De la 118 kilograme la 64 fără diete extreme. Ce a făcut Anne diferit față de toate celelalte dăți
În cea mai mare parte din viața de adult, Anne a avut în jur de 100 de kilograme, iar în timpul celor două sarcini a ajuns și la 118. În prezent, oscilează între 62 și 64 de kilograme. Povestea ei cu kilogramele în plus a început încă din copilărie, iar cu trecerea timpului, provocările nu s-au diminuat, dimpotrivă. Până într-o zi când Anne s-a ales pe sine și și-a schimbat aproape complet stilul de viață.
Anne-Marie Ganea are acum 34 de ani, și în urmă cu aproape 3 ani a început un proces organizat de slăbit. Însă povestea cu kilogramele în plus are rezonanță mult în trecutul ei, încă din școala gimnazială, când, în pauzele de la ore, o fetiță grăbită spre gustări rapide făcea primul pas într-o relație complicată cu mâncarea.
„Povestea mea cu kilogramele în plus a început încă din copilărie, mai exact în perioada școlii gimnaziale. A fost momentul în care am început să am acces la tot felul de alimente nesănătoase – gustări rapide, dulciuri și sucuri – pe care le cumpăram în grabă de la magazinul de lângă școală. Nu era vorba neapărat de foame, ci mai degrabă de o obișnuință, de o plăcere de moment.“
Încet-încet, aceste alegeri mărunte au devenit parte din rutina ei zilnică, fără să-și dea seama cât de mult începuseră să îi influențeze starea de bine și relația cu propriul corp. „A fost un început subtil, dar care a lăsat urme adânci în timp“, spune Anne, gândindu-se la primele alegeri pe care le-a făcut în raport cu mâncarea.
Anii au trecut, iar obiceiurile alimentare s-au intercalat cu stresul, lipsa somnului și autojudecata. În cea mai mare parte a vieții ei de adult, cântarul a indicat peste 100 de kilograme. „Acum oscilez între 62 și 64 de kilograme“, spune Anne. Însă, până a a ajuns la acest rezultat spectaculos, s-a confruntat cu mai multe provocări.
„Coboram la frigider și luam ceva bun ca să mă liniștesc“
Cea mai mare provocare pe care Anne a trebuit să o gestioneze pe drumul spre echilibru nu a fost neapărat legat de mâncarea în sine, ci de relația cu mâncarea. În primul rând pentru că Anne mânca pe fond de stres: mese emoționale consumate nu de foame, ci din nevoia de confort.
„A trebuit să-mi schimb complet mindsetul și să rup legătura nesănătoasă pe care o aveam cu mâncatul emoțional. Mâncam pe fond de stres, nu pentru că mi-ar fi fost foame. Era aproape automat: simțeam presiune la muncă, coboram la frigider și luam ceva «bun», ca să mă liniștesc. Simțeam că îmi oferă o alinare temporară care, de fapt, mă secătuia pe termen lung.“
Privind înapoi, realizează că acel comportament s-a format încă din copilărie, când primea dulciuri drept recompensă sau consolare. Apoi, obiceiurile alimentare dezechilibrate au devenit regulă: „mâncam fast-food frecvent, mai ales în weekend, și dulciuri în fiecare zi, chiar dacă știam cât de dăunătoare sunt, chiar dacă știam că dau dependență.“
„A fost nevoie de multă conștientizare și lucru cu mine însămi ca să învăț să-mi gestionez emoțiile altfel, fără să le «mănânc».“
Un cerc vicios al oboselii și nemulțumirii
Din cauza obiceiurilor alimentare, Anne a trecut prin stări emoționale și psihice dificile: a resimțit adesea stări de irascibilitate, lipsă de răbdare, oboseală, nemulțumire. Toate pe fondul unui nivel de energie zilnic foarte scăzut.
„Zahărul îmi afecta enorm starea emoțională, dar mi-a luat timp să conștientizez cât de mult influențează de fapt psihicul. Mi se întâmplă și în prezent să mai gust chestii cu zahăr și observ aceleași efecte, însă acum știu să spun «Stop»“.
În ceea ce privește relația cu propriul corp, era sigur una tensionată. „Îl tratam ca pe un dușman. Astăzi, pot spune cu sinceritate că am învățat să-l prețuiesc. Nu pentru cum arată, ci pentru cât de mult m-a susținut în tot acest proces.“
Ajunge! Un moment decisiv
În cazul lui Anne, momentul de cotitură nu a fost o afecțiune fizică sau o urgență medicală, nici verdictul vreunui medic, ci o discuție cu un consultant în dezvoltare personală. „Lucram deja de ceva timp împreună, dar într-o zi, în mijlocul unei conversații aparent simple, am avut o revelație: pierdeam timp prețios din viață, așteptând… nimic. Mă aflam într-un punct în care nu făceam pași reali spre schimbare, doar supraviețuiam, iar corpul meu – și viața mea – trăiau consecințele acestei stagnări.“
Conștientizarea a fost cruntă, dar eliberatoare. „A fost acel «ajunge!» interior, spus cu o sinceritate brutală. Nu a fost un moment de panică, ci mai degrabă unul de luciditate.“
- Citește și: Ce înseamnă slăbit rapid și cât timp îți ia să slăbești sănătos, fără să pierzi masă musculară?
Soluția: terapie, echilibru alimentar și sport
Ca orice om care a luptat cu greutatea, Anne a încercat multe variante: diete stricte, planuri rigide, renunțări temporare. „Încercam să urmez reguli stricte, să mă încadrez în planuri rigide, dar de fiecare dată reveneam la vechile obiceiuri. Pentru că problema nu era doar în farfurie, ci în felul în care mă raportam la mine însămi.“
Răspunsul nu a venit dintr-o dietă-minune, ci dintr-o combinație între terapie, echilibru alimentar și sport. „Terapia m-a ajutat să înțeleg de ce aveam o relație dezechilibrată cu mâncarea, iar sportul mi-a oferit un sprijin uriaș pe plan emoțional. Nu a fost doar despre a arde calorii, ci despre a-mi recăpăta controlul, încrederea și echilibrul interior.“
Anne a înțeles că nicio metodă nu funcționează cu adevărat până nu lucrezi la sursă – și pentru ea, „sursa era emoțională.“
Începutul: 6.000-7.000 de pași pe zi și puțină alergare
Așadar, procesul de slăbire nu a fost unul abrupt, ci unul construit „pas cu pas, cu multă răbdare și conștientizare“. Fiecare alegere a contat:
„Alimentar, am pus accentul pe un aport crescut de proteine, menținând 3 mese principale și 2 gustări pe zi, chiar și atunci când nu îmi era neapărat foame. A fost important pentru mine să-mi creez o rutină stabilă și să ies din ciclul mâncatului emoțional.“
Surprinzător și pentru ea, în perioada efectivă de slăbire nu a făcut foarte mult sport, pentru că și-a dat seama că antrenamentele intense îi creșteau mult pofta de mâncare. A ales să facă pași și puțină alergare. Mai târziu, antrenamentele cu greutăți au devenit o parte zilnică a vieții. „M-am concentrat pe pași simpli: 6.000-7.000 de pași pe zi și, la început, puțină alergare. Abia mai târziu am introdus antrenamentele cu greutăți, pe care acum le fac zilnic, și care mi-au adus nu doar beneficii fizice, ci și un echilibru emoțional important.“
Cea mai grea bătălie: platourile
„Nu sunt o fire foarte răbdătoare, așa că perioadele de platou au fost cele mai grele pentru mine“, mărturisește Anne. „Atunci când faci totul «ca la carte» și totuși acul cântarului nu se mișcă, e ușor să te frustrezi și să simți că poate n-are rost. A fost un adevărat exercițiu de autocontrol și încredere în proces.“
Faza de platou într-un proces de slăbire este un moment frecvent întâlnit, în care, deși continui să urmezi același regim alimentar și program de exerciții fizice, greutatea ta stagnează, pare că nu mai scade deloc. Acest blocaj apare, de obicei, după o perioadă inițială în care slăbirea a fost vizibilă și constantă. Organismul se adaptează la noul aport caloric și la rutina impusă: încetinește metabolismul și conservă mai eficient energia, ceea ce duce la oprirea temporară a procesului de pierdere în greutate. Este important ca această fază să nu fie interpretată ca un eșec, ci ca o etapă firească ce poate fi depășită prin ajustări în alimentație, activitate fizică sau odihnă.
