„O înşelătorie!“ Un medic român explică de ce marketingul de produse naturale ca alternativă la tratamentele medicale e doar o tehnică de manipulare
Într-o perioadă în care dezbatem inteligența artificială, simulările digitale ale realității și reproducerea creierului uman în laborator, tot mai mulți dintre noi simt nevoia unei „întoarceri la natură“. Alimentația, medicina, cosmeticele – toate trec prin filtrul unui cuvânt care vinde: natural. Dar cât de justificată este această încredere? Etichete precum „100% natural“, „fără aditivi“ sau „alternativă naturală“ sunt din ce în ce mai frecvente în reclame și pe ambalaje. Însă termenul „natural“ nu este definit clar în legislație, iar asocierile pe care le facem automat cu ideea de sănătate pot deveni periculoase. Pentru a înțelege mai bine cum ar trebui să ne raportăm la ideea de „natural“ în alimentație și nu numai, am stat de vorbă cu dr. Adrian Copcea, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice.
A susține că produsele sau ingredientele naturale sunt în mod implicit superioare celor sintetice poate fi uneori o eroare logică utilizată mai ales de influenceri, diferite branduri și mai nou chiar politicieni. Pe TikTok, mesaje video direcționate către „metode naturale“ și împotriva medicinei convenționale au sute de mii de vizualizări. Cele mai multe dintre aceste îndemnuri nu au în spate studii științifice sau cercetări exacte, ci argumentul pur teoretic al „apelului la natură/natural“ care presupune că tot ceea ce este natural este în mod inerent bun, corect, superior, și trebuie folosit în detrimentul a tot ceea ce este sintetic. Asta în timp ce „nenatural“ înseamnă rău și inferior. Produsele sau practicile „naturale“ sunt promovate deseori ca fiind mai sănătoase și mai sigure. Însă realitatea este ceva mai complexă.
Un studiu realizat recent de către Reveal Marketing Research, reprezentativ la nivel național pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, arată că 75% dintre români își tratează răcelile sau gripele cu ceaiuri, 59% utilizează medicamente, iar „leacurile băbești“ continuă să fie de încredere: consum de usturoi/hrean (28%), frecțiile cu alcool (16%), comprese/șosete cu oțet (14%), țuica fiartă (10%). Cifrele ne mai arată și că nu putem face neapărat o diferențiere clară între cei care aleg doar medicamentele și cei care optează pentru obiceiuri din zona naturistă transmise de la o generație la alta.
Dacă în cazul unei răceli banale apelul la simptomatice blânde poate avea efecte pe măsură, fără riscuri, în cazurile mai serioase (gripă, Covid, dar și afecțiuni din alte sfere, inclusiv oncologice), apelul la natural în defavoarea tratamentelor clasice recomandate de medici poate avea efecte nefaste pentru pacienți.
Apelul la natură – o eroare logică frecvent exploatată
Apelul la natură/natural este exploatat pe scară largă de industrii întregi care doresc să creeze o imagine pozitivă pentru produsele lor, profitând de tendința firească a consumatorilor de a asocia naturalul cu sănătatea și siguranța. Acest fenomen apare în marketing, alimentație, medicină alternativă și chiar în dezbateri politice, unde „naturalul“ este folosit adesea ca un argument fals de superioritate.
Etichete precum „100% natural“ sau „fără aditivi artificiali“ sunt frecvent întâlnite pe produse alimentare, cosmetice și suplimente. Totuși, aceste afirmații pot fi înșelătoare, de aceea trebuie să fim foarte atenți la mesajele pe care le primim. În primul rând pentru că nu există o definiție standardizată a ceea ce constituie un produs „natural“ iar unele produse etichetate în acest mod pot conține în continuare substanțe „dăunătoare“.
De exemplu, o testare realizată în SUA în 2017 asupra unor produse homeopatice pentru calmarea durerilor de dinți la bebeluși, etichetate ca fiind „naturale“, a descoperit că peste 370 de sugari au avut reacții adverse severe, precum convulsii și delir. Motivul? Produsele conțineau niveluri ridicate și necontrolate de mătrăgună!
Dar problema nu se oprește la ingrediente. Poliomielita, tornadele și mușcăturile de căpușe – toate sunt „naturale“. Variola a ucis o treime dintre cei infectați, iar în secolul al XX-lea acest virus a provocat moartea a 300-500 de milioane de oameni înainte de a fi eradicat prin vaccinare, o metodă care în subconștientul colectiv este sintetică. Vaccinurile reprezintă, de fapt, un amestec de componente naturale și procese artificiale.
Dacă am merge mai departe cu analiza și am aplica acest concept într-un mod foarte strict, n-ar fi „natural“ nici să purtăm ochelari sau să congelăm alimentele – dar oare câți dintre noi ar prefera să nu poată vedea deși există soluții la îndemână, sau să lase carnea să se altereze?
Dacă ți-aș spune că am preparat pentru tine o băutură alcătuită în proporție de 99% din dihidrogen monoxid, ai ezita să o bei? Acest nume chimic sună extrem de sintetic, nu-i așa? Până când realizezi că acest termen se referă, de fapt, la H₂O – adică la apă. Aceasta este una dintre tehnicile folosite în dezinformare și manipulare: folosirea terminologiei științifice pentru a induce teamă sau confuzie.
Fără medicina modernă, mortalitatea maternă era de 1 la 100. Astăzi, în țările dezvoltate, este de 1 la 10.000. Tusea convulsivă (pertussis) a ucis 1 din 10 copii înainte de vaccinare. După vaccinare, mortalitatea a scăzut la 1 din 157.
Mulți oameni sunt ușor de influențat de acest tip de limbaj, deoarece sună simplu și intuitiv, activează biasuri cognitive (creierul uman este predispus să creadă că ceea ce sună sănătos este într-adevăr sănătos), linia dintre natural și artificial este dificil de trasat (de exemplu, vaccinurile).
- Multe substanțe naturale sunt extrem de toxice (ex: ciuperci otrăvitoare, venin de șarpe, bacterii patogene),
- Multe substanțe sintetice sunt sigure și esențiale pentru sănătatea noastră (ex: antibiotice, vaccinuri),
- Faptul că un produs conține ingrediente naturale nu înseamnă automat că este mai eficient sau mai sigur.
Însă faptul că există o paletă largă de produse nenaturale dăunătoare nu confirmă teoria conform căreia orice este natural este mai bun. Paracetamolul este mult mai benefic decât arsenicul, chiar dacă primul este sintetic și celălalt „natural“.
Când „natural“ sau „100% natural“ nu înseamnă nimic
Legal, termenul „natural“ nu are o definiție strictă, ci mai degrabă jonglează printre o multitudine de interpretări de marketing și publicitate. De exemplu, în contextul produselor alimentare, unde este cel mai des folosit, există la scară largă concepția că un aliment natural nu implică utilizarea pesticidelor, fertilizanților sau substanțelor chimice de sinteză în procesul de cultivare sau producție. Totuși, fără certificări oficiale (precum eco, bio, organic, denumiri care înseamnă în mare același lucru), termenul rămâne vag și subiectiv.
În contextul altor produse, cum sunt cele cosmetice și de igienă sau cele folosite în diverse scopuri terapeutice, „natural“ este asociat cu produse de origine vegetală, cum ar fi balsamurile aromatice compuse din rășini.
Certificările oficiale de tipul eco, bio, organic – conform regulamentului nr. 834/2007 al Consiliului European, din 28 iunie 2007, privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice –, garantează că alimentele etichetate astfel au fost produse, prelucrate, stocate, transportate, manipulate și distribuite în conformitate cu standarde specifice. Scopul agriculturii ecologice este producerea de alimente în cel mai natural mod cu putință, cu reducerea la minimum a impactului asupra mediului. Agricultura organică respinge folosirea hormonilor de creștere, a ingineriei genetice sau a iradierii în vederea conservării alimentelor. Produsele agricole sunt cultivate limitând utilizarea de fertilizatori, pesticide, erbicide sau alte substanțe chimice, pe sol netratat cu substanțe sau îngrășământ chimic de cel puțin 2 ani. De asemenea, agricultura ecologică garantează un standard ridicat de bunăstare a animalelor, iar alimentul etichetat organic trebuie să aibă un conținut ecologic de minimum 95%.
Apoi, reglementări legale există doar pentru produsele agricole – semințe, cereale, legume, fructe, lactate, carne, pește, vin, plante sălbatice recoltate cu respectarea anumitor condiții de habitat natural, hrană pentru animale și produse agricole prelucrate pentru a fi utilizate ca alimente. Produsele care au un conținut < 95% ecologic, cosmeticele, produsele obținute din vânătoare și pescuit nu sunt certificate ca fiind ecologice.
Astfel, „natural“ sau „100% natural“ poate să nu însemne nimic. Orice poate fi „natural“ atât timp cât nu există un cadru legal și o certificare că acel produs respectă principiile care definesc acest termen, explică dr. Ileana Andreescu, medic specialist pneumolog pentru Rețeaua de Sănătate Regina Maria.
Cosmetice și produse non-alimentare – aceleași probleme
În lipsa unei definiții standardizate, termenul „natural“ rămâne interpretativ și în industria cosmetică nu numai din România, ci din întreaga lume, fiind asociat deseori cu:
- Non-sintetic: cu referire la produse fără aditivi chimici de sinteză,
- Origine biologică: substanțe extrase din plante sau procese metabolice naturale.
Un exemplu concret al ambiguității acestui termen vine de la jurnalista BBC Amanda Ruggeri, care povestește o experiență de la coafor. Stilista i-a prezentat o gamă de șampoane „realizate din 90% ingrediente naturale“, cu extracte de pară spinoasă, acai sau semințe de chia. Însă, când a citit eticheta acasă, Ruggeri a observat că lista era dominată de ingrediente de origine sintetică – alcool cetearyl, glicerină, clorură de behentrimoniu, izopropil miristat – aflate în cantități mult mai mari decât extractele naturale.
„Niciunul dintre ele nu mă îngrijora. Dar niciunul dintre ele, deși se găsea în cantități mult mai mari decât extractele de fructe, nu era evidențiat în reclama brandului“, spune jurnalista.
Tactica de a se folosi de eticheta „natural“ fără vreo certificare legală există de mulți ani atât pe piața cosmetică, cât și pe cea a produselor alimentare, fiind una dintre cele mai uzitate erori de logică. Ori de câte ori cineva susține că un produs sau o practică este superioară doar pentru că este „naturală“ sau că un alt produs este inferior (sau chiar periculos) doar pentru că nu este „natural“ este un exemplu clar al acestei erori. La fel se întâmplă și cu afirmațiile de genul „așa cum a lăsat natura“ sau „un lucru este rău doar pentru că este chimic sau sintetic“.
„Natural“ – un cuvânt cu multiple înțelesuri
„Ca toate cuvintele cu adevărat interesante, «natură» este un mille-feuille (n.a. – denumire folosită uneori pentru a indica ceva cu mai multe straturi asemenea unui desert franțuzesc cu aceeași denumire) de înțelesuri“, menționează Lorraine Daston, istoric în domeniul științelor, într-unul dintre articolele sale The Naturalistic Fallacy Is Modern. Acest cuvânt poate însemna aproape orice, în funcție de context. Ambiguitatea lui îl face să fie motivul pentru care atât de mulți oameni sunt ușor de influențat.
O problemă care întreține confuzia ține de faptul că, deși am delimitat clar oamenii de natură, nu suntem foarte buni la a face diferența între ce este natural și ce este sintetic. Un exemplu în acest sens poate fi cel al pastei de dinți: este natural să te speli pe dinți cu o pastă de dinți care conține fluor? Dar dacă te speli cu o pastă de dinți care nu conține fluor?
Instinctul nostru ar putea să ne spună că nu e natural să ne spălăm cu o pastă de dinți cu fluor, în timp ce este natural dacă alegem una fără fluor. Doar că fluorul este un mineral natural care se regăsește în sol, apă și roci, în timp ce unul dintre înlocuitorii lui obișnuiți din pastele de dinți naturale, nano-hidroxiapatita, este sintetic.
Mai mult, ar trebui să luăm în considerare că, realmente, cea mai apropiată formă de a ne spăla pe dinți cât mai aproape de cum o făceau strămoșii noștri care erau mult mai conectați cu natura este (doar) ața dentară. Dacă am face asta, pe termen lung, sănătatea dinților noștri sigur ar avea de suferit.
