Semnele unui stil de atașament dezorganizat în relația de cuplu
Persoanele cu un stil de atașament dezorganizat oscilează între dorința de intimitate și teama de respingere, ceea ce poate crea tensiuni și nesiguranță în relația de cuplu. Conștientizarea tiparelor pe care le ai sau pe care le are partenerul/a vă poate ajuta să aveți o relație mai bună.
Atașamentul, conform teoriei psihiatrului și psihanalistului John Bowlby (1907–1990), descrie legătura emoțională profundă și de durată care se formează între un copil și îngrijitorul său principal, de cele mai multe ori – mama. Tot Bowlby spunea că, pe parcursul evoluției speciei umane, selecția genetică a favorizat indivizii care au devenit atașați, pentru că aceștia au avut avantaje legate de supraviețuire. Cu alte cuvinte, cei atașați au rămas în preajma altora, ceea ce le-a mărit șansele să rămână în viață.
Chiar dacă se dezvoltă în copilărie, atașamentul este integrat în comportamentul nostru pe tot parcursul vieții și ne influențează relațiile.
Inițial au fost descrise două tipuri de atașament: anxios și evitant. Mai târziu, Mary Ainsworth (1913–1999), psiholog, a completat munca lui Bowlby și a spus că sunt trei stiluri de atașament. Contribuția ei majoră la teoria atașamentului este introducerea conceptului de atașament sigur/securizant. Ar mai fi rămas încă două, ambele considerate având o bază anxioasă: stilul de atașament anxios-evitant și cel anxios-ambivalent. A patra categorie a fost introdusă mai târziu de inițial studenta și apoi colega lui Ainsworth, Mary Main (1943–2023), psiholog american: stilul de atașament anxios-dezorganizat, numit cel mai adesea atașament dezorganizat.
În principiu, persoanele cu un stil de atașament securizant se simt confortabil în intimitate, fiind de obicei calde și iubitoare, iar persoanele care se comportă în conformitate cu oricare din celelalte trei stiluri de atașament pot avea dificultăți în relații, mai ales în cele de cuplu.
„Fiecare individ din societatea noastră, indiferent dacă este unul aflat chiar la începutul unei relații ori unul căsătorit de 40 de ani, aparține uneia dintre aceste trei categorii sau, mai rar, poate să prezinte o combinație de elemente. Doar puțin peste 50% dintre indivizi sunt siguri, aproximativ 20% sunt anxioși, 25% sunt evitanți, iar restul de 3-5% aparțin celei de-a patra categorii”, notează Amir Levine și Rachel Heller în cartea Stilurile de atașament. O nouă teorie a atașamentului. Cum să găsești și să păstrezi o relație de cuplu fericită, referindu-se, în încheiere, la stilul dezorganizat.
Ce înseamnă un stil de atașament dezorganizat
Atașamentul dezorganizat (sau anxios-dezorganizat) este un stil de atașament disfuncțional – cel mai nesigur tip de atașament – care presupune că persoana are sentimente negative față de sine, dar și față de ceilalți. Își spune, la nivel inconștient, mesaje de tipul eu nu sunt bun, ceilalți nu sunt buni.
Este dezorganizat pentru că, pe cât de mult își dorește intimitate, pe atât de frică îi e de ea. O persoană cu atașament dezorganizat vrea să exploreze, dar nu se implică prea mult la nivel afectiv. Acceptă cu usurință separarea (pentru că nu s-a implicat în relație, de fapt) și, în același timp, acceptă ușor noi persoane în viața ei.
Efectele unui stil de atașament dezorganizat asupra relației de cuplu
În primul rând, atașamentul e cu totul altceva decât iubirea. Atașamentul se formează în relație de intimitate cu o altă persoană și reprezintă baza afectivă a tuturor relațiilor adultului. În schimb, relația de iubire este una în care cele două persoane dau și primesc fiecare în parte.
Când devenim adulți, figura principală de atașament nu mai este părintele, ci partenerul de cuplu. Prin urmare, felul în care se manifestă stilul nostru de atașament influențează mai ales această relație – de cuplu.
În cuplu, cei cu atașament dezorganizat se tem că persoanele cele mai apropiate lor le vor face rău.
Adulții cu un stil de atașament dezorganizat se tem de intimitate și evită apropierea, asemănător celor cu un stil de atașament evitant, diferența fiind aceea că adulții cu atașament dezorganizat în realitate își doresc relații.
O persoană cu atașament dezorganizat se poate afla în imposibilitatea de a-și asuma rolul de partener în cuplu, pentru că simte frică, combinată cu dorința de apropiere, așa că nu se implică emoțional în relație. Poate deveni, în unele cazuri, un fel de Don Juan, un seducător, care poate fi și de sex feminin.
Cineva cu acest stil de atașament continuă să privescă figura de atașament – devenită acum partenerul de cuplu – ca imprevizibilă, așa că se teme de apropiere pentru că se așteaptă în orice clipă să fie respins, dezamăgit și rănit. În mintea lui, aceste lucruri sunt inevitabile, pentru că așa a fost pentru el în copilărie. Iar acest tipar de gândire – conștient sau nu – poate să ducă la autosabotaj.
Persoana cu atașament dezorganizat poate, de exemplu, să provoace prematur despărțirea, fie punând capăt relației direct, fie ducând la ea prin acțiunile sale, în așa fel încât să obțină rezultatul la care se așteaptă oricum. Practic, chiar și atunci când partenerul nu dă semne că ar vrea să-l respingă, adultul cu atașament dezorganizat – dornic și temător de apropiere – începe să se comporte într-un mod care duce la împlinirea așteptărilor lui, adică la sfârșitul relației.
