Pete pe față: cauze frecvente și cele mai eficiente metode de tratament

Petele pigmentare pe față, semne de la soare, de la acnee sau dereglări hormonale. Cu ce tratamente le poți elimina

Dacă te confrunți cu pete pigmentare pe față, indiferent de cauza lor, trebuie să știi că există soluții. Un medic dermatolog și un specialist în estetică detaliază cele mai bune tratamente acasă, la salon sau în cabinetele de dermatologie.

Cauza principală a petelor pigmentare o reprezintă expunerea excesivă și neprotejată la soare timp de mai mulți ani. Însă pete pe față pot să apară și după acnee sau pe fondul unor modificări hormonale. Din fericire, există o mulțime de tratamente cosmetice care pot curăța pielea.

„Petele pigmentare sunt acele puncte maronii de pe piele, care apar îndeosebi pe față, decolteu, spate, brațe și umeri, în urma procesului de melanoză, adică de creștere a nivelului de melanină (substanța naturală care conferă culoare pielii și părului).“

Georgiana Mutescu, specialist în estetică la centrele de înfrumusețare Nomasvello

Pot apărea la orice vârstă, atât la femei, cât și la bărbați. Petele pigmentare se aseamănă cu pistruii, dar au dimensiuni mai mari și forme diferite.

Pete maronii pe față sunt vizibile mai ales la nivelul:

  • obrajilor,
  • frunții,
  • punții nasului,
  • bărbiei.

De asemenea, pot fi întâlnite și pe gât și pe antebrațe.

Citește aici cele mai importante informații despre principalele afecțiuni ale pielii.

Din ce cauze apar pete pigmentare

Expunerea la soare

pete pe față lentigine
Petele pigmentare de la soare sunt mai mari decât pistruii și apar mai ales după vârsta de 50 de ani FOTO: Shutterstock

Cea mai frecventă cauză pentru apariția unor pigmentare este expunerea excesivă la soare, fără protecție solară. În acest caz, petele pe față sunt maronii, cafenii sau brune, au forma asemănătoare cu cea a boabelor de linte și se mai numesc și pete de bătrânețe sau lentigine.

Cu acest tip de pete maronii pe față se confruntă mai ales femeile de peste 50 de ani. Însă ele pot să apară și mai devreme, în condițiile unei expuneri necontrolate la soare ori în urma unor tratamente cosmetice puternice. Scrub-urile și peeling-urile agresive ale pielii o pot sensibiliza și pot înlesni arsurile solare, dând naștere la hiperpigmentări.

„Aceste imperfecțiuni se înmulțesc odată cu procesul ireversibil de îmbătrânire a pielii. Țesutul cutanat începe să aibă o capacitate din ce în ce mai mică de regenerare, pe fondul unor rezerve reduse de colagen și de elastină.“

Georgiana Mutescu, specialist în estetică

Petele pigmentare cauzate de expunerea prelungită la soare sunt vizibile și pe decolteu, umeri, spate, dosul palmelor și brațe. Practic, pe toate zonele care au fost frecvent neprotejate de haine sub razele soarelui.

Găsește aici cele mai importante reguli de protecție solară, de la medicul dermatolog.

Melasma: pete pe față din cauze hormonale

pete pe față: melasma
90% din persoanele cu pete maronii pe față cauzate de melasma sunt femei FOTO: Shutterstock

Modificările hormonale, cum sunt cele din sarcină, sensibilitatea la estrogen și progesteron, asociată cu administrarea de pilule contraceptive și tratamentele hormonale post-menopauză pot provoca pete maronii, mari, neregulate pe față. Acestea sunt cunoscute și sub numele de melasmă, iar în cazul femeilor însărcinate, de cloasmă, sau „masca de gravidă“.

Un nivel ridicat de stres și unele disfuncții tiroidiene se mai pot manifesta prin apariția de pete pigmentare pe față. Expunerea pielii la soare fără protecție și timp îndelungat accentuează petele pigmentare provocate de melasma.

Petele date de melasma tind să se estompeze odată cu trecerea timpului, atunci când scad nivelurile hormonilor feminini.

Află de aici ce alte simptome pot provoca dereglările hormonale și cum le ții sub control.

Pete pigmentare postinflamatorii

pete pe față postacnee
Petele maronii pe față pot fi și cicatrice post-acnee FOTO: Shutterstock

„Hiperpigmentarea postinflamatorie, denumită și melanoză postinflamatorie, este cauzată de reactivitatea tegumentului la inflamația cutanată. Este o problemă cu un puternic impact psihologic asupra persoanelor afectate, ce poate merge până la stigmatizare socială.“

Dr. Pavelina Andrei, medic specialist dermatolog, doctor în științe medicale

Cauzele comune ale hiperpigmentării postinflamatorii sunt, potrivit medicului dermatolog:

  • acneea vulgară,
  • dermatozele,
  • arsurile solare,
  • afecțiuni dobândite sa autoimune.

Pete roșii pe față: rozaceea

Petele de rozacee apar, de regulă, pe pomeți și sub nas FOTO: Shutterstock

Rozaceea se confundă uneori cu acneea și se manifestă prin:

  • pete roșii pe față,
  • vene mici vizibile,
  • coșuri,
  • senzație de usturime, mâncărime și căldură la nivelul feței.

Citește aici cele mai eficiente tratamente pentru rozacee, recomandate de medicul dermatolog.

Tratament pentru pete maronii pe față: curățarea profundă, primul pas

Există mai multe metode de tratare și de atenuare a petelor pigmentare.

„Tratamentul hiperpigmentării postinflamatorii poate fi divizat în măsuri esențiale ce au rolul de a împiedica pigmentarea și metode de tratament menite să disperseze sau să distrugă melanina.“

Dr. Pavelina Andrei, medic specialist dermatolog, doctor în științe medicale

Curățarea riguroasă a tenului reprezintă primul pas pentru îndepărtarea straturilor de piele afectate de pete pigmentare. În plus, printr-o curățare profundă se asigură și regenerarea celulară.

„În cazul unor pete pigmentare superficiale, acestea pot fi tratate prin aplicarea de produse cu rol exfoliant, cu vitamina C, dar și prin tratamente de curățare facială, care elimină celulele moarte și ajută la regenerarea celulară.“

Georgiana Mutescu, specialist estetică

Soluții eficiente de albire pentru pete pigmentare

Soluțiile topice care conțin hidrochinonă sunt printre cele mai populare tratamente pentru pete pigmentare pe față. Un studiu din 2013 a scos la iveală potențiale beneficii ale acestei substanțe în cazul melasmei.

Agenția Americană a Medicamentului (FDA) limitează concentrația acestui ingredient activ la 2% în produsele fără prescripție medicală și până la 12% în produsele eliberate pe bază de rețetă. Este singurul ingredient clasificat drept „agent de albire“ pentru pete pigmentare de către FDA.

„Preparatele topice reprezintă prima treaptă de tratament. Este vorba despre substanțe precum hidrochinona, acidul azelaic, retinoizii topici, acidul glicolic, acidul salicilic, în principal, alfa și beta acizi, acid tranexamic. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai des utilizate pentru controlul petelor pigmentare pe față.“

Dr. Pavelina Andrei, medic specialist dermatolog, doctor în științe medicale

Pete pigmentare, tratament profesional

În cazul petelor mai vechi și „încăpățânate“, care nu răspund la aplicarea de creme sau de produse exfoliante, specialistul în estetică recomandă tratamentele cosmetice profesionale. Dintre acestea, cele mai folosite sunt microdermabraziunea, peeling-urile chimice și terapiile cu laser.

Curățare facială în profunzime Foto: Facebook Nomasvello

„Microdermabraziunea realizează o exfoliere mecanică, iar rolul ei este de a îmbunătăți aspectul tenului cu pete pigmentare.“

Georgiana Mutescu, specialist în estetică

Și terapia cu lumină intens pulsată (IPL) poate fi aplicată pentru atenuarea petelor maronii de pe față. Aceasta constă în aplicarea de impulsuri de lumină pe piele, care transmit caldură la nivelul zonei tratate, pentru crearea naturală de noi fibre de colagen și elastină și pentru reconstrucția microfibrelor din derm și epiderm. Pentru IPL, este important să ai tenul cât mai deschis la culoare.

