O durere de șold poate fi, cel mai adesea, un simptom al osteoartritei, o boală degenerativă care duce la distrugerea cartilajului, însă există și alte cauze, cum ar fi hernia inghinală, fracturile sau chiar cancerul osos.
Dacă ai dureri de șold în fiecare zi și mai ales noaptea, e recomandat să mergi la un medic ortoped pentru evaluare. Metodele de tratament pot include fizioterapie, unele medicamente și chiar intervenții chirurgicale.
Osteoartrita provoacă, cel mai adesea, durere de șold
„Cea mai frecventă cauză a durerii de șold este osteoartrita de șold (coxartroză). Aceasta este o boală degenerativă a articulației șoldului, cauzată de pierderea cartilajului.”
Prof. univ. dr. Alexander Giurea, chirurg ortoped și reumatolog, spitalul Wiener Privatklinik din Austria
Osteoartrita este cea mai comună formă de artrită, afectând milioane de oameni din întreaga lume. Oasteoartrita șodului sau coxartroza este o afecțiune cronică degenerativa ce afectează articulația coxofemurală. Boala duce treptat la distrugerea cartilajului articular și a suprafețelor articulare ale oaselor din componența acesteia și afectarea structurilor locale.
Pierderea cartilajului articular face ca suprafețele osoase să vină în contact direct, producând durere la mobilizare. Cu timpul, acestea se deformează și apar depuneri de os numite osteofite sau pinteni osoși. Articulația își pierde mobilitatea progresiv, iar durerea devine permanentă.
Cel mai adesea, durerea apare în zona inghinală și iradiază pe fața anterioară a coapsei, spre genunchi.
În stadiile avansate apar și atrofia musculară locală și scurtarea membrului inferior afectat, iar mobilitatea articulației se pierde până la blocarea sa aproape completă. În situațiile în care coxartroza afectează ambele articulații, pacientul poate fi imobilizat la pat.
Coxartroza de șold: simptome care ar trebui să te trimită la medic
Simptomele coxartrozei se dezvoltă lent și includ:
- Durere ce apare în timpul mișcărilor sau după;
- Rigiditate ce devine extrem de vizibilă dimineața, după trezire sau după o perioadă de inactivitate;
- Sensibilitate a articulației la aplicare unei presiuni ușoare;
- Pierderea flexibilității parțială sau totală;
- Troznituri sau pocnituri ale articulației în timpul mișcărilor;
- Pinteni osoși: aceste bucăți suplimentare de os, care se simt ca niște bulgări tari, se pot depune în jurul articulației afectate.
- Umflături ce pt fi cauzate de inflamația țesuturilor moi din jurul articulației.
Alte cauze pentru durerile de șolduri
Durerea de șold poate fi cauzată, potrivit medicului ortoped, și de necroza capului femural, care este o malperfuzie a femurului (malperfuzia este definită ca pierderea alimentării cu sânge a unui organ vital cauzată de obstrucția unei ramuri arteriale secundară disecției). Și, de asemenea, bursita trohanteriană duce la dezvoltarea de dureri de șold.
Durerea de șold mai poate avea și alte cauze, printre care:
- Artrită idiopatică juvenilă (cunoscută anterior ca artrită reumatoidă juvenilă),
- Artrită psoriazică,
- Artrită reumatoidă (boala inflamatorie a articulațiilor),
- Artrită septică (infecțioasă),
- Fractură de șold,
- Hernie inghinală,
- Entorse,
- Tendinită,
- Sciatică,
- Cancer avansat (metastatic) care s-a răspândit la oase,
- Cancer osos,
- Leucemie,
- Boala Legg-Calve-Perthes (o boală a copilăriei care apare atunci când alimentarea cu sânge a capului femural a articulației este întreruptă temporar și osul începe să moară),
- Osteomielită (o infecție osoasă),
- Osteoporoză,
- Sinovită (o boala autoimună care constă în inflamarea membranei sinoviale).
„Durerea de șold apare mai ales la persoanele în vârstă, dar poate apărea rar și la pacienții mai tineri. Motivele care duc la apariția durerii de șold la pacienții mai tineri sunt displazia de șold și necroza capului femural. Așadar, durerea de șold apare, de asemenea, și la pacienții mai tineri.“
Prof. univ. dr. Alexander Giurea chirurgie ortopedică și reumatologie
Durerea de șold noaptea, un semn că trebuie să mergi la doctor
Anumite simptome sugerează posibilitatea unei cauze grave care necesită evaluare imediată. Mergi la medic cât mai curând dacă ai dureri de șold însoțite de:
- febră,
- incapacitatea de a merge sau de a-ți susține greutatea,
- pierdere în greutate neintenționată.
Diagnostic și tratament pentru durerile de șold
Primul test este o examinare clinică precisă. În ceea ce privește radiografia, se recomandă o radiografie a șoldului în două câmpuri și un RMN suplimentar. Pentru probleme speciale se poate face și tomografie computerizată.
Citește și despre metodele de tratament pentru gonartroză
Medicamente
”Pentru tratamentul durerii de șold sunt recomandate medicamentele antiinflamatoare. Așa-numitele antireumatice nesteroidiene. În cazul durerii severe se pot utiliza medicamente asemănătoare morfinei.”
Prof. Univ. Dr. Alexander Giurea chirurgie ortopedică și reumatologie
Exerciții
Exercițiile care ajută la ameliorarea durerilor de șold sunt mișcările care nu implică greutate, cum ar fi mersul pe bicicletă. De asemenea, gimnastica și streching-ul pot ajuta. Se recomandă fizioterapia sub observație profesională.
Află ce exerciții poți face acasă și pentru ameliorarea durerilor de spate
Protezarea, una dintre cele mai de succes metode de tratament
„Atunci când tratamentul conservator, cum ar fi fizioterapia și medicamentația, nu are succes, se recomandă intervenția chirurgicală. În cazurile severe de degenerare a șoldului și de necroză a capului femural, intervenția chirurgicală este tratamentul de elecție.“
Prof. univ. dr. Alexander Giurea chirurgie ortopedică și reumatologie
Tratamentul chirurgical poate fi recomandat în următoarele situații:
- Artrită septică: intervenția poate include irigarea și debridarea articulației, dar și repararea sau înlocuirea acesteia;
- Necroză avasculară și cancer: intervenția chirurgicală implică îndepărtarea osului și înlocuirea articulației, remodelarea, transplantul sau regenerarea;
- Hernie inghinală: țesuturile intestinale sunt împinse înapoi în abdomen, iar abdomenul este cusut și întărit;
- Boala Legg-Calve-Perthes: articulația șoldului este repoziționată;
- Osteomielita: osul mort este îndepărtat și înlocuit, sau oasele existente sunt întărite.
După protezare, durerea povocată de osteoartrită dispare. Este nevoie, desigur, de câteva zile până la 2 sau 3 săptămâni până când durerea dispare cu totul. După 6 săptămâni, este permisă susținerea completă a greutății și durerea ar trebui să dispară până atunci.