Natural în alimentație, cu dr. Adrian Copcea: „Mierea, deși naturală, nu e diferită de zahărul „artificial“, industrial“
Așa cum menționam deja, termenul „natural“ este folosit cel mai des în industria alimentară. Și nu întâmplător. Ceea ce mâncăm este vital pentru sistemul imunitar și sănătatea noastră în general, iar alimentele cât mai puțin prelucrate sunt de preferat oricăror altor produse. Există însă situații în care „natural“ nu garantează beneficii. Pentru a înțelege mai bine cum ar trebui să ne raportăm la acest concept când alegem produsele pe care le consumăm, de la alimente la suplimente, am discutat într-un interviu amplu cu dr. Adrian Copcea, medic nutriționist la Centrul Medical Asteco din Cluj-Napoca (foto jos).
Smartliving.ro: Ce înseamnă „natural“ când vorbim despre alimentele pe care le consumăm zilnic?
Dr. Adrian Copcea: Atracția pentru natural o văd și eu și pe internet, și la pacienții mei. E vorba de un truc de marketing: mulți dintre cei care vând ceva încep cu diferite mesaje care induc teama, apoi plasează un produs de obicei înşelător pe care îl prezintă drept „natural“. E o rețetă care funcționează, din păcate.
În contextul alimentaţiei, ideea de natural e binevenită ca antidot la cea de procesat şi ultraprocesat. Mai multe clase de alimente au versiuni mai bune, preferabile, în forma integrală, mai puţin prelucrată, rafinată. Produsele din cereale integrale au beneficii în defavoarea celor rafinate (care pierd fibre şi nutrienţi), la fel, fructele ca atare sunt preferabile sucurilor din fructe. O carne ca atare prelucrată minimal (la grătar/tigaie sau fiartă sau la cuptor) e preferabilă unui mezel care conţine diferiţi aditivi (ce pot avea diferite efecte cumulative negative asupra microbiomului) şi sare (ce, din nou, cumulativ, poate contribui la un aport prea mare).
Acestea sunt nuanţele principale în care, în nutriţie, într-adevăr, sunt recomandate mai ales variantele naturale, mai puţin procesate, ale unor alimente. Altfel, sigur că „natural“ nu are mereu nuanţe pozitive: mazărea trebuie fiartă pentru a fi consumată, versiunea naturală, crudă, nu este recomandată; laptele trebuie pasteurizat pentru siguranţă… deci nu mereu ce e natural, în sensul de a nu avea niciun fel de prelucrare, e mai bun decât ce e procesat.
Se face antiteză între medicamente şi cine ştie ce suplimente (de obicei extrem de slabe, dacă chiar conţin ceva) tocmai în sensul de a aduce ideea de „natural“ în discuţie drept un avantaj împotriva medicamentelor. De fapt, a ajunge să opreşti un tratament de la medic în favoarea unui produs zis „natural“ înseamnă doar că ai oprit tratamentul de la medic, nu că ai făcut ceva bun.
Simplu spus, când e vorba de ceva din sfera alimentelor, de multe ori e mai bine când avem ceva mai „natural“, dar când e vorba de tratamente, mai ales dacă un anume produs e recomandat drept o „alternativă naturală“ la un tratament medical, atunci trebuie să ne aşteptăm în general la o păcăleală.
SmartLiving.ro: Cum este exploatat acest termen mai ales în marketingul produselor alimentare din România?
Dr. Adrian Copcea: Nu am o părere generală privind exploatarea ideii de „natural“, contează dacă acest atribut e folosit onest, dacă reflectă sau nu un avantaj. Spre exemplu, zahărul este ceva natural, iar îndulcitorii cu putere mare de îndulcire sunt artificiali (zaharina, de exemplu), dar în acest caz punctual varianta naturală e asociată unor probleme de sănătate (de exemplu obezitatea) pe când varianta artificială – nu. Deci nu mereu ce e natural e mai bun.
La fel, mierea creşte glicemia, deşi e naturală, iar asta poate fi un dezavantaj pe glicemie în cazul celor cu diabet, pe când alţi îndulcitori artificiali nu au acest dezavantaj.
