Operat pe creier la 25 de ani: „Tumora era cât pumnul meu”

Nony Borșan, operat pe creier la 25 de ani: „Tumora era cât pumnul meu”

Nony Borșan are 30 de ani. La 23 de ani a avut o convulsie, urmată de pierderea cunoștinței. Când s-a dus la medic, i s-a spus că, dacă ia niște pastile, o să fie bine. Doi ani mai târziu, când avea 25 de ani, au început să reapară semnele. Apoi, a venit avertismentul: „Dacă nu te operezi în două săptămâni, s-ar putea să nu mai fii!”. Avea pe creier o tumoră cât o portocală. Povestește prin ce a trecut și cum e să fii operat pe creier atât de tânăr.

Nony Borșan cântă. Face asta de mic, de când, la trei ani, cânta la o mitralieră de jucărie un întreg album The Beatles. A absolvit Conservatorul, secția Compoziție muzică ușoară, și a început să meargă pe vase de croazieră, să cânte, pentru perioade de săptămâni sau luni. Avea 25 de ani și urma să plece în Suedia când, spre norocul lui, plecarea s-a amânat cu două spătămâni. E chiar un noroc că era în țară când au apărut semnele că ceva nu e bine.

„Nu mai puteam să văd bine cu ochiul drept, iar piciorul drept îl târâiam după mine uneori. Nu era paralizat, dar era foarte greu de mișcat. Mâna dreaptă, la fel, era cu probleme. Mi-am dat seama că ceva nu e bine”, își amintește Nony.

Experiența de a fi operat pe creier l-a determinat pe Nony să vrea să trăiască mai relaxat.

Ne-am întâlnit la un cappuccino și Nony îmi spune, cu detașare, ce i-a spus doctorița de la Fundeni care l-a văzut atunci: „Ai o tumoră. Dacă, în două săptămâni, nu intervenim într-un fel sau altul, o să-ți intre în creier tumora, care deja era foarte mare”. Nony povestește ca și cum nu ar fi vorba despre el. Ca și cum nu lui i s-ar fi întâmplat ca, la 25 de ani, să fie operat pe creier și să treacă prin radioterapie. Ca și cum nu i-ar fi fost frică de moarte. Spune că a fost optimist de cum a aflat ce are și că teamă i-a fost doar când nu înțelegea ce i se întâmplă.

Primul semn: pierderea cunoștinței

Nony a studiat muzica de când se știe. Tatăl lui cânta la chitară în diverse trupe, ca, de exemplu, Roșu și Negru, și i-a arătat și copilului câte ceva. În clasa întâi, Nony s-a dus la Liceul de Arte din Galați, orașul unde locuia, și a început să studieze pian. A participat la mai multe concursuri pentru copii și așa a ajuns să fie remarcat de Adrian Ordean, chitarist și compozitor, la îndemnul căruia s-a mutat din Galați în București, la 14 ani.

În lipsa unui instrument la care să exerseze, mergea la Palatul Copiilor, unde studia la pian. La 18 ani a intrat la Conservator și, în paralel, și la Facultatea de Jurnalism. Spune că a fost mult prea stresant să facă două facultăți în același timp. „Le-am făcut pe amândouă, le-am terminat, dar a fost foarte greu. Că numai asta faci, alergi de la o sesiune la alta”.

Încă din facultate a început să cânte la un studio de înregistrări. După facultate, și-a făcut propriul studio și, mai târziu, a făcut parte din trupa Crazy Win. Ulterior, a început să plece să cânte pe vase de croazieră. În 2014, Nony era în țară și lucra la studio. Obișnuia să stea până târziu, singur.

Nony la studioul de înregistrări, în 2012, când nu avea niciun indiciu că ceva e în neregulă cu organismul lui.

