„Îmi aleg părinții sau pe partenerul meu?” Ce facem când familia respinge partenerul ales de noi?
Alegerea unui partener de viață este una dintre cele mai intime și personale decizii pe care le putem lua. Însă ce facem când cei dragi, în special familia, nu aprobă această alegere? Este o situație delicată, încărcată de emoții puternice și provocări pe măsură. Iată cum putem proceda când familia respinge partenerul ales.
Cum se simte cel respins?
Pentru partenerul respins, sentimentele variază de la tristețe, frustrare, la neîncredere în propria valoare.
Faptul că nu ești acceptat de familia celui pe care o/îl iubești poate duce la confuzie, vinovăție, credințe negative cum ar fi „eu sunt cauza tensiunilor din familia voastră”, izolare emoțională sau chiar dorința de a încheia relația atunci când presiunea exterioară este prea mare.
Drumul acesta sinuos conduce de cele mai multe ori la ură și revoltă față de cei care nu îți permit să fii alături de persoana iubită. Amintiți-vă când erați mici și cineva vă fura sau vă strica jucăria preferată. Erați furioși și percepeați acest gest ca fiind nedrept. Exact așa este și acum. Chiar dacă ne raportăm la adulți maturi, emoția rămâne la fel de intensă. Diferența este că acum dispunem de un arsenal de instrumente emoționale care ne pot ajuta să gestionăm corect astfel de situații.
În ambele cazuri, ești pus într-o situație în care ceva sau cineva drag ție este subminat sau „furat”, ceea ce declanșează un sentiment de pierdere și nesiguranță. Să nu uităm că, în sufletul nostru tot copii suntem și avem nevoie de multă iubire și acceptare.
- Citește și: Copilul interior este amprenta trecutului asupra noastră. De ce este necesar să îl vindecăm și cum o facem
Cum ne simțim când partenerul este respins?
În acest caz, impactul emoțional poate fi devastator. Te simți prins între două forțe puternice: iubirea pe care o porți partenerului și loialitatea față de familie. Oare loialitatea față de familie este nelimitată și necondiționată? E o întrebare la care merită să reflectăm cu toții.
Din păcate, este un conflict intern dureros constant, ce poate duce la nesiguranță, stres și chiar vinovăție. Gânduri de genul „Îi aleg pe ei sau pe partenerul meu?” sau „De ce nu pot să fie toți fericiți?” pot apărea frecvent.
Fac o paralelă în perioada copilăriei. Îți mai amintești când erai pus să alegi între doi prieteni cu care tu te înțelegeai foarte bine, dar ei se urau? Exact așa se simte și această situație. E multă presiune care pune pe fugă fericirea și liniștea interioară.
Te simți împărțit între două lumi pe care le iubești, dar care, dintr-un motiv sau altul, nu se pot întâlni în pace, așa-i? În mintea ta, dorința de a-i vedea pe toți fericiți se ciocnește de realitatea dureroasă că familia nu acceptă pe cineva care pentru tine reprezintă dragoste, sprijin și un sentiment plăcut de „acasă”. Nimeni nu te înțelege cu adevărat, pentru că fiecare privește prin ochii celui „rănit” sau „respins”.
Apare stresul continuu, pentru că te afli într-o situație în care simți că orice pas ai face, cineva va suferi. Dacă te alături familiei și renunți la partener, poți simți regretul că ai abandonat o relație care îți aduce fericire. Pe de altă parte, dacă alegi să îți susții partenerul împotriva familiei, poate apărea sentimentul de vinovăție și de trădare față de cei care te-au crescut.
Întrebarea centrală devine: „Loialitatea față de familie este întotdeauna necondiționată?”. Oare valorile și normele impuse de familia ta ar trebui să fie urmate orbește? Aceasta este una dintre cele mai mari dileme ale unei astfel de situații, pentru că în societatea noastră loialitatea față de familie este adesea privită ca fiind sacră. Nu răspund încă la această întrebare, continuăm. Prefer să îți răspunzi prin accesarea înțelepciunii inimii și nu prin influența perspectivei mele.
- Citește și: Familia este importantă, dar traiul în comun aduce multe tensiuni. Iată de ce nu e bine să stai cu părinții
De ce ne resping părinții partenerul?
Motivele pentru care părinții ne resping partenerul pot varia foarte mult. Uneori, este vorba de diferențe culturale, religioase, economice sau sociale. Alteori, părinții pot avea o viziune idealizată despre cine ar trebui să fie partenerul copilului lor și, dacă realitatea nu se aliniază cu aceste așteptări, respingerea devine inevitabilă.
O altă cauză frecventă este frica părinților că își vor „pierde” copilul sau că noua relație va diminua importanța lor în viața acestuia. Mulți părinți simt nevoia de a-și menține influența și controlul asupra deciziilor copiilor. Amintește-ți de mesajul toxic prin care mulți părinți își amenințau copiii – „eu te-am făcut, eu te omor!”. La această putere absolutistă, mulți părinți renunță foarte greu sau chiar deloc, chiar dacă copiii lor au la rândul lor copii.
La un nivel mai subtil, aceștia pot proiecta asupra partenerului tău propriile lor frici și nesiguranțe, fie legate de relația lor de cuplu, fie de greșelile pe care le-au făcut în tinerețe. Respingerea poate veni dintr-o teamă inconștientă că și tu vei repeta aceleași greșeli sau suferințe prin care au trecut ei.
Partenerul tău poate activa la nivel subtil răni sau traume nerezolvate în familia ta, iar părinții simt, la un nivel subconștient, o incompatibilitate sau o „amenințare” la echilibrul pe care l-au construit.