Cred că în marketingul produselor alimentare sunt de respectat legile europene care se referă la a nu avea o reclamă înşelătoare. Dar uneori e extrem de complicat de depistat unde ar putea fi o astfel de reclamă. De exemplu, sunt gemuri care nu folosesc zahăr ca atare, dar folosesc suc concentrat, natural, ele pot fi percepute ca fiind mai sănătoase dar e foarte greu să explici tehnic care ar fi superioritatea îndulcirii cu un suc de fructe în loc de a îndulci cu zahăr: zaharurile sunt similare. Şi probabil mai sunt şi alte exemple care arată cât de vagă e, uneori, ideea de natural.
Alte experienţe majore nu am legate de marketing înşelător, nu am remarcat să se abuzeze de utilizarea înşelătoare a ideii de „natural“. Poate că la reglementările de tip „eco“ sau „bio“, de exemplu dacă luăm ceva de la piaţă, am putea fi mai atenţi, pentru că dacă o roşie e din grădina cuiva şi e stropită cu pesticide, ea nu mai e „bio“ în sensul corect al cuvântului, care are în spate şi o certificare. Sunt mici subtilităţi unde putem fi atenţi la limbaj.
SmartLiving.ro: Care sunt cele mai frecvente mituri legate de alimentele „naturale“ pe care le întâlniți în practica dumneavoastră?
Dr. Adrian Copcea: Cred că ar trebui să le luăm pe categorii. Un exemplu de aliment natural care are versiuni mai sănătoase sunt lactatele grase. Versiunile degresate, contrar antipatiei pe care o produce o astfel de idee, sunt considerate mai potrivite dietelor de protecţie cardiovasculară, nu doar la noi, ci pe toată planeta. Practic, recomandarea produselor cu mai puţine grăsimi saturate (cele animale) înseamnă şi că laptele „natural“, care are mai multă grăsime, nu e mai sănătos decât un lapte degresat.
La ouă e invers, preferăm ouăle mai „naturale“, de la găini care au anumite condiţii de alimentaţie, de mişcare liberă. Sunt şi diferite clasificări unde condiţiile mai „naturale“ de viaţă ale găinilor sunt un avantaj uşor de intuit. La legume şi fructe probabil că un mit legat de „natural“ e cel legat de sol, de stropirea cu pesticide. Aici mai degrabă am putea avea mai multă încredere într-un produs de supermarket pe care scrie „bio“ decât un produs care ni se spune că e „natural“ dar nu ştim detalii despre el.
Chiar în ghidurile noastre ştiinţifice avem un concept care se aplică la diferite alimente – în special la peşte, dar şi la produse agricole – cel de a cunoaşte provenienţa, de a avea încredere în cel ce comercializează. În practică de obicei rezumăm astfel de idei la fraza: „cumpăraţi de unde aveţi încredere“… Altfel ar fi o discuţie prea complicată pentru ceea ce facem de obicei la cabinet.
SmartLiving.ro: De ce poate fi periculos un mod de a interpreta alimentele de tipul „un produs sau o practică este superioară doar pentru că este naturală sau că un alt produs este inferior (sau chiar periculos) doar pentru că nu este natural“?
Dr. Adrian Copcea: Despre produse naturale versus „nenaturale“ se poate povesti mult. În cazul alimentelor în general am prefera variante mai aproape de natural, atunci când avem avantaje. De exemplu, un suc natural 100% e mai sănătos din alte perspective decât un suc cu zahăr: el are, de exemplu vitamina C pe care sucul cu zahăr nu o are. Din alte perspective, acelaşi suc natural 100% poate fi dezavantajos cu glicemia comparativ cu un suc „zero“ sau „light“. Deci contează din ce perspectivă privim.
Dacă la alimente înclinăm mai mult spre natural, în schimb la tratamente, marketingul de produse naturale ca alternativă la tratamente de la medici este o înşelătorie. Ele nu sunt niciodată pe acelaşi plan, chiar şi suplimentele care arată ca medicamente au alte reglementări decât medicamentele.
Spre exemplu, la suplimente, iar lumea nu ştie acest detaliu, nu e voie prin lege să se menţioneze sau chiar să se sugereze că ar ajuta într-o boală. Iar medicii nu au voie să facă reclame la suplimente. Aici e un domeniu în care marketingul pe ideea „natural versus sintetic“ poate fi chiar foarte periculos. Medicamentele sunt sintetice şi fac ceea ce se ştie că fac (vindecă boli, previn complicaţii etc.) pe când la diferite produse prezentate ca „naturale“ nu ai nicio garanţie că vor aduce vreun beneficiu.
