Intrăm în conflicte sau le evităm? Cum să NU ajungi de la confruntare la ceartă

Așa cum există persoane conflictuale, există și persoane care evită conflictele. De asemenea, sunt momente în care nu ne-am dori un conflict, însă sub impulsul emoțiilor, acolo ajungem. Cum ne liniștim pentru a nu porni certuri acolo unde nu sunt necesare și cum învățăm să confruntăm o altă persoană chiar dacă ne este teamă de un conflict?

Conflictualii

Despre persoanele conflictuale am putea spune că au un coping de luptă. Acest lucru s-ar traduce printr-o stare de hipervigilență, pe predispoziția de a percepe „pericole” chiar și acolo unde nu sunt, suspiciuni, anticipări și așteptări negative la adresa altora, astfel de persoane resimțind frecvent furia. De altfel, majoritatea conflictelor vor avea la bază această emoție pe care nu o putem controla eficient, dar care, totodată, nu spune nimic despre nevoile noastre. Mai mult, ajungem să fim evitați de ceilalți sau etichetați drept agresivi, intoleranți, inflexibili ori „cu idei fixe”.

Ideile fixe se referă la o rigiditate mentală pe care o putem avea dacă ne regăsim în situația de a percepe majoritar doar lucrurile negative dintr-o situație sau interacțiune, de a ne valida ceea ce gândim ca fiind „singurul adevăr” și de a refuza să acceptăm alte variante de interpretare.

Persoanele conflictuale sunt cele care nu tolerează frustrarea, care au tendința de a deține controlul și așteptarea nerealistă ca lucrurile să fie făcute (doar) după placul lor. Nu vor fi tolerante cu ideile diferite și devin irascibile odată ce sunt scoase din zona de confort. 

Evitanții

Persoanele care evită conflictele sunt cele blocate in propriile frici. Dacă cele conflictuale resimt de regulă frustrare și furie, cele care evită conflictele simt frică și anxietate. Alegerea de a evita un conflict are la bază fie teama de a nu fi respins, judecat sau abandonat, fie rușinea de a se exprima, fie frica de a fi ridiculizat sau credința că propria nemulțumire nu interesează pe nimeni.

Un critic interior exigent, le poate spune că ei „trebuie să fie concilianți” sau că „trebuie să țină cont de ceilalți” sau că „ceilalți nu au nevoie să fie încărcați cu problemele lor”. Un critic interior punitiv le va spune că „oricum nu contez”, că „sunt o persoană slabă” sau că „nu sunt în stare să îmi exprim punctul de vedere”. Sunt doar câteva exemple din vocea criticului interior care, de regulă, ne sabotează inițiativa de a confrunta o persoană. Dezavantajul este că vom acumula frustrare, nevoile noastre nu vor fi văzute/cunoscute, iar toate etichetele puse de vocea critică („nu contez” sau „nu sunt în stare”) vor fi confirmate.

Cum confruntăm fără a ajunge la un conflict

În interacțiunea cu ceilalți, noi suntem responsabili pentru comportamentul nostru și este bine să știm că, uneori, oricâte eforturi am face noi să nu ajungem la un conflict, nu putem decide ce reacție va avea cealaltă persoană.

În ceea ce ne privește, dacă ceva ne-a deranjat, ne putem acorda câteva minute să stăm cu emoția pe care o simțim, să o identificăm corect, să facem acele lucruri despre care știm din experiența noastră că ne ajută să o diminuăm, iar abia apoi să confruntăm persoana în legătură cu ce s-a întâmplat. Dacă suntem într-o conversație cu acea persoană, putem cere să oprim discuția și să o reluăm după un sfert de oră, o jumătate de oră sau o oră… după cum avem nevoie.

Odată ce emoția nu mai este foarte intensă, e important să ne întrebăm ce am avea nevoie? Dacă vom confrunta o persoană în baza a ceea ce simțim, poate vom transmite emoția negativă, poate celălalt va deveni defensiv, nu vom reuși să comunicăm ce vrem de la celălalt, iar de la o confruntare ajungem la conflict. O comunicare asertivă este, de regulă, soluția potrivită. Acest timp de comunicare presupune să spun celeilalte persoane cum mă simt în urma a ceea ce a făcut sau spus, cum traduc eu acțiunile ei și ce am nevoie să se întâmple pe viitor.

„Jucam cărți cu un cuplu de prieteni, respectiv cu cel mai bun prieten al partenerului meu și soția acestuia când, cum acest prieten băuse prea mult, pierdea la joc, iar eu câștigam, s-a gândit să îmi spună „în glumă” ce scârbă sunt. Am înghețat, ceilalți nu au reacționat și am încercat să îmi spun că e băut și a făcut o glumă proastă. Însă mi-a spus și a doua oară… Iar atunci i-am spus că nu îi permit să mă jignească, nu consider că este o glumă ceea ce a spus el, noi nu ne-am adresat lor astfel vreodată și îi interzic să mai folosească astfel de cuvinte cu mine. Vreodată. S-a bosumflat, mi-a spus că nu țin la glume, i-am spus că la astfel de glume nu voi ține niciodată și sper că a primit mesajul din partea mea”, povestește Ioana, 37 de ani, din Cluj.

Într-o astfel de situație, Ioana a pus o limită clară în privința lucrurilor permise și a celor inacceptabile pentru ea. Dacă ar fi reacționat cu furie, la primul impuls, probabil ar fi transformat interacțiunea într-o ceartă.

Nu este rolul celorlalți să (ne) facă dreptate

În situații precum cea descrisă mai sus, la masa de joc exista și partenerul Ioanei. Cum cel care a rănit-o era prietenul lui, ar fi fost util să intervină, însă acesta era „obișnuit” cu stilul acestui prieten și o considerase și el o glumă proastă făcută de un om beat. La a doua greșeală urma și el să intervină, însă nu a mai fost necesar. 

În situația dată, părerile vor fi împărțite: el trebuia să îi ia apărarea sau nu? În timp ce este plăcut să simți susținere și să primești ajutor din partea celor din jur care pot semnala nedreptatea, răspunsul este: nu trebuia să îi ia apărarea întrucât sunt patru adulți, iar ea poate să vorbească pentru propria persoană.

În caz că lucrurile ar fi luat o întorsătură nevaforabilă, e important să ne „afirmăm alianțele”. Dar cel mai important lucru este ca noi să învățăm să ne luăm apărarea. Dacă așteptăm mereu să o facă alții, ne accentuăm sentimentul de neputință, ne bazăm excesiv pe ceilalți și ne simțim îndreptățiți la dezamăgire când ei nu răspund conform așteptărilor noastre, și nu ne dezvoltăm partea de adult care este capabil să vorbească pentru sine. Întâi eu sunt cel care încearcă să se ajute. Însă, dacă acest lucru nu rezolvă lucrurile sau mă expune unui pericol mai mare, atunci avem nevoie să ne bazăm și pe cei din jurul nostru. 

Câțiva pași pentru a înlesni confruntările

Rolul confruntării este de a ne spune nemulțumirile, nevoile, limitele încălcate de alții. Importanța confruntărilor este imensă în dinamica relațiilor cu ceilalți, dar și cu noi înșine: cum altfel vom fi văzuți, auziți și tratați așa cum avem nevoie? 

Dacă evităm confruntările, adunăm emoții negative și credințe limitative despre noi și ceilalți („nu contez”, „așa merit”, „nu le pasă”), motiv pentru care, iată câteva sugestii:

Începe prin a-ți exprima părerile, chiar dacă sunt în dezacord, în relațiile cu cei apropiați. Persoanele dragi, în care avem încredere, vor fi mai deschise să ne asculte și mai curioase să ne afle opiniile. O interacțiune pozitivă, chiar dacă are la bază opinii diferite, ne încurajează să ne exprimăm opiniile și în alte situații.

Liniștește-ți emoția. Nimeni nu poate face acest lucru în locul tău. Odată ce emoția scade în intensitate, te vei putea gândi cu mai multă claritate la mesajul pe care îl ai de transmis, la nevoia pe care vrei să o comunici și la ce ai vrea să obții în urma interacțiunii. Găsește modul prin care poți aborda situația, așa încât să știi că ai făcut ceea ce ținea de tine.

Acceptă o părere diferită. Întreabă-te ce îți spui pe seama celor întâmplate, ce mesaje sunt în mintea ta? Este posibil ca cineva să te dezamăgească sau să greșească în relație cu tine, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că nu contezi pentru persoana respectivă sau că nu te respectă. Astfel de gânduri reprezintă fricile tale sau anumite credințe și este recomandat să verifici realitatea cu cealaltă persoană, acceptând răspunsurile ei. Desigur, poți cere pe viitor să își schimbe comportamentul, indiferent care i-a fost intenția.

În confruntare ne cunoaștem mai bine. Adesea într-o confruntare ne exprimăm opiniile, nevoile, așteptările, credințele, iar astfel de interacțiuni îi ajută pe ceilalți să ne cunoască. Mai mult, putem regla relația dintre noi odată ce stabilim anumite limite clare, expunând care ne sunt nevoile și așteptările. 

Nu uita că tu poți controla doar acțiunile tale. Chiar și atunci când ești asertiv, cealaltă persoană poate răspunde diferit, poate fi ea dominată de emoție, însă asupra acestora tu nu ai niciun control. Ce poți face este fie să reiei discuția atunci când este calmă cealaltă persoană, fie să respecți tu limitele pe care vrei să le pui în relație.