Totodată foarte mulți părinți nu pot renunța la imaginea de „familie perfectă”. Când o persoană nouă vine într-o familie, ea poate aduce foarte multă claritate, care este obiectivă, nefiind atât de implicată emoțional cum sunt ceilalți membri. Obiectivitatea poate însemna spulberarea unei iluzii. Cine e pregătit să renunțe la confortul acelei iluzii? Probabil 1% din oamenii de pe Terra.
Puterea de control a părinților
Cele mai multe familii au o dinamică familială bazată pe autoritate absolută, unde copilul nu este perceput ca un individ cu drepturi și alegeri proprii, ci ca o prelungire a dorințelor și aspirațiilor părinților. În astfel de cazuri, părinții pot încerca să manipuleze sau să forțeze copilul să își încheie relația, sub pretextul că „știu mai bine” ce este potrivit.
Părinții își construiesc deseori o entitate familială bazată pe imaginea și valorile pe care le-au impus asupra copiilor, toate acestea fiind în realitate zestrea transgenerațională, ceea ce și ei au primit la rândul lor de la părinți. Dacă partenerul tău nu se conformează acestei imagini, el devine o amenințare la adresa identității familiale. E logic, nu?
Partenerii nu vin singuri în relație, ci aduc cu ei întreaga lor istorie familială. Simbolistica părinților
Părinții partenerului/partenerei tău/tale, dintr-o perspectivă mai profundă pot simboliza multe aspecte subtile care influențează dinamica relației voastre și propria dezvoltare personală.
Aș vrea să știi că aceștia nu sunt doar persoane fizice, ci reprezintă arhetipuri psihologice. Mie îmi place să îi mai numesc pergamente scrise în limbi necunoscute, care au puterea de a ne revela lecții profunde despre sine.
În multe tradiții spirituale, relațiile pe care le avem cu părinții și socrii reprezintă o parte esențială din ciclul nostru de evoluție, fiind acolo pentru a ne ajuta să învățăm lecții importante despre iubire, iertare, răbdare sau autocunoaștere. Dacă există tensiuni sau provocări, acestea ar putea fi oportunități de vindecare a unor răni emoționale profunde.
Părinții partenerului tău pot fi văzuți ca purtători ai unei moșteniri energetice și ancestrale. Această moștenire conține experiențele, credințele pe care partenerul tău le-a primit și pe care le aduce în relația voastră. Într-o relație de cuplu, partenerii nu vin singuri, ci aduc cu ei întreaga lor istorie familială. Părinții lui sunt o reflexie a acelei moșteniri și, indirect, pot influența relația voastră prin traumele sau darurile spirituale pe care le poartă. Fii cu băgare de seamă la dinamica voastră relațională.
Interacțiunile tale cu părinții partenerului pot oglindi, de asemenea, propria ta relație cu părinții tăi. Prin felul în care te raportezi la ei, poți observa dinamici similare sau rezistențe care reflectă felul în care ți-ai dezvoltat propriile legături familiale.
Ce e de făcut?
Este important să explorăm modurile prin care putem să navigăm cu succes printre presiuni, dar mai ales cum să găsim o cale spre armonie, fără a pierde din vedere propria fericire.
Deși în acest articol m-am referit la situațiile în care, în mod nedrept sau nepotrivit, părinții încearcă să influențeze alegerile romantice ale propriului copil, să nu uităm că uneori, familia și prietenii ne pot reflecta realități ale relației de cuplu, privind partenerul nostru și comportamentele în relație cu noi, pe care noi nu le observăm sau avem tendința de a le ignora sau minimiza. Uneori, când reflectările lor coincid, am putea să ne uităm mai atent la modul în care alegem un partener/o parteneră și problemele pe care le trecem cu vederea.
„Am fost devastată când părinții mei au respins persoana alături de care mă vedeam toată viața. Nu înțelegeam de ce. Simțeam că nu mă respectă, dar mai ales că nu înțeleg felul meu de a iubi. Atunci am realizat că niciodată nu mi-au respectat alegerile. Tot timpul au fost umbra mea, la propriu. Nu mi-au oferit spațiu să mă exprim. Nici nu știam că am o voce unică, independentă, plină de viață…până când l-am întâlnit pe el. Recunosc că energia iubirii m-a ajutat să conștientizez că am fost ținută într-o cușcă părintească. Conștienți sau nu, așa m-au crescut. De fapt, e impropriu să spun “crescut”, ci așa mi-au tolerat maturizarea și desprinderea de cuibul lor. Nu îi judec, dar prin ochii iubirii am putut vedea adevărul. Alegând să-mi urmez inima, am învățat că loialitatea nu înseamnă să trăiești pentru a împlini așteptările altora, ci să fii autentic și fidel propriilor dorințe. Astăzi am puterea să le mulțumesc pentru tot ce au făcut bun pentru mine, să le înțeleg punctul de vedere, să îl respect, dar să nu îl urmez dacă nu rezonează 100% cu mine”, a povestit R, din București.
Influența familiei asupra deciziilor noastre trebuie calibrată așa încât să nu ne trăim viața acceptând deciziile altora pentru noi, fără a ne supune așteptărilor lor, dar și fără a-i respinge dacă alegerile noastre nu corespund. Relațiile cu familia își au rolul și importanța lor, dar, totodată, e bine să evităm să fuzionăm cu ei, să ne dăm voie să acționăm din rolul de adulți și să ne responsabilizăm pentru propriile decizii, chiar și atunci când, poate, greșim.