După aproape 10 ani cu o tumoare osoasă și dureri constante, a fost în sfârșit operată: „Am putut să alerg, nu mai făcusem asta de la 17 ani”

În urmă cu câteva săptămâni, Andra Greavu, o tânără de 26 de ani, a alergat după autobuz, a mers pe tocuri și a dansat. Lucruri normale pentru orice femeie de vârsta ei, doar că Andra nu le mai făcuse de la 17 ani. La 18 ani a aflat că are o tumoare osoasă la nivelul șoldului și, în următorii 7 ani, a umblat din medic în medic în speranța că va găsi o rezolvare. În tot acest timp, tumoarea a crescut de la dimensiunea unui bob de fasole până când a ocupat jumătatea dreaptă a bazinului. Soluția a venit când l-a găsit pe medicul Adyb Adrian Khal, chirurg ortoped la Spitalul Regina Maria Cluj, parte a Rețelei Private de Sănătate REGINA MARIA. În urmă cu un an, dr. Khal i-a făcut o operație complexă, de rezecție a tumorii și reconstrucție cu o proteză personalizată, iar acum Andra se simte normală și își pune viața în ordine.

La 18 ani, Andra era în clasa a 12-a și se pregătea să dea Bacalaureatul, când și-a dat seama că durerile pe care le simte în zona șoldului nu sunt chiar normale. Nu erau dureri ca de lovitură – de altfel, nici nu se lovise recent la șold –, dar erau constante și deranjante, undeva deasupra capului femural, adică în zona unde piciorul ei drept se îmbina cu bazinul.

După două luni de durere, s-a hotărât să meargă la Spitalul Județean de Urgență din Tulcea, orașul ei natal. Acolo, a făcut o radiografie la care s-a văzut ceva: „A apărut o pată mică, atunci cred că avea vreo trei milimetri. Era super mică. În perioada aia, nu-ți spuneau direct de la radiografie ce e. Îți făceau radiografia, ți-o dădeau în mână și te duceai ulterior cu ea la medic. Deci nu mi-au spus din start ce e”.

Primul diagnostic: condroblastom acetabular

Cu radiografia în mână, Andra s-a dus la părinții ei și le-a spus că se vede ceva acolo, iar ei au început să caute un diagnostic pe la mai mulți medici ortopezi din Tulcea. Primul le-a spus că fiica lor nu are nimic, că pata care se vede la radiografie e ceva normal, al doilea le-a spus că nu știe ce reprezintă acea pată, iar al treilea le-a spus direct: condroblastom acetabular drept.

„Omul știa direct ce e. Doctorul ăsta mi-a spus să merg la București, la Spitalul Colentina, ca să fac o biopsie și să vadă exact ce este. Mi-era frică, nu știam ce se întâmplă. M-am gândit la cancer, am crezut că gata, se termină tot”, își amintește Andra.

Condroblastomul este o tumoare benignă rară (2,5% din tumorile osoase benigne), din seria cartilaginoasă. Denumirea de acetabular se referă la zona în care a apărut tumoarea osoasă– acetabulul este cavitatea în care se articulează capul rotunjit al femurului.

Din cauza șocului psihologic, Andra nu-și mai amintește chiar toate detaliile legate de discuțiile cu medici, dar știe că a îngrozit-o gândul că are o tumoare: „Credeam că este o tumoare super nasoală, care o să se întindă repede, care o să se ducă spre coloană și că ori este posibil să nu mai pot să merg, ori să-mi fie piciorul amputat”.

Prima operație și recidiva

Ajunsă la București, la Spitalul Colentina, Andra a fost internată pentru prelevarea de probă necesară biopsiei care avea să-i confirme sau infirme diagnosticul de condroblastom. În timpul intervenției, medicul chirurg care preleva proba a ieșit din sala de operație și le-a cerut părinților Andrei acordul să o opereze atunci, pe loc, dacă tot e deschisă.

„Trebuia să-mi ia doar o biopsie, dar doamna doctor chirurg de acolo a ieșit din operație în timp ce eu eram sub anestezie și s-a dus la părinții mei și a zis dacă tot am deschis-o, să o operez. A avut nevoie de acordul lor și atunci m-a operat cu totul.”

Andra Greavu, pacientă operată de tumoare osoasă

Atunci, medicul care a operat-o i-a făcut un chiuretaj prin care i-a extirpat tumoarea și i-a pus, în schimb, ciment ortopedic. „Am înțeles că nu trebuia să se întâmple asta atunci, pentru că încă eram în creștere”, spune Andra.

Rezultatul biopsiei a confirmat diagnosticul de condroblastom, iar RMN-ul pe care l-a făcut la câteva luni de la operație a depistat că tumoarea recidivase.

