Presiunea resimțită de elevi în anii terminali de studii. Cum intervenim fără să-i copleșim

Presiunea performanțelor în școală începe din primii ani. Copiii simt această presiune de mici, deși la fiecare dintre ei se manifestă diferit: anxietate, somatizări diferite – dureri de cap, dureri de burtă, stări de greață, pierderea poftei de mâncare, somn defectuos, izolare, stări de apatie, tristețe, furie, conflicte sau schimbarea grupului de prieteni. Cum echilibrăm presiunea resimțită de elevi pentru a nu ajunge la aceste consecințe?

Stresul școlarilor

Profesorul Ion Ovidiu Pânișoară vorbește, în cartea „Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică“, despre stresul resimțit de copil în momentul în care este evaluat și descrie, conform literaturii de specialitate, evaluarea ca având „o funcție patogenă”. Explicația este că rezultatul evaluării va crea în copil, în funcție de efortul investit, nota obținută, așteptările celorlalți de la el, emoții fie de tip revoltă (nedreptate), fie de tristețe (depresie), fie vină, fie deficiență. 

Pe lângă nota care pune presiune pe elev, profesorul Ion Ovidiu Pânișoară vorbește despre presiunea exercitată de familie, care este de multe ori manifestată într-o direcție inflexibilă: adică copilul trebuie să aibă rezultate de excepție (sau peste capacitățile lui).

Presiunea resimțită de elevi este astfel generată de sentimentul eșecului, al inadecvării, al neputinței. Să ne gândim o clipă la cum am formula răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu într-o lume în care ceilalți îmi spun cine să fiu?”.

Ce este presiunea resimțită de elevi în anii terminali de studiu

Studii internaționale arată că 40% din elevi suferă de anxietate din cauza presiunii familiei în legătură cu performanțele lor.

Presiunea alegerii unui liceu sau a unei facultăți este doar un nivel superior de anxietate, pe care elevii îl resimt. Această presiune devine în multe cazuri neproductivă: elevii sunt copleșiți de emoții de vină, de teamă, de neputință, de deficiență.

În „doze” rezonabile, teama are efect mobilizator asupra noastră, pentru că adrenalina ne împinge să ne depășim limitele. Peste dozele rezonabile, teama aceasta devine copleșitoare, cu îngrijorări disfuncționale despre evaluare, rezultate, viitor.

Fiecare copil are nevoie să fie auzit, văzut și acceptat așa cum este, diferit de părintele său, de cele mai multe ori. Mesaje de tipul „mergi la profilul matematică-informatică, așa ca mine, pentru că de acolo poți face orice” nu îl ajută pe copil să știe matematică-informatică. Mai mult (pentru el căruia nu îi place matematica și nici informatica – mai mult de câteva jocuri pe PC), liceul cu acest profil îl va „chinui” în următorii 4 ani, la fel de mult precum facultatea aleasă pentru că „așa a vrut mama”, care va fi, probabil, abandonată după primul an de studiu și înlocuită cu altceva. Presiunea resimțită de elevi nu face altceva decât să îi îndepărteze de la propriile alegeri și să îi facă nesiguri în procesul de autoevaluare. 

Ce înseamnă presiunea părinților pentru copii 

Când îi transmitem copilului mesaje cum că el „nu știe să-și aleagă viitorul, că habar nu are ce vrea să facă, că nu va ajunge nimic în viață cu ce ar vrea el să facă, că nu e bine ce a ales, că este o prostie, o inutilitate faptul că pictează bine, că va muri de foame” etc., ei bine, trebuie să știm că astfel de mesaje nu îl „ambiționează” să aleagă corect și nici nu îl ajută în mod corect să ia o decizie, dacă este indecis. 

Ceea ce reușim noi, părinții, cu astfel de mesaje transmise către el, este să îi creăm stare de anxietate, pe lângă frica pe care deja o simte și pe lângă frustrarea că ceea ce spune el nu contează. Nu facem decât să-l îndepărtăm pe copil cât mai mult de ceea ce își dorește pe de o parte, iar pe de altă parte, să îl îndepărtăm de noi, prin neacceptarea de care dăm dovadă.

De ce devine contraproductivă pentru copil presiunea părinților 

Starea de bine este strâns legată de învățare, motivație și succes. Nimeni nu poate fi bun în ceea ce face dacă nu e într-o stare bună. Astfel, dacă învățarea și succesul au nevoie de o stare de bine, tot așa o decizie bună nu poate fi luată cu gânduri amestecate date de emoții de frică, neputință, descurajare și furie. O concentrare bună la evaluare sau examen vine pe o stare emoțională bună și pe susținerea familiei, la polul opus față de presiunea resimțită de elevi, adesea. Prestația de la un examen nu poate fi excelentă dacă emoția copilului este una de frică și vinovăție.

Copilul are nevoie de aprecierile, susținerea și încurajarea părinților lui, pentru a putea susține orice evaluare sau examen și pentru a deveni un adult care va face ceea ce îi place, care va lua decizii bune și va fi echilibrat în viața de zi cu zi. 

Ce îți dorești pentru copilul tău 

Ca părinte, îți dorești pentru copilul tău să fie cel mai bun, să aibă rezultatele cele mai bune, să depășească tot ce ai reușit tu în viață. Tu ești convins că el nu are de unde să „știe mai bine decât tine” ce este bine și ce nu este bine pentru el, în alegerea carierei și a drumului profesional. Dar tu știi pentru că ai mai fost în situația de a alege liceul sau facultatea. 

Tocmai pentru că îți dorești ce este mai bine pentru copilul tău, este necesar să discuți cu copilul tău, nu îl anul terminal (clasa a VIII-a sau a XII-a), ci cu cel puțin un an sau doi înainte, să îl întrebi ce își dorește să facă, la ce se descurcă ușor, cum a ajuns la decizia lui, cum îl poți ajuta sau susține în alegerea lui etc.

Rolul lui este să își găsească propriul drum, iar al tău – să îl îndrumi, nu să forțezi alegeri care țin de așteptările tale, nevoile tale, poate chiar eșecurile tale. Presiunea resimțită de elevi este adesea legată de dorința părinților ca ei să continue un drum început de părinți sau abandonat din motive variate.

Crina a descoperit că fiicei ei, Ana, îi este cu adevărat greu să se descurce cu anumite materii la școală în clasa a VII-a: „În clasa a VII, ne-am împotmolit (și) mai mult și lucrurile păreau din ce în ce mai grele. Într-o seară, când am luat-o pe Ana de la școală, mi-a spus că a doua zi urma să dea test la matematică. Am întrebat-o la ce anume: algebră sau geometrie? Întrebarea mea a pus-o în mare încurcătură, se vedea clar că face eforturi să recompună puzzle-ul acelei zile de școală. Apoi mi-a spus: «Întreab-o și tu, te rog, pe mama Alexiei, că nu mai țin minte!»“, povestește Crina aici. Pentru că a făcut o evaluare corectă și din timp a fiicei ei, Ana a reușit să ia măsurile necesare ca să o sprijine, iar în prezent, Ana este elevă de liceu.

Care sunt interesele copilului tău 

Interesele copilului tău au legătură nu doar cu ce este „la modă” în rândul copiilor, ci chiar cu dezvoltarea creierului. Adică, degeaba îți vrei tu copilul matematician, dacă el este mai înclinat spre artă, sport sau teatru. Forțarea în direcția aleasă de tine nu îl va face bun și competent, ci doar îi va crea credința că este „incapabil“, că nu vrea, că nu încearcă suficient sau că nu este la fel de bun ca părintele lui. 

Este în avantajul copilului să gândească despre el în termeni realiști, raportându-se la ceea ce poate să facă, ceea ce merită îmbunătățit mai degrabă, decât în termeni de deficiență și incompetență. Presiunea resimțită de elevi duce la alegeri greșite, la complianță nenecesară, la abandonarea propriului drum.

Ce poți face pentru copilul tău în anul terminal de studii 

• Este necesar să înțelegi alegerile copilului tău stând de vorbă cu el. Ascultă-i nevoia și temerea.
• Este util să vorbești cu profesorii care îl pregătesc și care te pot ghida. 
• Observarea copilului și a abilităților lui trebuie începută de la vârstele mici – sunt copii care excelează la muzică, sport sau informatică de mici. Ghidează-l în direcția perfecționării acestor abilități.
• Expune-l la informații din cât mai multe domenii pentru ca alegerea lui să fie în cunoștință de cauză.
• Asigură-l că, dacă alegerea făcută pare a fi nefericită, o poate schimba. Nimic nu este bătut în cuie.
• Testează-l cu ajutorul testelor vocaționale (în funcție de vârstă) atunci când este indecis. Îi va da o direcție în acord cu ceea ce poate și ceea ce vrea să facă. 
• Normalizează frica lui de evaluare, test, rezultat.
• Normalizează greșeala, eșecul. Toți greșim, deci și copiii noștri au dreptul să eșueze uneori.
• Nu compara copilul tău cu alții, rezultatele lui cu ale altora. Gândește-te că fiecare copil are propria dezvoltare, diferită.
• Nu proiecta dorințele tale sau nereușitele tale școlare sau profesionale pe copilul tău. 
• Încurajează-l când îi e greu și se îndoiește de el sau de succesul lui.
• Spune-i că este în regulă să aleagă diferit de ceea îți dorești tu sau de ce ai ales tu. Este în regulă să fie diferit.
• Asigură-te că îi rămâne timp și pentru relaxare, ieșiri, timp cu prietenii. Studiul fără pauze nu este eficient. Creierul are nevoie de pauze pentru a „înmagazina” toate informațiile.
• Învață-l să-și planifice și să-și organizeze eficient programul pe toată durata anului, evitând efortul maxim dinainte de examen sau testare. 
• Dacă anxietatea lui în legătură cu examenul sau cu viitorul este copleșitoare, spune-i că poate vorbi cu un psiholog care îl poate susține în această perioadă. Psihologul îl va ajuta să-și gestioneze eficient emoțiile și să-și canalizeze corect atenția.

Permite-i copilului să vorbească deschis despre presiunea resimțită, despre nevoile lui, precum și despre așteptările tale proiectate asupra lui. O comunicare deschisă, care nu duce la conflicte, pedepse, retrageri din relație și etichete negative, este o comunicare asertivă, în care ne expunem punctul de vedere fără a jigni, ascultând totodată un punct de vedere diferit de al nostru. Să nu uităm că pregătim copilul pentru viața lui, nu pentru a o continua pe a noastră.