„Voi când faceți un copil?”, cea mai grea întrebare pentru cuplurile infertile. Cum arată drumul către acceptare 

Infertilitatea în cuplu poate aduce sentimente de neputință, vinovăție și eșec, iar când emoțiile devin copleșitoare, ne putem confrunta cu depresia. Cum recunoaștem semnele ei, cum răspundem întrebărilor intruzive și cum ajungem la acceptare, aflăm în continuare de la psihologul Genoveva Teleki, de la Centrul de Fertilitate și FIV Columna (parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria). 

„Aveam 31 de ani, o casă nouă și un serviciu destul de bun când am hotărât că exact acela era momentul perfect pentru un copil. Am renunțat la anticoncepționale și, în mintea mea, eram convinsă că în câteva luni voi rămâne însărcinată. Atât de simplu mi se părea atunci”, a povestit Raluca* pentru Smart Living. Cele câteva luni s-au făcut o jumătate de an, apoi un an, dar cele două liniuțe roz pe care le aștepta pe testul de sarcină întârziau să apară. 

*Din motive care țin de protejarea identității, numele folosit în acest articol nu este cel real.

Își amintește că își calcula perioada fertilă într-o aplicație și încerca toate sfaturile „băbești” citite pe internet. Cu cât se străduia mai mult, cu atât dorința de a deveni mamă se transforma într-o obsesie. „Devenise singurul lucru la care mă mai gândeam. Nu mă mai interesa nimic din jur și nu mă mulțumea nimic. Aveam un singur obiectiv în viață, o singură dorință: să rămân însărcinată. Toate discuțiile și toate planurile pe care le împărtășeam cu soțul meu se învârteau în jurul acestui subiect. Nu-mi amintesc să mai fi avut alte preocupări decât aceasta”, își amintește.

La fel ca pentru Raluca și soțul său, pentru mulți dintre cei care se confruntă cu infertilitatea în cuplu, căutarea de informații pentru problema lor poate deveni o obsesie, potrivit psihologului clinician și psihoterapeutului Genoveva Teleki la Centrul de Fertilitate și FIV Columna. Găsirea unor soluții devine principala lor preocupare, astfel că ajung să nu mai găsească bucurie în nimic și să nu mai vadă sensul a ceea ce aveau înainte. 

„Îi întreb frecvent pe cei care vin în cabinetul meu cum se simțeau în urmă cu n ani, când nu aveau în plan conceperea unui copil. Ce dădea sens vieții lor cu o jumătate de an sau un an înainte de a încerca să conceapă? Aceea era o viață cu sens, spre deosebire de cea din prezent, care pare să nu mai aibă sens”, detaliază psihoterapeutul. 

Infertilitatea este o problemă de cuplu

După un an de încercări, Raluca a hotărât să meargă la medic pentru a afla cauza problemelor de fertilitate, așa cum se recomandă în general cuplurilor. După un lung șir de investigații, a aflat că exista un motiv medical pentru ele. „Motivul eram eu. Corpul meu era defect. Mă întrebam obsesiv atunci: «De ce eu? De ce mi se întâmplă mie asta?» Mă simțeam vinovată față de soțul meu. Simțeam că i-am luat și lui șansa de a avea copii.”, își amintește Raluca. 

Sentimentul de vinovăție al Ralucăi nu este deloc neobișnuit într-o astfel de situație. Când doar unul dintre partenerii cuplului are o problemă de fertilitate, se întâmplă adesea ca acesta să se simtă vinovat. „Pe lângă neputința proprie, apare și neputința de a-i dărui celuilalt ceea ce îşi imaginează respectivul că își dorește cel mai mult pe lume. Ar trebui să privim însă infertilitatea ca pe o problemă medicală și, foarte important, ca pe o problemă de cuplu, indiferent care dintre parteneri se confruntă cu ea. Ideal este să încercăm o rezolvare împreună, fiindcă cei doi sunt în aceeași barcă”, susține psihologul Genoveva Teleki. 

În cuplurile stabile, solide, partenerii nu ajung să se acuze reciproc pentru neputința de a avea copii. De partea cealaltă, cuplurile care ajung la acuze nu sunt și poate chiar nu au fost de la bun început echilibrate. „Cuplurile stabile, în care există o comunicare reală, pot vorbi despre acest sentiment de vinovăție care are toate șansele să se atenueze astfel. Însă, în cuplurile în care partenerii nu vorbesc despre trăirile lor, în care nu există o comunicare bună, sentimentul acesta poate să persiste și chiar să ducă la destrămarea relației”, spune psihologul Genoveva Teleki. 