Un drum lung în căutarea medicului potrivit

Diagnosticul de tumoare osoasă, operația și recidiva au avut loc în același an, 2014, când Andra avea 18 ani. O vârstă la care, de obicei, tinerele sunt preocupate de cu totul altceva decât mersul prin spitale. O vârstă la care Andra, din cauza durerilor, deja nu mai putea să alerge, să danseze sau să meargă pe tocuri.

Când a aflat că tumoarea a recidivat, se afla în cabinetul medicului ortoped din Tulcea. Vestea a devastat-o, așa că a ieșit din cabinet plângând și, o perioadă, n-a vrut să mai audă de alți doctori. Dar n-a avut de ales decât să se adune și să caute mai departe alte soluții. S-a mutat în București și a-nceput să caute răspunsuri din spital în spital.

„M-am dus singură la spitale de stat din București. Am fost la Foișorul de foc, la Spitalul Militar, aproape la toate spitalele posibile care erau mai OK, dar am primit cam același răspuns: nu știu să fac operația asta! Și-aunci tumoarea era mică!”

Andra Greavu, pacientă operată de tumoare osoasă

În general, medicii pe care i-a abordat i-au spus Andrei că nu au nici dotările necesare unei astfel de operații, dar că nu au nici competențele necesare. În cele din urmă, după patru ani de căutări, în 2018 s-a întors la doctorița de la Colentina, singura care acceptase, până atunci, să o opereze.

„Toate întâlnirile pe care le-am avut cu ea au fost foarte ciudate, în sensul că nu s-a comportat profesional cu mine, ci destul de urât, a și țipat la mine. Nu a fost deloc OK, dar ea era singura care voia să mă opereze”, spune Andra.

Medicul de la Colentina i-a propus Andrei să-i facă o operație de cauterizare a tumorii cu fenol, un compus organic aromatic și care are capacitatea de a provoca arsuri chimice – ar fi urmat să fie prima operație cu fenol din România – și, cum ea a fost de acord, i-a făcut toate investigațiile premergătoare intervenției.

„Totuși, în momentul în care a intrat în operație, a zis că este un perete prea subțire și nu o să facă asta pentru că este foarte posibil să ardă din țesutul sănătos. S-a răzgândit în timpul operației, mi-a luat doar biopsie și m-a închis”, povestește Andra, care s-a trezit din anestezie confuză și fără speranță.

După această intervenție, doctorița a sfătuit-o pe Andra să caute alți medici dispuși să o opereze.

„Am simțit că trebuie să mă operez la el.” Medicul potrivit

La 22 de ani, Andra avea două operații la șold, un diagnostic de tumoare osoasă care tot creștea și nicio speranță. A durat încă un an până a ajuns la medicul Adyb Adrian Khal, chirurg ortoped specializat în ortopedie oncologică și sarcoame osoase, de la Spitalul Regina Maria Cluj și asistent universitar doctor la Spitalul Universitar din Nisa, Franța, unde își petrece majoritatea timpului.

„Eram înscrisă într-o o asociație de voluntariat și e posibil ca unul dintre doctorii care sunt în acea asociație să fi dat cazul meu pe un grup de-ale lor de medici din toate orașele din România. Între timp, găsisem un alt medic care era în Brașov, care a făcut operații asemănătoare, mai grele, dar, de când am început să vorbesc cu doctorul Adyb, am simțit că trebuie să mă operez la el, a fost un hunch (n.r. – o presimțire) al meu”, spune Andra.

Cazul Andrei a ajuns la urechile doctorului Adyb Khal pentru că era unul mediatizat în lumea medicală și pentru că soluțiile care i se ofereau erau puține. „Erau câteva spitale din străinătate și unul din țară care voiau să se ocupe de cazul ei, pentru că era un caz foarte complex pentru care se căutau soluții. Eu, la acel moment, eram proaspăt specialist, adică recent ieșit de pe băncile rezidențiatului, și mă întorsesem de la o bursă din Italia. Având în vedere că am lucrat foarte mult timp în sfera formațiunilor tumorale osoase, eram la curent cu tot ce însemnau aceste leziuni și metodele de soluționare”, își amintește și dr. Khal.

De ce era deosebit cazul ei?

Dr. Adyb Khal: În ortopedie, unele leziuni pot să fie benigne, adică nu provoacă sarcoame (n.r. – cancere), dar pot fi formațiuni tumorale extrem de agresive la nivel local prin faptul că cresc în dimensiune, distrug țesuturile sănătoase și acest lucru duce, evident, la o scădere a funcției pacientului, la o distrugere masivă a arhitecturii osoase.

