De la obezitate morbidă la atac cerebral și infarct e doar un pas

De la obezitate morbidă la infarct este doar un pas. Micșorarea stomacului poate fi soluția salvatoare

Obezitate morbidă înseamnă cel mai avansat grad de obezitate și se instalează in timp. Motivul pentru care se ajunge într-o astfel de situație nu e clasicul ”mă îngraș de la glandă”, ci mâncatul peste măsură. Tulburările tiroidiene, dar și moștenirea genetică plus anumite medicamente doar pun paie pe foc.

Cum tăierea stomacului este, în foarte multe cazuri, soluția pentru obezitatea morbidă, dr. George Sirețeanu, medic specialist chirurgie generală, specializat în chirurgia obezității, ne-a explicat, printre altele, ce presupune și ce rezultate are o astfel de operație.

Dr. George Sirețeanu, specialistul în chirurgia obezității, atrage atenția asupra cauzelor obezității

Smartliving.ro: Ce înseamnă, mai exact, obezitate morbidă?

Dr. George Sirețeanu: Obezitatea morbidă sau obezitatea de gradul 3 este afecțiunea care aduce prejudicii atât calității vieții, cât și sănătății. Vorbim despre obezitate atunci când indicele de masă corporală a individului (IMC) depășește valoarea de 40.

La obezitate morbidă se ajunge în timp

Acest indice se calculează raportând greutatea (în kilograme) la pătratul înălțimii (în metri). Valoarea de peste 40 a indicelui de masă corporală care determină încadrarea obezității în categoria “morbidă” nu suferă modificări în funcție de vârsta sau de sexul individului.

Smartliving.ro: Cum se ajunge, totuși, la un stadiu de obezitate atât de avansat?

Dr. George Sirețeanu: Am putea spune că se ajunge la stadiul de obezitate morbidă atunci când consumul caloric depășește cu mult arderile organismului, surplusul de calorii fiind stocate în depozite de grăsimi.

Însă, înainte de a deveni “morbidă”, obezitate evolueaza de la gradul 1, la gradul 2, ca apoi să ajungă la stadiul 3. Așadar, obezitatea este o afecțiune care se instalează în timp, fiind rezultat al cumulului mai multor factori (pe lângă cel al consumului de calorii în număr mult mai mare decât necesitățile organismului), precum existența unor afecțiuni (moștenire genetică), a unor factori de mediu și psihologici sau a unor tratamente medicamentoase care pot înlesni îngrășarea.

Smartliving.ro: Cine e mai predispus să ajungă într-o astfel de situație?

Dr. George Sirețeanu: Predispoziția spre obezitate apare încă de la naștere pentru că s-a observat că atât moștenirea genetică a fiecărui individ, cât și factorii sociali și de mediu pot duce spre creșterea probabilității de dezvoltare atât a obezității infantile, cât și a obezității în viața de adult.

Genetica, bolile tiroidei și medicamentele, factori de risc

Toți acești factori, coroborați cu problemele de ordin psihologic (mâncatul compulsiv, anxietate, depresie) pot favoriza apariția obezității.  Statutul socio-economic scăzut sau foarte scăzut al individului poate fi un indice al posibilității apariției obezității.

De asemenea, persoanele care suferă de afecțiuni medicale precum sindromul Cushing, sindromul Prader-Willi sau boli ale glandei tiroide sunt mult mai predispuse să ajungă la obezitate morbidă.

Diabetul și bolile metabolice, precum și administrarea de steroizi sau de antidepresive au fost catalogați drept factori ce pot fi asociați cu posibilitatea dezvoltării obezității.

Smartliving.ro: E o problemă frecventă în România? Întâlniți des pacienți cu obezitate morbidă?

Dr. George Sirețeanu: Obezitatea este una dintre marile provocări ale secolului XXI pentru întreg mapamondul, Organizația Mondială a Sănătății estimând sumbru că până în anul 2025 mai mult de jumătate din populația globului va suferi de obezitate.

Așadar, obezitatea este o afecțiune cu o prevalență crescută nu doar în România, ci pe tot globul. Și da, întâlnesc din ce în ce mai mulți pacienți cu obezitate morbidă atât în cadrul consultațiilor de specialitate, cât și în viața de zi cu zi.

Smartliving.ro: Ce riscuri presupune, pentru sănătate, o greutate atât de mare?

Dr. George Sirețeanu: Riscurile pentru sănătate, în cazul persoanelor cu obezitate morbidă, sunt destul de serioase și pun viața în pericol. Poate cea mai importantă comorbiditate de care suferă o persoană obeză este diabetul zaharat de tip 2, cauzat de creșterea rezistenței la insulină a corpului, efect determinat de grăsimea în exces acumulată în corp.