Totodată, cineva cu un astfel de atașament poate să-și aleagă din start parteneri care să „îndeplinească profeția”, adică să respingă și să fie imprevizibili. Pot alege parteneri abuzivi sau care vor să dețină controlul, cu care să mențină dinamici disfuncționale de relaționare, pline de conflicte.
Ca să înțelegi de ce te comporți într-un fel sau altul în relația de cuplu, AICI găsești un test online de aproximativ 4 minute, în limba engleză, pentru a afla ce stil de atașament te caracterizează.
Cum gestionezi un stil de atașament dezorganizat
Un atașament dezorganizat poate să aducă multă suferință și confuzie atât pentru persoana care a dobândit acest stil de atașament, cât și pentru persoana de alături. A avea ca partener pe cineva cu atașament dezorganizat, mereu suspicios, mereu neîncrezător, poate fi dureros și imprevizibil. A fi tu însuți un astfel de partener în cuplu poate face să-ți fie dificil să menții o relație pe care chiar ți-o dorești.
Dincolo de a lucra cu un psihoterapeut care are capacitatea de a-ți oferi un spațiu sigur în care să poți exprima toate emoțiile, experiențele și nevoile care, în trecut, nu au fost acceptate de părinte și, ulterior, fie nu au mai fost exprimate sau au fost exprimate deficitar, sunt și câteva lucruri pe care le poți încerca de unul singur, acasă.
În general, atunci când dificultatea în relații este dată de stilul de atașament, soluția este reglarea emoțională, care poate fi autoreglare sau reglare emoțională în relație cu altcineva. Copilul care a dezvoltat un atașament dezorganizat nu s-a putut baza pe părintele lui să-l ajute să se regleze, prin urmare nu știe nici ca adult cum să facă acest lucru.
Să te autoreglezi emoțional înseamnă să ai (sau să dobândești) capacitatea de a-ți controla emoțiile și acțiunile pe care le faci ca răspuns la emoții, în așa fel încât să fie adecvate la situația în care te afli, nu subdimensionat, nici supradimensionat. Deși, da, este important să învățăm când să ne ascultăm emoțiile, este la fel de important să recunoaștem când stilul nostru de atașament ne influențează în mod negativ viața și, deci, când e cazul să ne autoreglăm.
Pentru autoreglarea emoțională, poți încerca diferite tipuri de exerciții de respirație, cum este respirația diafragmatică (abdominală), exerciții somatice sau meditație pentru reducerea anxietății.
Poți, de asemenea, să-ți amenajezi un loc la tine acasă care să devină spațiul tău sigur, în care mergi atunci când ai nevoie de confort și stabilitate emoțională, poți să ții un jurnal al emoțiilor, în care să-ți notezi tiparele emoționale pe care le observi la tine, ce anume le declanșează și, eventual, cu ce comportamente mai benefice ai putea să înlocuiești modul în care reacționezi la aceste emoții, fă mișcare blândă pentru corp și încearcă să incluzi cât mai des în viața ta gânduri și acte de compasiune față de tine.
În relațiile cu ceilalți, poți exersa reglarea emoțională vorbind mai întâi cu un prieten apropiat. Iar treptat, pe măsură ce realizezi că te descurci din ce în ce mai bine la a-ți exprima emoțiile și nevoile într-un mod care să fie echilibrat și asertiv (nici acuzator, nici din poziția de victimă), discută cu partenerul tău despre ce simți și cere-i sprijinul.
Când se formează stilul de atașament
Atașamentul se referă la legăturile afective care se dezvoltă între bebeluș și adultul care îl îngrijește și care stă cel mai mult cu el, cel mai frecvent fiind vorba de mamă.
Stilul de atașament se structurează în primii trei ani de viață ai unui om. Dezvoltarea atașamentului începe la 6 luni, când apare și anxietatea de separare, atunci când copilul nu mai e în preajma persoanei care îl îngrijește, și se spune că un stil de atașament e conturat în jurul vârstei de 3 ani.
Atașamentul dezorganizat apare atunci când copilul primește răspunsuri mixte, confuze și inadecvate din partea îngrijitorului. Un exemplu din literatura de psihologie este cel al unei mame care suferă de schizofrenie și care râde atunci când copilul este rănit sau plânge atunci când copilul manifestă bucurie. În astfel de cazuri, copilul nu învață cum să interpreteze emoțiile.
Acest tip de atașament mai apare deseori și la copiii care au avut părinți (sau îngrijitori) imprevizibili sau care au fost abuzați, indiferent că a fost un abuz verbal, fizic sau sexual, dar poate apărea și la cei care, deși nu au fost abuzați direct, au fost martorii unui astfel de abuz din partea părintelui.
Cu alte cuvinte, un stil de atașament dezorganizat se poate dezvolta atunci când îngrijitorul principal al unui copil, cel care ar trebui să fie sursa lui de siguranță, devine o sursă de frică, atunci când copilul nu știe la ce să se aștepte, nu știe când și dacă nevoile lui vor fi satisfăcute.
Problemele pe care le poate întâmpina cineva cu un stil de atașament dezorganizat nu se manifestă exclusiv în cuplu. Ca adulți, pot avea comportamente inconsecvente, pot dezvolta probleme legate de încrederea în sine și în ceilalți, iar efectul pe termen lung poate fi acela de a dezvolta tulburări de sănătate mintală. Dacă întâmpini dificultăți în viața de zi cu zi ca urmare a stilului tău de atașament, poți apela la un psiholog.