Știam foarte bine că Andra este o persoană tânără cu o leziune voluminoasă la nivelul bazinului și instant mi-am dat seama ce atrage după ea această leziune. Ea deja nu mai putea să umble (n.r. – normal), avea dureri nocturne, mecanice, la orice mic efort începea să aibă dureri, mobilitățile șoldului erau schimbate, deci deja apăruse un lejer handicap, care tot evolua pe zi ce trecea.

Cazul ei era o provocare mare, evident, dar știam foarte bine ce disfuncționalități îi aduce și nu puteam să trec cu vederea un astfel de lucru, mai ales că sunt într-un domeniu în care doar cu asta mă ocup.

Prima întâlnire și suspiciunea unui nou diagnostic: tumoare osoasă cu celule gigante

După ce au luat legătura telefonic, Andra a decis să se întâlnească față în față cu dr. Khal, așa că a mers la o consultație la Spitalul Regina Maria Cluj. „Mi-aduc aminte prima dată când a venit la mine. Era temătoare, poate chiar mai mult decât temătoare, nu prea mai avea nicio speranță. Era supărată, tristă, abătută, nu mai știa ce se poate face cu ea și ce e mai bine pentru ea. Nu mai avea nicio speranță, practic. Și cred că de-asta mi-am și alocat mai mult timp să înțeleg mai bine cazul și să pot să-i explic în mare ce oportunități de soluționare sunt. Dar ea era deschisă, aștepta”, își amintește dr. Adyb Khal.

După o perioadă în care alți medici nu știau ce să-i facă și o direcționaseră inclusiv spre radioterapie și chimioterapie, dr. Khal i-a spus că e nevoie doar de o intervenție chirurgicală și că, dacă tumoarea e scoasă cum trebuie, atunci nu ar trebui să recidiveze.

„Am observat că mai fusese pe la alți medici, pentru că avea și ea niște idei de soluționare în cap, dar care, din păcate, la momentul când a ajuns la mine, nu mai erau toate posibile, pentru că leziunea deja evoluase și mergea către coloana vertebrală, jos, la nivelul sacrului. Erau deja probleme și soluțiile pe care ea le avea nu mai erau de actualitate”, spune chirurgul ortoped.

Cât avea tumoarea prima dată când ați consultat-o? 

Dr. Adyb Khal: Tot hemibazinul (n.r. – jumătate de bazin) de pe partea dreaptă era afectat. Astfel de cazuri sunt rare, pentru că niciodată nu se ajunge ca o formațiune tumorală să fie atât de extensivă. În cazul ei, a fost vorba și despre efectul drumului lung pe care l-a făcut până să ajungă la mine, de-asta și leziunea a fost atât de mare, pentru că la momentul diagnosticului leziunea era cât un bob de fasole. Deci tot hemibazinul, toată partea dreaptă a bazinului era afectată, inclusiv articulația șoldului, iliosacrală, adică cea dintre bazin și coloana vertebrală.

Când a venit prima dată avea probleme vizibile? Șchiopăta? 

Dr. Adyb Khal: Un ochi neformat nu ar fi remarcat că sunt niște probleme. Avea un șchiopătat lejer și dureri foarte mari. Șoldul era aproape imobil.

Tot atunci, medicul ortoped a cerut noi investigații imagistice și o reanalizare a biopsiei pe care Andra deja o avea, pentru că a suspectat că are un alt tip de tumoare, nu condroblastom.

„Atunci, unul dintre patologii cu care eu colaborez mi-a spus ceea ce am intuit și eu de la primul consult: faptul că nu este condroblastom, ci că suntem mai mult în sfera unei tumori cu celule gigante”, spune medicul, după care explică: „tumoarea cu celule gigante este o altă formațiune osoasă benignă, dar care este mai agresivă comparativ cu condroblastomul. Invadează țesutul osos, se balonizează, apare distrucția în masă a oaselor, schimbă arhitectura, forma oaselor, schimbă țesuturile moi din vecinătate”.

Andra avea, deci, o tumoare care, deși benignă, era mult mai agresivă decât ceea ce credea că are. 

Decizia operației, pregătirea cazului, strângerea de fonduri

Cu suspiciunea unui alt diagnostic, dr. Khal a discutat cu Andra despre opțiunile pe care le avea la dispoziție pentru rezecția tumorii și reconstrucția zonei afectate. A ajuns la concluzia că folosirea unei proteze personalizate e cea mai bună variantă, după care s-a apucat să documenteze cazul.

„Eu am văzut-o pe Andra în 2019 și am operat-o în 2021. A durat atât pentru că avem o grămadă de tehnici de reconstrucție pe care le putem folosi la nivelul bazinului, care e o zonă anatomică foarte complexă. Pentru ca o reconstrucție osoasă să țină și să fie de durată, avem nevoie ca anumite lucruri să fie foarte bine documentate. În cazul Andrei, fiind atât de mare leziunea, erau mai multe posibilități, dar fiecare avea o limitare. Și marea limitare a fost cea legată de resursele disponibile la noi în țară”, spune chirurgul ortoped.