SmartLiving.ro: Puteți oferi exemple concrete de alimente sau suplimente „naturale“ care, deși promovate ca fiind sănătoase, pot fi dăunătoare sau ineficiente?
Dr. Adrian Copcea: Dacă vorbim de alimente, poate că zaharurile naturale sunt cele mai înşelătoare, de exemplu mierea. Ea nu e diferită de zahărul „artificial“, industrial. Alte alimente naturale care pot fi dăunătoare sunt grăsimile animale: simpla lor provenienţă naturală nu înseamnă automat şi că ele sunt sănătoase. Poate un exemplu foarte clar de substanţă percepută ca naturală e alcoolul, el are o istorie medicală mai lungă, ştim cu toţii că excesul de alcool e periculos, ba recent chiar cantităţi tot mai mici de alcool sunt considerate periculoase, chiar dacă e vorba de un alcool „natural“. Vin sau ţuică, de exemplu.
La suplimente e o poveste mult mai lungă, suplimentele de fapt au reglementări foarte clare, dar care nu se respectă. Suplimentele sunt pe acelaşi plan cu alimentele, nu cu medicamentele, locul lor ar fi la magazinul alimentar, nu la farmacie. Totuşi, datorită faptului că unele suplimente, de exemplu polivitaminele, pot fi utile, putem accepta şi locul lor în farmacii. Aici intersecţia înşelătoare e cu suplimentele care promit că fac ceva în boli. Legile spun foarte clar că în marketingul la suplimente nu ai voie nu doar să spui, ci nici măcar să sugerezi că ar avea efecte în boli. Nu doar că nu se respectă astfel de legi dar, mai mult, la suplimente chiar se abuzează de ideea că sunt naturale, iar ce dă medicul e sintetic, iar asta ar sugera celor ce le cumpără că ar fi mai sigure. Unele pot fi dăunătoare, spre exemplu cum sunt suplimente care interferează cu tratamentele anticoagulante şi pot provoca sângerări. Asta discutând de situaţii normale, nu de situații în care suplimentele conțineau şi medicamente.
Sfatul de a comunica medicului ce suplimente iei e unul foarte important, pentru că medicul poate observa rapid interferenţe cu diferite tratamente. Dar în general nu pe panta de pericole aş vedea problemele mari cu suplimentele, ci mai degrabă pe panta de promisiuni în boli. Dacă aceste promisiuni determină cumpărătorii să şi oprească tratamente de la medic, atunci vorbim în mod clar de un pericol. Vedem adesea situaţia asta în cazul medicamentelor de colesterol, care sunt abandonate în speranţa că un preparat „natural“ va fi eficient. Iar analizele arată foarte clar ce funcţionează şi ce nu. În domeniul meu de activitate lucrăm foarte mult cu efecte măsurabile: glicemie, colesterol etc., iar cu ele în faţă e extrem de simplu ca cineva să constate ce a funcţionat şi ce nu.
SmartLiving.ro: Cum ar trebui să înțelegem și să ne raportăm la consumul de produse procesate?
„Problemele mari sunt cu produsele ultraprocesate, adică alimente foarte îndepărtate de versiunea lor naturală. Adică te uiţi la aliment şi nu ştii exact care e corespondentul lui natural. Acolo nu poţi identifica ce parte a animalului consumi.“
Dr. Adrian Copcea: Există o nuanţă subtilă la procesat versus ultraprocesat. Procesare e şi fieberea fasolei pentru consum, e ceva normal şi bun. La fel e şi pasteurizarea laptelui. Ea ne fereşte de riscuri infecţioase. Problemele mari sunt cu produsele ultraprocesate, alimente foarte îndepărtate de versiunea lor naturală. Adică te uiţi la aliment şi nu ştii exact care e corespondentul lui natural. Eu dau adeseori exemplul cu chipsurile din cartofi care n-au văzut cartofi, dar probabil sunt mai la îndemână exemple mai simple, din domeniul mezelurilor de tip „pastă“. Acolo nu poţi identifica ce parte a animalului consumi.
