Oana Antonescu
Dacă nu mi-ar fi plăcut atât de mult jurnalismul, am convingerea că aș fi ales să devin medic. Dar nu un medic oarecare, ci unul care și-ar fi făcut timp să consulte oameni, și nu pacienți, să le asculte suferințele și să vadă o problemă de sănătate în ansamblul ei – cu toate schimbările psihice și emoționale pe care le aduce întotdeauna cu ea. Ca jurnalist, nu pot oferi diagnostice și nici tratamente, dar pot asculta și apoi așeza „pe hârtie” povești, trăiri și emoții.
-

Cum folosim corect un test rapid COVID acasă. „Am avut pacienți cu test negativ acasă și pozitiv la spital”
Câteva sute de tipuri de teste rapide sunt autorizate în UE, dar mai puțin de jumătate sunt recomandate de experții europeni. Aflăm de la specialiști când și cum…
Oana Antonescu · 22 min -

Cât de mare este, de fapt, riscul de COVID după vaccin
Românii vaccinați care ajung în spitalele COVID-19 sunt mult mai puțini decât cei nevaccinați, iar decesele sunt foarte rare în rândul lor.
Oana Antonescu · 10 min -

Tot ce trebuie să știi despre vaccinul Pfizer: de la eficiență la reacții adverse
Vaccinul Pfizer este primul și, deocamdată, singurul vaccin anti-COVID din lume care a primit o autorizare definitivă.
Oana Antonescu · 16 min -

„Voi când faceți un copil?”, cea mai grea întrebare pentru cuplurile infertile. Cum arată drumul către acceptare
Infertilitatea în cuplu poate aduce sentimente de vinovăție și eșec, iar când emoțiile devin copleșitoare, ne putem confrunta cu depresia.
Oana Antonescu · 16 min -

Ce simptome are insuficiența cardiacă, boala de care 9 din 10 români nu știu că suferă
Insuficiența cardiacă este o suferință tăcută, depistată adesea târziu și care afectează un număr tot mai mare de români.
Oana Antonescu · 10 min -

Tot ce trebuie să știi despre vaccinul AstraZeneca, cel mai controversat vaccin anti-COVID
Dintre toate vaccinurile împotriva COVID-19, vaccinul de la AstraZeneca a stârnit cele mai multe îndoieli și îngrijorări în privința protecției și a reacțiilor adverse.
Oana Antonescu · 11 min -

Cum ne recăpătăm mirosul după COVID-19
Mirosul pierdut după COVID-19 poate fi recuperat dacă îl „antrenăm” zilnic. Iată ce putem face dacă ne confruntăm cu pierderea mirosului.
Oana Antonescu · 13 min -

Când este indicat vaccinul antitetanos și unde se face
Adulții au nevoie periodic de un rapel la vaccinul antitetanos pentru a preveni o boală infecțioasă de multe ori fatală.
Oana Antonescu · 10 min -

Simptomele COVID pe zile. În ce ordine apar de obicei
În general, simptomele de COVID-19 debutează într-o anumită ordine, diferită de cea din gripă sau răceli. Este foarte important să identificăm cât mai rapid semnele de agravare a…
Oana Antonescu · 10 min -

Cât de necesară este a treia doză de vaccin anti-COVID
A treia doză de vaccin anti-COVID va fi administrată în România din 28 septembrie, dar cine are cu adevărat nevoie de ea este discutabil.
Oana Antonescu · 19 min -

Cum se manifestă infecția cu West Nile de la țânțari. „Simptomele apar rar, dar duc la complicații grave”
Infecția cu virusul West Nile provoacă rar complicații, dar ele devin uneori permanente și pun viața în pericol.
Oana Antonescu · 8 min
