Psiholog Meri Pitigoi
Sunt Meri, sunt psiholog, psihoterapeut în Terapie Cognitiv-Comportamentală și Hipnoterapie, Schema therapy pentru cupluri, Terapie prin Acceptare și angajament. Mi-am ales această direcție pentru că întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu oamenii. Cuvântul este unealta mea. Întotdeauna am considerat că fiecare persoană pe care o întâlnesc are ceva bun de oferit și am ales să caut și să descopăr ce pot învăța nou, de la oamenii cu care mă întâlnesc. De asemenea, de fiecare dată, pentru fiecare om întâlnit în drumul meu, mă gândesc ce îi pot oferi eu, cum îl pot ajuta în căutarea lui, în dezvoltarea lui. Uneori îmi este ușor să știu ce pot să fac ca să ajut, alteori însă înțeleg că și eu mai am de învățat, pentru a oferi ceva. Să oferi cuvântul potrivit, la momentul potrivit, persoanei potrivite este parte din meseria mea. meri.pitigoi@yahoo.com
-

„Știu să farmec oamenii, pentru ca ei să mă iubească.“ Cum se manifestă personalitatea histrionică sau nevoia constantă de a fi în centrul atenției
Personalitatea histrionică poate fi deranjantă în interacțiunile cu ceilalți. Deseori este acaparatoare, iritantă și solicitantă, motiv pentru care sunt necesare reguli și limite.
Psiholog Meri Pitigoi · 7 min -

„Îngrijorarea îmi face rău, dar e necesară.” Cum simțim anxietatea generalizată
Anxietatea generalizată este o îngrijorare permanentă, însoțită de nevoia de a deține controlul și de a previziona toate scenariile posibile din viitor. Deși mintea noastră o justifică, ne…
Psiholog Meri Pitigoi · 7 min -

Elemente de narcisism sau tulburare în toată regula? Cum facem diferența
Fugim de narcisism, dar în anumite doze și momente, toți îl manifestăm. Iată când etichetăm incorect oamenii cu narcisism și când ne confruntăm cu tulburarea de personalitate narcisică.
Psiholog Meri Pitigoi · 10 min -

Agresivitatea la copii: când este îngrijorătoare și tehnici pentru a fi ținută în frâu
Agresivitatea la copii este necesar să fie adresată de părinți, nu ignorată, pentru a nu se generaliza în tulburări mai grave de comportament.
Psiholog Meri Pitigoi · 10 min -

Frica de îmbătrânire, care apare la mijlocul vieții, ne poate da peste cap. Cum o gestionăm corect
Frica de îmbătrânire este asociată crizei vârstei de mijloc și deseori implică schimbări comportamentale drastice. Ce avem de făcut în fața acestei temeri și cum privim îmbătrânirea ca…
Psiholog Meri Pitigoi · 9 min -

„Criza adolescenței este semn de normalitate”. Cum ne comportăm cu un adolescent rebel
Ajungem să ne etichetăm copilul drept adolescent rebel, atunci când relaționarea cu el este semnificativ schimbată de noi comportamente, atitudini, preferințe. Cum îi putem fi alături în aceste…
Psiholog Meri Pitigoi · 10 min -

Simptomele depresiei la copii și adolescenți. Cât contează genetica, ce alți factori o declanșează
Depresia la copii poate fi urmare a unor abuzuri. traume, mediu de viață nesănătos, dar și a unor schimbări în viața lor. Iată cum să recunoaștem semnele pentru…
Psiholog Meri Pitigoi · 14 min -

Toți copiii mint, dar numai în anumite situații minciuna trădează o problemă gravă. Iată care sunt
Atunci când copilul minte este necesar să înțelegem motivul și să căutăm să îi oferim alternative mai sănătoase pentru a se adapta într-o situație.
Psiholog Meri Pitigoi · 10 min -

4 simptome specifice în ADHD la adulți. Cum se pune diagnosticul
ADHD la adulți se poate asocia cu alte tulburări precum depresia, anxietatea și TOC, invalidând viața unei persoane. Iată cum putem interveni.
Psiholog Meri Pitigoi · 11 min -

Frica de a lua decizii: de ce este bine să decidem noi, chiar și când greșim
Mulți resimțim frica de a lua decizii, mai ales dacă acestea îi impactează și pe cei din jur. Iată de ce este sănătos să ne asumăm luarea de…
Psiholog Meri Pitigoi · 12 min -

Când devine performanța copiilor o capcană și cum să îi încurajăm eficient
Copiii care fac performanță împinși de părinți, vor fi deconectați de propriile nevoi. Iată cum arată performanța sănătoasă pentru copil.
Psiholog Meri Pitigoi · 12 min