Momentul-cheie? Renunțarea la zahăr. „Unul dintre cele mai importante momente a fost când am eliminat zahărul, pentru că odată cu el s-au dus și 90% din pofte. A fost aproape șocant să-mi dau seama cât de mult îmi controla zahărul stările și alegerile.“
Mai puține kilograme, un nou mod de a trăi
Transformarea a însemnat mai mult decât slăbitul în sine. A însemnat redescoperire, disciplină, conștiență. „Am devenit mai disciplinată, mai conștientă de alegerile mele.“ Mai mult, Anne și-a schimbat relația cu sportul, pe care azi nu îl mai percepe ca un «bau-bau» cum îl vedea înainte. „Dimpotrivă — am realizat că merită din plin să îmi dedic una-două ore pe zi unei activități fizice intense, nu doar pentru corp, ci și pentru minte. Febra musculară e prietena mea acum. Sportul a devenit pentru mine un fel de terapie în mișcare, un moment al meu cu mine.“
Și poate cel mai valoros lucru: Anne s-a ales pe ea. „Am învățat că nu e egoism să te pui pe primul loc: e începutul unei vieți mai bune.“
Spre norocul ei, nu a fost singură, ci a fost fiu înconjurată de oameni care au susținut-o, ceea ce a contat enorm, mai ales în momentele de vulnerabilitate sau în perioadele de răscruce.
Fără vină
Într-o lume care cere rezultate rapide, povestea lui Anne-Marie este despre răbdare, procese lente, dar durabile. Pentru că adevărata greutate nu consta doar în kilograme, ci în emoții neglijate. Iar adevărata pierdere a fost a fricii de a trăi pe deplin. Viața ei acum înseamnă mișcare zilnică. Nu se mai pedepsește pentru alegerile mai puțin bune. Le integrează, le compensează, le împacă.
„Mult sport – mișcarea face parte din rutina mea zilnică și nu o mai văd ca pe o obligație, ci ca pe o formă de grijă față de mine. Apoi, un lucru esențial care m-a ajutat să mențin echilibrul este faptul că am scăpat complet de ideea că «dacă mănânc ceva greșit, am stricat toată ziua». Gândirea asta mă ținea captivă într-un cerc vicios. Acum știu că o alegere mai puțin bună nu anulează tot ce am construit. Ziua continuă, și pot face alegeri mai bune la următoarea masă sau în următorul moment. Dacă îmi doresc ceva mai caloric, sunt conștientă că va trebui să compensez puțin printr-o activitate fizică mai intensă. Nu mă mai pedepsesc pentru alegerile alimentare, ci le gestionez conștient, fără vină.“
Ce le spune celor care sunt acolo unde era ea
„Le-aș spune, cu toată sinceritatea: nu mai amânați. Nu așteptați «luni», «după vacanță» sau «când o să am mai mult timp». Începutul nu trebuie să fie perfect, trebuie doar să fie.“
Fiecare pas mic contează. Fiecare alegere diferită e un pas spre o viață nouă. O plimbare scurtă, o decizie conștientă, o masă fără zahăr, toate te ajută să te bucuri pe deplin de viață.
„Știu că pare copleșitor, dar nu trebuie să faci totul deodată. Un pas mic: o alegere mai bună la o masă, o plimbare scurtă, o decizie conștientă îți pot da motivația necesară ca să continui și să vezi rezultate.“
