Elena Oceanu
Sunt absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București și mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența mea include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
-

Sunt unele fructe mai sănătoase decât altele? Cum le alegi pe cele mai bune
Unele fructe chiar sunt mai sănătoase decât altele, în funcție de nevoile fiecăruia dintre noi.
Elena Oceanu · 12 min -

Ce este un vis lucid și cum îl recunoști. „Este plin de detalii clare, culori, urmează o poveste și produce emoții puternice“
Teoretic, oricine poate experimenta un vis lucid. De fapt, după 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au constatat că aproape jumătate din populație a avut deja…
Elena Oceanu · 10 min -

Ce poate ascunde pofta de ceva dulce
Când avem o perioadă lungă de timp fără să fi mâncat ceva, organismul va pofti la cel mai rapid combustibil la care se poate gândi: glucidele simple.
Elena Oceanu · 7 min -

Câte zile să aștepți până faci un test COVID după primele simptome
Testele Covid efectuate în prima zi de la debutul simptomelor pot da rezultate fals negative.
Elena Oceanu · 7 min -

Patru metode demonstrate să-ți crești nivelul de hemoglobină
Hemoglobina mică asociată anemiei poate avea consecințe semnificative asupra sănătății, începând de la simptome ușoare, cum ar fi oboseala și slăbiciunea, până la probleme grave, inclusiv insuficiență cardiacă…
Elena Oceanu · 13 min -

Vitamine și minerale pentru sistemul nervos: ce micronutrienți ar putea trata bolile Alzheimer și Parkinson
Micronutrienții, adică vitaminele și mineralele, ar putea fi folosiți în tratamentul bolilor neurologice, precum maladiile Alzheimer și Parkinson.
Elena Oceanu · 6 min -

12 lucruri despre măselele de minte, explicate de medicul stomatolog
Măselele de minte sunt printre cei mai enigmatici dinți ai noștri. Care este rolul măselelor de minte, de ce la unii dintre noi erup și la alții nu,…
Elena Oceanu · 11 min -

Pastila de sport: un nou medicament poate să înlocuiască exercițiile fizice
Visul oricărui sedentar e pe cale să devină realitate. Cercetătorii lucrează la un medicament care să aibă aceleași efecte ca un antrenament de rezistență.
Elena Oceanu · 6 min -

Ce are special un „supervârstnic“ și ce poți face ca să devii și tu unul. Cum să îmbătrânești trăind tânăr
Oare ca să fii supervârstnic trebuie să te naști cu anumite gene sau poți și să faci tu ceva și să devii unul?
Elena Oceanu · 20 min


