Dacă nu mi-ar fi plăcut atât de mult jurnalismul, am convingerea că aș fi ales să devin medic. Dar nu un medic oarecare, ci unul care și-ar fi făcut timp să consulte oameni, și nu pacienți, să le asculte suferințele și să vadă o problemă de sănătate în ansamblul ei – cu toate schimbările psihice și emoționale pe care le aduce întotdeauna cu ea. Ca jurnalist, nu pot oferi diagnostice și nici tratamente, dar pot asculta și apoi așeza „pe hârtie” povești, trăiri și emoții.