Exemplele uzuale care ne fac să recomandăm limitarea alimentelor ultraprocesate sunt de obicei produsele care aparţin unor grupe „de plăcere“: produse de patiserie, gustări la pungă, dulciuri. Nu toate, dar multe sunt de fapt cu ingrediente de mai proastă calitate: grăsimi nesănătoase, făină albă, zahăr, sare – adeseori în combinaţii care le transformă în alimente, de fapt, goale nutritiv.
Există un termen internaţional: „junk food“ care descrie bine şi rapid o mare parte dintre alimentele ultraprocesate care sunt şi asociate cu probleme de sănătate. În general, e bine să le limităm şi să alegem versiunile mai naturale. Neajunsul e că ultraprocesarea conduce la pierdere de fibre, de nutrienţi, aduce o mai mare densitate de calorii, alimentele şi gustările ultraprocesate ţin mai puţin de foame, ele mai apoi încurajează cercuri vicioase care denaturează alimentaţia la modul general. Mâncând mult ultraprocesat ai tendinţa să-ţi „strici“ tiparul general de mâncare, iar neajunsurile, în final, nu sunt de la un aliment anume sau de la o gustare anume „de plăcere“, dar de la obiceiuri care se construiesc zi de zi şi care adeseori se întreţin cu alimente ultraprocesate.
SmartLiving.ro: Cum ar trebui să se informeze consumatorii români pentru a face alegeri alimentare sănătoase, bazate pe dovezi științifice, și nu pe afirmații vagi despre „natural“ sau chiar pe unele etichete?
„Căutaţi pe internet pe paginile spitalelor şi asociaţiilor din străinătate. Mai nou recomand şi utilizarea roboţilor care fac conversaţie, de exemplu ChatGPT.“
Dr. Adrian Copcea: E greu pentru consumatori să identifice foarte uşor informaţiile înşelătoare, ideal ar fi ca pe rafturi să nu ajungă alimente care conţin informaţii înşelătoare, iar legi în acest sens există. Se discută de mult timp despre etichetare, s-au făcut şi se fac diverse încercări (de exemplu NUTRI–SCORE, adoptat în unele ţări din Europa, sau alte forme de semnalizări pe etichete) dar e greu de evaluat ce funcţionează mai bine. Ţine destul de mult de educaţie, de felul cum fiecare dintre noi asimilează diferite idei.
Uneori dăm sfaturi simple, acelea de a alege alimente cu mai puţine ingrediente, eventual unele pe care să le şi înţelegem. Sfaturile adoptate de Uniunea Europeană reflectă destul de bine nevoile nutriţionale actuale la nivel de populaţii. E nevoie să reducem consumul de sare, zahăr şi grăsimi (ele chiar sunt baza multor preparate ultraprocesate de proastă calitate), e nevoie să includem mai multe fructe şi legume ca atare, toate aceste sfaturi vin de fapt din realităţile constatate: alimentaţia modernă care a condus la extinderea bolilor metabolice (obezitatea, diabetul tip 2, ficatul gras, ateroscleroza etc.) e una cu prea multă sare, prea multe grăsimi de proastă calitate, prea puţine fructe şi legume.
Nu am o reţetă pentru consumatorii români, probabil că oficial ar trebui să recomand surse precum spitalele sau universităţile, dar e atât de puţină informaţie utilă de la astfel de surse, încât recomandarea mea e mereu: căutaţi pe internet pe paginile spitalelor şi asociaţiilor din străinătate. Mai nou recomand şi utilizarea roboţilor care fac conversaţie, de exemplu ChatGPT. Recomand şi medicii şi specialiştii care profesează în spitale şi cabinete şi care au prezentări pentru publicul larg.
Dar, per total, sunt destul de rezervat în a recomanda anumite surse, mai degrabă m-aş concentra pe informaţia în sine, iar în ziua de astăzi a căuta activ o informaţie – citind articole, pagini de specialitate şi chiar utilizând roboţi care fac conversaţie – e deja un pas foarte bun comparativ cu acela de a lua de-a gata informaţii de pe reţelele sociale sau din diverse surse neoficiale, grupuri etc.
SmartLiving.ro: Ce sfaturi practice puteți oferi consumatorilor români pentru a evita capcanele unui argument de tipul „întoarcerea la natură“?
