai mare decât în mod obișnuit), dacă nu învățați în timp util să construiți resurse, apare un risc destul de mare să ajungeți într-un punct dificil căruia îi putem spune, generic, criză.

• Citește și: Hormonii fericirii și rolul lor în echilibrul psihic. Cum pot fi crescuți prin metode naturale

Momentul în care apare prima criză în cuplu, din nou, nu e bătut în cuie. Ea poate să apară în primul an de relație, când începe dezvrăjirea, poate să apară după 7-8 ani de relație, poate să apară concomitent cu criza vârstei de mijloc sau după pensionare.

Pentru partenerii care aleg să fie părinți, o criză importantă poate să apară (din nou nu e obligatoriu, dar riscul e considerabil) în perioada de după nașterea unui copil. În această perioadă, când rolurile de parteneri de cuplu se diluează și rămân în umbra celor de părinți, cei doi resimt acut pierderea intimității. Somnul puțin, stresul, grijile financiare, dificultatea de a echilibra viața de familie cu cea profesională (de obicei în cazul bărbaților) sau de a mai avea o altă viață decât cea de familie (de obicei în cazul femeilor), dezacordurile în ceea ce privește parentingul fac ca această perioadă să pună serios la încercare viața de cuplu pentru cel puțin un an-doi.

În general, o criză poate să apară oricând intervine un eveniment de viață care produce schimbare, dacă partenerii nu mai au resurse pentru a gestiona această destabilizare. Totuși, o criză în cuplu nu înseamnă neapărat o despărțire.     

Ce lucruri pot suda sau destrăma relația de cuplu

Înainte de a continua, întreabă-te singur care sunt cele 3 lucruri care ajută relația de cuplu în care te afli (resursele) și care sunt cele 3 lucruri care îți destabilizează relația (punctele slabe). Dacă nu ești într-o relație în prezent, poți face acest exercițiu gândindu-te la ultima relație din care ai făcut parte. Notează-ți aceste 6 lucruri pe o foaie de hârtie. Mai ai nevoie de rândurile mele din continuare? Sau ți-ai răspuns deja singur, particularizând pe relația care te preocupă? Pentru că, da, lucrurile variază de la o relație la alta și cu adevărat nu poți ști ce îți face bine și ce nu decât tu însuți (chiar dacă de multe ori răspunsurile se află în inconștient și avem nevoie de ghidajul unui psihoterapeut ca să le ajutăm să iasă la suprafață).

Revenind la ce lucruri pot suda sau destrăma relația de cuplu, există totuși și niște generalizări. De multe ori, răspunsurile despre ce lucruri sudează relația se referă la: compatibilitate, iubire puternică, să găseşti persoana potrivită, o bună comunicare, flexibilitate, potrivire sexuală, scopuri şi valori comune. Evident, antonimele tuturor acestor lucruri pot folosi drept răspuns la întrebarea „ce duce la destrămarea relației?”.

Și în această privință există mai multe puncte de vedere ale psihologilor care au făcut cercetare și au scris cărți în domeniul relațiilor de cuplu. M-aș opri însă asupra câtorva dintre ele, pe care le consider mai relevante. Așadar, ce sudează un cuplu:

• abilitatea de a-şi pune unul altuia întrebări, în loc să facă presupuneri,
• abilitatea de a asculta (nu doar în sensul de a auzi, ci și de a fi receptivi, a privi unul spre celălalt, nu în direcţii opuse),
• comunicare clară, asertivă (exprimarea emoțiilor și nevoilor),
• abilitatea de a negocia și de a rezolva probleme,
• abilitatea de a se contrazice păstrând respectul și de a accepta diferențele fără resentimente,
• faptul că sunt adepții profunzimii, fac schimb de idei și îşi împărtăşesc lucrurile plăcute și pe cele mai puțin plăcute (fără a-l copleși pe celălalt),
• faptul că își construiesc proiecte comune (o casă, o afacere etc.),
• faptul că își oferă sprijin reciproc, chiar și în proiectele individuale, care nu țin de cuplu,
• faptul că trec de la o experiență la alta fără a se bloca în conflict (adică încep, dezvoltă şi încheie o discuţie împreună, după care o lasă să treacă),
• faptul că râd împreună,
• faptul că sunt mândri unul de celălalt (și exprimă asta).

Gottman, despre care vorbeam și mai devreme, consideră că cele două ingrediente principale pentru cuplurile sănătoase şi stabile sunt dragostea şi respectul. În aceste cupluri, mai crede el, partenerii discută problemele cu afecţiune, într-un climat pozitiv, şi rezolvă ceea ce poate fi rezolvat.

Privind în oglindă, lucrurile care pot destrăma o relație de cuplu – atunci când partenerii nu își doresc și nu depun eforturi să crească împreună și să construiască o dragoste matură – sunt cele care au legătură, printre altele, cu agresivitatea verbală (care poate fi și pasiv-agresivă) sau impunerea de către un partener a punctului său de vedere fără să țină cont de celălalt, amândouă însemnând o luptă pentru putere – conflict.

Pentru că stadiul îndrăgostirii e destul de scurt, e nevoie de efort conștient pentru ca o relație să dureze. Conflictul, care e nu numai inevitabil, ci și benefic în relații, poate să destrame cuplul, dacă se generalizează. Există mai multe tipuri de conflict. Unele pot fi rezolvate, iar altele, nu. Atunci când conflictul include şi stări pozitive, cum ar fi afecţiune, empatie, umor, o ascultare activă și non-defensivă și eventual rezolvarea problemelor, nu este distructiv pentru relație.

Totuși, pentru că relațiile intime implică o deschidere specială, care vine cu vulnerabilitate, există întotdeauna și momente în care ne simțim răniți de partener. În fața acestor răni, fiecare persoană face față în felul ei, de multe ori într-un mod care este mai degrabă distructiv pentru relație.

Iată câteva dintre lucrurile care pot destrăma o relație, dacă se generalizează și nu sunt gestionate benefic:

• renunțarea (când unul dintre parteneri devine pasiv și nu mai face nimic în favoarea relației),
• competiția (când vrea să-i doveadească celuilalt că este mai bun decât el, indiferent de domeniu),
• conformarea (opusă competiției, conformarea se referă la încercarea unui partener de a face tot timpul tot ce îşi doreşte celălalt, în speranţa că nu va fi abandonat; acest lucru poate să ducă la sentimentul că nu mai ai personalitate şi la dorinţa de a pleca din relaţie),
• atacul (verbal sau fizic),
• agresiunea pasivă (când un partener încercă să-l rănească pe celălalt indirect, ca să nu poată fi învinuit),
• focusarea pe aspecte exterioare relaţiei şi nu pe partener,
• implicarea unei a treia persoane în cuplu (când unul din parteneri începe să investească energie romantică sau sexuală în cineva din afara relaţiei, deși „contractul” inițial nu presupunea o a treia persoană),
• dependențele (când unul din parteneri apelează la ele pentru a face faţă sentimentelor dureroase din cadrul unei relaţii sau altor probleme de viață),
• rigiditatea (când unul din parteneri crede că are dreptate mereu, când vrea să controleze totul).

---

Începând cu stadiul îndrăgostirii și până a ajunge la dragostea matură, aproape fiecare cuplu trece prin perioade provocatoare. Ține cont de faptul că ascultarea celuilalt însoțită de curiozitate și fără critică e de mare ajutor. A face în continuare lucruri noi împreună, chiar dacă sunteți un cuplu de câțiva ani buni, ajută, la fel cum ajută și planurile comune.

Dacă simțiți că nu reușiți să faceți față singuri dificultăților, dar vreți să vă îmbunătățiți relația, un terapeut specializat în consilierea cuplurilor vă poate ghida să vă repoziționați în relație.