Fraza înțeleasă greșit în cele mai multe cupluri: „Am nevoie de spațiu”

Nevoia de spațiu personal este firească și cu toții căutăm momente pentru noi înșine chiar și atunci când facem parte dintr-un cuplu. Această nevoie nu este sinonimă cu a ne retrage din relație sau a-l respinge pe celălalt, ci a ne dedica timp și relației pe care o avem cu noi înșine. Adesea, cererea este percepută negativ, așa cum poate nici formulările noastre nu sunt cele mai potrivite. De spațiu personal avem nevoie inclusiv atunci când resursele ne sunt diminuate, energia la fel, când încărcătura emoțională negativă este prea mare sau când avem un conflict pe care nu îl putem continua în acel moment. Spațiul personal este pentru refacere, reapropiere de celălalt, recalibrare a resurselor personale.

Am putea percepe nevoia de spațiu ca nevoia fundamentală de autonomie a unei persoane. Teoria autodeterminării dezvoltată de Edward Deci și Richard Ryan reprezintă un cadru pentru înțelegerea motivației umane care subliniază importanța dezvoltării personale și trei nevoi psihologice de bază: autonomia, competența și conectarea (relaționarea). În acest sens, autonomia este nevoia de a simți că avem control asupra propriilor obiective și comportamente. 

A oferi spațiu celuilalt înseamnă a-i permite să gândească singur, să își regleze emoțiile în ritmul propriu și să ia decizii fără presiune din afară. Relațiile în care autonomia este respectată, spun Deci și Ryan, sunt mai stabile și mai satisfăcătoare decât cele bazate pe fuziune emoțională sau control. Să nu uităm că atunci când ne agățăm de a deține controlul într-o relație, nu vom permite încrederea. Iar baza sănătoasă a oricărei relații, pornește de la încredere. 

Reglarea emoțională

Felul în care gestionăm atât apropierea, cât și distanța într-o relației este diferit în funcție de stilul nostru de atașament. Persoanele cu un atașament securizant (sigur) folosesc spațiul personal pentru reglarea emoțională, cele cu atașament evitant au nevoie de spațiu pentru a nu se simți copleșite, iar cele cu atașament anxios – dependent percep spațiul ca pe o formă de abandon.

Să oferim acest spațiu înseamnă să nu forțăm apropierea de celălalt, înțelegând că nu pot nevoile noastre să fie în prim-plan tot timpul, că este sănătos să respectăm limitele celuilalt și nevoile lui, fără să reproșăm nesatisfacerea cerințelor noastre, mai ales dacă acestea îi îngrădesc libertatea.

Persoanele cu atașament anxios dependent vor manifesta dorința de a petrece tot timpul în fuziune emoțională cu partenerul din propriile frici neadresate, nerezolvate, nicidecum din iubire. Persoanele cu atașament evitant vor avea prea multă nevoie de spațiu sau o vor cere în moduri dureroase celuilalt, motiv pentru care distanța în astfel de cazuri poate fi resimțită problematic într-un cuplu. Spațiul cerut în acest caz este o strategie dezadaptativă (Mikulincer și Shaver, 2016) prin care persoanele cu atașament evitant gestionează conflictele și situațiile percepute drept amenințătoare (distanțarea este adesea nu doar fizică, ci și cognitivă și emoțională).

Iubirea înseamnă să permitem celuilalt să fie așa cum este, să îi cunoaștem nevoile la fel cum i le împărtășim pe ale noastre și să negociem moduri sănătoase în care balansăm libertatea personală și apropierea în cuplu pentru a nu ne pierde conectarea, dar nici autonomia.

În baza cercetărilor lui Mario Mikulincer și Phillip Shaver, distanța sănătoasă contribuie pozitiv la diminuarea conflictelor, însă stilul de atașament va avea o influență importantă asupra efectelor acestei distanțe într-un cuplu.

„Obișnuiam să forțez cumva un conflict când partenerul meu avea nevoie de distanță. O percepeam ca o respingere a mea și îmi spuneam că pentru el relația nu contează și nici stresul meu din moment ce nu rămâne să încheiem discuția și nu ascultă tot ce am de spus. După mult timp, când eram destul de aproape de a ne despărți, am avut o discuție în care mi-a spus că în conflict preferă să facem pauză atunci când emoțiile sunt prea puternice, pentru că nu vrea ca discuția să degenereze și să regretăm apoi – lucru care, de altfel, s-a întâmplat în certurile noastre. Eu i-am spus perspectiva mea, dar am realizat că mă agățam de un stres personal și convingerile proprii, deși mi-a spus că lucrurile stau diferit pentru el, nicidecum așa cum le interpretam eu. Încă învățăm să luăm pauze și să ne reglăm emoțional înainte de continua când avem câte o ceartă, dar cred că ne-a ajutat să nu vărsăm toată emoția unul pe altul sau să (mai) spunem lucruri pe care le regretăm apoi. Încă avem de lucru la acest capitol, însă am înțeles nevoia de spațiu”, povestește Diana, 34 de ani.

