Georgiana Țițeiu are 27 de ani. A început să ia Xanax la 21 de ani, la recomandarea medicului, care nu i-a atras atenția că pastilele au un risc de adicție foarte mare și că nu trebuie luate mai mult de trei luni. Fără să-și dea seama, s-a trezit dependentă de Xanax. Nu ieșea nici până la magazin fără să aibă medicamentele cu ea, iar în unele perioade lua și câte 11 pe zi. Astfel au trecut șase ani de amorțeală, în care mai degrabă a fugit de viață decât să se bucure de ea. Când nu se mai credea în stare să se lase, un diagnostic care a speriat-o a fost hotărâtor. Acum, Georgiana a scăpat de Xanax.
„Salut, sunt Georgiana, am 27 de ani, iar de la vârsta de 21 de ani am fost 6 ani dependentă de Xanax. Am ajuns la psihiatru după ce am trecut pe la alți 20 de medici care nu știau ce am și am fost diagnosticată cu tulburare depresiv-anxioasă mixtă. Psihiatrul mi-a prescris tratament cu antidepresive și Xanax. Am luat antidepresivele câteva luni, dar le-am aruncat pentru că dormeam foarte mult. Am rămas doar cu Xanaxul și de aici începe tot. Xanax mi-a luat 6 ani din viață, 6 ani în care nu am amintiri, 6 ani în care nu mi-am văzut copilul crescând și nu am știut să mă bucur de viață. Nu am știut să fac nimic decât să iau Xanax și să muncesc până la epuizare”.
Așa începea mesajul pe care Georgiana ni l-a trimis folosind formularul Spune-ți povestea. Câteva zile mai târziu, vorbim prin WhatsApp Video. Stabilim detaliile articolului, că vrea să-i apară numele și chiar și chipul, iar atunci când observ deschiderea pe care o are în legătură cu subiectul, o întreb direct:
– De cât timp n-ai mai luat Xanax?
– Aproape de 100 de zile. 97 sau 98 de zile, răspunde Georgiana, cu precizia cu care numai o persoană cu adicție poate să numere abstinența.
Cum a început totul. Copilăria și adolescența
Povestea Georgianei nu e una despre dependență și atât. E povestea unei fete care a rămas în grija bunicilor de mică, de pe la 8-9 ani, când părinții ei au plecat în Germania. Povestea unei preadolescente care, de la 14 ani, după ce bunicii ei au murit, a rămas singură în apartamentul din Mediaș, când numai pe timpul nopții venea cineva să doarmă cu ea, ca să nu-i fie urât. A unei adolescente care s-a căsătorit la 18 ani, cu un partener nepotrivit, și care a născut un copil la 19 ani, deși nu și l-a dorit.
E, în final, povestea unei femei care, în tot acest context, a dezvoltat o personalitate vulnerabilă, pe fondul căreia, mai târziu, a apărut anxietatea.
„La 18 ani, m-am măritat cu tatăl fetiței mele, cu care am avut o relație toxică. Mă bătea. La 19 ani am făcut și un copil, deși eu nu-mi doream copii, și cred că de-atunci a început totul”, spune Georgiana.
Își amintește cum, la naștere, a plâns – și nu de fericire – și cum nu voia să vadă pe nimeni. După ce a născut, starea ei nu s-a îmbunătățit, așa că a mers și la un psiholog care, bănuind că e vorba despre o depresie postnatală, i-a spus că are o perioadă mai grea, dar că o să-i treacă.
Nu i-a trecut atât de repede cum ar fi vrut și, când copilul avea trei luni, pentru că nu mai rezista să stea acasă cu el, Georgiana a decis să se întoarcă la serviciu. Și, de fapt, ca să se asigure că stă cât mai mult timp departe de copil, s-a refugiat în muncă. „Lucram foarte mult, câte 12 ore pe zi, lucram și duminica, aveam o singură zi liberă pe lună”, spune Georgiana și, când își aduce aminte, i se umezesc ochii.
Tulburare mixtă, anxioasă și depresivă
O periodă, a ajutat-o să se refugieze în muncă și să fugă de noua ei viață, dar mai târziu, cam la un an și jumătate–doi de la nașterea copilului, când relația de cuplu s-a destrămat, starea ei a început să se înrăutățească. „Din senin am căzut când m-am ridicat din pat. Am fost conștientă, m-am ridicat, dar de atunci am rămas cu niște amețeli și nu puteam să stau în picioare”, spune Georgiana.
