„În familie, dacă nu voiam scandal, știam că lucrurile trebuie să se întâmple cum vrea mama.“ Cum evităm comportamentul de îndreptățire al copiilor… dar și al părinților

Vorbim adesea despre comportamentele de îndreptățire ale copiilor și este necesar să luăm măsuri timpurii, fără a ne teme să ne frustrăm copiii. Este de preferat să îi educăm noi cu limite și reguli decât să se confrunte mai târziu în viață cu acestea, poate într-un mod mai dureros. În același timp, să avem grijă cu propriile comportamente de îndreptățire.

Comportamentul de îndreptățire

Adesea acesta este asimilat așteptării ca ceilalți și lumea în general să ne facă pe plac, să nu ne scoată din zona de confort, să nu ne ofere triggeri, să nu ne dezamăgească… practic nevoile noastre să primeze. Ceea ce este imposibil. Cu cât vom învăța mai timpuriu despre frustrare și tolerarea ei, cu atât vor crește șansele să ne adaptăm într-o lume care nu ne datorează nimic. Ba mai mult, ne va provoca adesea. 

În plus, o persoană cu gânduri de îndreptățire nu va experimenta recunoștința, nici bucuria. Cu atât mai mult față de lucrurile mici care, în cele din urmă, sunt cele care ne fac să ne simțim fericiți. Cum am putea exprima recunoștință, dacă noi considerăm că este de datoria celorlalți să facă lucruri pentru noi și să ne mulțumească? Cum ne putem bucura de lucrurile mici, dacă noi considerăm că merităm mult mai mult? Nici nu vom putea să le apreciem.

„Îndreptățiții” adesea se luptă să obțină anumite lucruri, în absența cărora nu se pot relaxa. Se simt atacați, desconsiderați, răniți, respinși, nedreptățiți când lucrurile nu decurg conform pretențiilor lor, neobservând că toate acestea enumerate aici sunt modurile în care ei îi tratează pe ceilalți.

„Mama avea un astfel de comportament. Știam cu toții că dacă nu vrem scandal, lucrurile se întâmplă așa cum solicită ea. Din păcate, acest lucru nu se aplica doar programului de familie sau treburilor administrative. Mie îmi cumpăra haine și ulterior avea pretenția nu doar să le port, ci să îmi placă și să îi arăt mulțumire și apreciere pentru ce face pentru mine. Făcea o adevărată dramă dacă nu voiam să port ceva din ce-mi cumpăra ea și se victimiza, îmi vorbea urât, apoi refuza să mai vorbească cu mine. Să mă întrebe vreodată ce mi-ar plăcea? Niciodată. Și dacă eram în magazin împreună și îi arătam ce îmi doresc îmi spunea că intenționat aleg lucrurile să îi displacă ei. Că o desconsider și batjocoresc. Era înfiorător”, povestește Magda, 42 de ani, din Constanța.

Îndreptățirea copiilor. De ce e greșit să vrei să fii prietenul copilului tău

Nu ne dorim copii îndreptățiți și totuși, sub masca iubirii și a dorinței ca ei să aibă parte de ce e mai bun în viață, le prezentăm o versiune alterată a realității, una în care ce și cum vor ei primează, în care pot să nu respecte regulile dacă nu vor sau nu au chef, în care le cumpărăm afecțiunea satisfăcând mofturi, nu nevoi.

Suntem bine intenționați, dar se poate să nu tolerăm tristețea sau frustrarea copilului, să nu știm cum să le facem față, să ne temem să supărăm copilul sau relația cu el să sufere. Reușim astfel, neintenționat, să ieșim din rolul de părinți și să îi fim prieteni. De multe ori aud acest deziderat din partea părinților „Vreau să fiu prietenul/prietena copilului meu”. Copilul are nevoie de părinți, de ghidaj, de reguli și limite, de un adult care își asumă responsabilitatea educației lui. Prietenii și-i va alege singur, mai târziu. 

Cum prevenim îndreptățirea copiilor? 4 recomandări

Iată patru lucruri pe care să le avem în vedere pentru a evita un comportament de îndreptățire din partea copilului:

1. Să îi învățăm să tolereze frustrarea provocată de un eșec sau nesatisfacerea dorințelor lor. Până în vârsta de 4 ani ne putem aștepta ca un copil să fie prins în propriile emoții și să nu aibă abilitățile cognitive de a înțelege că dacă nu este lăsat mai mult timp la desene animate este în interesul lui, în plus, a doua zi va primi din nou desene, iar acesta este un privilegiu. Este firesc să plângă sau să fie nemulțumit. Odată cu dezvoltarea proceselor cognitive și totodată prin menținerea unei rutine, se va adapta regulilor. În special când părintele nu cedează. Spre exemplu, când mergem la cumpărături cu copilul, pentru ziua unui coleg/prieten, se poate să vrea și el un cadou. Este un moment în care să practicăm limitele sănătoase și să îl învățăm că în acel moment cumpărăm altcuiva, cu o ocazie specială, și că înțelegem că poate fi frustrant, dar vor fi alte ocazii în care va primi el. Să nu uităm însă să validăm ceea ce simte și să încercăm să găsim împreună cu el alternative care i-ar îmbunătăți starea.
2. Să le dăm sarcini casnice. Uităm adesea să facem acest lucru gândindu-ne că este prea mic copilul sau neavând răbdare cu modul în care el este capabil să facă lucrurile (noi le facem mai bine și mai repede, nu?). Responsabilitățile casnice reprezintă un antidot pentru îndreptățire, ele educând copilul că și el contribuie, nu doar primește. Totodată, îl învață de mic să tolereze frustrarea de a fi implicat în sarcini monotone sau puțin plăcute. Să nu uităm că odată cu intrarea în școală va avea nevoie de răbdare și tolerarea frustrării pentru a-și face temele și pentru a învăța. 
3. Fii consecvent cu regulile și limitele. Dacă observi că nu ai fermitate în punerea limitelor sau respectarea regulilor, lași loc copilului să nu le ia în seamă, să nu le acorde importanța necesară. Începând cu micile obiceiuri și continuând cu modurile în care ne dorim să se comporte copilul nostru în lume, este responsabilitatea părinților să stabilească acele reguli pe care le vor respecta cu toții și pentru care nu există „ocolișuri”. Alături de strictețe, să nu uităm nici de compasiune, atât pentru noi cât și pentru copil. Pentru noi este firesc și sănătos să respectăm aceste reguli și limite cu copilul în 75% din cazuri și să fim blânzi cu noi dacă suntem obosiți sau a intervenit ceva care să ne abată de la ceea ce stabilisem.
4. Observă-ți propriul comportament. Oare în relațiile tale (chiar și în cea cu copilul) tu ai un comportament de îndreptățire sau așteptări sănătoase? Mai mult decât din ceea ce le spunem, copiii vor învăța din ceea ce observă la noi. Așadar, este important să modelăm acel comportament pe care îl așteptăm și din partea copiilor, atât în relație cu ei, cât și cu ceilalți. 

Nu în ultimul rând să acceptăm că suntem failibili și vom greși, să învățăm să exersăm compasiunea și cu noi înșine. Nu pentru a ne permite și perpetua comportamentele indezirabile, ci pentru a învăța de pe urma lor și a nu permite vocii critice să ne eticheteze sau să ne definească. Iar pentru a rămâne angajați în comportamentele pe care le considerăm dezirabile pentru noi și copii, să verificăm cu noi periodic dacă suntem mulțumiți de modul în care ne-am comportat în diferite situații.