Respectarea limitelor sănătoase

Conform psihologului clinian și autoarei Harriet Lerner spațiul permite menținerea identității individuale, iar o relație sănătoasă presupune doi oameni diferiți, nu contopiți. Noțiunea este susținută de Cloud și Townsend în teoria limitelor, aceștia definind limitele drept granițe invizibile care stabilesc unde „se termină o persoană și începe alta” determinând responsabilitatea fiecăruia pentru propria viață, propriile sentimente și acțiuni.

A oferi spațiu înseamnă în acest sens să nu cerem explicații excesive, să nu monitorizăm intruziv comportamentele și stările celuilalt, să acceptăm că nu avem acces total la lumea interioară a partenerului nostru. 

Granițele înseamnă să spunem „nu” pentru a ne proteja timpul și energia necesare unor relații sănătoase, nu uneia co-dependente. Acestea sporesc intimitatea unui cuplu, nu o distrug.

Spațiul nesănătos

Nevoia de spațiu nu trebuie să fie un mijloc de manipulare, un mod prin care îl pedepsim pe celălalt atunci când lucrurile nu decurg pe placul nostru. Nevoia de spațiu nu înseamnă absență emoțională, nu înseamnă tăceri în care ne ignorăm reciproc (respectiv pedeapsă emoțională) și nici evitarea cronică a discuțiilor importante doar pentru că vin cu încărcătură emoțională. Când spațiul devine metodă de șantaj, nu mai vorbim despre limite sănătoase, ci despre nevoia de a confrunta un astfel de comportament, a cere schimbarea lui, a observa dacă cealaltă persoană își conștientizează comportamentele și are disponibilitatea de a înțelege propriile nevoi din spatele lor și moduri mai sănătoase de a le comunica, așa încât să nu rănească. 

Spațiul cerut nu reprezintă moduri de a ieși din relație, de a ne distanța de partener/ă, de a ascunde anumite comportamente și a trăi în dualitate – vreau să fiu în relație, dar și în afara ei (comportamente de regulă regăsite la persoanele cu stil de atașament evitant și nu numai). Spațiul sănătos respectă angajamentele emoționale din cuplu, conexiunea cu partenera/partenerul și încrederea de care ne bucurăm. 

• Citește și: Semnele evidente ale „divorțului tăcut“. Lecția Papei Francisc ca să nu ajungeți la despărțire

Cum cerem spațiu fără ceartă

Limitele nu sunt ziduri invizibile care izolează, ele delimitează spații care permit interacțiuni sănătoase, în care au loc iubirea și conectarea cu cealaltă persoană. Granițele sănătoase includ introspecții și conștientizarea propriilor nevoi, comunicare clară și consistență. Conflictele apar atunci când nu recunoaștem propriile nevoi, când intervine teama de abandon sau inabilitatea de a ne comunica propriile limite (pentru că nu le cunoaștem sau nu vrem să supărăm).

„Cea mai mare teamă a mea era aceea de conflict. Cumva, obișnuința mea a fost să îndur mai ușor disconfortul meu decât să dezamăgesc sau rănesc o persoană dragă. Nu ceream spațiul de care aveam nevoie pentru mine, renunțam la activități plăcute, la hobbyuri sau timp cu prietenii pentru că identificam supărarea partenerei. Ajungeam să mă frustrez, să fiu iritat, să am mici certuri cu partenera din nimicuri. Recunosc că pe mine mă ajută procesul terapeutic pe care îl urmez să îmi înțeleg nevoile și modul prin care le pot comunica așa încât să stabilesc limitele necesare pentru mine și spațiul personal care îmi lipsea”, povestește Robert.

Nevoia de spațiu poate fi stabilită încă de la începutul relației, prin discutarea nevoilor de conexiune în cuplu și autonomie personală, negocierea aceste nevoi, înțelegerea și încrederea pe care le acordăm celuilalt. Compasiunea este calea recomandată de a purta aceste discuții, învățând să descoperim persoana de lângă noi ca un individ separat, cu trăiri și preocupări diferite de ale noastre, cu drepturi egale și nevoie de autonomie.