„Atunci am avut o convulsie. Eram la studio și era târziu, dar nu era ceva neobișnuit, eu la ora aia munceam de obicei. Mi-am pierdut cunoștința și m-am trezit, pur și simplu, pe canapea. Mi-am dat seama că a fost ceva destul de grav când m-am trezit, brusc, la 6.00 dimineața”, povestește Nony.

După incident la mers la medic, și-a făcut un RMN, dar nu a aflat prea multe. Medicii au început să-i spună ba că nu e mare lucru, ba că e destul de serios, dar că, dacă va lua niște pastile, „o să fie bine”.  

Și-a imaginat că fost un incident izolat și că, dacă se odihnește, o să fie totul în regulă. Și așa a și fost, o perioadă.

„Le-am povestit și alor mei, apoi am fost la Spitalul Universitar din București. Ei mi-au spus că e destul de grav, dar că, dacă iau niște pastile, în șase-șapte luni de zile se retrage ce am acolo. După șase-șapte luni, am început să cred că nu mai am nimic. Nu mă mai simțeam rău”, spune Nony, care și-a reluat apoi stilul normal de viață.

„Totul era mai greu, mai obositor”

La aproximativ o jumătate de an după episodul de pierdere a cunoștinței, Nony a revenit la viața lui obișnuită, cu perioade în care pleca pe vase de croazieră și perioade în care revenea în țară.

În timp, a descoperit că începea să-i fie tot mai greu să facă unele lucruri. Peste încă un an și jumătate, începuse să își piardă puterea de concentrare și să îi fie mai greu să se exprime. Se întreba ce e în neregulă cu el, dar nu reușea să își pună ordine în gânduri și să ia atitudine: „Mă simțeam greoi, totul era mai greu, mai obositor. Îți dai seama că îmi puneam niște întrebări și nu înțelegeam ce e toată povestea asta”.

În plus, devenise mai negativist, mai pesimist: „Chestia asta (n.r. – tumora) îmi apăsa într-o anumită zonă și îmi afecta gândirea. Nici nu puteam să mă mai exprim”.

De altfel, Nony nu e străin de depresie. A trecut prin ea înainte de diagnostic și operație. Nu îi e clar dacă stările negative erau cauzate de punctele în care tumora îi apăsa pe creier sau de confuzia pe care nu știa cum să o gestioneze.

„Cu vreo patru-șase luni înainte de operație a fost o perioadă foarte confuză, foarte – nu neagră – dar nu știam ce se întâmplă, de ce sunt acolo, dacă am un dumnezeu, dacă n-am un dumnezeu. Întrebări de genul ăsta. Aveam tot felul de simptome dinăuntrul meu. De exemplu, nu puteam să mai comunic, să spun ce am în minte. Aveam idei în capul meu, mă gândeam la ele, dar nu știam să le exprim. Se instalase un fel de lene, o stare de a nu vrea să faci nimic. Foarte ciudat”.

Nony Borșan, 30 de ani

„Există cele mai mari șanse ca tu să nu mai fii”

La sfârșitul lui octombrie 2015, Nony trebuia să plece din nou pe vas. „Dar acolo s-a întâmplat o minune, că eu nu consider că așa ceva se întâmplă degeaba. Nu am putut să plecăm la data stabilită. Am ajuns pe vapor, am discutat, am repetat, iar ei mi-au spus că trebuie să mai stăm încă două săptămâni pe țărm. Am ajuns acasă și mi-am dat seama că e ceva destul de grav cu mine”, spune el.

„Mi-am dat seama că ceva nu e bine, pentru că nu mai puteam să văd bine cu ochiul drept. Piciorul drept îl târâiam după mine uneori. Nu era paralizat, dar era foarte greu de mișcat. Mâna dreaptă, la fel, era cu probleme”.

Nony Borșan, 30 de ani

Era la Galați când lucrurile au început să se agraveze. Nony a mers în București, la Institutul Clinic Fundeni, să caute un neurochirurg. A nimerit însă la o doctoriță, medic generalist, care era de gardă, iar aceasta l-a întrebat dacă nu cumva are un RMN mai vechi, ca să îi poată face un prim consult pe loc, înainte de a aștepta un nou examen RMN. Așa că Nony i l-a arătat pe cel care fusese făcut cu doi ani în urmă.

