Cu ceva timp în urmă, un client foarte tânăr care îmi povestea că îi este dificil să intre în vorbă cu o fată care-i place, mi-a spus, totodată, că acum nu mai este „ca pe vremuri”: acum vorbesc mult online și pe platforme de dating. Era firesc ca diferența de vârstă între el și terapeutul lui să ducă la aprecieri ca „pe vremea mea era altfel”. Totodată, și pe vremea mea existau platforme de socializare online (evit să precizez că au apărut pe vremea mea) și, odată cu ele, dezamăgirile din dating online și interacțiunile regretabile. Poate nu la fel de ample ca în prezent. Redau aici trei interacțiuni nepotrivite din mediul online, povestite de femei.
Raluca are 44 de ani, este o femeie frumoasă, cu o carieră reușită și o căsnicie finalizată cu un divorț cu mulți ani în urmă. Pe una dintre platformele de dating a fost abordată de un bărbat de 48 de ani, care după salut a întrebat-o ce e cu ea la 44 de ani pe un site de dating? Raluca a răspuns sincer că își dorește să găsească un partener pentru o relație de cuplu. Bărbatul i-a răspuns astfel: „Nu te-ai trezit cam târziu că vrei relație?… Te pomenești că vrei și copii! Ai o vârstă cam înaintată pentru așa ceva!”. Răspunsul Ralucăi a fost „Regret că există personaje ca dumneavoastră pe aici” urmat de block.
Ce a păstrat Raluca este indignarea, însă și o mică rană. Oare e târziu? Oare nu am ce căuta pe piața de dating? O să am parte de așa ceva?
Adevărul este că, oricât am înțelege că există agresori, există oameni lipsiți de o emoționalitate sănătoasă, empatie sau chiar respect față de alții, ne pot atinge cuvintele jignitoare, ne pot afecta remarcile dezaprobatoare ale altora. Raluca știe că respectivul a vorbit despre viața lui personală, nu despre ea. Însă, deși ea își asumă vulnerabilitatea necesară pentru a se expune pe aceste site-uri, asta nu înseamnă că astfel de remarci nu lasă un gust amar. Nu există un scut care să ne imunizeze la jignirile altora. Fie ei și necunoscuți. Iar veninul distribuit online a prins amploare.
Astfel de personaje uneori se hrănesc cu răul pe care îl fac, cu propriile credințe limitative și cu misoginismul și cu jignirea gratuită a altora, care le oferă, iluzoriu, un sentiment de putere și control. Ce putem face este să luăm distanță repede, dând sau nedând replică, cu certitudine fără să încercăm să convingem un agresor că nu merităm agresiunea. Deși este neplăcută o astfel de situație, trăim într-un peisaj pestriț, iar mediul online le poate oferi agresorilor un sentiment de protecție prin distanță și anonimat.
Ai divorțat. Now what?
Citește articolul„Soția mea nu mă înțelege, ne-am distanțat de ani de zile”
Andreea, 33 de ani, nu știa cum să includă într-o conversație online întrebarea „Ești căsătorit?”. Începuse o discuție cu Vlad de două săptămâni, însă observase că seara el nu era disponibil și nici în weekend. În cele din urmă, deși discuțiile lor erau destul de plăcute, l-a întrebat. Vlad a început prin a-i spune că discuțiile cu ea deveniseră singura lui bucurie în viață, spunându-i cum nu a mai avut parte de așa o conexiune până în prezent (câte dintre voi recunoașteți replica și aveți propriul Vlad?) și, desigur, cum nu ar vrea ca ea să nu mai discute cu el.
Apoi a spus că este căsătorit. Însă, ca mulți bărbați căsătoriți și infideli, soția era problema: nu îl înțelege, nu îl apreciază, nu îl vede, nu îl ascultă și s-au distanțat de ani de zile pentru că, într-un cuvânt, nu îi pasă de el. Din fericire pentru Andreea, el a recunoscut că este căsătorit. Ceea ce a ajutat-o să îi dorească succes în viață și să se retragă din interacțiune.