Rolul instinctelor în dorința de procreare

O întâmplare petrecută foarte aproape de momentul în care Raluca a aflat că nu poate aduce pe lume copii i-a zdruncinat mai tare moralul: cea mai bună prietenă a anunțat-o că este însărcinată. „A fost frustrant pentru mine pentru că nici măcar nu încerca de multă vreme. M-a făcut să mă întreb ce făcuse ea bine și eu nu. Am încercat să mă bucur pentru ea, dar am simțit gelozie. Când îți dorești atât de tare ceva, cum îmi doream eu să am un copil, cred că nu ai cum să nu simți o invidie și o revoltă în suflet când altcineva reușește și tu trăiești eșec după eșec”, mărturisește Raluca. 

Fertilitatea este considerată ca un dat, un lucru firesc. Orice persoană sănătoasă se consideră fertilă. Mai ales dacă nu a avut probleme hormonale, ginecologice, operații și alte complicații, nu ar exista motive pentru care să creadă contrariul. Drept pentru care, confruntarea cu diagnosticul de infertilitate poate veni ca un șoc.

„Impactul infertilității depinde foarte mult de ceea ce reprezintă viața pentru fiecare, de felul în care se poziționează fiecare persoană în viața sa și de ceea ce-i oferă împlinire, sens și satisfacție în viață.”

Genoveva Teleki, psiholog clinician și psihoterapeut, Centrul de Fertilitate și FIV Columna.

Dorința noastră de a procrea este puternic dictată de instincte. Instinctul matern se conturează încă din copilărie și poate fi observat în jocul fetițelor cu păpușile. Prin el, se identifică fie cu mama, fie cu bunica ce îngrijește copii. Mai târziu, când fetița devenită femeie își clădește un „cuib” – o relație stabilă de cuplu, instinctul matern se conturează concret și apare firesc dorința de a aduce pe lume copii. 

La bărbați, funcționează instinctul de perpetuare a speciei, iar acesta se concretizează prin idei precum: „Să las ceva în urmă”, „Să am un băiat care să-mi poarte numele”, „Să am copii, ca să am cui lăsa averea mea”.

Rolul social în dorința de procreare

Pe de altă parte, suntem setați încă de mici, din copilărie, să parcurgem anumite etape ale vieții: școală, eventual studii superioare, relație de cuplu și conceperea unuia sau mai multor copii. „Este o procesualitate care ni se întipărește în minte de la vârste fragede. Noi înșine încercăm să urmăm acest parcurs în viață. Se întâmplă din ce în ce mai rar să avem un copil înainte de a termina studiile sau de a avea o relație, fiindcă acesta devine un «proiect» planificat, de cele mai multe ori”, potrivit psihologului.

După confruntarea cu infertilitatea în cuplu, nevoia de a fi în rândul lumii, de a urma acest parcurs prestabilit capătă o importanță mai mare, cu riscul de a restricționa foarte mult sensul vieții. Apare o idealizare a acestei dorințe, explică psihologul. Dacă, inițial, conceperea unui copil era doar o etapă a proiectului nostru de viață, odată aflați în imposibilitatea de a-l realiza, ea devine urgentă, încărcată cu mult mai multă importanță și semnificație decât până atunci.

„Poate că un copil nu era scopul unic al unui cuplu și sensul vieții lor, dar neputința de a concepe accentuează dorința de a-l avea.”

Genoveva Teleki, psiholog clinician și psihoterapeut, Centrul de Fertilitate și FIV Columna

Rolul emoțiilor în dorința de procreare

Impactul infertilității asupra noastră este influențat și de toleranța la frustrare dobândită pe parcursul vieții. Există persoane care au obținut greu ceea ce au, cu eforturi mari și cu multe obstacole. Cele din urmă le-au crescut capacitatea de a gestiona emoțiile, situațiile neplăcute, stresante şi, implicit, toleranţa la frustrare. Aceste persoane au tendința de a percepe și problemele de fertilitate ca pe un obstacol ce necesită căutarea de soluții pentru a-l depăși. Așadar, infertilitatea în cuplu este o problemă care vine în sensul evoluției lor de până atunci.

„De partea cealaltă, există alte persoane, mai ales din generația mai tânără – cu vârste până în 35 de ani- , care au avut parcursuri evolutive line în viață, fără obstacole și eșecuri majore și la care toleranța la frustrare nu s-a dezvoltat suficient. Pentru ei, infertilitatea este un prim obstacol, iar impactul acesteia poate fi mai mare”, potrivit psihologului Genoveva Teleki. Situaţia cu care se confruntă antrenează neputință și, implicit, furie față de această neputință, mai ales atunci când nu pot rezolva singure acest impas și au nevoie de ajutor, completează psihologul.