Doctorița l-a examinat. L-a pus să ridice mâna, să-și atingă nasul și alte lucruri care intră într-un consult neurologic de rutină. Apoi i-a cerut RMN-ul, l-a întrebat ce vechime are și i-a dat un prim răspuns: „Și s-a uitat pe ăla și mi-a spus. Cum doi ani (n.r. – vechime a RMN-ului)? Păi tu ai aici o chestie serioasă, mult mai gravă. Mâine dimineață să te duci la spitalul Bagdasar. Dacă nu te duci la spital, la Bagdasar, există cele mai mari șanse ca tu să nu mai fii! Atunci am realizat că nu e bine deloc”.

După ce a ieșit de la Fundeni, a sunat acasă. Părinții lui au explodat. S-au urcat imediat în mașină și au venit la București. A doua zi erau la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, specializat în neurochirurgie.

O tumoră „cât un alt organism pe creier”

La spital, planul era să meargă la un medic anume, dar, pentru că acela era în concediu, a ajuns, întâmplător, la profesor-doctor Radu-Mircea Gorgan, medic primar în neurochirurgie. „Am ajuns la domnul doctor Gorgan, un doctor minunat, care a avut grijă de mine din toate punctele de vedere. Și fizic, și moral, și psihic. Mi-a dat cele mai bune sfaturi despre ce trebuie să fac”, spune el. Medicul neurochirurg a cerut un nou RMN.

După ce a studiat noul examen RMN, medicul i-a dat verdictul: o tumoră pe creier, care nu era lipsită de risc.

„Mi-a zis pe față care e treaba. Eram doar cu maică-mea, care era terminată. Mi-a spus că dacă, în două săptămâni, nu intervenim într-un fel sau altul, o să-mi intre în creier tumora, care deja era foarte mare. Era cât un pumn, era cât pumnul meu și apăsa acolo. Era ca un alt organism pe creier”.

Nony Borșan, 30 de ani

Când a auzit că trebuie să se opereze, s-a simțit ușurat. Înainte să afle, era într-o stare de incertitudine care îl chinuia. Odată cu diagnosticul, măcar știa ce are de făcut.

Înainte să fie operat pe creier, cei din jur credeau că o să moară

Nony spune că medicul Gorgan i-a câștigat imediat încrederea și că în felul acesta a decis, împreună cu părinții lui, că cel mai bine este ca el să îl opereze: „M-am internat imediat în spital și în cinci-șase zile a fost operația”.

Îl întreb pe Nony cum s-a simțit înainte de operație. Spune că a fost mult mai relaxat decât cu câteva zile înainte. Măcar știa ce are, care e cauza problemelor și ce are de făcut. „Oamenii din jurul meu erau toți panicați, toți credeau că o să mor. Eu mi-am păstrat pozitivismul și zâmbetul pe buze. Înainte de diagnostic mă distrugea motivul pentru care mi s-a întâmplat asta. Întrebarea mea era de ce? Păi eu toată viața am studiat pian și nu mai puteam să cânt, mâna dreaptă era blocată, nu puteam să o mișc”, spune el.

Tumora apăruse pe partea stângă a creierului lui Nony și apăsa pe nervii care controlau partea dreaptă a corpului. Astfel se explicau problemele de la ochiul drept, piciorul drept și mâna dreaptă. Odată ce și-a răspuns la întrebarea de ce?, Nony a devenit mai liniștit: „Din momentul ăla, mi-am dat seama că tumora e motivul pentru care îmi apăruseră problemele. Mi-am zis că trebuie să fiu pozitiv, să trec peste, să nu mă las afectat”, mai spune Nony.

Înainte să fie operat pe creier, Nony purta părul lung.