2017 a fost un an complicat. La începutul anului, locuia în Sibiu cu soțul și fetița lor, dar în februarie, când el a plecat de acasă, Georgiana s-a mutat, cu tot cu copila ei, în apartamentul pe care îl avea în Mediaș.
„În februarie el a plecat și la vreo trei săptămâni după ce a plecat au început stările astea. Copilul a rămas cu mine. Atunci eram singură în România, părinții mei erau în Germania, și cred că și de-asta m-am panicat, m-am văzut singură cu copilul și cred că m-am speriat, mai ales că eu nu mi-am dorit copii”, spune ea.
Atunci, prin martie, au început crizele, nu numai psihice, ci și somatice. A mers pe la tot felul de medici care ba îi ziceau că nu are nimic, ba că nu știu ce are. O lună mai târziu, la final de aprilie 2017, Georgiana a chemat-o pe mama ei să stea cu fetița și s-a dus să se interneze la un spital privat din Târgu Mureș.
„Acolo, am primit vreo 10 diagnostice. Pneumonie, ceva la stomac, ceva la ficat. Mi-au dat tratament, simptomele alea au dispărut și apoi m-au trimis la psihiatru. Atunci am primit diagnosticul de tulburare anxios-depresivă mixtă”, spune ea.
EXTRA INFO Diagnosticul de tulburare mixtă, anxioasă și depresivă, se aplică persoanelor care au atât simptome anxioase, cât și simptome depresive, fără ca vreunele din aceste simptome luate separat să fie severe, încât să justifice un diagnostic separat (de anxietate, respectiv depresie), conform manualului „Clasificarea tulburărilor mintale şi de comportament” (ICD-10).
„Ajunsesem la un moment dat să iau și 11 pastile pe zi.” De la rețetă la dependență
Avea 21 de ani când a fost diagnosticată cu tulburare mixtă, anxioasă și depresivă, și tot atunci i s-a prescris tratamentul psihiatric: o benzodiazepină – Xanax – și două-trei antidepresive despre care nu mai știe ce erau.
A început să le ia în mai 2017, dar la antidepresive a renunțat rapid, pentru că îi dădeau o stare de somnolență și alte efecte adverse – începuse să-i curgă lapte din sâni și nu mai avea menstruație. A rămas însă cu Xanaxul, de care a început să facă abuz.
Medicul nu i-a spus atunci decât cum să le ia – de trei ori pe zi câte o pastilă și, la nevoie, câte încă un sfert – nu i-a spus și că Xanaxul e dintre benzodiazepinele care dau cea mai mare dependență și că nu trebuie luat pe o durată mai mare de trei luni.
Astfel că, deși doza pastilelor ei era mică, de 0,25 miligrame – în condițiile în care Xanax se vinde sub formă de comprimate care au concentrații diferite, pot fi de 0,25 mg, 0,5 mg, 1 mg sau 2 mg – pentru Georgiana acel la nevoie menționat de doctor a fost echivalent cu fără limită.
„Nevoia la mine era din jumate în jumate de oră. Cum simțeam un pic că tremur sau că văd neclar, luam un sfert de Xanax. Și tot luam, luam. Că ajunsesem la un moment dat că luam și 11 pe zi. Dacă îmi spuneau de la început că Xanaxul ăsta nu trebuie luat mai mult de trei luni, păi eu nu luam!”
Georgiana, fostă dependentă de Xanax
În cele câteva luni care au urmat, Georgiana n-a ieșit din casă de teamă să nu-i fie rău. Rămăsese din nou singură în Mediaș, pentru că mama ei se întorsese în Germania, blocată în casă cu fiica ei de nici 3 ani.
„Mai rău mi-era! Din ce în ce mai rău! Aveam câte o săptămână-două când eram mai ok, dar nu eram ca înainte. Ajunsesem să nu mai ies singură din casă. Nici până la magazin nu mergeam! Îmi era frică să mai ies, pentru că, dacă aveam non-stop stările alea de amețeală, mă gândeam că amețesc, cad jos și mor. Pentru că îmi era tot timpul rău, îmi imaginam că am tot felul de boli și mă apucam și citeam și, din cauza asta, făceam atacuri de panică”, își amintește ea.