În străinătate, inclusiv în Franța, unde dr. Adyb Khal își petrece cea mai mare parte a timpului, medicii ortopezi folosesc pentru astfel de intervenții reconstrucția cu oase din banca de oase. „În România, avem o bancă osoasă care livrează și nu livrează oase. Prin urmare, mi-a luat ceva până să aflu care e cea mai bună metodă de reconstrucție și cu ce resurse. Și cea mai plauzibilă variantă era această proteză personalizată de bazin, o proteză 3D printată, care se adaptează perfect pentru anatomia ei”, explică medicul.

Ulterior, după ce cazul a fost documentat și Andra a fost pregătită pentru intervenție, proteza a fost comandată la o companie germană care a realizat-o, pe baza ghidajului chirurgului și ținând cont de imaginile de la CT. În medie, durează cam două-trei luni ca o proteză personalizată să fie gata, dar în cazurile urgente, oncologice, durata poate fi redusă la aproximativ patru săptămâni.

În tot acest timp, în care medicul ortoped a ținut-o la curent cu noutățile referitoare la cazul ei, pentru că nu avea banii necesari unei intervenții atât de complexe și cu materiale costisitoare, Andra a demarat o campanie de strângere de fonduri. În aproximativ doi ani a strâns suma de care a avut nevoie pentru intervenție, internarea într-un spital de recuperare și kinetoterapia pentru două luni.

„În acest timp, eu a trebuit să mă ocup și de toate chestiile medicale, pentru că atunci când intri într-o astfel de operație nu ai voie să ai nici măcar carii. Trebuia să fiu verificată cu totul, ca să nu intru cu niciun fel de infecție pentru că, dacă faci operație cu proteză și ai vreo infecție, poți să mori”, spune Andra.

„Andra a fost la limita de a mai avea o soluție pentru ea.” Riscurile operației versus riscurile de a nu se opera

Andra și dr. Adyb Khal au discutat de mai multe ori despre riscurile pe care le presupune o operație atât de amplă și de complexă. Medicul i-a explicat fiecare etapă din chirurgie, pe unde se va face incizia, prin ce țesuturi va trece, care vor fi momentele cele mai grele intraoperator, unde pot să apară probleme și, dacă apar probleme, cum pot fi acestea soluționate în sala de operație.

„Cel mai important era riscul hemoragic. Asta înseamnă că se putea ajunge până la deces pe masa de operație – in extremis. Dar ne-am luat toate măsurile de precauție în sală și în echipa cu care am operat a fost și domnul profesor doctor Constantin Ciuce, care e și chirurg vascular. În plus, dacă cumva s-ar fi lezat nervi din coloana vertebrală, ar fi putut să ajungă la paralizie, mai degrabă paralizia membrului drept, pe care l-am operat”, explică medicul chirurg ortoped.

Odată cu creșterea tumorii, și durerile cu care Andra trebuia să trăiască zilnic au crescut. „În principiu, durerile erau constante. Era ceva constant pe fundal, iar eu încercam să le ignor, dar atunci când se schimba vremea sau când se întâmpla ceva, deveneau mai puternice, până în punctul în care nu mai puteam să fac nimic, mă opream. Mă puneam în poziție de fetus și nu mai puteam să fac nimic”, își amintește ea.

Ce ar fi riscat Andra dacă nu s-ar fi operat?

Dr. Adyb Khal: Din punct de vedere medical, toată jumătatea dreaptă a bazinului s-ar fi distrus, s-ar fi mâncat până ar fi slăbit oasele și ar fi făcut anumite fracturi. Ceea ce ar fi dus la un handicap major, acesta ar fi fost riscul cel mai mare.

Oricum, Andra a fost la limita de a mai avea o soluție pentru ea. Până să avem stabilită data operației, i-am mai cerut anumite RMN-uri, CT-uri, să verific dacă leziunea evoluează sau nu, pentru că, dacă evolua, eram un pic mai stresați, ne-am fi grăbit mai tare.

Operația de rezecție tumorală și reconstrucție cu proteză personalizată

La 7 martie 2021, Andra a luat avionul din București spre Cluj. „A fost destul de greu să mă duc și să stau o noapte singură acolo. Iubitul meu de atunci nu a putut să vină cu mine, iar ai mei au venit a doua zi, cu mașina, din Tulcea”, spune ea. Tot a doua zi, s-a dus la un spital din Cluj să facă o intervenție de embolizare, ceea ce înseamnă blocarea vaselor de sânge care mergeau către tumoare, pentru a diminua cât mai mult riscul hemoragic în timpul operației. După embolizare, s-a întâlnit cu părinții, a luat masa cu ei, după care s-a dus să se interneze la Spitalul Regina Maria Cluj.

Dr. Khal a stat din nou de vorbă cu Andra în seara dinaintea operației. I-a explicat din nou ce urmează să se întâmple și a încurajat-o, iar ea l-a simțit alături nu numai ca pe un medic, ci și ca pe un prieten, cu atât mai mult cu cât, din cauza pandemiei, nu a putut să aibă alți vizitatori pe toată durata spitalizării.

„Am avut încredere în medicul meu, efectiv mi-am pus viața în mâinile lui. Din toate discuțiile pe care le-am avut cu el, am reținut doar unele lucruri, în principiu pozitive, ca să nu mă gândesc la altele. Apoi am încercat să mă liniștesc și am dormit tun, că nu eram foarte OK, eram foarte obosită. Nu știam dacă o să fie ultima mea seară și-am zis că măcar să o dorm”, spune ea. 

A doua zi, pe 9 martie 2021, Andra a intrat în operație.

„Operația prin care Andra a trecut se numește, din punct de vedere al rezecției, hemipelvectomie internă – hemi de la jumătate, pentru că am scos jumătate din bazin – zona 1, zona 2 și parțial zona 3 (n.r. – zone stabilite în funcție de anatomia bazinului) Enneking, după numele chirurgului american care a clasificat bazinul tumoral. A urmat partea de reconstrucție cu implant personalizat de bazin, adică am reconstruit în bazin tot ce am rezecat, plus artroplastie totală de șold, pentru că am pus o proteză ca să înlocuim șoldul, plus artrodeză iliosacrală, pentru că, între implant și osul gazdă (n.r. – coloana vertebrală) am blocat articulația”, explică dr. Adyb Khal, specialist în chirurgia ortopedică.

Echipa de medici a fost una multidisciplinară. Din ea au făcut parte, pe lângă chirurgul principal, dr. Adyb Khal, încă un chirurg ortoped, dr. Dragoș Apostu, și prof. univ. dr. Constantin Ciuce, chirurg generalist și vascular. „Pentru fiecare risc care putea să apară trebuia să fim pregătiți, iar asta însemna să avem și personal de specialitate”, explică dr Khal.

„Printre cele mai voluminoase implanturi care s-au făcut în Europa“

În ortopedie, chirurgia bazinului și cea a coloanei vertebrale sunt cele mai complexe, iar operațiile de tipul celei prin care a trecut Andra nu se fac decât în anumite centre de referință, inclusiv în străinătate. În România, până la operația Andrei, avuseseră loc numai câteva intervenții de acest tip.

„Astfel de intervenții sunt puține, pentru că tumorile osoase – că-s benigne, că-s maligne – în jurul bazinului nu sunt atât de frecvente, deși au o oarecare pondere. Doi la mână, la noi în țară mulți pacienți care au un diagnostic un pic mai atipic caută soluționare în străinătate și se pierd din orice registru. Și în al treilea rând, pentru că nu avem încă centre de referință pentru aceste patologii, asta e marea problemă.”

Dr. Adyb Khal, chirurg ortoped la Spitalul Regina Maria Cluj

În plus, sunt puțini specialiști care fac astfel de operații.

Dumneavoastră mai făcuserăți operația?

Dr. Adyb Khal: Da. Nu neapărat aceeași rezecție, dar în Franța am un astfel de caz o dată la două-trei luni. La Cluj, am mai făcut trei astfel de intervenții, chiar acum două săptămâni am făcut două operații de acest tip. Dar implantul pe care i l-am pus Andrei este printre cele mai voluminoase implanturi care s-au făcut în Europa, conform laboratorului de fabricare.   

În urma operației, rezultatul anatomopatologic a confirmat diagnosticul pe care ortopedul l-a suspectat încă de la primul consult, deci Andra nu avea condroblastom, cum a crezut șapte ani, ci o tumoare cu celule gigante.

„Când facem rezecția la o astfel de intervenție, e important să tăiem în țesut sănătos, adică să nu mai rămână acolo nicio celulă afectată, nici măcar la nivel microscopic. Iar la Andra, marginile de rezecție au fost negative, adică am tăiat în țesutul sănătos astfel încât riscul de recidivă nu mai există”, spune medicul.

„Mi-am dat seama că, gata, am scăpat!” Recuperarea

Andra s-a trezit din anestezie a doua zi după operație și primul lucru pe care l-a observat a fost că poate să-și miște laba piciorului drept. „Inițial m-am speriat, că nu mai simțeam durerea (n.r. – durerea de la nivelul șoldului cu care era obișnuită) și, în amețeala mea, că nu eram trezită complet, m-am speriat. Dar apoi am fost: OK, piciorul e acolo, e totul în regulă, pot să mișc laba piciorului”, spune ea, după care menționează că la primele operații a simțit în continuare durerea în zona unde avea tumoarea. „Acum, nu mai simțeam nimic în zona aia. Adică simțeam piciorul normal, simțeam că am control asupra lui, dar nu mă mai durea. Eram: Oa, e diferit, e bine! S-a întâmplat ceva bine! Și mi-am dat seama că, gata, am scăpat! După aceea a venit domnul doctor, era foarte fericit, a verificat și totul era în regulă”, adaugă ea.

La scurt timp, a vizitat-o și dr. Khal: „Era fericită că totul a decurs cum trebuie, totul e normal și trebuia doar să aibă răbdare să se recupereze. A fost foarte fericită și întâlnirea a fost emoționantă”, spune și medicul.

După câteva zile la terapie intensivă, Andra a fost mutată într-un salon normal din Spitalul Regina Maria Cluj, unde a mai stat încă două săptămâni. După acest interval, s-a mutat într-un spital de recuperare din Cluj-Napoca, unde a mai petrecut încă patru săptămâni. În tot acest timp, a păstrat o legătură strânsă cu medicul ortoped și a respectat indicațiile acestuia: „Undeva la șase săptămâni a stat complet întinsă în pat în anumite poziții pe care le-am impus, nu s-a mișcat. După care, de la o săptămână la alta, a început să lucreze o anumită grupă musculară. Procesul de convalescență a fost unul lung, a durat între trei și șase luni postoperator”.

Prima dată când s-a ridicat și a mers, dar fără să se sprijine pe picior, a fost după ce a ajuns în București și a trebuit să urce, din start, două etaje. Iubitul ei de atunci e cel care a ajutat-o nu numai să ajungă în casă, ci și cu tot ce a însemnat îngrijirea din perioada de recuperare:

„Prietenul meu de atunci mă ajuta cu absolut orice, era mai mult pe acasă. Cu mâncarea, cu spălatul, că în continuare nu aveam cum să intru în cadă ca să mă spăl. După aceea, ușor-ușor, am început să stau mai mult în fund, în pat, și să mă obișnuiesc cu cârjele, ca să merg până la baie. Era foarte greu să mă ridic și să mă aplec. Iar apoi am chemat un kinetoterapeut acasă, să vină să mă ajute, după un program pe săptămâni dat de domnul doctor.”

Andra Greavu, pacientă operată de tumoare osoasă

A făcut kinetoterapie începând cu luna a doua de la operație și până la patru luni. Tot cam atunci a putut să pună piciorul în pământ și să pășească, la început cu teamă, după care din ce în ce mai curajos. „Mi-a fost și frică să pun piciorul în pământ și mă apăram singură aiurea, mergeam strâmb. De-abia acum, după un an, pot să spun că merg normal, fără să mă bălăngăn foarte mult”, spune Andra.

Urmărirea post-operatorie

Dr. Adyb Khal a vizitat-o pe Andra pe toată durata spitalizării ei la Regina Maria. Pe lângă faptul că i-a acordat îngrijire medicală și i-a urmărit evoluția, a îndeplinit și rolul de prieten, în condițiile în care tânăra nu a putut să primească vizite de la cei apropiați. „Nu am avut contact cu nimeni cunoscut în afară de domnul doctor Adyb. El a fost singura persoană cunoscută care a putut să mă vadă și m-a ajutat foarte mult cât a vorbit cu mine, cât a stat fizic cu mine”, mărturisește Andra.

Cei doi au păstrat legătura și pe toată durata internării ei la spitalul de recuperare și chiar și după ce a plecat din Cluj la București. De fiecare dată când avea vreo întrebare, o nelămurire sau vreo temere legată de starea ei fizică, Andra l-a căutat pe medicul ortoped care i-a răspuns prompt de fiecare dată. Mai mult decât atât, dr. Khal a comunicat îndeaproape și cu kinetoterapeutul ales de Andra și a fost întotdeauna la curent cu evoluția recuperării ei.

La primele controale, care au avut loc la distanță de câte trei luni, s-au întâlnit față în față, la Cluj. Ulterior, medicul i-a cerut Andrei radiografii și alte investigații, pe care le-a analizat de la distanță. Acum, la un an de la intervenția chirurgicală, având în vedere că Andra s-a recuperat mai bine decât se prognoza, cei doi au stabilit ca, în viitor, controalele să aibă loc o dată pe an.

„La cât de mare e intervenția, interesul meu era să o aduc la starea anterioară bolii, adică să aibă o calitate a vieții cât se poate de ridicată și sunt fericit că am reușit acest lucru. Prima întrebare pe care i-o adresez este: Când te plimbi pe stradă, când mergi cu prietenii undeva, își dă cineva seama că ai fost operată? Și spune: Nu, decât după ce fac mai mult timp efort. Adică oamenii din jurul ei nu-și dau seama că a avut o așa mare chirurgie. Ăsta e un lucru frumos”, spune dr. Adyb Khal.

În cazurile ortopedice, reușita este 50% a chirurgului, 50% a pacientului. Relația dintre medic și pacient

Când s-a întâlnit prima data cu medicul ei în cabinet, Andra deja avusese cu acesta câteva discuții telefonice. A fost impresionată de căldura cu care i-a vorbit, mai ales că trecuse prin multe experiențe neplăcute în trecut.

„Mi-a explicat tot ce am avut nevoie. Mi-a spus niște lucruri pe care le așteptam de ani de zile de la un medic: să-mi spună exact cum a apărut, de ce a apărut tumoarea, aveam nevoie de asta. Nu aveam nevoie de încă un medic din sistemul de stat care să-mi spună că da, o operăm și aia e, gata. E prietenos și are foarte mult respect, e un om de nota 1.000!”  

Andra Greavu, pacientă operată de tumoare osoasă

Chiar și acum, la un an de la operație, Andra spune că, dacă are o nelămurire oricât de mică, îl sună pe dr. Adyb, care îi răspunde la întrebări și, uneori, mai și glumesc.

Dr. Adyb Khal e conștient de rolul pe care îl are, din ipostaza de chirurg ortoped, în viața pacienților săi. „Primul lucru de care țin cont este faptul că poate pentru mine este o zi obișnuită la muncă, dar pentru pacientul din fața mea este o zi unică în viață, o experiență nouă, n-a mai trecut vreodată prin așa ceva și trebuie să se simtă cât se poate de confortabil. Doi la mână, și eu sunt om. Și, prin prisma meseriei mele, vizavi de pacient am o expertiză medicală, dar prin prisma mea, ca om, față de pacientul din fața mea trebuie să am și o expertiză umană. Astea sunt principiile pe care mi le asum și care, oricât de dureroase pot să fie de cele mai multe ori, trebuie să le expun pacientului în față”, spune dr. Khal.

V-a spus că a alergat după autobuz prima dată de la 17 ani încoace în urmă cu o lună?

Dr. Adyb Khal: Da. Mi-a povestit că a și dansat și a umblat pe tocuri.

Cum e pentru dumneavoastră, ca medic, să auziți că, în urma unei operații pe care ați făcut-o, omul acela poate să facă din nou lucruri pe care nu le mai făcuse de aproape 10 ani și care îi lipseau?

Dr. Adyb Khal: Sunt conștient de toate lucrurile astea, sunt conștient și de faptul că am doar 32 de ani, sunt conștient de faptul că am făcut foarte multe sacrificii pe care acum câțiva ani le făceam fără să știu unde o să ajung. Nu știam dacă o să reușesc să-mi îndeplinesc visul. E o satisfacție mare.

E un lucru foarte frumos să știi că pacientul are încredere în tine sau îți spune că i-ai salvat viața și că l-ai făcut alt om. E copleșitor. De exemplu, a fost foarte emoționat pentru mine când Andra a venit și mi-a adus amintire o fotografie în care ea și toată familia ei s-au revăzut după chirurgie. Sunt tânăr încă și sunt foarte copleșit de anumite aspecte.

Cel mai adesea se vorbește despre importanța încrederii pe care pacientul trebuie să o aibă în medicul lui, dar e important și invers, ca medicul să creadă în pacientul pe care îl tratează? „Cu siguranță, pentru că reușita unui caz ortopedic e, de cele mai multe ori, partajată. Adică 50% este reușita chirurgului, 50% este voința pacientului. Voința de a se recupera, de a face kinetoterapie, de a fi dornici să adopte niște schimbări în viața lor”, spune medicul.

Înainte de operație: „Boala mi-a afectat toată viața”

În anul în care a fost diagnostcată cu o tumoare osoasă în zona bazinului, Andra era în clasa a 12-a și se pregătea să dea examenul de bacalaureat. Deși boala și frica de ce-ar putea să i se întâmple i-au dat peste cap tot universul, a dat examenul, ca să scape de el. „Au insistat ai mei, eu nu voiam să-l dau pentru că nu mă simțeam bine psihic. L-am dat la plesneală și am luat la română și la mate, dar nu am luat la biologie”, povestește ea. Trauma psihică a împiedicat-o să se concenteze pe studiu și în următorii ani. De altfel, toate alegerile ei următoare au stat în umbra tumorii.

„Psihic, nu am mai putut să mă concentrez pe bac. Nu știu cum să explic, de-abia acum merg la terapeut și încerc să descopăr de ce am piedica asta. Era un cerc vicios în care îmi ziceam: Da, OK, încep iar să învăț, după care iar se întâmpla câte ceva, iar mă durea, iar trebuia să mă duc la doctor să văd ce se întâmplă, dacă este în regulă, eram trimisă din doctor în doctor, fiecare era curios să vadă ce se întâmplă, mă punea să fac RMN-uri și CT-uri și între timp eu eram: ok, nu mai fac nimic pentru bac, mă ocup de asta (n.r. – de investigații medicale), acum am nevoie de bani, trebuie să mă angajez iar. Și cam asta era.”

Andra, pacientă operată de tumoare osoasă

Andra s-a angajat prima dată la 20 de ani, pentru că avea nevoie de bani. Tot cam pe-atunci s-a căsătorit, după care, la 23 de ani, a divorțat. Toate alegerile ei, de la locuri de muncă la relații, au fost ghidate, conștient sau nu, de conștiința faptului că trăia cu o tumoare. Avea mereu o senzație de frână pentru că, pe orice drum ar fi luat-o, era nevoită să se întoarcă mereu la problema de sănătate.

Pe plan profesional, a căutat locuri de muncă la care să nu fie nevoie să se miște mult și care să nu fie departe de casă, ca să nu se deplaseze prea mult și să nu aibă dureri prea mari. Pe plan personal, a simțit că tumoarea a ținut-o pe loc și că, din cauza ei, nu a putut să-și întemeieze o familie.

„Boala mi-a afectat toată viața, de la relațiile intime până la cele de familie, pentru că ai mei erau super triști că se întâmplă chestia asta și voiau să merg mai departe cu viața și să am o familie, că mai am puțin și fac 27 de ani și e greu pentru un părinte să își vadă copilul că se chinuie ani de zile”, spune Andra și vocea începe să-i tremure.

O întreb dacă i-a trecut vreodată durerea, de la 18 și până la 25 de ani, când s-a operat. Spune că nu. „Am avut dureri constante și cel mai rău era când se schimba vremea”, spune Andra și se oprește puțin din vorbit, apoi continuă: „Îmi pare rău că plâng. Ideea e că trebuia să și lucrez, să fac multe chestii între timp și a fost super greu”.

După operație: „Nu mai am bariere, fac ce vreau eu”

Din martie 2021, când s-a operat, și până azi, Andra nu a mai avut dureri în zona bazinului. Ultima dată când s-a văzut cu dr. Adyb Khal, în februarie, medicul i-a spus că starea ei e foarte bună și că, pe viitor, se vor vedea numai o dată pe an, la controale de rutină.

„Din punctul meu de vedere, ea nu mai are nicio restricție. Adică ea, la un an de la operație, poate să-și ducă mai departe viața așa cum vrea. Poate să rămână însărcinată, poate să se apuce de alergat la maratoane, poate să facă tot ce-și dorește”, spune dr. Khal.

Andra are acum un nou partener și, chiar dacă o perioadă lungă de timp a simțit că tumoarea a împiedicat-o, la nivel psihologic, să aibă o relație sănătoasă, să-și întemeieze o familie și să facă un copil, acum spune că tot răul a fost spre bine pentru că greutățile prin care a trecut au ajutat-o să filtreze oamenii din jur.

Cum s-a schimbat viața ta după operație?   

Andra Greavu: Mult. În primul rând, nu mai am dureri, am scăpat cu totul de durerile specifice tumorii. Pot să fac lucruri pe care nu puteam să le fac înainte. Am putut să alerg puțin după un autobuz și m-am simțit super bine, pentru că nu mai făcusem asta de la 17 ani. În aceeași zi, am și înotat puțin. Per total, acum am mai multă mobilitate și pot să fac din nou tot ce ține de exerciții fizice. Mă bucur super mult că în sfârșit sunt normală.

Și pe partea de carieă, de școală, acum încep să-mi pun și eu viața la punct, mă simt eliberată de toată situația asta și nu mai am bariere, fac ce vreau eu. De-abia acum îmi revin.

Ai planuri de viitor?

Andra Greavu: Deocamdată îmi fac planuri pe termen scurt. Vreau să mă reangajez și să mă mut singură, cu pisica mea. Mai departe, să văd cum merge relația în care sunt acum. În principiu, vreau să ajung să am o familie, să am copii, să am o carieră și să mă liniștesc, pentru că am avut prea multă nebunie în toți anii ăștia și simt nevoia de liniște.