Un moment care l-a descumpănit a fost cel în care l-au pregătit pentru operație și l-au tuns. Nony  își purta părul, atunci, puțin mai lung:

„Singura chestie nasoală a fost că a trebuit să mă radă pe cap. Îmi venea să plâng. E cineva care vine și te tunde. Poate fi traumatizant”. 

Nony Borșan, 30 de ani

Despre operație nu știe mare lucru. A fost sub anestezie totală. Însă, după operație, a fost neplăcut. Ca să afle dacă boala s-a extins în restul organismului, a trebuit să i se facă niște injecții dureroase în zona lombară.

Pe 12 noiembrie 2015 s-a operat, iar pe 24 noiembrie s-a externat. „Tumora nu a fost malignă. Tumorile cerebrale sunt foarte rar maligne”, spune el. Mai departe, urma tratamentul prin radioterapie.

Experiența din spital

Părinții lui Nony au fost la spital în fiecare zi și mergeau să doarmă seara, târziu, cum și când apucau. Tot atunci, spune el, toată lumea „și-a reamintit că am fost cunoștințe, prieteni sau altceva”. Și, pentru că Nony avusese legături cu industria muzicală și apăruse și prin niște emisiuni TV, toată lumea a dat năvală. „Taică-meu era un fel de bodyguard la intrare, că veneau tot felul de de-ăștia de la televiziuni, cu camera pornită, cu lumina aprinsă. Pur și simplu intrau și voiau să îmi ia interviu, nu mă întrebau înainte dacă sunt de acord. Ca în filme”, povestește tânărul.

„Toată lumea mă căuta, veneau televiziunile să-mi ia interviu, că asta era interesant pentru ei, când scoteam câte o piesă nouă nu era interesant. Clasic. Când mi-am revenit, mulți mi-au zis că ar trebui să profit de pe urma chestiei ăsteia. Acum ești vedetă, îmi spuneau. Stai, mă, acum sunt vedetă, că am avut chestia asta? Tumora? Hai să fim serioși! N-am vrut să-mi bat joc de situație, mi-am văzut de treabă și, când m-am simțit bine, am plecat pe vase de croazieră”.

Nony Borșan, 30 de ani 

Medicul însă i-a spus să fie optimist și să se concentreze asupra faptului că totul o să fie bine: „Și acum, când mă duc la control la el, mă ia în brațe și mă pupă. Contează foarte mult chestia asta pentru un pacient, să ai un doctor care este alături de tine, nu unul care doar își face meseria conform lui Hipocrate”.

Radioterapia

Exact înainte de operație, tatăl lui Nony, care o cunoaște pe Andreea Marin, a contactat-o pe aceasta și au făcut, rapid, o campanie de strângere de fonduri. Inițial se gândiseră să folosească banii pentru costurile operației și a tratamentului de după, atunci când luau în calcul ca intervenția să aibă loc la Viena, dar, cum operația și tratamentul din spital au fost acoperite de asigurarea de sănătate, banii strânși din donații au rămas pentru tratamentul cu radioterapie care a urmat.

„Tatăl meu i-a scris pe Facebook – noi ne cunoaștem, că am lucrat împreună, am avut Prețuiește Viața la TVR – și ea a făcut o chestie extraordinară (n.r. – a strâns bani din donații). Medicul care m-a operat nu a pretins niciun leu, dar, fără banii strânși din donații, nu aveam șansa să fac terapia asta de după, care era foarte importantă. Prin asigurările de sănătate se acoperă ceva, iar tu plătești restul. Și e destul de costisitor”, spune Nony.

Medicul i-a recomandat să facă radioterapie pe o durată de cel puțin o lună, iar el a făcut o lună și jumătate la Centrul de Radioterapie Amethyst.

„La radioterapie te bagă într-un aparat pentru circa 10 minute, nu mai mult. Când te ridici de acolo, oricât de energic ai fi fost înainte, te simți obosit de parcă ai muncit o săptămână. Mă duceam acolo fresh, plin de viață, beam dimineața sucuri de fructe și smoothie-uri pline de vitamine și ieșeam din radioterapie foarte obosit. A fost îngrozitor. M-am dus la radioterapie și a doua zi de Crăciun și în a doua zi după Revelion din anul ăla”.

Nony Borșan, 30 de ani

Părinții lui au fost foarte afectați. „Maică-mea a avut o perioadă mai mult decât dificilă. Lucrurile deja se așezau, dar ea încă nu realiza. A fost o perioadă de confuzie totală”.

Recuperarea nu e imediată

Operația pe creier de extirpare a tumorei a avut loc sub anestezie totală. „Țin minte că am ieșit din sala de operație, i-am văzut pe ai mei, le-am spus că îi iubesc pe amândoi. Apoi m-au dus la reanimare, mi-era foarte sete și foarte, foarte frig. Într-un final, mi-am revenit și am început să cer apă. Mi-au adus un pic, apoi a venit mama, apoi a venit medicul și mi-a verificat reacțiile. Dacă văd stânga-dreapta, dacă mișc mâinile, degetele de la picioare”.

Primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns acasă după operație a fost să așeze la pian și să cânte.

Vreme de patru zile nu a avut voie să se ridice din pat. Probabil că, dacă s-ar fi ridicat, n-ar fi reușit să își mențină echilibrul, crede Nony. Apoi, a început să meargă ușor, mai întâi în salon, apoi pe coridor. De când a început să meargă a mai stat încă o săptămână în spital.

Organismul nu și-a revenit imediat, iar Nony a avut nevoie de răbdare. „În primele două săptămâni după operație, am avut o problemă cu urechea dreaptă. Nu auzeam în aceeași tonalitate cu urechea stângă. De exemplu, ascultam Chopin și se auzeau două tonalități diferite cu fiecare ureche. Și nu înțelegeam de ce. Doctorul mi-a spus că în două-trei săptămâni totul o să fie bine. Și așa a fost”, spune el. Și ochiul și-a revenit mai greu. La început, arăta ca și când ar fi avut strabism, dar și-a revenit în timp.

După operație și radioterapie, a încercat să stea în medii mai liniștite, nu a mai mers la studioul de înregistrări, nu a mai lucrat în zgomot. A reînceput să cânte, mai întâi pentru el: „Dacă nu reîncepeam să cânt, cred că aș fi picat curând într-o depresie foarte gravă. Când am ajuns acasă după operație, primul lucru pe care l-am făcut – eram foarte curios să văd cum aud – a fost să mă așez la pian și să cânt. Nu mi-am amintit textele atunci, dar, în timp, mi-am revenit”.

Când ne-am întâlnit, Nony se operase de patru ani. Abia de curând începuse să îi crească părul pe partea de cap pe care a avut operația. Aproape doi ani nu a avut deloc păr pe zona respectivă a capului, din cauza radioterapiei.

Când boala îndepărtează oamenii

Dacă părinții au fost mereu alături de Nony și sunt o ancoră în viața lui, nu la fel au stat lucrurile și cu prietenii. Mulți dintre cei pe care îi considera prieteni s-au mai răspândit. „De-a lungul timpului, foarte mulți mi-au scris și m-au sunat. Cu vremea, lucrurile nu au mai fost la fel de proaspete și nici eu nu am mai vrut să le păstrez așa. Că sunt unii care au suferit, au avut probleme, și acum se tot duc pe la televiziuni să spună că sunt bine. Nu interesează pe nimeni chestia asta, e doar o chestie de moment. Mi-am rezolvat problema, mă simt bine, asta e tot ce contează”, spune tânărul.

Nony crede că trebuie să fii pozitiv ca să reușești să treci peste probleme.