Obezitatea morbidă predispune la infarct și atac cerebral

  • Bolile cardiovasculare (ateroscleroză, hiperlipidemie, accident vascular cerebral, infarct) apar în majoritatea cazurilor de pacienți diagnosticați cu obezitate morbidă.
  • Un alt risc este dezvoltarea bolilor respiratorii, dintre acestea apneea în somn fiind cea mai importantă și cu efectele cele mai mari asupra calității vieții.
  • Osteoartrita apare ca efect al presiunii enorme pe care kilogramele în plus le exercită asupra cartilajului articular.
  • În cazul celor care suferă de obezitate morbidă au mai fost observate și alte boli asociate, precum infertilitatea (în special în cazul femeilor), incontinența urinară, problemele digestive (boala de reflux gastroesofagian, hernia hiatală, etc) și chiar depresia.

Smartliving.ro: Riscurile nu sunt deloc de neglijat, așa că pierderea kilogramelor în plus e o necesitate și aproape o urgență medicală. Operația de micșorare a stomacului este o soluție pentru cei cu obezitate morbidă?

Dr. George Sirețeanu: Chirurgia bariatrică a devenit cea mai rapidă și mai eficientă soluție în cazul celor care suferă de obezitate morbidă, datorită efectelor rapide asupra scăderii în greutate, dar mai ales asupra bolilor asociate.

Gastric sleeve-ul sau operația de micșorare de stomac este utilizată pe scară largă, fiind considerată cea mai eficientă metodă chirurgicală de slăbire, având cele mai puține riscuri asociate.

Smartliving.ro: Ce presupune intervenția de micșorare a stomacului?

Dr. George Sirețeanu: Operația de micșorare de stomac este operația laparoscopică ce presupune îndepărtarea a aproximativ 70-80% din suprafața stomacului, fapt ce determină micșorarea volumului stomacului de la aproximativ 2000 ml la aproximativ 100 ml.

În tot acest proces chirurgical, centrii foamei localizați la nivelul stomacului sunt eliminați, iar efectul asupra secreției hormonului grelină, responsabil cu senzația de foame, este de diminuare.

Smartliving.ro: Ce se întâmplă după operație, la cât timp apar rezultatele?

Dr. George Sirețeanu: Postoperator, se va observa o reducere mai mult decât semnificativă a cantității de mâncare ingerată, senzația de sațietate făcându-se simțită mult mai rapid decât înainte.

Așadar, pacienții se vor sătura cu mai puțin și nu vor resimți senzația de foame. Ce este important de reținut este ca operația de micșorare de stomac nu determină malabsorbția vitaminelor, proteinelor sau mineralelor, așa cum se întâmplă în cazul bypass-ului gastric.

Într-un an se scapă de zeci de kilograme

Reluarea alimentației se va face progresiv, crescând consistența de la lichide la alimente pasate, pe o perioadă de aproximativ 3 săptămâni, după care pacientul va mânca în mod normal alimentele, dar într-o cantitate mai mică și foarte bine mestecate.

Pe lângă abordarea unui regim alimentar impus de această operație, pacientul trebuie să respecte și indicația medicală de a efectua sport zilnic, începând cu simplul mers pe jos.

Alin, unul din pacienții doctorului George Sirețeanu, a slăbit după micșorarea stomacului aproape 100 de kilograme

Pierderea în greutate preconizată la 1 an de la intervenție este de proximativ 70% din excesul ponderal. Bineînțeles că fiecare individ este unic și evoluția sa în primul an după operație poate cunoaște și perioada de stagnare în procesul normal de slăbire, însă acest lucru nu trebuie să devină un impediment în continuarea respectării indicațiilor medicului chirurg și a nutriționistului.

Smartliving.ro: După slăbire cred că urmează partea cea mai grea – menținerea-. Ce trebuie să facă pacienții ca să nu se întoarcă de unde au plecat?

Dr. George Sirețeanu: Trebuie să înțeleagă faptul că operația de micșorare de stomac are rezultate fantastice asupra sănătății și a calității vieții, cu singura condiție ca regimul igieno-dietetic să fie respectat. Necesitatea schimbării modului de alimentație și îmbrățișarea regulilor noi de nutriție trebuie să devină obligatorie.

Este foarte ușor ca după câțiva ani pacientul să revină la vechile obiceiuri proaste de alimentare, așa cum este și foarte grea menținerea greutății pe parcursul întregului rest al vieții.

Însă, faptul că acest tip de operație oferă posibilitatea de a îndepărta definitiv comorbidități amenințătoare de viață (ca de exemplu bolile cardiovasculare si diabetul) si posibilitatea de a trai o viata normală, sănătoasa, ar trebui sa fie un motiv de ajuns pentru ca pacientul să respecte acele câteva reguli alimentare, de bun simt, toata viața.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare