Relațiile de cuplu nu pot păstra la nesfârșit intensitatea primei etape, în care sunt foarte puternice atât emoțiile, cât și curiozitatea, căutarea, dorința și, desigur, proiecțiile noastre despre celălalt. Pe parcurs, ne cunoaștem mai bine, ne descoperim compatibilitatea, ne spunem (sau nu) nevoile, și ajungem la altă etapă a relației, mai puțin intensă, dar mai așezată și adesea mai aproape de iubirea autentică. Aceasta însă nu este o etapă lipsită de pericole, întrucât intervin rutina, neglijarea, tracasările zilnice, certurile, neînțelegerile, iar lucrurile pot degenera, ajungând ca zi de zi, puțin câte puțin, să ne îndepărtăm unul de celălalt. Care sunt cauzele distanțării în cuplu pe care le conștientizăm prea rar și, uneori, prea târziu?
Dacă spunem că în viață sunt importante momentele mici, iar rolul nostru este să le observăm, să fim prezenți pentru ele și recunoscători pentru emoția pozitivă și starea de bine pe care ni le dau, tot astfel de momente mici pot înclina balanța și în sens negativ, ducând la distanță în cuplu. În relațiile de cuplu, rutina, obișnuința, oboseala, stresul, produc sau accentuează lipsa disponibilității pentru celălalt, riscând să devenim, unul pentru altul, piese de recuzită și nu doi oameni într-o relație romantică.
Citește șiControl în cuplu: cum te descurci cu un „mic dictator”. „Relația se transformă rapid dintr-un parteneriat într-un contract de ucenicie toxic”Profesorul și cercetătorul John Gottman spune că relațiile se degradează prin acumularea a mii de interacțiuni mărunte, printr-o eroziune lentă, mai degrabă decât în urma unui singur eveniment, chiar dacă acesta are un impact major. Nu infidelitatea, lipsa banilor sau diferențele de personalitate sunt întotdeauna începutul sfârșitului, ci micile momente în care partenerii încetează, treptat, să mai fie unul pentru celălalt un loc sigur.

Semnul că relația de cuplu are o problemă profundă. Dr. Alexandra Solomon, expert în relații: „E ca un semnal de avertizare pentru parteneri“
Citește articolulTipare de zi cu zi
Fiecare zi ne oferă ocazia fie să ne apropiem unul de celălalt, fie să ne îndepărtăm. Ne zâmbim unul altuia? Ne mângâiem și ne îmbrățișăm, ne ascultăm unul pe celălalt, lăsăm deoparte telefonul mobil pentru a fi prezenți și disponibili? Luate separat, astfel de momente par puțin semnificative, însă repetate zi de zi, chiar de mai multe ori într-o zi, se adună într-o înstrăinare de celălalt, o obișnuință de a ignora și a fi ignorat. În ce fel ar contribui o astfel de percepție – „Nu contez/Nu contează” – la rezistența unei relații sau la calitatea ei?
Într-o relație de cuplu adesea nu contabilizăm neapărat astfel de momente, deși uneori ne prind cu o nevoie activă, nesatisfăcută, și sunt marcante. Adesea în relații adunăm percepțiile noastre despre ceea ce se întâmplă, iar în baza lor, formulăm așteptări de la partener – pozitive sau negative.
Încercările de conectare
Gottman numește aceste momente „încercări de conectare” (bids for connection) cu celălalt, prin intervenții care par banale: „Am citit azi ceva interesant!”, „Ai un minut pentru mine?”, „Știi ce mi s-a întâmplat azi?”, „Uite ce frumos…” Felul în care partenerul răspunde generează o emoție pozitivă sau negativă.
Un partener ne poate răspunde prin a se întoarce către noi – a ne oferi atenție, disponibilitate, curiozitate; poate avea o reacție de respingere – ne cere să îl lăsăm în pace, iese din cameră, ne spune că are treabă sau ne critică („E o prostie X lucru”); ne poate ignora – nu ascultă, stă cu ochii în telefon, face altceva în acest timp, iese din cameră etc.
Citește și8 practici pentru mai multă intimitate în relațiiComportamente și mesajele din spatele lor
Este adevărat că nu putem întotdeauna să „răspundem perfect” celuilalt, respectiv nu mereu reușim să venim în întâmpinarea nevoilor celeilalte persoane. Nici nu ar fi realistă o astfel de așteptare, din partea niciunuia dintre noi. Însă diferența într-o relație este dată de frecvența cu care ne întoarcem unul către celălalt, arătându-ne disponibilitate, interes, deschidere și curiozitate. Cuplurile stabile răspund pozitiv la astfel de invitații minore mult mai des decât cele care ajung să se despartă.
Când facem aceste lucruri pentru cealaltă persoană îi transmitem: „Te văd”, „Contezi pentru mine”, „Îți fac loc atunci când ai nevoie”, „Sunt aici”, „Te poți baza pe mine” etc. Pe de altă parte, ignorarea, neglijarea, critica, defensiva, irascibilitatea, absența, pot transmite celuilalt: „Ești pe cont propriu”, „Mă deranjezi”, „Nu îmi pasă”, „Pentru mine nu este/ești important” și duc la distanță în cuplu.
Funcția predictivă a creierului
Creierul nostru funcționează predictiv și caută tipare și repere. Dacă de cele mai multe ori, experiența noastră devine „când am nevoie de tine nu ești disponibil” sau „nu contez suficient de mult pentru tine”, sistemul nostru nervos începe să anticipeze acest răspuns, respectiv respingerea din partea celuilalt.
În timp, ajungem să nu mai inițiem apropierea, conectarea cu cealaltă persoană, nu pentru că nu o mai iubim, ci pentru că ne așteptăm fie să fim ignorați, fie respinși într-un mod neplăcut. Așadar, dacă un refuz ocazional poate fi trecut cu vederea, un tipar repetat transmite sistemului nostru nervos că nu suntem într-o relație sigură.

Cel mai important test pentru un cuplu: Cum știi dacă ești într-o relație sigură
Citește articolulReparația în cuplu
De regulă, repetarea unor astfel de momente reprezintă un bun prilej să le adresăm în cuplu și să discutăm despre nevoile noastre. Dacă cealaltă persoană însă alege să devină defensivă, să nege realitatea noastră, să ne atribuie vinovăția, să nu dea curs reparațiilor de care relația noastră are nevoie, nu doar vom renunța la speranța că pot fi remediate astfel de comportamente ci, treptat, renunțăm la relație. Fără să ne propunem acest lucru, ne detașăm treptat de partener/ă, iar nevoile noastre vor aprecia atenția venită din alte direcții.
Citește șiSemnele evidente ale „divorțului tăcut“. Lecția Papei Francisc ca să nu ajungeți la despărțireAtenția, recunoștința, aprecierea, validarea, toate sunt comportamente pe care să le menținem și să le cultivăm în relația de cuplu, nu să uităm de ele cu trecerea timpului. Antidotul distanțării este prezența și conștientizarea atât a comportamentelor noastre, cât și a nevoilor pe care le avem de la celălalt și de la o relație.
În consecință, durabilitatea, dar și satisfacția pe care o avem într-o relație de cuplu nu depind de marile gesturi romantice sau de ocaziile speciale pe care le petrecem împreună, ci de felul în care răspundem zi de zi, la întrebarea „Ești aici pentru mine acum?”. Reziliența unei relații vine dintr-un răspuns afirmativ. Distanța apare din răspunsurile negative și se instalează cu mult înainte să fim capabili să o recunoaștem sau să o numim.