Când a aflat că are o tumoră pe creier, Nony avea o iubită. „Dar, când am aflat că sufăr de chestia asta, lucrurile au luat-o hăis și cea (n.r. – relația a început să se destrame). Nu am mai continuat, din diverse motive, pe care ea le-a adăugat pe listă”.

Iubita lui de acum e din Rusia, din Sankt Petersburg. O cheamă Xenia și s-au cunoscut pe un vas de croazieră unde au lucrat amândoi. „Acum ne vizităm. Ne vedem cât putem de des. Ne-am cunoscut în mai 2018, avem un pic de timp. E frumos, e altfel. Simt că suntem pe aceeași lungime de undă”, spune Nony, care mărturisește că Xenia a fost șocată când a aflat de operația pe creier prin care a trecut.

O experiență care l-a schimbat

E urât să ai 25 de ani și să ai o tumoră pe creier, spune Nony. Dar mai spune și că experiența în sine a schimbat multe minți: „Mulți oameni s-au schimbat după experiența asta, în principal eu și părinții mei. M-am schimbat. Acum sunt un om care vrea să-și trăiască viața, nu vreau să mai trăiesc pentru ideea de a avea faimă”.

Dacă, înainte, se consuma pe interior din motive profesionale, acela a fost momentul care l-a ajutat să conștientizeze că trebuie să schimbe ceva în viața lui.

„Tot ce trebuie să știe un om care suferă de așa ceva e că trebuie să fie foarte relaxat. Să nu stai stresat. Trebuie să îți faci viața cât mai frumoasă, să te simți bine în pielea ta. Că foarte mulți oameni se simt rău în pielea lor”.

Nony Borșan, 30 de ani

Totodată, și-a dat seama că, pentru el, credința e importantă. „Am ajuns să am credință, dar nu neapărat credință în Dumnezeu. Practic, sunt lucruri inventate de noi, într-un fel sau altul. Noi avem o singură putere. Dacă ai credință în puterea ta, puterea universului, eu zic că viața o să fie frumoasă pentru tine. Eu consider că, fără credință, nu putem să evoluăm”, spune tânărul.

Nony crede că trebuie să fii puternic și pozitiv când treci printr-o problemă atât de mare și, mai ales, să ai mai multă grijă de tine, atât fizic, cât și emoțional: „Dacă nu ești puternic, nu îți dai seama ce se întâmplă și intri în depresie. Încearcă ajutorul din tine, încearcă să te liniștești, încearcă să bei un ceai bun, o mâncare bună făcută în casă, încearcă să te calmezi, să nu ai tot timpul stres. Stresul și nervii nu sunt buni. Dacă cineva ridică vocea undeva, încerc să plec de acolo.”

„Show must go on!”

La început, își făcea controale și RMN-uri la fiecare patru luni. Apoi s-au rărit la șase luni, iar acum face o dată pe an. „Acum, la ultimul control, părerea domnului profesor doctor a fost că totul este superb”, spune el.

În continuare, Nony încearcă să acorde atenție alimentației și întregului stil de viață. Spune că mâncarea e foarte importantă. De exemplu, nu consumă carne de porc decât în situații excepționale. Nu are voie să fumeze și să bea alcool, dar rareori mai bea câte un pahar de vin după masă, pentru că nu face rău, crede el.

În schimb, acordă o atenție specială mediului în care trăiește. Vrea să fie mai odihnit, mai liniștit și mai relaxat. Din când în când, pleacă să cânte prin Spania, Finlanda, Suedia. Dar nu mai pleacă din țară cu lunile, ci câteva săptămâni sau câteva zile. Nu mai iese de multă vreme să stea în oraș nopțile, se gândește să-și întemeieze o familie cândva în viitor și ar vrea să se mute într-un loc unde e mai cald.

„A fost o perioadă dificilă, dar care ne-a învățat multe, pe mine și pe părinții mei. Și, cu ocazia asta, mi-am dat seama și cel fel de oameni am în jur. Dar mergem înainte. Show must go on!”.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare