Psiholog Iulia Barca
Sunt Iulia și am ales să devin psiholog pentru că am fost dintotdeauna fascinată de potențialul pe care îl avem în noi, descoperit sau nedescoperit, negat sau privit cu neîncredere. Mai mult decât atât, atingerea lui și descoperirea versiunii noastre complete (nici mai bune, nici mai rele) este una dintre marile realizări de care suntem capabili noi, oamenii. Sunt psiholog clinician și psihoterapeut cu formare cognitiv comportamentală, specializându-mă în prezent în metoda de lucru numită „Compassionate Inquiry” dezvoltată de Gabor Mate, urmând un drum pe care învățatul și autoperfecționarea nu vor înceta. Un proverb japonez spune că îmbătrânim abia atunci când ne oprim din învățat. Poate acesta este modul meu de a visa la o tinerețe veșnică. A spiritului, cel puțin. Nu îmi place să dau sfaturi, dar îmi împărtășesc opinia deopotrivă cu tehnicile și metodele învățate în această meserie de psiholog. Pentru că susțin psihoeducația și rolul major pe care îl joacă în viața fiecăruia dintre noi.
-

Epuizarea post-sărbători a mamelor: „Cea mai mare «surpriză» a fost că n-am găsit nimic sub brad“
Cum am uitat de cadourile pentru mama?
Psiholog Iulia Barca · 8 min -

„Cred că soțul meu este interesat de altă femeie și nu știu cum să redevin femeia pe care o iubește“
„M-a comparat cu ea. În dezavantajul meu, evident“
Psiholog Iulia Barca · 6 min -

„Am crezut că tata e inutil pentru că așa îmi spunea mama. Abia acum văd cât m-a iubit.” Rolul taților „invizibili”
„Târziu am înțeles că tata nu a fost niciodată ce descria mama. Da, ea e mai iute și mai energică, dar tata era liniștea, calmul.”
Psiholog Iulia Barca · 9 min -

4 semne că partenerul de cuplu vrea să fie cu altcineva
Acestea sunt semnele că relația de cuplu nu merge nicăieri.
Psiholog Iulia Barca · 9 min -

Un copil prea responsabil devine un adult cu răni invizibile. Cum arată parentificarea și efectele ei la maturitate
Copiii responsabilizați cu grija propriilor frați, copiii care oferă sprijin emoțional părinților, copiii crescuți de un singur părinte, care suplinesc rolul celui absent sunt doar câteva exemple de…
Psiholog Iulia Barca · 7 min -

„Mama m-a bătut crunt cu cureaua pentru nota 7 și-mi spunea că doar așa o să ajung cineva în viață.” Răul făcut cu bune intenții e tot abuz
Nu este necesar să fim căliți prin nedreptăți și umilințe, acestea poartă numele de abuz, nu de „sprijin în vederea dezvoltării potențialului”.
Psiholog Iulia Barca · 9 min -

„Cât timp îmi mai caut partenerul potrivit? Am obosit…”
Multe persoane spun că au obosit să își caute partenerul potrivit. De ce nu reușim să ne găsim și ce depinde de noi să facem?
Psiholog Iulia Barca · 10 min -

O formă de iubire ignorată în cuplu. Cum ajungem să ne pierdem empatia în relații
Dacă nu ar exista empatia, o relație în care ne înțelegem în 90% dintre situații ar fi sortită eșecului atunci când nu putem gestiona 10% conflicte, desincronizări, diferențe…
Psiholog Iulia Barca · 7 min -

„Îmi spune că nu am decât să mă cert singură.” Ce mesaje sunt transmise prin evitarea conflictelor
De ce, pe termen lung, evitarea conflictelor în cuplu afectează intimitatea și crește riscul unei despărțiri?
Psiholog Iulia Barca · 9 min -

„Mi-am pierdut încrederea în partener. Mai are șanse relația noastră?” Răspunsurile psihologului
Ce ai de făcut dacă ai constatat că ți-ai pierdut încrederea în partenerul de cuplu.
Psiholog Iulia Barca · 9 min -

„Sigur e vina mea!” Cum ajungem să ne simțim vinovați chiar și când n-am greșit
De ce ne simțim mereu vinovați și ce putem face să schimbăm asta.
Psiholog Iulia Barca · 7 min -

Cum se comportă un lider adevărat și ce avem de învățat de la el
În mijlocul confuziei și neputinței pe care le trăim în fața evenimentelor din jurul nostru, al panicii generate de gândurile negative și scenariile catastrofale, un lider reușește să…
Psiholog Iulia Barca · 7 min