În cazul persoanelor cu o stimă de sine scăzută sau/şi care au întâmpinat multe dificultăţi în viaţă, infertilitatea în cuplu întreține și accentuează acest sentiment în raport cu sine. Însă, acceptarea situaţiei poate fi mai uşoară, înscriindu-se cumva în parcursul lor şi în aşteptările lor de la viaţă.

Rolul celor din jur în dorința de procreare

La fel ca multe alte cupluri care se confruntă cu infertilitatea, Raluca și soțul său au primit nenumărate întrebări și observații incomode care le-au amplificat revolta și furia: „Voi când faceți un copil?”, „De ce nu faceți copii?”, „Aveți grijă, ceasul ticăie!” 

În primul an de încercări, Raluca a încercat să nu le ia în seamă, pentru că era încă optimistă în privința șanselor ei de a deveni mamă. După ce a aflat că are probleme de fertilitate și că aceste șanse nu sunt de partea ei, întrebările inoportune au devenit tot mai supărătoare și apăsătoare. „Soțul intervenea înaintea mea și le răspundea cu câte o glumă, dar îl simțeam și pe el deranjat de întrebările acestea”, își amintește Raluca. 

Eșecul de rol poate fi accentuat de asemenea întrebări intruzive ale celor din jur, punând o presiune suplimentară pe cuplul infertil. „Când te confrunți cu infertilitatea în cuplu, ceilalți îți oglindesc propria neputință. A avea un copil capătă o conotație de competiție, de reușită. Sunt oameni pentru care copilul este singura realizare în viață și cu ea se mândresc, devalorizând persoanele care fac copii mai târziu sau care aleg să nu facă deloc și nu sunt preocupați de acest aspect. Cât de mult lăsăm să ne afecteze astfel de întrebări depinde în mare măsură de importanța pe care o atribuim dorinței de a avea copii”, explică psihologul Genoveva Teleki.  

De cele mai multe ori, întrebările incomode cu privire la conceperea copiilor vin chiar de la părinții celor doi parteneri ai cuplului. Aceștia își doresc nepoți alături de care să trăiască ceea ce simt că au pierdut în relația cu propriii lor copii. Întrebări intruzive adresează adesea și mătuși, bunici, persoane în vârstă, în general, care valorizează familia tradițională și consideră că rolul femeii este doar de a procrea și îngriji copii. Această preocupare nu este firească din partea celorlalți, nici chiar a familiei. 

Cum răspundem întrebărilor inoportune

Există soluții de a-i face pe cei din jur să înțeleagă că viața personală și de cuplu, deciziile și momentul în care se iau acestea sunt aspecte foarte intime, pe care nu le putem aduce pe scena socială. Cuplul care se confruntă cu infertilitatea poate ignora întrebările inoportune ale celor din jur. Sigur, ignorarea nu poate fi autentică, ci necesită efort. 

La întrebarea „Voi când faceți un copil?” se poate răspunde într-un mod asertiv: „Mai avem altele de făcut înainte de a avea copii”, „Avem calculele noastre” sau „Este problema noastră și nu preocupă pe nimeni altcineva”.

Ne putem aștepta ca unele întrebări sau afirmații ale celor din jur să denote agresivitate, iar răspunsurile asertive pot să nu fie suficiente pentru a închide subiectul. „Am avut cupluri în cabinet care au ajuns să evite socializarea din cauza unor astfel de întrebări. Agresivitatea aceasta poate fi contracarată prin răspunsuri în aceeași notă agresivă. La o întrebare precum: «Voi nu reușiți să faceți copii?», putem răspunde astfel: «Poate nu ne pricepem noi. Ne faceți o schemă?» sau «Nu am prea vrea să ajungem cum sunteți voi acum, preocupați doar de copil!» Astfel de replici blochează agresivitatea celorlalți, fiindcă îi ajută să înțeleagă ce pun ei în aceste întrebări și îi determină să iasă din competiție”, exemplifică psihoterapeutul. 

Cum recunoaștem semnele depresiei

„Când am aflat că șansele mele de a avea copii sunt infime, din cauza unei probleme medicale pe care nu am să o detaliez acum, mintea mea a refuzat să accepte situația. M-am simțit furioasă și revoltată pe mine însămi. Îmi uram corpul, mă uram pe mine, pentru că nimeni altcineva nu era de vină pentru situația în care mă aflam. Toată revolta mea s-a transformat, la un moment dat, în tristețe și apatie. Simțeam că nu mai am nicio bucurie de a trăi”, povestește Raluca. 

Pentru cei care investesc mult în dorința de a aduce pe lume copii, diagnosticul de infertilitate poate fi trăit ca o pierdere – pierderea unei iluzii în care au investit, în acest caz. Mai ales atunci când cuplurile au încercat toate soluțiile de a concepe un copil și s-au confruntat cu eșecuri repetate, acestea parcurg etapele a ceea ce poartă numele de travaliu de doliu: negarea, furia, negocierea, depresia și, în cele din urmă, acceptarea. 

Prin aceleași etape trecem și la despărțirea de un partener sau la un divorț, nu pentru că celălalt a murit, ci pentru că a „murit” relația, iar odată cu ea, și planurile noastre, viziunea pe care o aveam asupra viitorului. Aceleași sentimente copleșitoare de tristețe și neputință ne pot încerca și atunci când ne confruntăm cu infertilitatea în cuplu.

Neputința de a aduce pe lume copii provoacă depresie mai frecvent la femei decât la bărbați, potrivit psihologului. Furia, în schimb, este un sentiment trăit mai frecvent de bărbați.

Pentru femei, infertilitatea are un impact emoțional la fel de mare ca bolile grave cum sunt cancerul și problemele cardiace, potrivit unui studiu publicat în Journal of Psychosomatic Obstetrics & Gynecology. 

Se poate să fim în depresie și avem nevoie de sprijin pentru a o depăși dacă ne confruntăm cu unul sau mai multe dintre aceste semne și simptome:

• simțim că nu ne mai bucură niciuna dintre din activitățile care ne făceau plăcere și apare o lipsă a interesului pentru orice pasiune sau hobby avut înainte;
• percepem rutinele zilnice de îngrijire ca pe o corvoadă;
• avem dificultăți în realizarea sarcinilor legate de serviciu și de casă;
• începem să dormim prea mult sau, din contră, ne confruntăm cu insomnii;
• preferăm izolarea, evitând compania familiei și prietenilor și renunțând la viața socială. 

„Foarte important este rolul partenerului în observarea acestor schimbări. În general, nu poți fi suficient de obiectiv cu tine însuți astfel încât să poți identifica depresia atunci când se instalează. Tot partenerul ne poate ajuta să ne adresăm unui specialist din domeniul sănătății mintale, pentru a primi ajutorul de care avem nevoie.”

Genoveva Teleki, psiholog clinician și psihoterapeut, Centrul de Fertilitate și FIV Columna

Cum poate fi acceptată infertilitatea în cuplu

Pentru cuplurile care au primit diagnosticul de infertilitate, dar nu au epuizat toate opțiunile de a procrea, perioada de suferință este scurtată prin căutarea de soluții. La fel ca Raluca și soțul său, acestea își acceptă mai ușor problema în speranța unei rezolvări medicale. „Acceptarea apare odată cu delegarea problemei către o altă entitate – echipa medicală – pentru rezolvare”, explică psihologul Genoveva Teleki. 

Soluția salvatoare a Ralucăi a fost procedura de fertilizare in vitro. „Știam amândoi că nu avem șanse mari nici cu această procedură și eram pregătiți pentru eșec. În cazul nostru, chiar s-a adeverit vorba aceea care spune că lucrurile bune se întâmplă când te aștepți mai puțin. Am avut surpriza ca procedura să fie cu noroc, de la prima încercare. Astăzi, suntem părinții lui Darius Alexandru, care împlinește 2 ani peste câteva luni”, spune cu emoție Raluca. 

Drumul către acceptarea infertilității este mai dificil pentru cuplurile care au epuizat toate soluțiile medicale de a aduce pe lume un copil. Renunțarea definitivă la speranța de a avea copii presupune trecerea prin toate etapele doliului. Fiecare își poate găsi propriile soluții de a gestiona situația. „Unele persoane recurg la adopție, iar altele își redefinesc sensul – ajung să aprecieze ce au, construiesc o afacere, își dezvoltă un hobby -, se apropie mai mult de nepoți sau fini, iar mulți își iau animale de companie, ca un «substitut»,. Sigur că ele nu pot suplini un copil, dar se poate crea o relație de afecțiune”, conchide psihologul clinician Genoveva Teleki. 

Centrul de Fertilitate și FIV Columna este singurul centru din România cu 5 embriologi seniori. Fiecare dintre specialiștii în fertilitate ai centrului aduce expertiza și viziunea personală asupra tratamentelor de reproducere asistată, pentru a oferi pacienților cele mai bune rezultate. Mulți dintre experții FIV de la Columna și-au adus contribuția la dezvoltarea domeniului de reproducere asistată din România, clinicienii având peste 24 de ani de experiență în acest domeniu. Rata de succes a centrului obținută în cadrul programelor finanțate de Ministerul Sănătății și, respectiv, PMB este de 55,17%.