Nu avea anxietate socială, iar motivul pentru care nu ieșea din casă nu avea legătură cu oamenii sau cu mediul exterior, ci cu panica legată de faptul că, dacă iese și i se face rău pe stradă, nu va mai putea fi salvată. Lua Xanax ca să nu se mai simtă mereu amețită și pe punctul de a leșina.
În septembie 2017, când s-a simțit puțin mai bine, și-a luat inima-n dinți și s-a mutat înapoi în Sibiu, a dus copilul la creșă și s-a întors la muncă, iar în octombrie a și divorțat.
De la diagnosticul de tulburare anxios-depresivă, a mers constant la psihiatru și la neurolog, mai des decât o dată pe lună, iar indicația pe care a primit-o a fost să ia Xanax în continuare, că o să-i treacă. Așa că Georgiana a continuat să ia pastilele și după ce, în ianuarie 2018, a plecat din țară.
Plecarea în Germania
O-ntreb pe Georgiana dacă a fost cineva alături de ea în tot timpul cât s-a zbătut între sănătatea ei psihică, responsabilitatea totală față de un copil pe care nu și l-a dorit, vinovăția de a nu-și dori acel copil, consumul emoțional pe care îl presupune ieșirea dintr-o relație abuzivă și imposibilitatea de a lua o pauză de la toate astea.
„Nu”, spune Georgiana și vocea-i tremură când își dă seama cât de singură a fost. Poate la fel de singură ca în nopțile de la 14 ani, când părinții ei erau departe, iar ea dormea în fiecare noapte aproape singură, într-un apartament în care „cineva” venea să o supravegheze.
„Nu aveam prieteni din cauza fostului meu soț, pentru că atunci când m-am măritat cu el m-a îndepărtat de toți prietenii mei. Mi-a rămas o singură prietenă, dar nici cu ea nu-mi dădea voie să vorbesc și rămăsesem singură”, adaugă ea.
Deși se mutase în Sibiu și lucra, în încercarea de a se repune pe linia de plutire, din când în când fostul ei soț venea peste ea și n-o lăsa în pace: „Acum s-a mai liniștit, ne mai înțelegem, dar atunci era o persoană cu care nu te puteai înțelege. Și am sunat-o pe mama și i-am spus că e mai bine să plec o perioadă, să mă liniștesc. Așa că, în ianuarie 2018, am plecat în Germania”.
A luat copila cu ea, dar a lăsat-o acasă, în grija mamei ei, și s-a angajat la o fabrică.
„Mă comportam ca și cum copilul nu era”
Când a plecat în Germania, deja se simțea puțin mai bine. Și-a revenit aproape de tot cam la trei luni după ce a plecat din țară, poate și pentru că, odată ajunsă în Germania, a putut să se degreveze de responsabilitățile ei de mamă.
„Când am venit în Germania, m-am dus la muncă și am lăsat copilul cu mama. Mergeam la muncă, veneam acasă și mă comportam ca și cum copilul nu era. N-am avut nicio treabă cu fiica mea. Mai târziu, după vreo doi ani de stat în Germania, am început ușor-ușor să mă mai apropii de ea, dar în primii ani nici nu voiam să o văd, începusem să cred că ea e de vină pentru tot ce mi se întâmplă.”
Georgiana, fostă dependentă de Xanax
Chiar dacă s-a simțit mai bine, a continuat să ia Xanax, de trei ori pe zi, de teamă să nu revină stările de rău – de amețeală și văzut în ceață: „Îmi era frică de faptul că, dacă nu îl iau, vin iar stările. Și-atunci, după ce am început să mă liniștesc, luam numai de trei ori pe zi și nu mai luam între. Luam Xanaxul, dar nu mai aveam atacuri de panică, nu mai amețeam, nu mai vedeam în ceață”.
Cu toate astea, nu pleca niciodată de acasă fără să aibă Xanax la ea, era ca un fel de plasă de siguranță care o ferea de un rău invizibil. Însă, atunci când ai la îndemână un instrument care face lucrurile mai ușoare, există pericolul ca ușurința să devină dependența și să nu mai cauți alte soluții.