„«Întoarcerea la natură» cel puţin pe terenul tratamentelor medicale înseamnă a nu profita de progresele medicinei moderne. Nu e nici măcar o capcană, e un non-sens.“
Dr. Adrian Copcea: Cred că sfatul practic cel mai simplu pentru consumatori e să caute singuri informaţii, nu să le ia de-a gata. Eventual să caute activ la specialişti din domeniu – medici nutriţionişti, dieteticieni.
„Întoarcerea la natură“ cel puţin pe terenul tratamentelor medicale înseamnă a nu profita de progresele medicinei moderne. Nu e nici măcar o capcană, e un non-sens.
În schimb pe terenul alimentelor e mai complicat… o oarecare întoarcere la natură e binevenită, de exemplu consumul de fructe şi legume, de nuci, de variante integrale de cerealiere, de mazăre şi fasole boabe, de ouă, de peşte – e o variantă bună de a apela la „natură“. Alte ingrediente „naturale“, de exemplu sarea, zahărul sau alcoolul, pot fi înşelătoare, dar cu siguranţă nu ele fac obiectul eventualelor capcane cu „întoarcerea la natură“. Cred că e de judecat de la caz la caz ce se poate ascunde în spatele unor astfel de mesaje, dacă ele sunt împotriva medicinei atunci cu siguranţă ascund interese comerciale.
Ce ne învață natura?
Pentru a concluziona, natura este, în multe feluri, minunată. Și are multe lucruri să ne ofere și să ne învețe. Dar presupunerea că „natural“ este sinonim cu „bun“ este o eroare logică, deoarece nu toate lucrurile naturale sunt benefice, iar multe lucruri „nenaturale“ (sintetice) pot fi extrem de utile și sigure. Multe medicamente sintetice au salvat nenumărate vieți, iar procedurile medicale „nenaturale“, cum ar fi intervențiile chirurgicale, au îmbunătățit semnificativ calitatea vieții.
Apoi, natura nu are intenții – cel puțin nu într-un sens conștient. Astfel, nici nu are intenția de a fi benefică sau de a ajuta oamenii, în mod special. Nu este nevoie să intrăm în filozofie pentru a înțelege acest lucru. Doar dacă ne gândim la câteva dintre „creațiile“ naturii. Arsenicul, care poate ucide un adult cu o doză de doar 70 mg, este natural. La fel și azbestul, care provoacă cancer. Cianura, care poate fi letală în cantități de doar 1,5 mg per kilogram de greutate corporală, este o fitotoxină produsă în mod natural de peste 2.000 de specii de plante, inclusiv migdale, caise și piersici. Acesta este și motivul pentru care unele „remedii naturale“ promovate pe piață – cum ar fi semințele de caise măcinate – în cantități mari pot fi periculoase pentru consum.
Este important să evaluăm produsele și practicile pe baza meritelor și a dovezilor științifice, mai degrabă decât să ne bazăm pe etichete precum „natural“ sau „nenatural“. Această abordare ne ajută să evităm eroarea ce ar putea apărea în apelul la natură și să facem alegeri informate și raționale. Nu tot ce este „natural“ este bun, așa cum nu tot ce este sintetic este rău.
Gândește critic și informează-te
„Întoarcerea la natură“ nu trebuie să însemne renunțarea la progresul științific. Consumul de fructe, legume, leguminoase și alimente integrale este, desigur, benefic. Însă a ne feri de tot ce este „sintetic“ doar pentru că pare nenatural poate duce la alegeri greșite și chiar periculoase.
Este esențial să fii critic și să te bazezi pe dovezi științifice, nu pe sloganuri atractive. Data viitoare când vezi un produs promovat pe baza faptului că este „natural“, merită să te întrebi:
- Ce înseamnă, de fapt, „natural“ în acest context?
- Se încearcă influențarea percepției publicului prin această etichetă?
- Este prezentat un argument logic și bazat pe dovezi despre beneficiile reale ale produsului și dacă nu există, de ce?
De multe ori, companiile și influencerii care folosesc „apelul la natură“ preferă această strategie tocmai în detrimentul dovezilor concrete despre eficiența produsului. Un produs mai bun nu trebuie să se bazeze pe etichete emoționale, ci pe argumente clare și susținute de fapte. De exemplu, crește sau nu nivelul glicemiei?, cum spunea dr. Adrian Copcea.
Într-o lume în care marketingul speculează tot mai mult emoțiile, e vital să evaluăm produsele nu numai după etichete, ci după dovezi.
