Cele mai bune opțiuni de tratament pentru dureri cervicale, explicate de medicul specialist
Oricine poate resimți la un moment dat dureri, disconfort sau rigiditate în zona cefei, chiar și mișcările banale, precum răsucirea capului, devenind dificile. Există diferite variante de tratament pentru cei care suferă de dureri cervicale, iar dr. Mihai Râșcu, medic primar ortopedie-traumatologie, ni le explică detaliat în continuare.
Se poate întâmpla să te trezești cu gâtul înțepenit sau cu o durere persistentă în zona cefei. De cele mai multe ori, de vină este o poziție incorectă și incomodă de somn (de exemplu, ai adormit la televizor), o postură greșită sau o suprasolicitare care au forțat mușchii, ligamentele sau tendoanele din zona gâtului. Durerea trece de la sine, de regulă, în câteva ore/zile. Din păcate, multe persoane se confruntă zi de zi cu acest tip de durere chinuitoare, care se agravează atunci când încerci să întorci capul sau să înclini gâtul înspre înapoi, când strănuți, tușești sau stai multă vreme în aceeași poziție.
Coloana cervicală are un rol foarte dificil și totodată important pentru fiecare dintre noi.
Este cea care susține capul, iar la adult, asta înseamnă o greutate între 4 și 6 kilograme.
Cea mai comună cauză: uzura articulațiilor
Când nu ai dureri cervicale ocazional, ci frecvent sau chiar permanent, cel mai probabil suferi de spondiloză cervicală. Spondiloza (denumită și artroză sau osteoartrită) cervicală este cauzată în majoritatea cazurilor de uzura cartilajelor și discurilor de la nivelul gâtului odată cu înaintea în vârstă. Ea poate să apară însă și la tineri, uzura fiind provocată în cazul lor de mișcări repetitive ale gâtului sau de mișcări bruște ori de o traumă locală (o accidentare).
„Prea multe ore de stat cu capul aplecat la calculator sau telefon pot determina contracturi musculare. Chiar și gesturi minore, precum cititul în pat sau strângerea din dinți pot cauza o contractură musculară paravertebrală, care să provoace dureri.“
Dr. Mihai Râșcu, medic primar ortopedie-traumatologie
Stresul este și el un factor care poate contribui la apariția sau agravarea durerilor cervicale. Persoanele stresate adoptă o poziție încordată, rigidă a coloanei cervicale, de unde și simptomele neplăcute.
Investigații pentru diagnostic
Medicul îți va recomanda investigația pe care o consideră relevantă în cazul tău, în funcție de simptome. Dr. Mihai Râșcu, medic primar ortopedie-traumatologie la Ortokinetic și medic coordonator al lotului Federației Române de Gimnastică, ne-a enumerat principalele examinări utile în cazul durerilor coloanei cervicale. Este vorba de:
- Radiografie – poate arăta zona de la nivelul coloanei cervicale unde nervii sau măduva spinării pot fi compresate de depuneri osoase (osteofite) sau din alte cauze degenerative.
- Tomografia computerizată – arată imagini asupra structurilor dense precum osul, mult mai în detaliu decât radiografia.
- RMN-ul – arată în detaliu părțile moi, precum nervii sau măduva spinării.
- Electromiografia – este investigația care folosește ace foarte subțiri introduse prin piele în mușchi, prin care se transmite o stimulare electrică pentru a analiza funcționalitatea nervilor.
- Analize de sânge – pot depista existența unor afecțiuni inflamatorii sau infecțioase ce pot fi cauze ale durerilor cervicale.
„Este posibil să depistăm la o radiografie simplă sau la un RMN modificări degenerative ale coloanei cervicale, chiar fără ca pacientul să resimtă simptome, acestea putând apărea mai târziu”.
Dr. Mihai Râșcu, medic primar ortopedie-traumatologie
Tratament optim pentru dureri cervicale
Am aflat de la dr. Mihai Râșcu că în foarte rare cazuri este nevoie de intervenții chirurgicale la nivelul coloanei cervicale, iar acest lucru se întâmplă doar în caz de compresie majoră a nervului. În toate celelalte situații, medicul recomandă:
- Medicamente precum antiinflamatoare nesteroidine sau miorelaxante.
- Infiltrații cu cortizon se pot face lânga nervul inflamat, în articulațiile intervertebrale sau la nivelul musculaturii paravertebrale, având rol de reducere a durerii.
În ce constă recuperarea medicală
Pe lângă medicamente sau infiltrații, un rol esențial în procesul de vindecare îl au fizio și kinetoterapia.
„Recuperarea medicală cuprinde fizioterapia, în care se folosesc diverse proceduri noninvazive, precum ultrasunetele, laserul sau stimularea electrică transcutanată, gimnastica medicală, care trebuie făcută pe o perioadă lungă de timp și care are un rol foarte important în prevenția problemelor la nivel cervical și masajul. Sunt recomandate și tracțiunile cervicale, care se practică doar cu aparatură specifică și sub supraveghere medicală. Gulerul cervical poate reduce durerea prin scăderea presiunilor la nivel cervical, însă purtat mai mult de trei ore pe zi și mai mult de 2 săptămâni poate face mai mult rău decât bine“, ne-a mai explicat dr. Mihai Râșcu, medic primar ortopedie-traumatologie.
Exerciții pentru dureri cervicale
Există câteva exerciții pe care le poți face pentru a ține sub control durerile cervicale. Sunt foarte simple, ușor de reținut și de practicat oricând și oriunde, chiar și într-o pauză de zece minute la birou. Stai cu spatele drept, apleacă ușor capul în față, ducând bărbia în piept, și lasă-l apoi pe spate (cât de mult îți permite durerea), cu mișcări lente, repetând de câteva ori. Din aceeași poziție, fără să miști trunchiul, privește peste umărul stâng, apoi peste umărul drept, lent, de câte zece ori. Apoi, apleci capul, pe rând, spre umărul stâng, respectiv spre umărul drept, până când atingi umărul cu urechea, tot de zece ori.
Dacă mergi la o ședință de kinetoterapie, vei învăța mai multe exerciții utile.
3 întrebări (și răspunsuri) despre durerile cervicale
- Cât influențează poziția de somn durerile cervicale?
Faptul că de multe ori durerile cervicale apar dimineața, cânt de trezești, nu este întâmplător. Dr. Mihai Râșcu spune că poziția de dormit influențează destul de mult acest tip de durere. „Dormitul pe spate este cea mai bună poziție de somn pentru cei cu dureri ale coloanei cervicale. Este important să menținem curbura fiziologică a coloanei – dormitul pe spate cu mâinile pe lângă corp sau pe piept poate reduce durerile și redoarea de la nivelul coloanei cervicale, dimineața la trezire. Dormitul pe o parte este iarăși o poziție bună pentru coloana cervicală.“
2. Contează perna pe care o folosești?
Dacă ai dureri cervicale, perna pe care dormi le poate agrava. Evită acest risc și alege una special concepută pentru cei cu probleme ale coloanei cervicale. Specialistul spune că pernele cervicale nu trebuie să fie foarte înalte, pentru a permite coloanei cervicale să stea relaxată. „O serie de studii au arătat că folosirea unor perne cu memorie din poliuretan vâscoelastic împreună cu tracțiuni cervicale la cabinete specializate, sunt mult mai eficiente în ceea ce privește reducerea durerii și redorii la nivel cervical decât folosirea doar a tracțiunilor cervicale. Pentru cei care dorm pe o parte, perna trebuie să fie subțire, astfel încât coloana cervicală și toracală să fie în continuitate.“
3. Există și alte remedii în caz de dureri cervicale?
Pe lângă tratamentul medicamentos și kinetoterapie, poți încerca și alte metode de tratament, precum osteopatia, terapia manuală, terapia Bowen.
Local, poți aplica diverse unguente sau cataplasme cu rol de calmare a durerii datorat efectelor antiinflamatoare. Remediile naturale extrem de eficiente în afecțiuni reumatice sunt untul-pâmântului, tătăneasa, extractul de tămâie.