De-abia acum Georgiana realizează că Xanaxul a împiedicat-o să facă multe dintre lucrurile pe care, poate, ar fi vrut să le facă. Sau pe care ar fi vrut să le facă diferit. Își amintește de un astfel de moment: „Țin minte că, odată, voiam să mergem la grădina zoologică și eu mi-am uitat Xanaxul acasă. Luasem dimineața, dar nu îl aveam cu mine. A trebuit să ne întoarcem jumătate de drum ca să îmi iau eu Xanaxul. E complicat să nu poți să mergi nicăieri, nici până la magazin, fără Xanax”.
Trei locuri de muncă în paralel și 10-12 ore de somn pe săptămână
După ce a lucrat un an în fabrică – unde făcea lucruri simple, lipea niște etichete – Georgiana și-a dat demisia și s-a angajat la un azil de bătrâni. În paralel, ca să câștige niște bani în plus, dar și ca să se țină cât mai departe de casă, s-a angajat și la un cazinou. Iar ceva mai târziu, când a început pandemia de Covid-19, a început să lucreze și la un centru de vaccinare.
„Aveam trei locuri de muncă. Nu știu dacă dormeam 10-12 ore pe săptămână. Când îmi era somn, luam câte un Xanax și nu mai dormeam. Nu știu cum funcționează la alții Xanax, dar eu eram obosită și fără energie, iar când luam Xanax aveam energie și eram agitată, nu puteam să stau într-un loc. De fiecare dată când luam, era bine, aveam energie, nu mai aveam nimic. Și am continuat așa.”
Georgiana, fostă dependentă de Xanax
Dacă, pentru alte persoane, efectul benzodiazepinelor este unul de calmare, pentru ea, efectul era unul de energizare. „Sunt alții care dorm de la Xanax. Dar la mine era altfel, nu știu de ce”, spune ea.
Tot vrând să se mențină trează ca să poată să facă față la cele trei locuri de muncă la care nu era dispusă să renunțe, a ajuns din nou să-și crească doza de Xanax, treptat, până a revenit la nivelul de 11 pastile pe zi. Uneori, lua și conducea mașina și, deși nu a avut incidente în trafic, știe că au fost momente când nu reușea să fie suficient de atentă.
Aproape trei ani, Georgiana a avut trei locuri de muncă și un stil de viață dezorganizat. Se mutase de la părinți, unde a lăsat-o pe fiica ei, și-a locuit doi ani cu actualul ei iubit, muncea mult și dormea foarte puțin, încercând să recupereze somnul, cât de cât, în puținele zile libere pe care și le lua. Apoi, s-a întors să locuiască la părinți. „A fost un haos, nici eu nu mai știam unde stau”, spune ea.
Totuși, în acest interval de timp, și-a dat seama că nu e bine să facă abuz de Xanax și, pentru că se simțea mai bine și pentru că realiza că-l ia mai mult ca să nu doarmă, a început, din nou, să scadă doza.
„Mi-am dat seama că vreau să renunț la Xanax”
În primii doi ani în Germania nu s-a mai dus la psihiatru. Mergea la medicul de familie de acolo și, pe baza unei scrisori medicale, primea în fiecare lună rețeta pentru Xanax. De-abia în 2020, când s-a gândit prima dată că vrea să se lase, a mers din nou la psihiatru.
„Mi-am dat seama că vreau să renunț la Xanax și am fost să cer altceva. De fiecare dată medicii mi-au dat (n.r. – altceva), dar ba Diazepam, ba alte benzodiazepine și de fiecare dată le-am aruncat la gunoi”, spune ea. Totuși, înlocuirea Xanaxului cu o altă benzodiazepină face parte din protocolul de tratament pentru o astfel de dependență:
De dependența fizică de Xanax se poate scăpa relativ ușor, spune dr. Sorin Pletea, medic primar psihiatru la Spitalul „Alexandru Obregia” din București. Procedura este să se înlocuiască alprazolamul, substanța activă din Xanax, cu o altă benzodiazepină, într-o doză standard, după care să se scadă treptat până la eliminarea consumului.
O problemă mai mare este însă dependența psihică, spune dr. Sorin Pletea, pentru că e mult mai dificil să scapi de ideea că ai nevoie de pastile ca să fii bine.