Însă câte femei nu ar fi tentate să creadă că Vlad vede acel ceva special din ele? Că poate „situația este complicată”, dar că lângă o femeie potrivită, lucrurile ar sta diferit? Uneori, dorința de a avea companie, o relație, un partener, poate face loc tentației de a crede o minciună. Iar aici aș recomanda ca noi, femeile, să nu ne grăbim să judecăm alte femei, ci să ne gândim cum ne-am simți în locul lor. Să nu spunem „eu nu aș fi/face ca ea” sau „mie nu mi s-ar întâmpla”, pentru că lângă „bărbatul potrivit”, am ajunge fix în rolul ei. Revenind și la dilema Andreei, întrebările dificile se adresează încă de la început, chiar dacă ni se par delicate. Totodată, să nu credem că vom primi întotdeauna un răspuns sincer, iar atunci să ne încredem în comportamentele evidente.
„Chiar îmi doream ceva serios, nu știu ce s-a întâmplat”
O tehnică frecvent folosită în dating este „love bombing-ul” cuplat cu planuri împreună și urmat de o dispariție subită. Sau ghosting, altfel spus. Ioana are 34 de ani și ieșea cu Luca, 42 de ani, de două săptămâni. S-au cunoscut pe o aplicație de dating, au ieșit la întâlnire după o săptămână, s-au revăzut a doua zi, iar Luca era prezent, disponibil, divorțat, tată al unui copil de 10 ani, cu câteva discuții neplăcute cu fosta soție despre care îi vorbea Ioanei.
I-a spus că se simte foarte bine cu ea, că își dorește ceva serios, nu pasager, că e o femeie cum își dorea să întâlnească. Râdeau mult împreună, o asculta, vorbea mult despre viața lui. Și-au făcut planuri să plece într-o mică vacanță, au devenit un cuplu. La câteva zile distanță, Luca a spus că este foarte supărat din cauza unor neînțelegeri cu fosta soție și că ar avea nevoie să plece câteva zile singur, nu cu Ioana. Ioana a încercat să îl înțeleagă, iar Luca a dispărut definitiv. Niciun semn, niciun mesaj. Ioana i-a dat un mesaj prin care l-a întrebat dacă este ok, iar răspunsul a venit „Chiar îmi doream ceva serios, nu știu ce s-a întâmplat cu mine…”.
Unul dintre modurile în care manipulatorii se asigură de o victorie este să livreze personajul pe care cineva sincer și deschis în intențiile pe care le are și-l dorește. Din păcate, nu avem de unde să știm că persoana din fața noastră minte cu lejeritatea cu care noi comandăm o cafea. Mai ales când are un comportament atent și curtenitor. Însă este posibil să trăim această dezamăgire: de a constata că unii oameni sunt capabili de astfel de mascarade. Și poate fi extrem de dureros. Dar o astfel de situație nu spune nimic rău despre noi.
Nu merităm astfel de experiențe, nu este vina noastră și nu este sănătos să ne etichetăm drept „credule”. Uneori, poate fi dificil să ne dăm seama cu cine avem de-a face, însă ne este util să ne protejăm emoțional atunci când „pare puțin cam prea bine”. Uneori avem un scepticism asimetric și putem să ne dăm seama mai repede când ceva „prea bun ca să fie adevărat” se întâmplă altei persoane, iar în cazul nostru (mai ales dacă există o activare emoțională) să avem un bias optimist în care ne spunem „De ce nu? Poate merit să mi se întâmple ceva bun”. Când sperăm să câștigăm ceva – o relație, un partener potrivit, o conexiune bună pentru noi – motivația schimbă pragul nostru de scepticism. Alteori, însă, pare natural și lipsit de orice efort… iar atunci este dificil să identificăm o capcană. Nu înseamnă să devenim suspicioase, ci să avem răbdare să vedem cum se derulează lucrurile. Să acceptăm că încrederea este o calitate, chiar dacă în peisajul actual este și o vulnerabilitate.
În concluzie
Cred că cel mai important mesaj din aceste trei istorisiri este unul singur: oricâte dezamăgiri avem, să nu renunțăm la nevoia noastră – aceea de a găsi pe cineva potrivit nouă. Să nu lăsăm astfel de personaje să ne deraieze de la traseul pe care îl avem, să nu devină pilde despre noi însene sau anticipări negative ale viitorului. Să nu îi lăsăm să câștige. Să avem răbdare și tenacitate. Să știm că ne datorăm ascultarea propriilor nevoi, merităm să găsim oamenii potriviți pentru noi și să nu ne oprească interacțiunile acestea regretabile.
