Cum ajunge relația cu mama să determine succesul relațiilor sentimentale
Relația cu mama e una dintre cele mai influente și, de multe ori, dintre cele mai durabile din viața noastră. Conform teoriei atașamentului, e relația cu un impact profund asupra modului în care ne construim și menținem relațiile sentimentale la maturitate.
Înainte de a discuta despre modul în care relația cu mama îți poate influența alegerile – inclusiv sentimentale – în viață, aș vrea să clarificăm un lucru: psihoterapia nu este despre a învinovăți părinții pentru efectele comportamentelor lor asupra noastră. În terapie nu suntem la o judecată a mamei sau a tatălui sau a oricui altcuiva ne-a crescut, ci încercăm să înțelegem cum anume am învățat să funcționăm în relații, ca să ne dăm seama ce putem schimba.
Învățăm de mici ce și cum sunt relațiile, care e rolul nostru în lume și care sunt rolurile partenerilor în cuplu. Să știi cum să formezi și să menții o relație romantică de succes – adică bună, satisfăcătoare, bazată pe sentimente de iubire și rezolvarea eficientă a problemelor – e ceva ce ne dorim cu toții, cel puțin începând din adolescență. Iar această capacitate de a dezvolta o relație sănătoasă poate fi influențată de experiențele pe care le-am avut în familia de origine.
Cum ajunge să îți influențeze relația cu mama viața sentimentală
Conform teoriei atașamentului, dezvoltată de psihiatrul și psihanalistul John Bowlby (1907–1990), relaționarea emoțională profundă și de durată care se formează între un copil și îngrijitorul său principal, de cele mai multe ori – mama – este integrat în comportamentul nostru pe tot parcursul vieții și ne influențează relațiile. O numim stil de atașament.
Atașamentul se formează în primii trei ani de viață, astfel că modul în care mama răspunde nevoilor copilului în acest interval formează așteptările acestuia referitoare la relațiile de pe parcursul întregii sale vieți.
Există patru stiluri principale de atașament și doar unul duce la relații stabile și sănătoase: atașamentul sigur/securizant. Celelalte trei stiluri de atașament sunt toate marcate de anxietate, adică teama că, într-un viitor incert, s-ar putea întâmpla ceva rău în legătură cu relația, cu tine însuți. Cele trei sunt stilul anxios-ambivalent, cel evitant și cel dezorganizat, și toate pot duce la dificultăți în formarea și menținerea relațiilor sănătoase.
Dacă mama este receptivă și răspunde nevoilor copilului, el învață că se poate baza pe celălalt la nevoie, că va primi disponibilitate, atenție și grijă din partea celor din jur, deci și în relațiile de cuplu, mai târziu. O mamă supraprotectivă, căreia, mai nou, îi spunem helicopter mom/mamă elicopter, nu este însă receptivă, pentru că, în realitate, ea nu vede nevoile copilului, ci numai pe ale sale.
Atunci când mama nu este receptivă sau este absentă emoțional, copilul gândește despre sine că nu este dorit, nu este în siguranță, că nu se poate baza pe mamă, iar mai târziu, în relații, va deplasa această neîncredere și asupra partenerului de cuplu.
În cazul unei mame care are, la rândul ei, un stil de atașament sigur, cresc șansele ca și copilul să dezvolte tot atașament sigur, însă acest lucru nu este garantat, pentru că mai sunt și alți factori care pot influența acest mod de relaționare, inclusiv factori genetici și de mediu.
Influența familiei continuă să fie mare pe toată durata copilăriei, iar odată cu intrarea în adolescență se mai atenuează, pentru că atunci capătă influență și cei de o vârstă cu noi. Când devenim adulți, figura principală de atașament nu mai este părintele, ci partenerul de cuplu. Prin urmare, felul în care se manifestă stilul nostru de atașament învățat în copilărie influențează mai ales această relație – de cuplu.
De ce relația cu mama îți determină succesul relațiilor de cuplu, potrivit psihologiei
O persoană care, în copilărie, a avut o relație bună, stabilă și securizantă cu mama se poate detașa de aceasta, este autonomă și are încredere atât în sine, cât și în ceilalți, poate integra trecutul în viața prezentă, e încrezătoare în forța unei relații de cuplu și e capabilă de intimitate în relațiile romantice. Acest lucru înseamnă că are încredere atât în sine, cât și în celălalt că pot fi parteneri buni și susținători ai relației.
Cu alte cuvinte, pornind de la relația cu mama se pun bazele modului în care îi vei percepe pe toți ceilalți, și mai ales cum te vei raporta la partenerul de cuplu. Atunci când mama ta (sau persoana care te-a îngrijit în majoritatea timpului în copilăria mică) te-a făcut să te simți protejat, la maturitate vei avea suficient de multă încredere în tine și în partener, astfel că e puțin probabil să te îngrijorezi în mod inutil în legătură cu acțiunile celuilalt, să eviți intimitatea sau să oscilezi foarte mult de la iubire foarte pasională la răceală. Vei fi mai curajos și mai relaxat în relații, iar efectul acestei relaxări asupra relației va fi unul de creștere.
Principalele lucruri de care ai nevoie în copilărie de la mama ta ca să devii un adult capabil de relații bune și stabile sunt: să te simți protejat și în siguranță – primind o atenție optimă, adică nici nu te-a ignorat, nici nu a fost excesiv de protectivă, încât să îți limiteze curiozitatea și dorința de explorare –, să te simți văzut și nevoile tale să fie recunoscute – adică să ai o mamă care să vadă când îți e foame, când ești obosit și așa mai departe și să răspundă adecvat acestor nevoi, iar acest lucru să devină pentru tine previzibil, un fel de „știu că, dacă mă doare, mama va fi lângă mine și mă aștept să îmi aline durerea” –, să te ajute să îți reglezi emoțiile prea puternice, pentru că tu vei învăța asta de-abia mai târziu, să te facă să te simți apreciat și iubit pentru cine ești, nu doar când faci un lucru conform cerințelor, să îți permită să te dezvolți, sprijinindu-te să explorezi lumea din jur în siguranță.
Pornind de la o astfel de bază, de siguranță, pe care ai dobândit-o în relația cu mama, și tu vei putea avea relații sentimentale bune, care să îți permită atât ție, cât și partenerului/partenerei și celei de-a treia entități – relația dintre voi – să vă dezvoltați și să vă bucurați de a fi împreună.
Rezumând, o relație bună – atenție, o relație bună nu înseamnă una în care ți s-a permis să faci tot ce vrei, fără limite – și securizantă cu mama în copilărie te poate ajuta, odată ajuns la maturitate:
- să îți reglezi mai eficient emoțiile în cuplu,
- să te simți în siguranță și să nu te temi de abandonul partenerului în orice clipă, pentru că vei ști că ai propriul tău drum independent de relație, iar această relaxare va lua din presiunea pusă pe ideea de cuplu,
- să fii capabil să te deschizi și să ai încredere în alți oameni, mai ales în partener, pe care îl vezi cu adevărat ca pe un coechipier,
- să îți poți comunica nevoile eficient și asertiv, astfel încât să spui ce ai de spus într-un mod care să nu te pună nici în poziție de agresor, nici în poziție de victimă, iar comunicarea să fie în beneficiul tău și al relației,
- să cauți activ sprijin emoțional de la partenerul tău și, de asemenea, să îi oferi sprijin emoțional.
Dacă ai avut o relație bună cu mama ta nu înseamnă că, automat, vei avea la maturitate un stil de atașament sigur. Există și alte lucruri care influențează dezvoltarea ta pe parcursul vieții. De asemenea, a avea un stil de atașament sigur/securizant nu înseamnă, automat, că vei avea relația de cuplu perfectă sau că nu vei experimenta diferite dificultăți sau neplăceri. Totuși, poate însemna să te simți suficient de sigur încât să îți asumi responsabilitatea propriilor greșeli și să cauți sprijin atunci când ai nevoie, fie de la partenerul tău, fie de la prieteni, fie – când simți că ai nevoie de mai mult – de la un specialist.
Poate fi tentant să îți învinuiești mama atunci când conștientizezi cât de profund trecutul îți influențează prezentul însă, cu unele excepții, părinții sunt de bună credință și fac ce cred ei că e în folosul copiilor. De multe ori, și ei sunt bulversați, obosiți, lipsiți de sprijin, depășiți ca părinți. Gândește-te numai că mulți dintre părinții noștri au făcut copii la vârste la care, poate, generațiile de acum de-abia sunt în facultate.
Citește și:
Părinții care intervin în viața copiilor. Cum reparăm această relaționare greșită
„Sunt la fel de cicălitoare ca mama cu partenerul meu!” Cum ne afectează copilăria relațiile de cuplu
„Am 32 de ani și mama tot încearcă să intervină în relația mea de cuplu”
De ce este importantă iertarea părinților chiar dacă am avut o relație toxică cu ei
„Tata nu m-a vrut, mama își dorea să cânt la vioară, iar eu să fug de acasă”. Oprim sau nu relațiile cu părinți toxici