Georgiana a început singură să-și scadă doza de Xanax, treptat și foarte lent, de frica sevrajului. La început, mai lua doar dimineața și seara, ca să nu doarmă și să aibă energie în turele de noapte, iar mai apoi a ajuns în punctul în care rămăsese doar cu o pastilă de 0,25 de miligrame dimineața.
„Ajunsesem să iau o pastilă de 0,25 miligrame pe zi, dar de la una nu am mai putut să reduc. Cu ăla 0,25 de miligrame m-am chinuit un an și ceva să scap de el și de-abia acum, în martie 2023, l-am lăsat de tot. Și nu cred că-l lăsam, dar în februarie am ajuns în spital”, spune ea.
Hipertensiune intracraniană
În mai 2022, când era deja în procesul de reducere a dozei și mai lua doar o pastilă pe zi, pe Georgiana au apucat-o iar stările: „Am văzut că încep să tremur din nou, din senin. Nu aveam nimic și, dintr-o dată, eram la muncă și am început să văd negru, să tremur, aproape să leșin, să văd în ceață, să amețesc. Am început să am și frică să mă duc în locuri aglomerate, o frică pe care înainte nu o aveam”.
În scurt timp, nu a mai reușit să conducă mașina și să mai meargă la serviciu, așa că a intrat într-un concediu medical prelungit, în care a stat mai mult închisă în casă.
În continuare încerca să scape de ultima pastilă de Xanax, dar nu reușea.
„Mi-era frică de sevraj și să nu fac convulsii, cum se pot face de la sevrajul grav. Chiar dacă nu era o doză mare, că era de 0,25 mg, o tot împărțeam. Am împărțit o pastilă în opt bucăți mici, în fiecare săptămână scoteam o bucată mică, până am ajuns de luam o firimitură. Dar o luam, de frică să nu fac convulsii, asta era cea mai mare frică a mea. Voiam să renunț la el, dar parcă nu eram destul de motivată.”
Georgiana, fostă dependentă de Xanax
Trezirea a venit în februarie 2023, când a fost din nou internată pentru investigații amănunțite. Ceea ce a trimis-o din nou la medic a fost faptul că nu mai vedea. De fapt, vedea doar niște puncte negre. Medicul oftalmolog a trimis-o la un neurolog care, după ce a trecut prin suspiciunile de accident vascular cerebral și tumoare pe creier, i-a pus diagnosticul final de hipertensiune intracraniană.
EXTRA INFO Hipertensiunea intracraniană înseamnă o mărire a presiunii din interiorul craniului provocată fie de creșterea în volum a creierului sau a cantității de lichid, din cauza existenței unei tumori, hemoragii, infecții, accident vascular cerebral, fie ca efect secundar al unor medicamente.
Totuși, printre efectele adverse notate în prospectul Xanax, nu se menționează hipertensiunea intracraniană.
După ce a diagnosticat-o cu hipertensiune intracraniană, medicul neurolog i-a spus Georgianei ca, în primul rând să slăbească – în primul an de Xanax deja se îngrășase de la 55-60 de kilograme la 110 – și să scape de Xanax că, dacă nu, poate să ajungă la operație pe creier.
A fost tot ce-a avut nevoie să audă ca să se mobilizeze.
„Neurologul mi-a zis să renunț la Xanax, dar nu mi-a zis cum să o fac. De fapt, nimeni nu mi-a zis cum să fac asta. Dacă mă mai duceam la medicul de familie încă 10 ani să-i cer Xanax, îmi mai dădea. La un moment dat, psihiatrul la care mergeam în Germania mi-a spus să merg într-un centru de dezintoxicare, dar nu am vrut. De data asta, neurologul mi-a propus să stau în spital șase-șapte zile, ca să mă țină sub supraveghere după ce mă las, dar nu am vrut. În perioada aia oricum mai luam numai o jumătate de pastilă, așa că am zis că mai bine merg acasă și renunț eu singură”, povestește ea.
„Din martie, 9 sau 10 martie, nu am mai luat deloc”
Când a ajuns acasă din spital, era hotărâtă ca, de data asta, să-i iasă. Era deja în stadiul în care lua numai o jumătate de pastilă, dimineața, așa că a-nceput să taie acea mică jumătate în câte trei-patru bucățele, din care a scos, în fiecare săptămână, câte puțin.
„Eu începusem să reduc de la o pastilă întreagă pe la sfârșitul lui noiembrie 2022, în februarie 2023 ajunsesem la jumătate de pastilă, de care nu mai reușeam să scap, iar din martie, 9 sau 10 martie, nu am mai luat deloc”, spune Georgiana, mulțumită de reușita ei.
Cum te-ai simțit pe măsură ce ai redus cantitatea?
Georgiana: Rău, dar nu exagerat de rău. Acum parcă mă simt mai rău ca atunci când m-am lăsat. În prima săptămână mă așteptam să-mi fie foarte rău, dar nu a fost așa.
La mine, răul se manifestă așa: sunt amețită, mă simt ca și cum aș călca în gol, mi se înmoaie picioarele și trebuie să mă așez. Nu știu dacă aș cădea în cazul în care nu m-aș așeza, că nu am căzut niciodată. Și văd în ceață, văd puncte negre, linii albe, lumini. Linii colorate, nu știu cum să explic.
Dar cum a fost în martie, când ai reușit să nu mai iei deloc? Cum a fost când ai văzut că poți să stai o săptămână, două, trei, fără să iei?
Georgiana: M-am simțit bine. Era chestia aia că pot să merg oriunde fără Xanax. Înainte, eu nu ieșeam din casă fără Xanax, trebuia să-l bag în buzunar, în geantă. M-am simțit eliberată că pot să ies fără el, am simțit că mă descurc singură.
„Îmi vine să-l mănânc cu tot cu cutie”
Spune că n-a experimentat sevrajul așa cum și-l imagina ea. A avut doar niște amețeli, dar cu nimic ieșite din comun. Rămâne însă provocarea poftei, care o vizitează destul de des, la intervale de două-trei zile, și pe care și-o stăpânește mestecând gumă tot timpul.
La momentul discuției noastre, când avea aproape 100 de zile de abstinență, parcă-i era mai poftă decât la început.
„Mi-e poftă. Cred că am trei săptămâni de când simt o poftă și mai mare. Simt nevoia să iau așa cum cineva are poftă de o ciocolată, așa simt eu acum nevoia să iau Xanax. Când îl văd, îmi vine să-l mănânc cu tot cu cutie.”
Georgiana, fostă dependentă de Xanax
Totuși, deși e greu să renunțe la energia pe care o simțea când lua Xanax – prețioasă pentru o persoană ca ea, care se simte mereu epuizată –, în tot timpul de când lucrează în azile de bătrâni și a avut mereu la îndemână, adică de cinci ani, Georgiana nu a luat niciodată Xanax de la serviciu.
„Nu mi-a spus nimeni să nu mai iau. Dacă părinții erau mai lângă mine, poate nu ajungeam aici”
De două luni, Georgiana s-a mutat din Germania în Elveția, unde lucrează tot la un azil. Deocamdată, locuiește singură, dar e relativ aproape de granița cu Germania, la o distanță de 30 de kilometri, unde se află prietena ei cea mai bună din copilărie. Mai are un prieten și-o prietenă în Elveția și cam atât. Oricum e învățată să fie singură. A fost dintotdeauna.
Nimeni dintre apropiați nu a încurajat-o vreodată să renunțe la pastile, nimeni nu s-a gândit să îi atragă atenția că poate nu e chiar bine să ia atât de multe sau pentru atât de mult timp.
„Prietenul meu cu care sunt acum îmi spunea că mie nu mi-e rău, că mă prefac și că le iau (n.r. – pastilele de Xanax) că așa vreau eu. Singurul care m-a susținut este un nutriționist cu care am vorbit în perioada asta, pentru că voiam să slăbesc, Bogdan Ionică. El m-a încurajat să fac asta, să las Xanaxul, și îi sunt recunoscătoare că nu m-a lăsat să cad iar și să mă reapuc de pastile. În rest, nimeni. Nici măcar părinții. Ei acum îmi spun ce bine că nu le mai iei, dar, când le luam, nu ziceau nimic”, spune ea.
Crezi că, dacă ți-ar fi spus, i-ai fi ascultat?
Georgiana: Nu cred că i-aș fi ascultat, dar, dacă erau mai lângă mine, poate nu ajungeam aici.
Alte dependențe? Doar de oameni
Știa că nu e bine să combine Xanaxul cu alcool, așa că nu s-a pus vreodată în situația în care să le-amestece. Oricum nu-i place neapărat să bea, dar s-a și ferit. Cel mult a mai băut câte un pahar de șampanie când și când, în mod excepțional, dar de cele mai multe ori a evitat chiar și să ia o gură pe la vreo aniversare.
De altfel, Georgiana n-a avut vreodată alte dependențe. Nici nu fumează și nici alte substanțe nu a încercat. Eventual și-ar recunoaște dependența de oameni. Pentru că, fiind de mică singură, are o nevoie puternică de-a fi mereu cu cineva.
„De oameni, da, că nu suport să stau singură și mă atașez foarte repede de oricine. Dar altceva, nu. Nu m-a tentat niciodată să iau alte substanțe. Am avut în jurul meu și am, dar eu nu am luat. La fel și cu fumatul. Toți prietenii mei fumează, dar eu, nu”, spune tânăra.
De-a lungul timpului, a încercat și psihoterapie, dar n-a găsit persoana potrivită pentru ea. A fost până acum la cinci sau șase psihologi, la unii când încă se afla în România, dar și în Germania, de unde a încercat terapia online. De fiecare dată a renunțat după cinci-șase ședințe, pentru că nu se putea deschide în fața psihoterapeuților.
„Nu mai am Xanax în casă.” Planuri de viitor
De două luni, Georgiana locuiește singură în Elveția. S-a mutat aici tot pentru bani, pentru că reușește să câștige mai bine decât în Germania. Plănuiește ca, din toamnă, să o aducă și pe fiica ei în Elveția și să rămână amândouă acolo, pentru că părinții ei se vor întoarce în România. Ea nu se mai întoarce.
În continuare lucrează mult, chiar dacă acum e angajată doar la azilul de bătrâni. De fiecare dată când cineva are o problemă și are nevoie să-și ia liber, ea e dispusă să-i țină locul și să facă ore suplimentare.
După o perioadă lungă de absență emoțională, Georgiana și fiica ei, acum în vârstă de 8 ani, sunt mai apropiate. Vinovăția însă nu a trecut și cine știe dacă o să dispară vreodată?
Câteodată, se teme că ar putea să se-apuce iar de Xanax, dar frica o salvează și o ține la distanță. „Știu cât de rău a fost să nu văd, să amețesc, să nu pot să mă duc până la baie singură. Și acum mai am zile și zile când mai apar stările astea. De exemplu, de dimineață m-am trezit tremurând, cu un tremurat interior, nu știu cum să-l descriu”, spune ea.
De altfel, acum nici nu mai are Xanax cu ea. L-a lăsat special în locuința din Germania a părinților ei, ca să nu-l aibă la îndemână.
„Nu mai am Xanax cu mine, pentru că, dacă l-aș avea, sunt sigură că nu aș rezista mult și aș lua. Deci nu-l mai am nici în casă. În Germania am în casă, dar aici, nu. Îmi dădea un fel de siguranță să-l am. Știam că, în cazul în care nu mai resist, îl am. De fapt, și acum am un fel de siguranță că îl am acasă în Germania, până acolo fac trei ore cu mașina”.
Georgiana, fostă dependentă de Xanax
Acum, că s-a lăsat de Xanax, realizează mai mult decât oricând cât de multe a pierdut în cei șase ani de dependență. Cei șase ani pe care acum îi rememorează ca prin ceață și pe care, uneori, îi e dificil și să și-i aducă aminte.
„Dependența de Xanax mi-a afectat viața. În primul rând, nu am putut să fiu lângă fetița mea, nu am putut să fac nimic, eu nu puteam să merg nicăieri, pentru că mie îmi era rău. Nu puteam să merg cu ea în parc, la o piscină, pentru că îmi era rău și făceam atac de panică. M-am izolat, nu știam decât muncă și casă. Eu, dacă aș putea să dau timpul înapoi, nu aș mai lua Xanax. Aș încerca orice altceva, dar benzodiazepine, nu. Psihoterapie, poate. Deși până acum pentru mine nu a funcționat”, spune Georgiana, care depune mult efort să-i fie mai bine în noua ei viață.