„Peelingurile chimice superficiale sau medii, care produc exfolierea pielii, ajută la îndepărtarea stratului pigmentat în exces. O altă treaptă de tratament este reprezentată de microneedling și de lasere – acestea fiind intervenții minim invazive.“

Dr. Pavelina Andrei, medic specialist dermatolog, doctor în științe medicale

Specialistul în estetică menționează că pielea își recapătă elasticitatea și tonusul după un tratament complet de circa 8 sesiuni, programate la un interval de 3 săptămâni. Însă efectele benefice sunt vizibile chiar de la prima ședință.

Crema de protecție solară, cea mai bună metodă de prevenție

Cum cea mai comună cauză a apariției petelor maronii pe față este expunerea excesivă la soare, principala metodă de prevenție o reprezintă folosirea zilnică a unui produs dermatocosmetic cu factor de protecție solară ridicat, de cel puțin 30+, potrivit specialistului în estetică.

Radiațiile solare sunt o amenințare constantă pentru piele, indiferent de anotimp, așa că protecția zilnica este esențială.

„Fotoprotecția cu cremă adaptată tipului de ten, precum și aplicarea acesteia, în mod constant, și nu ocazional, ar trebui implementată la toți pacienții tratați pentru hiperpigmentare. Dar și depistarea și eliminarea potențialilor factori de exacerbare sunt esențiale.“

Dr. Pavelina Andrei, medic specialist dermatolog, doctor în științe medicale

Găsește aici indicii de la dermatolog pentru a alege corect crema de protecție solară: „Un produs mai scump nu este neapărat și mai eficient“.

Totodată, înaintea oricărei expuneri la soare, specialistul în estetică recomandă evitarea parfumării pielii, pentru că alcoolul conținut de parfumuri interferează cu substanțele active ale cremei de protecție și poate conduce la apariția de arsuri solare.

Cremă cu vitamina C pentru pete pigmentare

Pielea devine mai sensibilă și mai predispusă la hiperpigmentări când avem de-a face cu dereglări hormonale, din cauza fumatului sau a poluării, în cazul unui stil de viață nesanătos sau odată cu înaintarea în vârstă. De aceea, trebuie să acordăm o atenție sporită îngrijirii și protejării pielii, indiferent de vârstă.

„Prevenția acasă se realizează prin folosirea de produse bogate în vitamina C, care depigmentează și conferă luminozitate pielii. Respectiv, pot fi folosite soluții care conțin acid salicilic, glicolic sau azelaic, aceste substanțe având rolul de exfoliere blândă a pielii.“

Georgiana Mutescu, specialist în estetică

Prevenția la salon se efectuează prin tratamente cosmetice precum curățarea facială (ca să eliminăm impuritățile și straturile superficiale ale pielii, afectate de factorii nocivi din mediu), respectiv prin rejuvenarea cu IPL, care conduce la crearea de noi celule de colagen și elastină.

Rutina de îngrijire pentru tratarea și prevenirea petelor maronii

„Dacă apelăm la metode naturiste de tratament, putem folosi zeamă de lămâie pentru depigmentare și ulei de măsline sau măști cu ananas sau papaia, pentru a descompune melanina.“

Georgiana Mutescu, specialist în estetică

Un alt element esențial pentru sănătatea pielii este demachierea zilnică, necesară pentru a înlătura impuritățile și celulele moarte de la nivelul pielii. Putem folosi un demachiant 3 în 1, care să curețe temeinic fața, să o hidrateze și să acționeze și ca tonic pentru piele.

De asemenea, este vital să aplicăm în fiecare zi o cremă cu SPF între 30+ și 50+, indiferent de sezon, pentru a proteja pielea de razele UVA și UVB.

Vara sau când mergem în vacanțe la soare nu trebuie să ne lipsească pălăria și ochelarii de soare, pe lângă produsul fotoprotector.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare