Dependent de pariuri de la 15 ani: „Prietenii nu știu că eu sunt bolnav de adicția asta, mă prefac că totul e bine”

Dependent de pariuri de la 15 ani: „Prietenii nu știu că eu sunt bolnav de adicția asta, mă prefac că totul e bine”

Ion* are 34 de ani și de aproape 20 e dependent de jocuri de noroc, mai exact, de pariuri. Cum ia salariul, cum îl joacă și, de obicei, îl pierde. Chiar dacă știe că tiparul se repetă, nu poate să se abțină și încearcă neîncetat să recupereze banii. Adicția e o boală care îi afectează profund viața.

*Din motive care țin de protejarea identității, numele folosit în acest articol nu este cel real.

„Salut mă numesc Ion*, am 34 de ani și sunt dependent de jocuri de noroc de aproape 20 de ani. Am început la 15 ani, cu pariuri sportive. Am furat banii părinților, am amanetat aurul lor, am furat 10.000 de dolari și am cheltuit 3.000 de euro, bursa pe care o primeam. Mă aflu de 7 ani în Anglia, unde am cheltuit peste 100.000 de euro pe pariuri.

Am avut planuri negre. Este o boală incurabilă de care nu mai pot scăpa. Nimeni nu mă ajută. Am încercat și terapie și multe alte chestii, dar în zadar. Sunt necăsătorit, iar bani salvați nu am puși deoparte. Cum am bani, cum mă duc și-i pierd la pariuri sportive. Sunt la pământ moral, spiritual.

Azi am pierdut 6.000 de euro, bani pe care trebuia să îi dau fratelui mai mare. Sunt un om pierdut oricât aș nega asta. La vârsta mea ar fi trebuit să am familie și casă, dar din cauza bolii mele incurabile am doar necazuri.

Am împrumutat bani și de la bancă pentru a paria. Membrii familiei mele cunosc acest lucru și m-au încurajat mereu să mă las, dar eu i-am dezamăgit”, ne-a scris Ion, folosind formularul Spune-ți povestea, cu ajutorul căruia oricine vrea să se facă auzit ne poate contacta.

Debut odată cu intrarea la colegiu

Ion s-a născut în Republica Moldova. La 15 ani, când a intrat la colegiu, niște rude de aceeași vârstă cu el și care jucau la pariuri l-au întrebat dacă n-ar vrea să încerce și el, ca să mai facă un ban, mai ales că era interesat de sport și nu i-ar fi fost greu să decidă pe cine să parieze. „De ce nu?”, s-a gândit el.

La început, paria numai pe fotbal. Sume mici, în jur de 2-3 lei pe bilet. În primele două-trei luni, a pierdut, după care a început să învețe cum să facă o analiză a jocurilor de fotbal și, când a căpătat mai multă încredere în el, a început să bage la pariuri sume mai mari.

A ajuns la 50 de lei pe bilet și, un timp, a mers. „Mi-am recuperat banii pierduți și deja eram pe plus. Și mi-am zis că e o idee bună să încep cu sume mai măricele”, spune el.

dependent de jocuri de noroc
Ion început cu sume mici, la agențiile de pariuri din Chișinău, iar în timp a ajuns să amaneteze bijuteriile părinților ca să facă rost de bani pentru pariuri FOTO: Shutterstock

Pe-atunci, Ion făcea naveta zilnic de la el din sat la Chișinău, unde studia. Banii pe care îi paria erau din bursa pe care o lua de la colegiu pentru rezultate bune la învățătură pentru că, în paralel cu pasiunea pentru pariurile sportive, s-a ținut și de școală. Era chiar printre cei mai buni elevi.

Atunci a început adicția: „Am văzut că pierd, că pierd… Părinții mei îmi mai dădeau și bani de drum, bani de cheltuială, bani de mâncare, dar eu fiind prostuț – nu pot să neg – am început să pariez totul. Și banii de mâncare, și bursa, totul.”

Când a văzut că bursa nu mai e de-ajuns ca să acopere nevoia lui de a băga bani la pariuri, a început să împrumute bani de la prieteni. Dar, cum se-ntâmplă de obicei în cazul jocurilor de noroc, a continuat să piardă și a pierdut și banii împrumutați, așa că deja avea datorii, iar prietenii își cereau banii înapoi.

Ce să facă? De unde să se împrumute? A început să ceară de pe la rude mai în vârstă, care-l știau de băiat bun, sub anumite pretexte.

„De obicei erau minciuni, inventam și eu tot tipul de accidente, nevoi, probleme cu poliția, niște minciuni așa, ordinare. Rudele, știind că sunt băiat de treabă, întotdeauna mă împrumutau. Dar luam banii de la rude, îi dădeam la prieteni și deja eram dator la rude. Acum, problema era cum să fac să întorc banii la rude.”

Ion, dependent de jocuri de noroc

În universitate nu am studiat deloc, în gândul meu erau numai pariurile sportive”

Ion s-a ținut de școală, a avut note bune și a intrat la o facultate de economie. După ce a început studiile la universitate, treptat gamblingul a câștigat tot mai mult teren în viața lui, așa că n-a mai acordat atenție cursurilor.

„Să spun drept, la universitate chiar nu am studiat deloc. În gândul meu tot pariurile sportive. Orele nu le frecventam, de învățat nu mai învățam, în capul meu erau numai pariuri. Atunci au început probleme și mai serioase, de-acum deja nu mai pariam numai pe fotbal, de-acum pariam pe toate sporturile posibile”, spune el.

Tot atunci au crescut și sumele jucate. Pentru că pierderile erau din ce în ce mai mari, încerca să recupereze sumele pierdute, dar nu făcea decât să se îngroape și mai mult în datorii, împrumutând tot mai mulți bani de la cunoștințe.

„Așa că deja am prins a fura bani de la părinți”, spune el.

La facultate, Ion încă locuia cu părinții, care observau că tânărul nu e în apele lui. Totuși, în niciun caz nu l-ar fi bănuit de furt.

„Eram absent și eram permanent nervos. Iar ei întotdeauna aveau încredere în mine, mă întrebau cum sunt treburile la universitate, iar eu întotdeauna îi amăgeam că merge totul bine, că am succes”, spune Ion.

De altfel, nu mințea întru totul. Cum, necum, a reușit să ia bursă și în facultate, chiar dacă nu depunea vreun efort învățând: „M-am descurcat bine, dar, cum să spun, avea Ion Creangă o vorbă: când văd mai mulți proști în fața mea, mă socot eu mai deștept, așa era și în cazul meu, că nu aveam colegi dornici de carte, iar eu eram cel mai deștept din toți proștii, ca să zic așa.”

„Eu inteligență, talent, am avut, dar, din păcate, adicția asta cu betting-ul sportiv m-a deplasat în celălalt capăt, la o extremă a ce înseamnă viața normală. Că eu nu sunt băiat prost, dar adicția face din om neom și nu mai contează ideile tale sau planurile pe care trebuie să le ai”, mai spune Ion, căruia în colegiu i s-a propus să participe la olimpiade internaționale, iar în facultate profesorii l-au încurajat să rămână la catedră.

Am prins a fura bani de la părinți”

„Am prins a fura bani de la părinți”, repetă el. A început cu sume aflate în jurul a 50 de dolari și mai mult uneori, astfel că a ajuns să fure, însumat, în vreo cinci ani, undeva în jur de 10.000 de dolari.

Tatăl lui era plecat la muncă în străinătate și trimitea bani acasă – bani pe care îi aveau în numerar în casă. Mama vedea că dispar bani și își exprima îngrijorarea cu voce tare prin casă – unde-or fi banii, cine i-o fi luat?, dar Ion întotdeauna se prefăcea că nu știe despre ce e vorba.

„Am furat 10.000 de dolari pe parcursul a vreo 5 ani de zile. În afară de banii furați, am mai furat și bijuteriile părinților, pe care le-am amanetat, de multe ori până n-am mai putut să mai întorc banii.”

Ion, dependent de jocuri de noroc

Timp de un an a tot rulat bani și bijuterii din casă atunci când avea nevoie să-și acopere datoriile cauzate de pierderile la pariuri, fără să afle familia. „Cred că a fost un rulaj undeva de vreo jumătate de milion de euro”, spune el, „bani pariați, câștigați, pierduți, pariați, câștigați, pierduți”.

La un moment dat, mama lui a găsit câteva bilete pariate și, când a început să pună cap la cap sumele, suspiciunile au dus către Ion. Femeia l-a mustrat și l-a avertizat că, dacă se mai întâmplă, îi va spune tatălui, iar Ion i-a promis că nu mai face.

A fost prima dintr-un șir lung de promisiuni pe care le-a făcut altora, dar și lui însuși. „Eu am promis, dar, dacă asta e o boală incurabilă, nu m-am putut abține”, spune el.

În cele din urmă, undeva spre anul al doilea de facultate, vestea a ajuns și la urechile tatălui: „Am luat bătaie de la tata pe bună dreptate. Am luat o bătaie bună de tot. Aveam 19 ani”.

Atunci, părinții au aflat de sumele împrumutate de la prieteni și de la rude. În ciuda eforturilor lui de a mușamaliza datoriile – uneori le dădea și comision rudelor, fără ca acestea să ceară, numai ca să se asigure că nu le spun părinților –, când adevărul a ieșit la suprafață, toți au recunoscut că i-au dat bani pe care nu i-au mai primit înapoi.

Pariuri online, pe site-uri din România, Anglia, Gibraltar

Ion a terminat și facultatea, după care s-a angajat la o companie de construcții. A lucrat acolo patru ani, timp în care legislația jocurilor de noroc din Republica Moldova s-a schimbat, astfel că nu mai putea să parieze în agenții.

Ion, ca orice gambler, a găsit soluții. S-a mutat cu pariurile în online. „Mi-am făcut câteva conturi și pariam pe site-uri din România, Anglia, Gibraltar. Salariul meu din construcții era atunci cam de 300 de euro lunar, iar vreo 70 de procente îi băgam la pariuri online”, spune el.

În tot acest timp, a continuat să locuiască la părinți, cărora le dădea o parte din bani pentru cheltuielile casei.

Plecarea în Marea Britanie, unde „a început tot calvarul”

După patru ani de muncă în construcții, Ion și-a spus că este timpul să-și facă și el un viitor, ca orice tânăr, și a plecat să lucreze în Marea Britanie, unde spera să câștige mai mult și să pună bani deoparte. Spera, într-un fel, și să scape de adicție. Însă, ca de obicei, adicția nu dispare doar pentru că schimbi locul.

În primele trei luni, a lucrat la o companie de colete unde era foarte slab plătit. Și, pentru că în Marea Britanie agențiile de pariuri sunt la fiecare colț, a început adevăratul calvar.

„De 7 ani de zile sunt aici și aici a început tot calvarul. Am început să joc fizic din nou. Și, pentru că sălile se închid la ora 9:00 seara, am decis să deschid și conturi online la agențiile de pariuri. Fiind boală necurată, eu pariam online și până la 2.00-3.00 dimineața. Primeam salariul pentru o săptămână vineri, iar vineri seara deja eram în agenție cu toți banii.”

Ion, dependent de jocuri de noroc

Un alt motiv pentru care și-a deschis conturi online și în UK a fost acela că, în localitatea în care s-a stabilit, se află mai mulți consăteni de-ai lui care l-au văzut intrând în agenții de pariuri, așa că începuseră să circule iar zvonuri pe acasă că Ion, în loc să muncească în Anglia ca să trimită bani familiei, se duce și îi pierde la pariuri.

„Părinții mei nu știu că eu am continuat să pariez timp de 7 ani aici, în Anglia. Să le spun acum… păi eu cred că ar face infarct să știe câți bani am pierdut aici. Eu, practic, am pariat 90% din banii pe care i-am câștigat aici, în condițiile în care am în jur de 2.000 de euro lunar. Plătesc 700 de euro chirie, iar restul, pariuri, ca de obicei. Nimic nu s-a schimbat”, spune Ion.

Ceva, totuși, nu mai e la fel. Nu se mai împrumută și nu mai are datorii. Cheltuiește tot ce câștigă prin muncă cinstită și cu efort, dar nu se mai împrumută. Deși știe, rațional, că e un pas important, nu reușește să vadă progresul și se critică pentru toate pierderile și toate ascunzișurile din ultimii 20 de ani.

„Calculând câți bani am pierdut eu la pariuri aici… Am pierdut cred că vreo 150.000 de euro din banii de salariu. Le-am mai trimis uneori și părinților acasă, nu spun, dar părinții întotdeauna m-au întrebat dar tu ce faci cu banii acolo? Eu, de fapt, i-am amăgit că câștig puțin, 1.500 de euro lunar, plus chirie, plus mâncare, plus distracție, și că rămân cu vreo 500 de euro pe lună, ceea ce nu-i adevărat”, spune Ion.

Pofta de a paria e continuă. „Am pariat 5.000 de dolari pe Donald Trump când a pierdut”

Cea mai lungă perioadă în care nu a pariat a fost de trei luni. Nu a fost, însă, o alegere personală, ci o constrângere. În pandemie, când totul a fost închis, a stat în casă singur și nu a pariat. Ar fi putut să parieze online, dar nu avea bani pentru asta. Primea un ajutor de la stat, dar banii îi ajungeau strict pentru chirie și mâncare, nimic extra.

Cum a fost?, îl întreb.

„Ca un film de demență. Omul care trăiește la țară mai crește o legumă, mai are grijă de un animal, te mai iei cu gândul, dar când stai închis într-o cușcă, ești ca la pușcărie. Așa și eu m-am simțit.”

După care s-au reluat joburile, s-au redeschis casele de pariuri, iar Ion și-a reluat dependența.

„Pofta asta de a paria e continuă, e nonstop. Am încercat să blochez toate site-urile de pariuri pe care le aveam în telefon, m-am autoexclus, am încercat în genere să nu mă uit pe site-uri de sport. Dar când privesc știrile sportive din Moldova, cât și din România, primul gând e că n-ar fi rău să pariez”, spune Ion.

„Așa rău am ajuns, că nu mai pariez numai pe competiții sportive, pariez pe alegerile din America, din România. Am pariat 5.000 de dolari pe Donald Trump când a pierdut. Acum, când au fost iar alegerile, iar a apărut tentația. Am pariat și pe politica din România.”

Ion, dependent de jocuri de noroc

Așteptarea mea este nu să câștig bani mulți, ci să reîntorc din banii aceia”

Când ne-a scris, Ion tocmai pierduse la pariuri 6.000 de euro, bani pe care i-i promisese împrumut fratelui lui. Voia să-l ajute să-și cumpere un apartament în Republica Moldova. Însă, ca de obicei atunci când are mulți bani pe mână, nu s-a putut abține. A intrat într-o agenție și a pariat. „Sume mici, sume mici, sume mici, sume mici, iar pe urmă, din criză de nervi, am plasat sume mari de bani și i-am pierdut pe toți”, spune el.

La momentul discuției noastre, avea din nou mulți bani la îndemână. Și nu erau ai lui. Un prieten îi transferase 5.000 de euro, ca să-l ajute să-i trimită în Moldova. „Noi – moldovenii, românii – noi nu prea suntem cu transferuri de bani prin bănci, îi trimitem acasă prin intermediari, prin cunoscuți”, explică el. Și, în ziua în care a primit banii, imediat cum a terminat serviciul, primul lui gând a fost să se ducă și să parieze din banii prietenului. Cu greu s-a abținut.

„Eram 50 la 50, interiorul meu spunea: du-te și încearcă-ți iar norocul, poate recuperezi cei 6.000 de euro, poate faci și tu un cadou acasă, pe de altă parte: nu cheltui banii, că, dacă-i pierzi, n-o să aibă cine să ți-i împrumute. 5.000 euro sunt bani foarte mulți”, spune Ion, care trage de el cu toată forța ca să nu piardă banii în cele două zile, cât trebuie să reziste până când îi va da mai departe.

Și, totuși, ce-și dorește? Unii pariori vor să demonstreze că reușesc să bată mecanismul de gambling și că sunt „mai deștepți ca jocul”, unii sunt visători și vor să se îmbogățească rapid, unii vor să uite de problemele de zi cu zi și folosesc gamblingul ca să își mute atenția de la ele. De multe ori însă, indiferent de motivele pentru care au început să joace, majoritatea ajung să-și dorească doar să recupereze ce-au pierdut.

L-am întrebat și pe Ion.

„Așteptarea mea este nu ca să câștig mulți bani, așteptarea mea este să reîntorc din banii aceia. De fiecare dată spun: am pierdut luna asta toți banii, luna viitoare să încerc să-mi reîntorc banii pe luna trecută. Și tot așa, continuând să pariez, cu fiecare pas mai jos mă duc, mă adâncesc, mă adâncesc, mă adâncesc, mă adâncesc și de fiecare dată când pierd banii am mustrări de conștiință. Dar de ce oare am pierdut? Ce am făcut greșit în strategia mea de pariere?”

Ion, dependent de jocuri de noroc

Mai ghinionist ca mine nu a mai fost nimeni niciodată”

Jocurile de noroc sunt de mai multe feluri. În mare, jocuri de cazino, păcănele, loterie, poker sau pariuri.

Dacă, în cazul păcănelelor, câștigul ține de voia întâmplării – fără să mai luăm în calcul strategiile puse la cale de companiile care operează jocurile de noroc –, în cazul pariurilor, pariorul își supraestimează abilitățile de a analiza evenimentele pe care pariază (care pot fi de la competiții sportive la alegeri politice) și subestimează riscurile. Acest exces de încredere îl face să ia decizii riscante, dar pe care le consideră sigure, iar când pierde poate avea tendința de a da vina pe… neșansă.

Ion e parior. „Cazinouri, păcănele, niciodată”, spune el, mulțumit că măcar de astea s-a ținut departe. „La păcănele, ți se învârt niște numere în față, dar la pariuri ți se pare că este o șansă de a câștiga. Dar deja ori acolo, ori aici, e fix același rezultat”, adaugă Ion.

„Numai pariuri sportive și numai pe oamenii reali. Și nu am jucat niciodată împotriva celor favoriți, am mers mereu pe cele mai sigure variante”, întărește el, sugerând că nu și-a asumat riscuri.

Totuși, mai pariază și emoțional, iar când pierde o ia, uneori, aproape personal. „Am pariat sume foarte mari pe echipele românești acum recent și, nu știu cum să mă declar, dar cred că mai ghinionist ca mine nu a mai fost nimeni niciodată”, mai spune el.

„Cred că mai ghinionist parior ca mine nu mai este, să-mi piardă mie echipele în ultimele minute, ultimele secunde.”

Ion, dependent de jocuri de noroc

Uneori, a fost atât de dărâmat de eșecul resimțit ca urmare a adicției de jocuri de noroc, încât s-a gândit chiar să își ia viața.

Prima dată i s-a-ntâmplat când era la universitate și începuse să parieze și să piardă sume mari. Și ultima dată a fost în iarna lui 2023, când și-a propus să le trimită părinților niște bani de Crăciun, dar nu s-a putut abține și a pariat – și a pierdut – 15.000 de euro în câteva zile.

Depresia și anxietatea sunt deseori consecințe ale dependenței de jocuri de noroc. FOTO: Shutterstock

S-a redresat însă de fiecare dată și și-a luat gândul de la moarte. În acele momente, l-a ajutat să urmărească, pe YouTube sau diferite publicații, alte istorii de viață ale unor oameni care au trecut prin experiențe similare și care spun, mai mult sau mai puțin, același lucru: că, atât timp cât ești viu, poți începe totul de la capăt.

„Așa e și planul meu”, spune Ion, „să încep totul de la capăt, dar de fiecare dată când primesc salariul, tot nu mă pot hotărî, sunt nehotărât”.

Încă mă interesează lumea din jur.” La psihologi

Ion știe că are o problemă cu dependența de jocuri de noroc și, la un moment dat, chiar a căutat ajutor de specialitate. O vecină care s-a confruntat timp îndelungat cu alte adicții și a făcut psihoterapie i-a recomandat și lui să meargă la psiholog. Și s-a dus.

„Am fost la psihologi, la mai mulți, am încercat să citesc cărți, să ies să fac sport, nimic, nimic nu m-a ajutat”, spune el.

„Psihologii mi-au dat și dânșii, acolo, niște sfaturi. Mi-au recomandat yoga, medicamente, meditații, întâlniri cu prietenii, tot felul de recomandări, dar, din păcate, nu au avut niciun efect. Este greu pentru o persoană care nu a suferit la fel, care nu a avut adicție ca și mine, să-ți dea sfaturi.”

Ion, dependent de jocuri de noroc

Chiar dacă e de părere că una e să știi din cărți despre adicții și alta e să cunoști adicția din interior, din pielea ta, a ținut cont de recomandările primite, însă pe termen scurt. A renunțat destul de repede la psihoterapie – cel mai mult a mers la un psiholog 10 ședințe.

Unul din motivele care, poate, l-au făcut să plece și să caute singur alte variante a fost acela că, în general, psihoterapeuții i-au recomandat să ia în considerare și tratamentul medicamentos. „N-am fost de acord. Dacă am ajuns să iau medicamente înseamnă că-s un om distrus. Pentru că nu pot să spun că chiar nonstop mă gândesc numai la pariuri. Mă mai informez și din viața reală, încă mă interesează lumea din jur, dar nu pot să depășesc. La mine este un prag pe care eu nu pot să-l depășesc”, spune Ion, descurajat.

Viața profesională și socială

De când s-a mutat în Marea Britanie, Ion a lucrat, pe rând, la un depozit, apoi în construcții și acum, în ultima vreme, este șofer la o companie de livrări. Efectele adicției îi fac viața dificilă și la serviciu, oricât de mult s-ar strădui să facă lucrurile bine și chiar dacă a avut parte, până acum, de șefi înțelegători.

„Din cauza adicției, mi-e greu și cu colegii de lucru, pentru că, dacă pierd bani, sunt frustrat și pot să reacționez nervos la o mică greșeală a lor. Când nu am bani, parcă e totul ok, cum am bani, cum mă apucă dorința de răzbunare, de reîntoarcere a banilor pierduți. O dată am avut intenția să dau foc la agenție. Au fost și așa planuri.”

Ion, dependent de jocuri de noroc

Un alt efect al dependenței de jocuri de noroc se răsfrânge asupra sănătății, prin faptul că, gândindu-se nonstop pe cine, cum să parieze și cu ce bani, Ion nu se odihnește cu adevărat niciodată. Sâmbăta și duminica, în loc să se refacă după săptămâna de muncă, se epuizează și mai rău: „În loc să mă odihnesc, eu îl caut pe Necuratul: pariurile”.

Serviciul reprezintă, pentru el, o resursă valoroasă. Nu numai că îi asigură niște bani săptămână de săptămână, dar îl și ține ocupat și-l ajută să treacă peste unele momente dificile.

La fel și prietenii. Din fericire, are.

„Am prieteni, vecini, care sunt moldoveni, irlandezi, filipinezi, de mai multe naționalități. Chiar am niște prieteni foarte cumsecade, că deseori mă invită la un barbecue, la o sărbătoare. Mă străduiesc și eu de două-trei ori pe lună să-i frecventez, dar în unele cazuri îi amăgesc că am de lucru, când eu sunt la pariuri”, spune Ion.

Încontinuu într-o lume a minciunii

Nu vorbește cu prietenii și colegii despre problema lui legată de pariuri, de teamă că veștile ar putea ajunge la urechile părinților, până-n Moldova. Preferă subiecte de suprafață, cum ar fi călătoriile sau alte lucruri lejere, așa că, în general, se simte singur. E greu să nu ai cui să-mpărtășești ce simți, să nu te simți în siguranță și acceptat așa cum ești, și cu probleme.

„Prietenii nu știu de faptul că eu sunt bolnav de adicția asta, pentru că modul în care mă comport eu e ficțiune, mă prefac că totul e bine. La fel, părinții când mă sună mă întreabă cum e la mine, dacă totul e bine, iar eu le spun că da”, adaugă Ion.

Scurt timp a avut și o relație de cuplu în Marea Britanie, cu o româncă. Totul s-a terminat însă rapid, după trei luni, când ea a decis să se întoarcă în țară, iar planurile lui erau să rămână. N-a apucat să-i spună de adicție.

„Întotdeauna țin secretă adicția. Nu știe nici musca ce fac eu. Dar e greu. Cred că mai ușor aș primi 20 de bice pe spate decât să stau încontinuu într-o lume a minciunii. Încontinuu mă prefac că totul e bine, dar, de fapt, e altfel”, mai spune el și oftează.

De fapt, din când în când, discuția e presărată de câte-un oftat. Și când spune că e deznădăjduit și că boala asta e „incurabilă” – deși încerc să-i spun că sunt soluții –, și când el singur are câte-o urmă de speranță, pentru că fiecare avânt optimist e umbrit de toate nereușitele de până acum.

„Am muncit, muncesc în continuare, n-am intrat în depresie totală, să lăs munca, să stau închis în casă, muncesc ca toți ceilalți, dar efectul muncii mele e egal cu zero, deoarece la sfârșitul săptămânii toți banii pleacă la pariuri. Că la sfârșitul săptămânii primesc salariul și deja vinerea pierd banii. Dacă am noroc să nu pierd banii în aceeași zi, mă joc și zilele următoare, sâmbăta, duminica. Dacă îi pierd în aceeași zi, deja pot să rămân fără mâncare, să beau numai apă până săptămâna viitoare. E și așa, nu este un secret”, mărturisește Ion gravitatea situațiilor în care se află uneori.

Nu mai cere bani de la prieteni și colegi, nu face datorii, își plătește chiria întotdeauna în avans, pentru că știe că, dacă nu o plătește, poate să fie dat afară din casă. Rămâne însă inutilitatea muncii sale și mai rămâne și vinovăția că n-a făcut, până acum, ce era așteptat să facă.

Vinovăție și rușine

„Cu banii agonisiți, un bărbat de vârsta mea deja avea casă, masă, mașină, familie, tot”, spune Ion, iar cuvintele îi atârnă greu pe umeri.

Și-a calculat. După primii 4 ani de zile de lucru în Anglia, trimisese acasă vreo 10.000 de euro. O sumă chiar infimă, spune el. Apoi, într-un moment de hotărâre, și-a spus dar ce-ar fi dacă aș trimite în fiecare lună niște bani acasă? Și a funcționat un an și jumătate. „Cum primeam salariul, o parte din bani o trimiteam acasă. După aceea nu știu ce s-a întâmplat, am rupt contactul cu realitatea și am început iarăși. Toți banii, cum îi primeam, cum îi pariam”, mai spune el.

De rușine, în primii patru ani nici nu s-a dus acasă, la părinți, deloc. Acum se duce cam o dată pe an și, uneori, dacă nu l-ar ține paralizat rușinea, ar vrea să se întoarcă de tot în Moldova.

„M-am gândit să mă întorc, dar, să fiu sincer, mi-e rușine să mă duc acasă. Dacă mă duc acasă după 7 ani de zile, părinții o să zică unde ți-e câștigul, ce-ai agonisit? Părinții mei deja au o vârstă și ei, sunt ieșiți la pensie. Să mă duc acasă și ce să le spun? Să-i mint în continuare și să mai rămân aici? Dacă rămân, mai câștig un ban pe care probabil că iar îl voi da agențiilor de pariuri. Dacă merg acasă, lângă părinți, cel mai frică îmi e de rușine”, explică el o dilemă dificilă.

Vinovăția și rușinea merg chiar mai departe decât atât și îl împiedică și să își caute o parteneră, deși își dorește să își întemeieze o familie a lui. Chiar a stat și s-a gândit. Să aibă o relație ar însemna ca, din cauza adicției, să aducă suferință și în viața femeii care l-ar alege.

„Zilele astea, când am pierdut cei 6.000 de euro, am stat și m-am gândit că poate ar fi timpul să mă retrag acasă, dacă tot nu sunt căsătorit și nu am prietenă. Nu am prietenă tot din cauza la drăciile astea de pariuri, că fiind întotdeauna cu mintea tulburată și numai cu ideea de a recâștiga banii, nici n-am mai căutat sau să fiu interesat de vreo relație.”

Ion, dependent de jocuri de noroc

Ori să schimb ceva în viața personală, ori să plec undeva într-un loc izolat”

Întotdeauna, înainte de a se duce să parieze, Ion stă puțin pe gânduri. Numai că cel mai des îi vine-n minte că poate mai am o șansă, poate de data asta o să meargă, poate se sparge gheața. Și încearcă. Întotdeauna pe varianta cu cele mai mari șanse de câștig.

Iar atunci când pierde, e dezamăgit, frustrat, furios, supărat, trist, deznădăjduit. De-aia a și ajuns la concluzia că, pentru a avea o șansă să scape de pariuri, i-ar trebui fie o schimbare radicală în viața personală, fie să se retragă într-un loc izolat, fără tentații.

„Ca să mă pot opri, trebuie ori să schimb ceva în viața personală, ori să plec undeva într-un loc izolat. Nu am în vedere vreo mânăstire, dar să plec într-un loc, într-o țară, unde nu există pariuri, nu există Fata asta Morgana a pariurilor. Un loc în care să știi că poți să muncești, să vii seara acasă, bei un ceai, mănânci o bucată de pâine, și vine a doua zi.”

Ion, dependent de jocuri de noroc

Dacă ai avea o baghetă magică și ai putea să scapi de problema asta, cum ar fi viața ta?, îl mai întreb înainte să ne luăm rămas bun.

„Aoleu!”, spune Ion și iar oftează. „Dacă ar fi vreun aparat care să măsoare nivelul de stres pe care l-am acumulat în 19 ani de pariuri, cât am, am murit și am înviat de sute de mii de ori. Să am o baghetă magică! Dacă m-ar putea cineva plasa pe o insulă și să am acolo căsuța mea, copiii mei, femeia mea, să trăiesc în natură, fără internet, fără telefoane, fără nimic ar fi super!”

EXTRA INFO

Dependența de jocuri de noroc e un diagnostic medical, deci o boală. În cărțile de psihiatrie se numește tulburare de jocuri de noroc

Dacă, în ultimele 12 luni, (tu sau cineva apropiat) te-ai confruntat cu cel puțin 4 din următoarele criterii, cel mai probabil suferi de această tulburare și e recomandat să apelezi la sprijin specializat. Cu cât numărul criteriilor pe care le bifezi crește, cu atât tulburarea e mai severă:

1. Trebuie să joci cu sume tot mai mari de bani pentru a obține entuziasmul dorit?
2. Te-ai simțit neliniștit sau iritat încercând să reduci sau să oprești jocurile de noroc?
3. Ai făcut eforturi repetate nereușite pentru a controla, a reduce sau a opri jocurile de noroc?
4. Ai o preocupare constantă pentru jocurile de noroc (gânduri persistente de a retrăi experiențele petrecute la jocuri de noroc sau de a planifica următorul joc de noroc, de a te gândi la modalități de a obține bani cu care să joci)?
5. Ai jucat jocuri de noroc când te-ai simțit tulburat (de exemplu, neajutorat, vinovat, anxios, deprimat)?
6. După ce ai pierdut bani la jocurile de noroc, te-ai întors într-o altă zi, „încercând să recuperezi” banii pe care i-ai pierdut?
7. Ai folosit minciuni pentru a acoperi gradul de implicare în jocurile de noroc?
8. Ai pus în pericol sau ai pierdut o relație, un loc de muncă sau o oportunitate educațională sau de carieră semnificativă din cauza jocurilor de noroc?
9. Te-ai bazat pe alții pentru bani pentru a-ți ușura situațiile financiare disperate cauzate de jocurile de noroc?

Contrar celor spuse de Ion, dependența de jocuri de noroc poate fi tratată de specialiști în sănătate mintală – psihoterapeut și, când e cazul, psihiatru – într-un proces terapeutic personalizat.

Ai și tu o poveste? Ne-o poți trimite aici

Îți recomandăm să te uiți și la acest video despre sănătatea mintală

Căutare