Românii vaccinați care ajung în spitalele COVID sunt mult mai puțini decât cei nevaccinați, iar decesele sunt foarte rare în rândul lor. Ce spun statisticile românești și internaționale despre riscul de COVID după vaccin și care dintre cei imunizați sunt mai vulnerabili în fața bolii, aflăm în cele de mai jos.
Valul 4 al pandemiei este valul nevaccinaților, o confirmă statisticile spitalelor din România. La Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. dr. Matei Balș” din București, aproximativ 2% dintre pacienții aflați în secția ATI sunt din rândul celor vaccinați cu schema completă, a declarat pentru Smart Living medicul Adrian Marinescu, directorul medical al spitalului. „Cred că acest procent spune foarte mult. În privința persoanelor vaccinate, trebuie să facem diferența între riscul de infectare și formă severă de COVID-19, care pune viața în pericol. Pacientul critic ajuns în terapie intensivă are un risc foarte mic deces dacă a urmat schema completă de vaccinare”, spune medicul infecționist.
Niciunul dintre cei peste 200 de pacienți care se aflau internați cu COVID-19 la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași la data de 22 septembrie 2021 nu era vaccinat împotriva bolii infecțioase, potrivit Ziarul de Iași.
La data de 23 septembrie 2021, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara erau internați 71 de pacienți cu COVID-19, iar 95% dintre ei erau nevaccinați, a spus pentru Smart Living medicul Virgil Musta, șef de secție în acest spital. Toți cei 5 bolnavi aflați în secția ATI sunt nevaccinați.
„Am avut o singură pacientă vaccinată care a făcut o formă severă de COVID-19, a ajuns în terapie intensivă și a decedat. Aceasta urma un tratament imunodepresiv pentru limfom. Când i-am testat titrul de anticorpi împotriva virusului, acesta era 0. Nu știm dacă din cauza terapiei și a limfomului nu a dezvoltat anticorpi postvaccinare sau pentru că făcea parte dintre cei 5% care nu au un răspuns imun după vaccin. Era vaccinată cu serul de la Pfizer. Am mai avut un pacient vaccinat și internat cu COVID-19 care urma un tratament imunologic și care, după administrarea terapiei anti-COVID, a evoluat foarte rapid bine. A făcut o formă moderată de boală. Acum, mai avem un pacient vaccinat care a făcut tot o formă moderată de boală, deși are o patologie asociată destul de complicată. În rest, toți pacienții noștri sunt nevaccinați”, a detaliat medicul timișorean.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a dezmințit recent o informație falsă potrivit căreia numărul pacienților vaccinați și internați cu COVID-19 la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București ar fi mai mare decât al celor nevaccinați. De la debutul valului 4 au fost internați 15 pacienți cu COVID-19 în secția de terapie intensivă, potrivit datelor prezentate de reprezentanții spitalului. Dintre aceștia, 4 erau vaccinați cu schema completă, aveau vârste cuprinse între 72 și 84 de ani, comorbidități și toți se aflau la mai mult de 6 luni de la finalizarea schemei de vaccinare.
Ce spun datele internaționale despre riscul de COVID după vaccin
SUA
O persoană vaccinată are un risc de infectare de 5 ori mai mic decât una nevaccinată, arată o analiză a Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) efectuată după ce varianta Delta a coronavirusului a devenit dominantă în Statele Unite și publicată pe 10 septembrie 2021. Riscul de spitalizare este de 10 ori mai mic, iar cel de deces, de 11 ori mai mic pentru persoanele vaccinate, potrivit monitorizării care a comparat incidența cazurilor de COVID-19, a spitalizărilor și deceselor în funcție de statusul vaccinal.
O altă analiză, de data aceasta a publicației The New York Times, estimează că riscul unei persoane vaccinate cu schema completă de a face boala COVID-19 este de unul la 5.000 și chiar de unul la 10.000 dacă trăiește în zone cu o rată scăzută de transmitere a virusului. Cât despre riscul de a fi internat din cauza COVID-19, acesta este infim, potrivit datelor din SUA: 5 din 100.000.
Marea Britanie
Procentul celor depistați pozitiv cu COVID după vaccin este de 0,2%, susțin datele din Marea Britanie colectate prin aplicația mobilă Zoe COVID Symptom Study și publicate în revista The Lancet.
Vaccinarea a fost asociată cu un risc redus de spitalizare și cu mai puțin de 5 simptome în prima săptămână de la infectare. Aproape toate simptomele au fost raportate mai rar de către persoanele vaccinate. Acestea au o probabilitate mai mare decât persoanele nevaccinate de a dezvolta o infecția asimptomatică, arată studiul britanic.
Israel
Cel mai recent val de infectări din Israel a stârnit îngrijorare în lume după ce autoritățile israeliene au anunțat că aproape 60% dintre pacienții internați cu forme severe de COVID-19 erau vaccinați complet. Explicația are legătură cu ceea ce se numește efectul Yule-Simpson sau paradoxul Simpson – care nu este chiar un paradox, cât o interpretare care nu a luat în calcul anumite variabile. În cazul Israelului, variabila este vârsta persoanelor vaccinate.
În luna august 2021, aproximativ 80% din populația adultă a acestei țări era vaccinată. Pe 15 august, 301 pacienți complet vaccinați erau spitalizați cu COVID-19, ceea ce înseamnă doar 53 la fiecare milion de israelieni complet vaccinați. În același moment, 214 pacienți nevaccinați erau spitalizați, mult mai mulți raportat la procentul mic din populația adultă care nu a primit vaccinul: 164 la fiecare milion de israelieni nevaccinați. Prin urmare, o persoană nevaccinată din Israel avea un risc spitalizare de aproximativ trei ori mai mare decât una vaccinată. Interpretarea detaliată a fost publicată de Washington Post.
Ce arată statisticile din România despre COVID după vaccin
Raportul săptămânal al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) prezintă decesele cauzate de COVID-19 în procente, la vaccinați și nevaccinați. Cea mai recentă analiză arată că:
- 75,8% din cazurile de COVID-19 confirmate până la data de 19 septembrie au fost înregistrate la persoane nevaccinate;
- 91,5% din decesele înregistrate până la aceeași dată au fost la persoane nevaccinate;
„Conform datelor aferente săptămânii 13-19 septembrie 2021, diferența procentuală până la 100% cuprinde decesele survenite la persoanele vaccinate cu schemă completă”, ne-a comunicat Veronica Zoicaș, purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Sănătate Publică. Cât despre cazurile de COVID după vaccin, acestea reprezintă un sfert din totalul cazurilor confirmate.
O altă analiză a CNSCBT, situația persoanelor confirmate cu infecție SARS-CoV-2 după vaccinare, cu date până la 1 septembrie, arată că:
- 16,07% din totalul persoanelor testate în România în intervalul 27 decembrie 2020-31 august 2021 au fost persoane vaccinate;
- Dintre acestea, doar 5,27% au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2;
- 1,65% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2 (după administrarea celei de-a doua doze de vaccin) au decedat. Dintre acestea, 93,98% erau vaccinate cu Pfizer, 4,52% cu Moderna, iar 1,5% cu AstraZeneca.
Rata de vaccinare face diferența la decese
Experiența statelor în care noul val al pandemiei a început mai devreme decât la noi demonstrează că rata de vaccinare a populației o influențează semnificativ pe cea a mortalității. Raportată la media infectărilor zilnice, rata mortalității este mult mai mică în țări precum SUA, Marea Britanie sau Israel, unde peste 50% din populație este complet vaccinată.
De partea cealaltă, țările în care rata de vaccinare este mică se confruntă cu decese de cel puțin trei ori mai multe. Rusia are un procent de vaccinați aproape identic cu al României și se confruntă cu un nou val de infectări încă din luna iulie 2021. Rata mortalității prin COVID-19 este de aproximativ 4% în Rusia, de 3 ori mai mare decât cea din SUA și de până la 8 ori mai mare decât cea din Israel.
Țară | Medie cazuri noi pe 7 zile* | Medie decese pe 7 zile* | Procent vaccinați* | Rata de mortalitate |
SUA | 126.760 | 2.036 | 54,29% | 1,6% |
Marea Britanie | 32. 408 | 143 | 65,39% | 0,4% |
Israel | 6.564 | 21 | 63,77% | 0,3% |
Rusia | 19.702 | 785 | 28,29% | 3,9% |
România | 5.422 | 97 | 27,64% | 1,7% |
*la 23 septembrie 2021
Surse: The New York Times, JHU CSSE COVID-19 Data, Our World in Data
De ce există cazuri de COVID după vaccin
Sunt mai multe motive pentru care se ănregistrează infectări, spitalizări și chiar decese prin COVID după vaccin:
Tipul de vaccin
Studiile clinice ale producătorilor și datele provenite de la populația vaccinată arată diferențe în nivelul de protecție al celor 4 vaccinuri autorizate în spațiul european. Riscul de spitalizare și deces este și el diferit de la un vaccin la altul.
Serurile create cu tehnologia ARN mesager protejează de boala simptomatică în proporție de peste 90% (94% Moderna, respectiv 95% Pfizer), în vreme ce vaccinurile AstraZeneca și Johnson&Johnson oferă o protecție de 70%, respectiv 66%.
Noile variante de virus
Varianta Delta a coronavirusului a diminuat gradul de protecție oferit de vaccinurile anti-COVID – în special pe cel împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2. Pentru vaccinul Pfizer, procentele avansate de diferitele studii variază foarte mult – de la o protecție de numai 39% împotriva infectării cu varianta Delta, cum semnalează datele provenite din Israel, până la o protecție de 88% împotriva bolii simptomatice, așa cum susțin datele din Marea Britanie.
Vestea bună este că toate studiile care au urmărit eficacitatea acestui vaccin susțin că protecția împotriva spitalizărilor se menține la peste 90%.
Pentru vaccinul Moderna, un studiu preprint al Clinicii Mayo susține că, după administrarea celor două doze, protecția împotriva infecției simptomatice cu varianta Delta a coronavirusului scade la 76%. Vaccinul de la AstraZeneca oferă o protecție de 60% împotriva infecției simptomatice cu varianta Delta, dar eficacitatea împotriva spitalizărilor este de 92%.
Cât despre vaccinul Johnson&Johnson, acesta ar avea o eficacitate de 67% împotriva noii variante Delta, potrivit unui studiu nerevizuit disponibil pe biorxiv.org. Singurele date din lumea reală cu privire la acest vaccin provin din Africa de Sud și susțin că oferă o protecție de 71% împotriva spitalizărilor – Sisonke Study.
Distanța de la vaccinarea inițială
Nu doar noile variante scad protecția oferită de vaccinurile anti-COVID, ci și timpul scurs de la vaccinare. La 90 de zile de la a doua doză, eficacitatea vaccinului Pfizer-BioNTech scade până la 78%, iar a vaccinului de la AstraZeneca-Oxford ajunge la 61%, potrivit unui studiu al Universității Oxford, din Marea Britanie, publicat în revista Nature.
Un alt studiu, din Israel, susține că protecția oferită de vaccinul Pfizer începe să scadă după 6 luni de la administrare. De altfel, chiar reprezentanții companiei susțin necesitatea dozei a treia, „de consolidare”, într-un interval cuprins între 6 şi 12 luni.
Reprezentanții companiei Moderna consideră, însă, că vaccinul lor își menține protecția aproape neschimbată la 6 luni de la rapel. Cu toate acestea, majoritatea țărilor care susțin ideea dozei a treia de vaccin anti-COVID, inclusiv România, recomandă și un vaccin Moderna suplimentar, pentru a reîmprospăta memoria imună.
Imunitatea individuală
Anumite categorii din populație pot să nu aibă un răspuns imun după vaccinurile anti-COVID și, în consecință, să nu fie protejate de îmbolnăvire. Dintre patologiile care afectează eficacitatea vaccinurilor fac parte bolile care produc imunodepresie, cum este infecția HIV/SIDA sau anumite forme de cancer – cele hematologice (leucemii, limfoame), potrivit dr. Virgil Musta.
„Reacția imună la vaccinuri poate fi afectată și la persoanele care urmează un tratament imunosupresor pentru diferite patologii – vorbim despre corticoterapie și tratamente biologice, care sunt inhibitori de imunitate și se administrează în boli autoimune (poliartrită reumatoidă, lupus eritematos ș.a.), dar și în urma transplanturilor de organe”, detaliază medicul infecționist.
„Deși avem un vaccin care este aprobat definitiv (vaccinul Pfizer), deși în jurul nostru sunt miliarde de oameni vaccinați și avem puterea exemplului, deși vedem că vecinul de bloc a făcut o formă ușoară de COVID-19 pentru că era vaccinat, în vreme ce un alt vecin, nevaccinat, a ajuns în stare gravă, aceste aspecte sunt ignorate de o parte a populației, din păcate”, conchide medicul Adrian Marinescu.